CEDO a condamnat Romania in cazul refuzului unui mandat de deputat in numele minoritatii italiene

 

Publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 686/2010, Hotararea din 2 martie 2010 in Cauza Grosaru impotriva Romaniei

(Cererea nr. 78.039/01).

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

SECTIA A TREIA

Aceasta hotarare va ramane definitiva in situatiile precizate in art. 44  2 din Conventie. Ea poate fi supusa unor modificari de forma.

In Cauza Grosaru impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,

presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 2 februarie 2010,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 78.039/01) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Mircea Grosaru (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 30 aprilie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

3. Reclamantul, caruia i s-a refuzat atribuirea unui mandat de deputat in numele minoritatii italiene din Romania, se considera victima unei incalcari a drepturilor sale garantate prin art. 13 din Conventie si art. 3 din Protocolul nr. 1.

4. Prin decizia din data de 25 noiembrie 2008, camera a declarat cererea partial admisibila.

5. Guvernul, insa nu si reclamantul, a depus observatii scrise complementare (art. 59 § 1 din Regulament).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

6. Reclamantul s-a nascut in anul 1952 si locuieste in Bucuresti.

7. Membru al Asociatiei Italienilor din Romania, reclamantul si-a depus candidatura la alegerile legislative din 26 noiembrie 2000 in numele Comunitatii Italiene din Romania, una dintre organizatiile ce reprezinta minoritatea italiana din Romania.
Organizatia respectiva a depus lista uninominala a reclamantului in 19 din cele 42 de circumscriptii din tara.

8. Dupa numararea voturilor, biroul electoral central a hotarat, in temeiul art. 4 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului (denumita in continuare Legea nr. 68/1992), sa atribuie mandatul de deputat ce ii revenea minoritatii italiene Comunitatii Italiene din Romania, aceasta obtinand 21.263 de voturi la nivel national.

9. Desi reclamantul a obtinut la nivel national 5.624 de voturi dintr-un total de 21.263 de sufragii, biroul electoral central i-a atribuit mandatul de deputat unui alt membru al Comunitatii Italiene din Romania, doamnei Ileana Stana Ionescu, care se prezentase pe o alta lista uninominala si care nu obtinuse decat 2.943 de voturi, insa in una si aceeasi circumscriptie.

10. La data de 1 decembrie 2000, reclamantul a contestat in fata biroului electoral central decizia de atribuire a mandatului de deputat. La data de 2 decembrie 2000, biroul i-a respins contestatia cu majoritate de voturi. Aceasta decizie a fost semnata de 6 judecatori si 6 reprezentanti ai partidelor politice.

11. In partile sale relevante, decizia prevedea urmatoarele:
"In temeiul art. 4 § 2 din Legea nr. 68/1992, modificata si completata, organizatiile de cetateni apartinand minoritatilor nationale ce participa la alegeri sunt asimilate juridic partidelor politice in ceea ce priveste operatiunile electorale.

In ceea ce priveste minoritatea italiana, centralizarea voturilor si repartizarea mandatelor s-au efectuat in conformitate cu art. 66 din lege, retinand organizatia care a obtinut cel mai mare numar de voturi, precum si ordinea candidatilor pe lista de castigatori a acestei organizatii, criteriul candidaturii individuale nefiind prevazut de lege.
Trebuie precizat ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 165 din 15 octombrie 2000, care le da dreptul minoritatilor nationale sa depuna aceeasi lista de candidati la Camera Deputatilor in mai multe circumscriptii electorale, nu incalca principiul mandatelor repartizate pe circumscriptii electorale, fundamentul acestei reglementari fiind sa determine, in cazul de fata, organizarea minoritatii etnice care dispune de cel mai mare numar de voturi, si nu sa contravina principiului reprezentativitatii teritoriale in cadrul alegerilor."

12. Intr-o opinie divergenta, reprezentanta unui partid politic a considerat ca art. 68 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 68/1992 trebuia interpretat in sensul ca, in cazul unei minoritati etnice date, mandatul de deputat trebuie atribuit primului candidat de pe lista de castigatori la nivel national a organizatiei care a obtinut, tot la nivel national, cel mai mare numar de voturi.

