Curtea de Apel Bucuresti a decis, joi, ca fostul sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) Sorin Blejnar sa fie eliberat din arest preventiv, intr-un dosar in care a fost trimis in judecata de DNA pentru trafic de influenta.
Conform Agerpres, Curtea de Apel Bucuresti a respins o contestatie a DNA si a mentinut o decizie a Tribunalului Bucuresti, instanta care i-a admis lui Blejnar, pe 21 aprilie, o cerere de inlocuire a arestului preventiv cu masura controlului judiciar. Decizia este definitiva, iar Blejnar va fi eliberat din penitenciar dupa aproape 6 luni de arest.
Aceeasi sursa reaminteste ca Sorin Blejnar a fost trimis in judecata pe 16 decembrie 2016, fiind acuzat de DNA ca, in cursul anului 2011, in contextul initierii unor proceduri de achizitii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi incheiate la nivelul institutiei publice respective.
"Banii respectivi urmau sa-i fie remisi inculpatului in schimbul exercitarii influentei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta sa gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel incât aceste contracte sa fie obtinute de firma omului de afaceri. in aceste circumstante, in perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin si celalalt functionar implicat in acest demers au primit suma totala de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip 'fantoma' controlate de acestia cu care societatea omului de afaceri a incheiat mai multe contracte fictive", transmite DNA.
Va recomandam
Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII
Culegerea 'Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII' este instrumentul de lucru pentru eficientizarea actiunilor de evaluare in diverse etape ale procesului de invatamant. Lucrarea va duce 60 de teste in perfecta concordanta cu cerintele programei aprobate de M.E. Lucrarea de fata este o lucrare UNICAT in peisajul...
Procurorii spun ca, din aceasta suma de bani, lui Blejnar i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei.
Sorin Blejnar a mai fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, in iulie 2014, in dosarul "Motorina", pentru complicitate la evaziune fiscala si constituirea unui grup infractional organizat, in care a primit o condamnare in prima instanta de 5 ani inchisoare cu executare.

Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati importante in Codul Penal aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea noile Pedepse, Categoriile de Infractiuni + Codul Penal actualizat (format PDF) in 2025. Detalii despre Aplicarea legii penale si Cauzele care modifica executarea pedepsei.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<