Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Codul de procedura civila. Noutati de la Minister



La propunerea Ministerului Justitiei, Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.
Termenul prevazut in proiectul de lege pentru intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila este 1 iunie 2012.

Prin acest proiect de lege deosebit de complex se realizeaza primul pas in directia compatibilizarii legislatiei in vigoare cu prevederile noului Cod de procedura civila, realizand inventarul normelor care vor fi abrogate la data intrarii sale in vigoare si propunand modificarile necesare. Astfel, elaborarea Legii pentru punerea in aplicare a noului Cod de procedura civila a presupus analizarea intregii legislatii asupra careia ar putea avea incidenta noul Cod, in jur de 300 de acte normative.

Procesul de elaborare a proiectului legii de implementare a noului Cod de procedura civila a debutat in toamna anului 2010. Dupa elaborarea sa, proiectul a fost supus dezbaterii publice, prin afisare pe site-ul Ministerului Justitiei, la data de 20 mai 2011. Ulterior, proiectul a parcurs procedura de avizare, fiind avizat de 21 de avizatori, precum si de Consiliul Superior al Magistraturii si Consiliul Economic si Social.
Intrarea in vigoare a Codului de procedura civila, alaturi de celelalte trei coduri, civil –intrat in vigoare la 1 octombrie 2011 –, penal, procedura penala, reprezinta obiectivul fundamental al reformei initiate de Guvern. Importanta acestui obiectiv depaseste granitele sistemului justitiei, constituind un reper nu doar pentru reforma institutiilor dreptului si a justitiei din Romania, ci si pentru societatea romaneasca in ansamblul ei.

Noul Cod de procedura civila reprezinta o oportunitate pentru accelerarea judecatilor, simplificarea procedurilor, unificarea jurisprudentei si reducerea costurilor proceselor, pentru justitiabili si pentru stat, fiind consacrate o serie de institutii noi, precum procedura privind cererile de valoare redusa, procedura de filtrare a recursurilor, contestatia privind tergiversarea procesului sau sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru dezlegarea unor probleme de drept. De asemenea, noul Cod de procedura civila incurajeaza partile sa recurga la mediere, introduce sau modifica unele reguli privind comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura, regimul juridic al exceptiei de necompetenta, regandirea solutiilor pe care le pot pronunta instantele investite cu solutionarea cailor de atac, ori noua solutie promovata in materia recursului in interesul legii, modificari aduse procedurilor de executare silita etc.
 
Informatii tehnice suplimentare cu privire la noul Cod de procedura civila si la Legea de punere in aplicare:
 
Codul de procedura civila roman in vigoare a fost elaborat in anul 1865, dupa modelul Codului Cantonului Geneva din 1819 si al Codului francez de procedura civila din 1806. Actualul Cod de procedura civila a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865.

Dinamica procedurii civile trebuie sa tina pasul cu procesul de sporire continua a numarului de cauze si a complexitatii lor, pe masura evolutiei si dinamizarii vietii sociale si economico-financiare si a circuitului juridic civil.

De aceea, Codul de procedura civila in vigoare a fost supus de-a lungul existentei sale unor frecvente modificari, printre cele mai importante fiind de amintit cele din anul 1900, cele trei legi de accelerare a judecatilor din anii 1925, 1929 si 1943 sau revizuirile din perioada comunista (e.g. 1948, 1952-1954, 1985).
Si dupa anul 1989, Codul de procedura civila a fost amendat in numeroase randuri, fiind de mentionat substantialele modificari operate in anii 1993 si 2000. In context, este de amintit si recenta Lege nr. 202/2010 (Legea Micii Reforme), care, insa, a urmarit pregatirea implementarii noului Cod de procedura civila, prin legiferarea, cu efect imediat, a unora dintre solutiile legislative ale noului Cod.
 
II. Necesitatea unui Nou Cod de procedura civila
 
Desele interventii legislative asupra codului in vigoare au condus la o aplicare si interpretare neunitara, lipsita de coerenta, a legii de procedura civila, cu repercusiuni asupra duratei si finalitatii actului de justitie civila.

Nerespectarea cerintelor procesului echitabil sub aspectul duratei procedurii ori decurgand din neexecutarea hotararilor judecatoresti, a constituit obiectul mai multor cauze la CEDO in care este parte Romania.
Procedurile judiciare s-au dovedit deseori greoaie, formaliste, costisitoare si de lunga durata.

Eficacitatea administrarii actului de justitie consta in mare masura si in celeritatea cu care drepturile si obligatiile consfintite prin hotarari judecatoresti intra in circuitul civil, asigurandu-se, astfel, stabilitatea raporturilor juridice deduse judecatii.

Imperativele accelerarii judecarii cauzelor si simplificarii formelor procedurale au ghidat, ca si in cazul legiuitorilor anteriori, si procesul de elaborare a noului Cod de procedura civila, adoptat prin Legea nr.134/2010.
 
III. Sistematizarea Noului Cod de procedura civila
 
- nr. articole: 1119;
- nr. carti: 7.
 
IV. Sistematizarea proiectului Legii de punere in aplicare
 
Proiectul cuprinde 77 de articole, cu mentiunea ca unul dintre articole vizeaza modificari/completari aduse noului Cod de procedura civila.

Este structurat in 5 titluri, astfel:
Ø titlul I - cuprinzand dispozitiile generale ale actului normativ;
Ø titlul II - cuprinzand un corpus de norme generale care reglementeaza aspecte fundamentale pentru aplicarea unitara a noii reglementari procesual civile;
Ø  titlul III - dedicat amendarii unor dispozitii ale noului Cod de procedura civila;
Ø  titlul IV - dedicat amendarii legislatiei speciale, in vederea adaptarii acesteia la noua reglementare procesual civila – se propune amendarea a 54 de reglementari speciale; dintre legile speciale amendate prin proiect sunt de amintit: Legea societatilor (nr. 31/1990), Legea executorilor judecatoresti (nr. 188/2000), Legea organizarii judiciare (nr. 304/2004);
Ø titlul V - cuprinzand dispozitiile finale ale legii si data intrarii in vigoare a Noului Cod de procedura civila - 1 iunie 2012.
 

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Codul de procedura civila. Noutati de la Minister":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016