13. La data de 2 decembrie 2000, reclamantul a introdus un recurs in fata biroului electoral central impotriva deciziei date de acesta in aceeasi zi. La data de 3 decembrie 2000, biroul, statuand in cadrul unui complet format din 6 judecatori si 12 reprezentanti ai partidelor politice, a respins recursul ca inadmisibil, pe motiv ca deciziile sale sunt definitive.

14. La data de 4 decembrie 2000, reclamantul a adus cauza in fata Curtii Constitutionale. Prin Adresa din data de 11 decembrie 2000, in care facea trimitere la art. 21 din Constitutie care consfinteste liberul acces la justitie, Curtea l-a informat pe reclamant ca nu este competenta in materie de contencios electoral.

15. La data de 4 decembrie 2000, reclamantul a sesizat Curtea Suprema de Justitie. Prin Decizia din data de 13 decembrie 2000, aceasta a declarat acest recurs inadmisibil, pe motiv ca deciziile biroului electoral central sunt definitive.

16. La data de 8 decembrie 2000, reclamantul si-a reiterat fara succes contestatia intr-un memoriu adresat comisiei de validare a Camerei Deputatilor. Din transcrierea sedintei din data de 15 decembrie 2000 a Camerei Deputatilor, publicata pe portalul de internet al acestei institutii, reiese ca respectiva contestatie a reclamantului a fost respinsa din aceleasi motive precum cele avansate de Biroul Electoral Central.

17. La alegerile legislative din 2004 si din 2008, reclamantul a fost ales deputat in numele minoritatii italiene din Romania.

II. Dreptul si practica interne si internationale pertinente

A. Dreptul intern

1. Constitutia Romaniei (in vigoare la data evenimentelor)

"ALEGEREA CAMERELOR - ARTICOLUL 59

(1) Camera Deputatilor si Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale. Cetatenii unei minoritati nationale pot fi reprezentati numai de o singura organizatie. (...)"
2. Legea nr. 68/1992 din 15 iulie 1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului

18. Articolele relevante din aceasta lege, in vigoare la data evenimentelor, prevad urmatoarele:
"ARTICOLUL 4
(1) Organizatiile cetatenilor apartinand unei minoritati nationale, legal constituite, care nu au obtinut in alegeri cel putin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul, impreuna, potrivit art. 59 alin. (2) din Constitutie, la un mandat de deputat, daca au obtinut, pe intreaga tara, un numar de voturi egal cu cel putin 5% din numarul mediu de voturi valabil exprimate pe tara pentru alegerea unui deputat.
(2) Organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri sunt echivalente juridic, in ce priveste operatiunile electorale, cu partidele politice.
(3) Beneficiaza de prevederile alin. (1) si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care au participat la alegeri pe lista comuna a acestor organizatii; in acest caz, daca niciun candidat de pe lista comuna nu a fost ales, se va atribui pentru toate organizatiile care au propus lista un mandat de deputat, cu respectarea prevederilor alin. (1).
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplica organizatiei cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care au participat la alegeri pe lista comuna cu un partid sau alta formatiune politica ori atat pe liste comune, potrivit alin. (3), cat si pe liste exclusiv proprii.
(5) Mandatul de deputat atribuit potrivit alin. (1) sau (3) se acorda peste numarul total de deputati (...)"

