Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Ordinul de delegare suspenda sau NU suspenda CIM?


Un angajat al unei societati isi desfasoara activitatea pe intreg teritoriul tarii. Este necesara incheierea unei clauze de mobilitate sau cade sub incidenta delegatiei?

Pentru plecari de o zi in delegatie este necesara intocmirea unei deciizii de delegare sau este sufiecient ordinul de deplasare? Delegarea pe termen lung se inregistreaza in Revisal?

Raspuns: 1. Potrivit art. 17 alin. (3) lit. b) coroborat cu alin. (4) din Codul muncii , republicat, in contractul individual de munca al salariatului se inscrie, ca element obligatoriu, locul muncii sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri.

Prin urmare, distingem doua situatii:

- stabilirea in CIM a unui loc de munca fix, situatie in care salariatul isi va desfasura activitatea la acest loc de munca;
- posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri, situatie in care, in CIM nu este prevazut un loc de munca fix.

In modelul-cadru al contractului individual de munca, aprobat prin OMMSS 64/2003, astfel cum a fost modificat ulterior prin OMMFPS 1616/2011 la lit. D. Locul de munca trebuie prevazuta una dintre cele doua optiuni prevazute la pct. 1, respectiv pct. 2:

1. Activitatea se desfasoara la (sectie/atelier/birou/serviciu/compartiment etc.) ....................... din sediul social/punctul de lucru/alt loc de munca organizat al angajatorului ....................
2. In lipsa unui loc de munca fix salariatul va desfasura activitatea astfel: ...............................

La art. 44 alin. (2) din Codul muncii se prevede ca, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

In acelasi sens sunt, cu privire la detasare, dispozitiile art. 46 alin. (4) din Codul muncii potrivit carora, salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

Prin urmare, dreptul la indemnizatia de deplasare este un drept cuvenit pe durata delegarii sau a detasarii.

Conform art. 43 din Codul muncii , delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca. Asadar, un salariat se afla in delegatie atunci cand executa lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.

In situatia expusa, intelegem ca locul de munca al salariatilor este unul mobil salariatii desfasurandu-si activitatea la punctele de lucru ale societatii. Ca atare, salariatii nu sunt delegati atunci cand desfasoara activitate la punctele de lucru ale societatii astfel incat nu au dreptul la diurna.

Potrivit dispozitiilor art. 25 alin. (1) din Codul muncii , republicat, prin clauza de mobilitate partile in contractul individual de munca stabilesc ca, in considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca. In acest caz salariatul beneficiaza de prestatii suplimentare in bani sau in natura.

In consecinta, salariatii mobili pot beneficia de prestatii in bani sau in natura. Prestatiile stabilite de parti prin negociere se vor mentiona in contractul individual de munca la lit. J pct. 2 lit. b indice 1 sau indice 2, dupa caz.

Spre deosebire de diurna, venit care nu intra in baza de calcul al impozitului pe venit si al contributiilor sociale indiferent de nivel daca este acordata de o entitate platitoare de impozit pe profit/venit, prestatiile in bani sau in natura reprezinta venituri salariale ce intra in baza de calcul al impozitului pe venit si al contributiilor sociale obligatorii.

2. Delegarea este o masura obligatorie luata prin dispozitia (decizia, ordinul) angajatorului.

Legiuitorul nu a stabilit ce documente sunt necesare a fi intocmite in cazul delegarii. Ca atare, pentru primele 60 de zile, cand acordul salariatului nu este necesar, delegarea va fi dispusa printr-un act unilateral al anagajatorului care poate fi, decizia, ordinul de deplasare, etc. Dupa expirarea celor 60 de zile, delegarea va fi prelungita printr-un act bilateral prin care cele doua parti, angajator si salariat, isi exprima acordul cu privire la prelungirea delegarii pe o perioada de inca 60 de zile/.

Diurna reprezinta indemnizatia platita unui salariat pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare in alta localitate in interes de serviciu. Deplasarea in alta localitate se probeaza cu ordinul de deplasare.

Conform OMFP 3512/2008 , ordinul de deplasare serveste ca:

- dispozitie catre persoana delegata sa efectueze deplasarea;
- document pentru decontarea de catre titularul de avans a cheltuielilor efectuate;
- document pentru stabilirea diferentelor de primit sau de restituit de titularul de avans;
- document justificativ de inregistrare in contabilitate.

Consideram ca este suficient ordinul de deplasare.

3. Delegarea nu suspenda CIM prin urmare nu se inregistreaza in registrul de evidenta a salariatilor (Revisal).

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Ordinul de delegare suspenda sau NU suspenda CIM?":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016