Autoritatea parinteasca este reglementata in Titlul IV – Autoritatea parinteasca din Cartea a II-a – Despre familie din noul Cod civil.
Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc persoana si bunurile copilului si apartine in mod egal ambilor parinti care o exercita numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia (art. 483 NCC).
Autoritatea parinteasca se exercita pâna când copilul dobândeste capacitatea deplina de exercitiu (art. 484 NCC).
Daca exista neintelegeri intre parinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la indeplinirea indatoririlor parintesti, instanta de tutela, dupa ce ii asculta pe parinti si luând in considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosociala, hotaraste potrivit interesului superior al copilului cu ascultarea obligatorie a acestuia (art. 486 NCC).
Parintii au dreptul sa aleaga prenumele si, daca este cazul, numele copilului. Ei il indruma in alegerea religiei potrivit convingerilor lor.
De asemenea, au dreptul sa supravegheze copilul, sa ia masuri disciplinare cu respectarea demnitatii copilului, sa impiedice corespondenta si relatiile sociale ale minorului pâna la 14 ani.
Parintii au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept, sa stabileasca si sa schimbe locuinta copilului.
Parintii au
dreptul si indatorirea de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, insusirilor si nevoilor copilului; ei sunt datori sa dea copilului orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a drepturilor pe care legea le recunoaste acestuia.
Tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala.
Daca minorul are un venit propriu care nu este indestulator, parintii au obligatia de a-i asigura conditiile necesare pentru cresterea, educarea si pregatirea sa profesionala.
Parintii sunt obligati sa il intretina pe copilul devenit major, daca se afla in continuarea studiilor, pâna la terminarea acestora, dar fara a depasi vârsta de 26 de ani.
In caz de neintelegere, intinderea obligatiei de intretinere, felul si modalitatile executarii, precum si contributia fiecaruia dintre parinti se stabilesc de instanta de tutela pe baza raportului de ancheta psihosociala.
Parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum si de a-l reprezenta in actele juridice civile ori de a-i incuviinta aceste acte, dupa caz.
Dupa implinirea vârstei de 14 ani minorul isi exercita drepturile si isi executa obligatiile singur, in conditiile legii, insa numai cu incuviintarea parintilor si, dupa caz, a instantei de tutela.
sursa: "Ghidul Noilor Dispozitii Legale privitoare la Familie"