"ARTICOLUL 24
(1) Biroul Electoral Central este alcatuit din 7 judecatori ai Curtii Supreme de Justitie si 16 reprezentanti ai partidelor, formatiunilor politice si coalitiilor acestora care participa la alegeri.
(2) Desemnarea celor 7 judecatori se face in sedinta publica, in termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorti, de presedintele Curtii Supreme de Justitie, dintre toti judecatorii in exercitiu ai Curtii. Rezultatul tragerii la sorti se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de presedintele si consultantul sef ai Curtii Supreme de Justitie, ce constituie actul de investire. Data sedintei se aduce la cunostinta publica prin presa, de presedintele Curtii Supreme de Justitie, cu cel putin 48 de ore inainte.
(3) In termen de 24 de ore de la investire, judecatorii desemnati aleg, din randul lor, prin vot secret, presedintele Biroului Electoral Central. In aceasta organizare, Biroul Electoral Central va indeplini toate atributiile ce-i revin potrivit prezentei legi, urmand sa fie completat cu reprezentantii partidelor, formatiunilor politice si coalitiilor acestora.
(4) In termen de doua zile de la data pana la care se pot depune candidaturile, partidele, formatiunile politice si coalitiile acestora care participa la alegeri vor comunica, in scris, Biroului Electoral Central, numarul listelor de candidati din toate circumscriptiile electorale, precum si prenumele si numele reprezentantilor. Comunicarile transmise dupa acest termen nu se mai iau in considerare.
(5) Desemnarea reprezentantilor partidelor, formatiunilor politice sau coalitiilor acestora in Biroul Electoral Central se face in ordinea descrescatoare a ponderii numarului listelor de candidati comunicate de fiecare partid, formatiune politica sau coalitie a acestora, potrivit alin. (4), in numarul circumscriptiilor electorale din intreaga tara. Un partid, formatiune politica sau coalitie a acestora nu poate avea mai mult de 5 reprezentanti.
(6) Persoanele care au calitatea de reprezentanti ai unui partid, formatiune politica sau coalitie a acestora in Biroul Electoral Central se stabilesc in ordinea mentionata in comunicarea prevazuta la alin. (4).
(7) In cazul in care mai multe partide, formatiuni politice sau coalitii ale acestora au depus acelasi numar de liste, desemnarea reprezentantilor acestora se va face, prin tragere la sorti, de presedintele Biroului Electoral Central, in prezenta persoanelor delegate de partidele, formatiunile politice sau coalitiile in cauza. (...)"

"ARTICOLUL 25
(1) Biroul Electoral Central are urmatoarele atributii:
a) vegheaza la actualizarea listelor electorale, urmareste aplicarea dispozitiilor legale privitoare la alegeri pe intreg teritoriul tarii si asigura interpretarea lor uniforma;
b) rezolva intampinarile referitoare la propria sa activitate si contestatiile cu privire la operatiunile birourilor electorale de circumscriptie;
c) primeste de la birourile electorale de circumscriptie procesele-verbale cuprinzand numarul de voturi valabil exprimat pentru fiecare lista de candidati si constata daca exista partide, formatiuni politice sau coalitii ale acestora care nu au intrunit cel putin 3% din voturile valabil exprimate pe intreaga tara; comunica birourilor electorale de circumscriptie si da publicitatii, in termen de 24 de ore de la constatare, partidele, formatiunile politice sau coalitiile acestora care se afla in aceasta situatie;
d) verifica si inregistreaza rezultatul alegerilor, insumeaza pe intreaga tara voturile neutilizate pentru fiecare partid, formatiune politica sau coalitie a acestora care indeplineste conditia prevazuta la lit. c) si asigura repartizarea centralizata si desfasurarea pe circumscriptii electorale a mandatelor ce li se cuvin;
e) atesta atribuirea unui mandat de deputat organizatiei cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care a intrunit conditiile prevazute de art. 4 si elibereaza certificatul doveditor al deputatului desemnat pe aceasta baza;
f) anuleaza alegerile dintr-o circumscriptie electorala in cazul in care votarea si stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natura sa modifice atribuirea mandatelor si dispune repetarea scrutinului;
g) indeplineste orice alte obligatii ce ii revin potrivit prezentei legi.
(...)
(4) Hotararile Biroului Electoral Central se aduc la cunostinta in sedinta publica."

