Ucidere din culpa. Vinovatie. Criterii de apreciere. Raspundere civila delictuala.

Ucidere din culpa. Vinovatie. Criterii de apreciere. Raspundere civila delictuala. Raspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale (I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 2259 din 4 aprilie 2005)
 
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea speciala. Infractiuni contra persoanei. Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii. Omuciderea. Uciderea din culpa

Indice alfabetic: Drept penal

- ucidere din culpa
- vinovatie
- criterii de apreciere
- raspundere civila delictuala

- raspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale
- C. pen., art. 19 alin. (1) pct. 2, art. 178 alin. (1)
- C. civ.,  art. 1001
 

Existenta vinovatiei sub forma culpei prevazute in art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. se evalueaza atat in raport cu criteriul obiectiv, al posibilitatii oricarui om atent, aflat in aceleasi imprejurari ca si faptuitorul, de a prevedea rezultatul, cat si cu criteriul subiectiv al posibilitatii faptuitorului de a prevedea rezultatul in raport cu insusirile, capacitatea, experienta de viata si starea psiho-fizica a acestuia in momentul savarsirii faptei. 

In cazul uciderii unei persoane prin actiunea animalelor aflate in proprietatea inculpatului, lipsa culpei, constatata in raport cu aceste criterii, desi inlatura existenta infractiunii de ucidere din culpa, nu inlatura raspunderea civila delictuala pentru prejudiciul cauzat de animale prevazuta in art. 1001 C. civ., deoarece aceasta forma de raspundere se intemeiaza pe prezumtia de culpa in supraveghere, de vinovatie in exercitarea pazei juridice si pe ideea de garantie din partea paznicului juridic al animalului.         
 

Prin sentinta penala nr. 1232 din 17 octombrie 2002, Judecatoria Birlad a dispus achitarea inculpatului A.I. in temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta in art. 178 alin. (1) C. pen.
           
Instanta a retinut ca, la 4 decembrie 2001, inculpatul a lasat nesupravegheati 2 tauri, care au ucis prin impungere pe N.G.
           
Instanta a constatat ca fapta inculpatului A.I. nu este prevazuta de legea penala. Potrivit legislatiei romane, numai fapta proprietarului sau detinatorului temporar al unui caine, constand in neluarea masurilor de prevenire a atacului canin, constituie infractiune, insa nu infractiunea de ucidere din culpa, ci o infractiune distincta prevazuta in art. 11 din O. U. G. nr. 55/2002. 
           
Hotararea primei instante a ramas definitiva prin decizia penala nr. 1005 din 28 octombrie 2003 a Curtii de Apel Iasi, prin care au fost respinse recursurile declarate de procuror si partea civila.
           
Recursul in anulare declarat in cauza, cu privire la gresita achitarea a inculpatului, este nefondat.
           
Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de ucidere din culpa prevazuta in art. 178 alin. (1) C. pen. se savarseste cu vinovatie, fie sub forma culpei din usurinta, fie sub aceea a culpei din neprevedere.
           
Potrivit art. 19 alin. (1) pct. 2 C. pen., fapta este savarsita din culpa cand infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta socotind fara temei ca el nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
           
In stabilirea culpei sub aceasta din urma forma este necesar a se avea in vedere atat criteriul obiectiv, cat si criteriul subiectiv. Sub aspect obiectiv, in stabilirea obligatiei de a prevedea rezultatul se au in vedere imprejurarile in care a fost savarsita fapta, pentru a constata daca orice om atent, din categoria autorului faptei, avea in momentul savarsirii acesteia posibilitatea sa prevada rezultatul. Daca in raport cu imprejurarile cauzei se stabileste ca rezultatul nu era previzibil, deci autorul nu trebuia sa-l prevada, fapta nu poate fi considerata ca fiind savarsita cu vinovatie, iar daca se stabileste ca rezultatul era previzibil, trebuie sa se faca dovada ca faptuitorul putea sa-l prevada.
           
Cat priveste criteriul subiectiv, posibilitatea de prevedere este evaluata in raport cu insusirile, capacitatea, experienta de viata si starea psiho-fizica a faptuitorului in momentul savarsirii faptei. Daca in raport cu datele spetei faptuitorul nu a putut sa prevada rezultatul, vinovatia sub forma culpei nu poate fi retinuta datorita imposibilitatii subiective a acestuia de a-l prevedea.
           
Prin urmare, numai prin examinarea conduitei faptuitorului in lumina ambelor criterii se poate decide daca exista sau nu vinovatie sub forma culpei din neprevedere.
           
In speta, din actele dosarului rezulta ca inculpatul, la 4 decembrie 2001, a dat drumul la 2 tauri, proprietatea sa, pentru a-i duce la cismea, cum a procedat, de altfel, in fiecare zi. Animalele au alergat spre cismea, inculpatul aflandu-se in urma lor, iar unul dintre tauri s-a indreptat spre victima si a tarat-o prin zapada, provocandu-i un traumatism cranio-cerebral care i-a cauzat decesul.
           
Din imprejurarile concrete in care a fost comisa fapta, analizate sub aspectele mentionate, se constata ca nu poate fi retinuta vinovatia inculpatului sub forma culpei prevazute in art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen.
           
Rezultatul socialmente periculos nu era previzibil, intrucat animalele nu s-au manifestat anterior violent, iar inculpatul a mers in urma lor la cismea, procedand in acelasi mod de fiecare data, fara a se produce incidente.
           
Prin urmare, neputand fi retinuta culpa sub nici una dintre formele prevazute de lege, raspunderea penala a inculpatului pentru infractiunea de ucidere din culpa a fost, in mod corect, inlaturata.
           
In cauza sunt, insa, incidente prevederile art. 1001 C. civ., care urmeaza a fi aplicate in cadrul unei actiuni civile separate. Potrivit acestor prevederi, proprietarul unui animal sau acela are se serveste cu dansul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, ori ca a scapat.
           
Fundamentarea acestei raspunderi are la baza ideea unei prezumtii de culpa in supraveghere, de vinovatie in exercitarea pazei juridice, la care se adauga ideea de garantie din partea paznicului juridic al animalului. Ideea de garantie explica, asadar, de ce paznicul juridic al animalului trebuie sa raspunda si in acele ipoteze in care animalul a scapat de sub supravegherea sa ori, chiar supravegheat, animalul a cauzat un prejudiciu.
           
In consecinta, recursul in anulare declarat in cauza a fost respins.