In sedinta din 18 martie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, legal constituit in cauza, a solutionat un recurs in interesul legii, fiind pronuntata urmatoarea solutie: Decizia nr.4 in dosarul nr.1/2013
Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 223 raportat la art. 39 alin.2 din Legea nr.71 din 3 iunie 2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil, stabileste ca prevederile art. 396-404 din Noul Cod Civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedura civila hotararea Inltei Curti de Casatie si Justitie este obligatorie.
Pronuntata, in sedinta publica, azi 18 martie 2013.
Dupa redactarea considerentelor si semnarea deciziei, aceasta se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
In actiunea sa, procurorul general al Romaniei sustinea ca efectele divortului in raporturile parintilor cu copiii lor minori sunt reglementate de dispozitiile art. 396 – 404 din noul Cod civil (intrat in vigoare in 2011-n.r.), norme legale care consacra regula generala conform careia, in caz de divort, autoritatea parinteasca se exercita de ambii parinti in comun.
Autoritatea parinteasca este definita in art. 483 alin. (1) din noul Cod civil, ca fiind ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si care apartin in mod egal ambilor parinti.
Prin urmare, in prezent, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decat pentru motive justificate de interesul sau superior.
Totodata, in lipsa intelegerii dintre parinti sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanta de tutela stabileste, odata cu pronuntarea divortului, locuinta copilului minor la parintele cu care locuieste in mod statornic.
Prin exceptie de la aceasta regula, tot in functie de interesul superior al copilului, instanta poate stabili ca locuinta minorului sa fie la bunici, la alte rude, la terte persoane, la o institutie de ocrotire.
Stabilirea locuintei copilului la aceste categorii de persoane este insa, conditionata de acordul acestora. Ea constituie o masura de exceptie, care se dispune doar atunci cand, din diferite motive, locuinta nu poate fi stabilita la parinte (de exemplu, parintii minorului lucreaza in strainatate, presteaza munci ocazionale ce presupun deplasarea dintr-o localitate in alta, nu au o locuinta statornica, etc.)
Aceste persoane au obligatia de supraveghere a copilului si indeplinesc toate actele obisnuite ce privesc sanatatea, educatia, invatatura copilului.
Cu toate acestea, chiar daca minorul are locuinta la aceste persoane, drepturile cu privire la bunurile minorului, cele privitoare la persoana acestuia, altele decat cele expres prevazute in sarcina celor la care locuieste minorul, se exercita de catre parinti.
In situatia in care instanta de tutela a stabilit locuinta copilului la unul dintre parinti, dispozitiile art. 401 din noul Cod civil recunosc in beneficiul parintelui separat de copilul sau, un drept de vizita a minorului, drept care trebuie exercitat astfel incat, sa nu aiba o influenta negativa asupra cresterii copilului.
De asemenea, odata cu pronuntarea divortului si stabilirea exercitarii autoritatii parintesti, instanta de tutela va stabili si contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Dispozitiile legale privitoare la exercitiul autoritatii parintesti, dreptul de vizita al parintelui separat de copilul sau, locuinta copilului, obligatia de intretinere a parintilor sunt incidente si in ipoteza in care copilul provine dintr-o casatorie considerata desfacuta la momentul incheierii unei noi casatorii, de catre parintele copilului, ca urmare a declararii mortii sotului sau.