"ARTICOLUL 66
(1) Atribuirea de mandate pentru candidatii de pe liste se face avandu-se in vedere numai partidele, formatiunile politice sau coalitiile acestora care au intrunit, pe intreaga tara, cel putin 3% din voturile valabil exprimate, in mod distinct pentru Camera Deputatilor si pentru Senat.
(2) Operatiunea de atribuire a mandatelor se face dupa comunicarea Biroului Electoral Central cu privire la partidele, formatiunile politice si coalitiile acestora care au intrunit cel putin 3% din numarul total al voturilor valabil exprimate pe intreaga tara, in mod distinct pentru Camera Deputatilor si pentru Senat.
(3) Repartizarea si atribuirea mandatelor de deputat si de senator se fac in doua etape: la nivelul fiecarei circumscriptii electorale si la nivel de tara.
(4) La nivelul circumscriptiei electorale, biroul electoral stabileste, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, coeficientul electoral al circumscriptiei, prin impartirea numarului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidati ale partidelor, formatiunilor politice si coalitiilor acestora ce intrunesc conditia prevazuta la alin. (1) si pentru candidatii independenti la numarul de deputati, respectiv de senatori, ce urmeaza sa fie alesi in acea circumscriptie; fiecarei liste i se vor repartiza atatea mandate de cate ori coeficientul electoral al circumscriptiei electorale se include in voturile valabil exprimate pentru acea lista; atribuirea mandatelor se face de biroul electoral de circumscriptie in ordinea inscrierii candidatilor pe lista; pentru candidatii independenti se atribuie fiecaruia cate un mandat, daca a obtinut un numar de voturi valabil exprimate cel putin egal cu coeficientul electoral pentru deputati sau pentru senatori, dupa caz. Voturile ramase, adica cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obtinute de listele de candidati ale partidelor, formatiunilor politice si coalitiilor acestora ce intrunesc conditia prevazuta la alin. (1), ca si mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroul electoral de circumscriptie se comunica de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate centralizat.
(5) Biroul Electoral Central insumeaza, pe intreaga tara, separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, voturile neutilizate sau cele inferioare coeficientului electoral de circumscriptie din toate circumscriptiile electorale, pentru fiecare partid, formatiune politica sau coalitie a acestora ce intruneste conditia prevazuta la alin. (1); numarul voturilor astfel obtinute de fiecare partid, formatiune politica sau coalitie a acestora se imparte la 1, 2, 3, 4 etc., facandu-se atatea operatii de impartire cate mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscriptiilor electorale; caturile rezultate din impartire, indiferent de lista din care provin, se clasifica in ordine descrescatoare, pana la concurenta numarului de mandate neatribuite; cel mai mic din aceste caturi constituie coeficientul electoral pe tara, pentru deputati si, separat, pentru senatori; fiecarui partid, formatiune politica sau coalitie a acestora i se vor repartiza atatea mandate de deputati sau, dupa caz, de senatori de cate ori coeficientul electoral pe tara se cuprinde in numarul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul, formatiunea politica sau coalitia respectiva, rezultat din insumarea pe tara a voturilor neutilizate si a celor inferioare coeficientului electoral de circumscriptie.
(6) Desfasurarea mandatelor repartizate pe circumscriptii electorale se face de Biroul Electoral Central (...)."

"ARTICOLUL 68
(1) Biroul Electoral Central rezolva intampinarile si contestatiile depuse, dupa care incheie separat cate un procesverbal pentru Camera Deputatilor si pentru Senat, cuprinzand, pe intreaga tara:
a) numarul total al alegatorilor potrivit listelor electorale permanente;
b) numarul total al alegatorilor care s-au prezentat la urne;
c) numarul total al voturilor valabil exprimate;
d) numarul total al voturilor nule;
e) constatarea cu privire la modul de aplicare, de catre birourile electorale de circumscriptie, a prevederilor art. 66 alin. (4);
f) repartizarea pe tara a mandatelor potrivit art. 66 alin. (5) si desfasurarea acestora pe circumscriptii electorale potrivit alin. (6) al aceluiasi articol;
g) organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care, desi au participat la alegeri, nu au obtinut niciun mandat de deputat sau de senator; totalitatea voturilor valabil exprimate pentru listele fiecareia din aceste organizatii si constatarea organizatiilor carora li se cuvine cate un mandat de deputat potrivit art. 4; prenumele si numele primului candidat de pe lista organizatiei indreptatite la un mandat de deputat, care a intrunit cel mai mare numar de voturi; in cazul in care listele organizatiei au obtinut un numar egal de voturi, desemnarea se face prin tragere la sorti."

19. Art. 91 alin. (9) din noua Lege nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului precizeaza ca mandatul de deputat al minoritatilor nationale este atribuit circumscriptiei electorale in care lista de candidati depusa a obtinut cel mai mare numar de voturi.

3. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 165/2000 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 68/1992.

20. Prin aceasta ordonanta, la art. 5 din Legea nr. 68/1992 privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, mentionata mai sus, a fost adaugat alineatul urmator:
"(8) Organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale pot opta sa depuna, prin derogare de la prevederile alin. (3), (6) si (7), aceeasi lista de candidati pentru Camera Deputatilor in mai multe circumscriptii electorale."

