Din varii motive concediul de odihna nu a fost efectuat in anii precedenti. Poate fi el compensat?
Dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor si nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari.
Efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator (art. 139 si urmatoarele din Codul muncii).
Concediul de odihna se efectueaza in fiecare an.
Prin exceptie efectuarea concediului in anul urmator este permisa numai in cazurile expres prevazute de lege sau in cazurile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil.
Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.
Salariatul este obligat sa efectueze in natura concediul de odihna in perioada in care a fost programat, cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege sau atunci cand, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Prin urmare, asa cum dispune art. 141 alin. (1) din Codul muncii, concediul de odihna se efectueaza in fiecare an. Art. 141 alin. (3) din acelasi cod impune angajatorului sa acorde concediu, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.
Nerespectarea de catre angajator a dispozitiilor art. 141 alin. (3) din Codul muncii, atrage raspunderea patrimoniala a acestuia. In acest sens, art. 269 alin. (1) din Codul muncii, dispune:
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri
Culegere pentru invatarea limbii engleze - Fise de lucru practice Clasele 0-IV
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
„ Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul”.
Intr-o astfel de situatie, solutia nu poate fi alta decat obligatia angajatorului de a plati salariatului o despagubire egala cu indemnizatia de concediu la care ar fi avut dreptul salariatul respectiv.
In concluzie, dreptul salariatului de a pretinde despaguri pentru nerespectarea de catre angajator a dispozitiilor art. 141 alin. (3) din Codul muncii se prescrie in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune conform art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca (art. 141 alin. (4) din Codul muncii).
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri