(1) Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
(2) Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.
Punere in aplicare
Punerea in aplicare este imediata, incepand cu data de 1 octombrie 2011.
„Dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil.”
— Art. 5. litera (2) din legea 71/2011
Comentariu
Conform Art. 507, un parinte care nu este mort, nu este declarat mort sau nu este incapabil de isi exprima vointa are autoritate parinteasca deplina asupra copilului sub rezerva cazului in care instanta, din motive bine intemeiate ce tin de interesul superior al copilului (de exemplu cazuri de abuz, exploatare, neglijenta, etc.) i-a retras acestui parinte autoritatea parinteasca asupra minorului (conform Art. 398 sau Art. 399) sau, mai mult, l-a decazut din drepturile parintesti (conform Art. 508). Prin urmare un parinte nu poate cere decaderea sa din drepturile parintesti sau retragerea autoritatii parintesti pe care o are asupra minorului.
Aceasta deoarece, pe de o parte, autoritatea parinteasca asupra minorului nu este doar un drept al parintelui ci si un drept al copilului de care copilul poate fi lipsit doar in situatii speciale ce tin de interesul sau superior, iar pe de alta parte autoritatea parinteasca asupra minorului implica numeroase obligatii pentru parintele in cauza. In acest sens, instanta trebuie sa cerceteze cu precautie tranzactiile sau intelegerile prezentate de parinti care implica faptul ca unul dintre parinti doreste sa renunte benevol la autoritatea parinteasca. Instanta trebuie sa incuviinteze o astfel de tranzactie doar daca exista motive foarte bine intemeiate din punctul de vedere al interesului superior al minorului, care sa o faca sa creada ca pastrarea autoritatii parintesti de catre acel parinte ar dauna intereselor copilului.
Totusi exista cazuri in care dupa divortul sau separarea parintilor Custodia comuna nu este in interesul copilului. Desi regula impusa de noul cod civil este aceea de a se pleca pe prezumtia de autoritate parinteasca comuna, daca interesul superior al copilului o reclama, judecatorul poate opta pentru autoritate parinteasca exercitata de catre unul dintre parinti (adica custodie unica). Este importanta, din acest punct de vedere, jurisprudenta statelor care au implementat custodia comuna acum 10-20 de ani, ca de pilda Olanda. Conform jurisprudentei olandeze:
* Se acorda custodie unica atunci cand un parinte este alcoolic sau sufera de o boala psihica grava, spre exemplu, este posibil ca respectivul parinte sa nu poata lua decizii referitoare la scolarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui sa il urmeze (jurisprudenta Curtii Supreme a Olandei 18 martie 2005, LJN AS 8525).
* Nu reprezinta o baza suficienta pentru a decide custodie unica faptul ca unul dintre parinti nu doreste sa mai colaboreze cu fostul sot sau fosta sotie in procesul decizional privind cresterea copilului, acest fapt nu este suficient ca instanta sa se abata de la regula generala si sa garanteze custodie unica (Curtea Suprema a Olandei 10 septembrie 1999, NJ2000, 20 m. nt. S.F.M. Wortmann ; Curtea Suprema a Olandei 15 decembrie 2000, NJ 2001, 123 m. nt S.F.M. Wortmann).
* Chiar daca ambii parinti solicita un aranjament de tip custodie unica completat de un drept de acces, acest fapt nu va fi o baza suficienta pentru a garanta decizia finala a instantei. (Asser-De Boer, par.820d). De fapt, singura modalitate care garanteaza acordarea custodiei unice este daca parintii pot convinge instanta ca un aranjament de tip custodie unica serveste mai bine intereselor copilului decat custodia comuna.
* Curtea Suprema a Olandei a formulat un test pentru a determina cand trebuie aprobata cererea de custodie unica formulata de unul dintre parinti. Judecatorul procesului trebuie sa fie convins ca problemele dintre parinti sunt atat de serioase incat riscul ca minorul sa sufere ca urmare a continuarii custodiei comune, sa fie atat de mare incat sa nu poata fi acceptat. Ba mai mult, nu trebuie sa existe nicio asteptare ca problemele parintilor sa poata fi rezolvate in viitorul apropiat. (Curtea Suprema a Olandei 18 martie 2005, LJN AS8525, Curtea Suprema a Olandei 15 februarie 2008, LJN BB9669). Aceasta regula are de la 1 martie 2009 putere statutara deoarece este inclusa in Articolul 1 : 251a(1) al Codului Civil Olandez (Continuare al actului Parenthood and Careful Divorce Act, 27 noiembrie 2008, Staatsblad 2008, 500 Articolul J. Rezolutie de Implementare 6 februarie 2009, Staatsblad 2009, 56).
Pentru detalii cu privire la situatiile in care custodia unica este de preferat custodiei comune, va recomandam Manualul de acordare a custodiei editat de catre ARPCC
Elemente de drept comparat
Comparatie cu vechiul Cod al Familiei abrogat
In vechiul Cod Civil, incredintarea catre unul dintre parinti (asa numita custodie unica) era regula in materia incredintarii copiilor dupa divort sau separarea minorilor. Aceasta stare de fapt a fost inversata de intrarea in vigoare a prevederilor noului Cod Civil care impune ca regula autoritatea parinteasca comuna (adica custodia comuna):
„Instanta judecatoreasca va hotari, o data cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori. In acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de zece ani, va hotari pentru fiecare dintre copii, daca va fi incredintat tatalui sau mamei.”
— Art. 43 paragraful (1) din vechiul Cod Civil
„Parintele divortat, caruia i s-a incredintat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile parintesti.
Cand copilul a fost incredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau institutia de ocrotire careia i s-a incredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare.
Parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala.”
— Art. 43 din vechiul Cod Civil