4. Regulamentul Camerei Deputatilor din 24 februarie 1994, republicat la data de 14 martie 1996

21. Articolele relevante din acest regulament, in versiunea sa aflata in vigoare la data evenimentelor, prevedeau urmatoarele:
"ARTICOLUL 3
Pentru validarea mandatelor, Camera Deputatilor alege, in prima sa sedinta, o comisie compusa din 30 de deputati, care sa reflecte configuratia politica a Camerei, asa cum aceasta rezulta din constituirea grupurilor parlamentare." (...)

"ARTICOLUL 6 § 5
Comisia de validare se pronunta asupra contestatiilor nesolutionate si asupra acelora a caror solutionare s-a facut cu incalcarea dispozitiilor legale referitoare la procedura de solutionare."

B. Lucrarile Comisiei Europene pentru democratie prin drept (Comisia de la Venetia)

1. Codul bunelor practici in materie electorala

22. Codul bunelor practici in materie electorala a fost adoptat de Comisia de la Venetia in cadrul celei de-a cincizeci si una sesiuni plenare ce a avut loc pe 5 si 6 iulie 2002 si a fost supus Adunarii Parlamentare din 6 noiembrie 2002. In partile sale relevante, acesta prevede urmatoarele:
"3.3. Existenta unui sistem de recurs eficient
Pentru a aplica eficient prevederile dreptului electoral, nerespectarea lor trebuie sa poata fi contestata in fata unui organ de recurs. Acest lucru se refera in special la rezultatul alegerilor, a carui contestare permite invocarea neregulilor in procedura de vot; de asemenea, acest lucru este valabil si in cazul actelor adoptate in perioada preelectorala, in special in ceea ce priveste dreptul de vot, listele electorale si eligibilitatea, validitatea candidaturilor, respectarea regulilor campaniei electorale si accesul la mijloacele de informare in masa sau la finantarea partidelor.

Exista doua solutii posibile:

Recursurile sunt examinate de instantele judecatoresti — ordinare, speciale sau constitutionale.

Instantele competente sunt comisii electorale. Acest sistem prezinta avantaje reale, deoarece comisiile sunt foarte specializate si, de aceea, cunosc mai bine problemele electorale decat instantele judecatoresti. Cu toate acestea, din motive de precautie, se recomanda instituirea unei forme de control jurisdictional. Prin urmare, prima instanta este comisia electorala superioara, iar a doua, instanta judecatoreasca competenta.

Recursul in fata Parlamentului, in calitate de judecator al propriilor alegeri, este prevazut in unele cazuri, dar risca sa determine adoptarea unor decizii politice. Acest tip de recurs este admisibil in prima instanta, atunci cand este cunoscut de multa vreme, insa in acest caz trebuie sa fie posibil un recurs judiciar.

Procedura de recurs ar trebui sa fie cat mai scurta posibil, cel putin in ceea ce priveste deciziile ce trebuie adoptate inainte de alegeri. In acest sens, trebuie evitate doua obstacole: pe de o parte, ca procedura de recurs sa intarzie procesul electoral; pe de alta parte, ca, in lipsa efectului suspensiv, deciziile asupra recursului care puteau fi luate inaintea alegerilor sa fie luate dupa acestea. In plus, deciziile cu privire la rezultatele alegerilor nu trebuie adoptate cu intarziere, mai ales in cazul unui climat politic tensionat.

Acest lucru presupune totodata termene de recurs foarte scurte si ca instanta de recurs sa fie obligata sa statueze cat mai prompt posibil. Termenele trebuie sa fie, totusi, suficient de lungi pentru a permite un recurs, pentru a garanta exercitarea drepturilor la aparare si o decizie chibzuita. Un termen de 3 pana la 5 zile in prima instanta (atat pentru formularea recursurilor, cat si pentru adoptarea hotararilor) pare a fi rezonabil pentru deciziile care trebuie adoptate inainte de alegeri. Totusi, instantelor superioare (curti supreme, curti constitutionale) li se poate acorda un termen ceva mai lung pentru a statua.

