Ministrul Muncii, Marius Budai, a anuntat ca a agreat cu reprezentantii Comisiei Europene o serie de principii si criterii legate de sistemul de pensii, printre care se numara cresterea varstei de pensionare, treptat, la 65 de ani, pentru "fiecare om care lucreaza in Romania".
"Astazi am prezentat celor doi lideri, presedintele PSD, Marcel Ciolacu, si premierul Romaniei si presedintele PNL, Nicolae Ciuca, concluziile in urma discutiilor avute in cadrul Comisiei Europene, pe diferite niveluri de decizie, de la tehnic pana la directori si comisari, ceea ce se intampla in special cu pensiile din sistemul public si cu indemnizatiile si pensiile stabilite si platite in baza unor legi speciale. Amendamentele depuse la Senatul Romaniei si aprobate si trecute de Senatul Romaniei au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondiala, care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles catre Comisia Europeana si s-a discutat pe baza acelui impact. Sunt multe lucruri rezolvate deja, dupa cum stiti. Reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel incat sa nu depaseasca nicio pensie salariul, eliminarea perioadelor asimilate si supraimpozitarea sunt lucruri care au fost apreciate. S-au mai stabilit pentru a indeplini jalonul si a nu pune in pericol implementarea PNRR cateva criterii care sa apara in urmatoarele amendamente, astfel incat dupa ce trece legea si de Camera Deputatilor jalonul sa fie indeplinit", a declarat Marius Budai, luni, la Palatul Victoria, citat de
Agerpres.
El a precizat ca, daca aceste criterii vor fi indeplinite, jalonul este considerata indeplinit, "asa cum este trecut el in descrierea din cadrul PNRR".
Budai a anuntat ca s-a stabilit cu Comisia Europeana cresterea treptata a varstei de pensionare, in conformitate cu sistemul public de pensii, pana la 65 de ani.
"Astfel, fiecare om care lucreaza in Romania va trebui sa fie echivalent, sa nu fie deosebiri intre cei care lucreaza in anumite sisteme si cei care lucreaza in sistemul public de pensii si vor avea o varsta de pensionare pana la varsta de 65 de ani, asa cum este prevazuta gradual si in legea din sistemul public de pensii", a explicat ministrul Muncii.
De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin cresterea treptata a perioadei de contributie, asa cum este prevazut si in sistemul public, astfel incat la finalul acestei perioade sa se ajunga treptat ca raportarea sa fie facuta la intreaga perioada.
"Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportare la intreaga perioada", a punctat Marius Budai.