De altfel, procedura trebuie sa fie simpla. Punerea unor formulare speciale la dispozitia alegatorilor care doresc sa formuleze un recurs contribuie la simplificarea procedurii.

Trebuie inlaturat orice formalism pentru a evita decizii de inadmisibilitate, in special in cauzele delicate din punct de vedere politic.

In plus, trebuie neaparat ca prevederile in materie de recurs, si in special de competenta si de responsabilitate ale diferitelor instante, sa fie clar reglementate prin lege pentru a evita orice conflict de competenta pozitiv sau negativ. Nici reclamantii si nici autoritatile nu trebuie sa aiba posibilitatea de a alege instanta de recurs. Riscul denegarii de dreptate este ridicat daca exista posibilitatea de recurs in mod alternativ la instante si la comisii electorale sau daca recursul s-ar face in lipsa unei delimitari clare a competentelor diferitelor instante – spre exemplu instantele ordinare si Curtea Constitutionala. (...)
Litigiile legate de listele electorale, care sunt, de exemplu, de competenta administratiei locale care actioneaza sub controlul comisiilor electorale sau in colaborare cu acestea pot fi solutionate de judecatorii.

Calitatea de a face recurs trebuie sa fie larg recunoscuta. Recursul trebuie sa fie accesibil oricarui alegator din circumscriptie, precum si oricarui candidat din cadrul acesteia.

Un cvorum rezonabil poate fi, totusi, impus pentru recursurile alegatorilor cu privire la rezultatele alegerilor. Procedura trebuie sa aiba un caracter judiciar, in sensul in care dreptul reclamantilor la o procedura contradictorie trebuie sa fie asigurat.

Atributiile instantei de recurs sunt de asemenea importante.

Ea trebuie sa aiba posibilitatea de a anula scrutinul in cazul in care rezultatul a fost influentat de vreo neregula, modificand repartizarea mandatelor. Acest principiu general ar trebui cizelat, in sensul in care contenciosul de anulare nu trebuie neaparat sa aiba efect pe intregul teritoriu sau chiar in limitele circumscriptiei; dimpotriva, ar trebui sa fie posibila anularea rezultatelor unei sectii de votare. Aceasta ar permite, totodata, evitarea a doua situatii extreme: anularea scrutinului in intregime, desi neregulile sunt limitate din punct de vedere geografic; refuzul de a anula scrutinul in cazul in care teritoriul in care au fost constatate neregulile este insuficient de extins.

Pe teritoriul unde alegerile au fost anulate se vor reorganiza alegeri.
In cazul in care comisiile electorale superioare sunt instante de recurs, acestea trebuie sa aiba competenta de rectificare sau anulare din oficiu a deciziilor comisiilor electorale superioare."

2. Raportul asupra dreptului electoral si administrarea alegerilor in Europa

23. Raportul asupra dreptului electoral si administrarea alegerilor in Europa (Studiu de sinteza asupra anumitor provocari si probleme recurente) a fost adoptat de Consiliul Alegerilor Democratice cu ocazia celei de-a saptesprezecea reuniuni a sa (Venetia, 8—9 iunie 2006) si de Comisia de la Venetia cu ocazia celei de-a saizeci si saptea sesiuni plenare a sa (Venetia, 9—10 iunie 2006). In partile sale relevante, acesta prevede urmatoarele:
"XII. Recursul in materie de alegeri si raspunderea pentru incalcarile dreptului electoral
167. Procedurile de formulare a recursului trebuie sa fie cel putin la indemana oricarui alegator, candidat si partid. Totusi, se poate impune un cvorum rezonabil pentru recursurile alegatorilor referitoare la rezultatele alegerilor [CDL-AD (2002)023rev, paragraful 99]. Pentru a fi conforme cu normele internationale, procedurile de recurs trebuie sa le confere in mod clar alegatorilor, candidatilor si partidelor politice urmatoarele drepturi: dreptul de a formula un recurs, dreptul de a prezenta elemente de proba in sprijinul unui recurs, dreptul la o analiza publica si echitabila a unui recurs, dreptul ca o instanta sa se pronunte in mod transparent si impartial asupra unui recurs, dreptul la o solutie efectiva si rapida, precum si dreptul de a se adresa unei instante superioare daca recursul este respins [vezi, de exemplu, CDL-AD (2004)027, paragraful 111].

Totusi, in practica, aceste drepturi nu sunt mereu respectate. Este posibil chiar ca recursuri intemeiate sa nu poata conduce la eliminarea inegalitatii.

168. Ca urmare a traditiilor juridice si politice diferite de la o tara la alta, sunt utilizate diferite proceduri pentru a rezolva litigiile electorale. Intr-o serie de democratii bine definitivate din Europa de Vest (cum sunt Germania, Franta, Italia sau Marea Britanie), recursurile in materie electorala sunt examinate de organele administrative si judiciare ordinare in cadrul unor proceduri speciale. Dimpotriva, in majoritatea democratiilor noi sau emergente din Europa Centrala si de Est (precum si in alte regiuni ale lumii), comisiile electorale independente si instantele ordinare isi impart responsabilitatea de a analiza recursurile in materie electorala (...)."

3. Raportul asupra dreptului electoral si a minoritatilor nationale

24. Raportul asupra dreptului electoral si a minoritatilor nationale a fost adoptat de Comisia de la Venetia la data de 25 ianuarie 2000. El se refera la elementul central al vietii publice, participarea la organele alese ale statului, in special la Parlamentul national. Aceasta participare este analizata din perspectiva dreptului electoral si a posibilitatilor pe care le ofera acesta persoanelor care apartin minoritatilor nationale de a fi prezente in organele alese.
Regulile dreptului electoral referitoare la o reprezentare speciala a minoritatilor reprezinta exceptia. Astfel, printre statele care au raspuns la chestionarul Comisiei, numai 3 (Croatia, Romania, Slovenia) prevedeau alegerea unor deputati care sa reprezinte minoritatile nationale. Conform raportului, Romania este tara in care au participat la alegeri cele mai multe partide sau organizatii ale minoritatilor — asimilate partidelor politice in materie electorala — si care au deputati si senatori in Parlament.

Fara a garanta neaparat prezenta unor persoane care apartin minoritatilor nationale in organele alese, alte sisteme faciliteaza reprezentarea organizatiilor de minoritati. In Polonia si in Germania, regulile in materie de cvorum nu se aplica efectiv in cazul unor astfel de organizatii.

Sistemul belgian este specific. Totalitatea institutiilor este conceputa astfel incat sa asigure un echilibru intre diferitele grupuri lingvistice (mai degraba decat intre minoritati propriuzise).
In plus, in anumite teritorii mixte din punct de vedere lingvistic, au fost facute demersuri pentru ca alegatorii din diferitele comunitati lingvistice sa fie reprezentati in organul ales.

Totusi, cel mai adesea, reprezentarea minoritatilor in organul ales este, dimpotriva, asigurata de aplicarea regulilor generale ale dreptului electoral, care trateaza in acelasi mod persoanele care apartin unor minoritati nationale si celelalte persoane.

C. Recomandarile de la Lund cu privire la participarea efectiva a minoritatilor nationale la viata publica

25. Recomandarile au fost adoptate la Lund (Suedia) in septembrie 1999 de catre un grup de experti internationali sub egida Inaltului Comisar pentru Minoritatile Nationale al OSCE. In partile lor relevante, recomandarile prevad urmatoarele:
"B. Alegeri
7) Experienta inregistrata mai ales in Europa demonstreaza importanta procesului electoral in facilitarea participarii minoritatilor la viata politica. Statele trebuie sa garanteze persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul de a lua parte la administrarea treburilor publice, in special prin dreptul de a vota si de a candida, fara discriminare.
8) Reglementarile privind formarea si activitatea partidelor politice trebuie sa respecte principiul libertatii de asociere din dreptul international. Acest principiu include libertatea de a infiinta atat partide politice bazate pe identitati comune, cat si partide ce nu se identifica exclusiv cu interesul unei comunitati determinate.
9) Sistemul electoral ar trebui sa faciliteze reprezentarea minoritatilor si influenta exercitata de acestea.
— Atunci cand minoritatile sunt concentrate din punct de vedere teritorial, circumscriptiile care nu aleg decat un singur deputat pot asigura minoritatii o reprezentare suficienta.
— Sisteme de reprezentare proportionala, in care numarul de voturi pe care il obtine un partid politic in cadrul scrutinului national se reflecta in numarul de mandate la nivelul legislativului, pot contribui la asigurarea reprezentarii minoritatilor.
— Anumite forme de vot preferential, in care alegatorii claseaza candidatii intr-o ordine de preferinta pot facilita reprezentarea minoritatilor si pot promova cooperarea in interiorul comunitatii.
— Un prag electoral mai coborat pentru reprezentarea in corpul legiuitor poate sa consolideze includerea minoritatilor nationale in gestionarea chestiunilor publice.
10) Delimitarea circumscriptiilor electorale ar trebui sa permita o reprezentare echitabila a minoritatilor nationale."
Recomandarile de la Lund sunt dezvoltate in "Liniile directoare pentru favorizarea participarii minoritatilor nationale la procesul electoral", publicate in ianuarie 2001, sub egida OSCE.

D. Drept comparat in materie de recursuri postelectorale

26. In ciuda diversitatii organizarii si a caracteristicilor administratiei electorale competente in materie de rezultate si de repartizare a mandatelor (comisii electorale independente, structuri guvernamentale, birouri electorale temporare, instante), din elementele de care dispune Curtea cu privire la legislatia unui mare numar de state membre ale Consiliului Europei rezulta ca exista o anumita convergenta in ceea ce priveste existenta unui sistem de recurs postelectoral. In anumite state, este posibil sa se formuleze un astfel de recurs in fata unui organ considerat curte sau instanta, indiferent ca este vorba de judecatorul ordinar, de o curte electorala speciala sau de o instanta constitutionala. Daca anumite tari prevad pana la doua grade de recurs in fata organelor jurisdictionale, altele nu prevad decat un singur recurs de acest tip, in prima instanta. Cele 3 tari care nu prevad niciun recurs jurisdictional in afara validarii puterilor de catre camera legislativa sunt tari din Europa Occidentala (Belgia, Italia, Luxemburg). Existenta acestei tendinte catre jurisdictionalizarea contenciosului postelectoral se inscrie pe traseul normelor europene preconizate de Comisia de la Venetia, care subliniaza ca in toate situatiile ar trebui sa existe un recurs jurisdictional, singurele recursuri in fata comisiei de validare a Parlamentului sau in fata unei comisii electorale neoferind garantii suficiente.

a) Administratia electorala centrala ca organ de recurs

27. Acest sistem este adoptat de Romania si Albania. In aceasta din urma tara este posibila contestarea deciziilor referitoare la declararea rezultatelor in fata comisiei electorale centrale insesi. Cu toate acestea, partile lezate pot apoi sa faca recurs impotriva deciziei comisiei in fata unei instante (colegiul electoral al Curtii de Apel Tirana).

b) Validarea politica: comisiile parlamentare de validare

28. Daca aceasta practica este larg raspandita, 3 tari (Belgia, Italia, Luxemburg) prezinta particularitatea de a nu prevedea un alt recurs postelectoral decat validarea de catre Parlament, deciziile birourilor electorale fiind considerate definitive. Avand in vedere acest lucru, aceste 3 tari se bucura de o indelungata traditie democratica ce tinde sa risipeasca eventualele indoieli in ceea ce priveste legitimitatea unei astfel de practici. Totusi, Comisia de la Venetia se arata rezervata in general in ceea ce priveste eficienta acestui tip de recurs, impartialitatea unor astfel de organe parand sa fie sub semnul intrebarii (vezi mai sus, paragraful 22).

29. In acest sens, putem reaminti exemplul francez: deoarece Comisia de validare (care pe atunci era singura competenta sa statueze asupra recursurilor) a exclus, in 1956, 25 de deputati pujadisti din Parlament, Consiliul Constitutional instituit de Constitutia din 1958 a fost insarcinat sa evite astfel de dificultati, iar practica validarii pur si simplu a disparut din peisajul parlamentar francez. De altfel, putem sublinia ca, in 2005, Elvetia a instaurat posibilitatea unui recurs in fata Tribunalului federal (in timp ce pana atunci numai verificarea puterilor de catre Consiliul national tinea loc de recurs).

30. Totusi, aceasta practica ramane implantata in anumite state. Pe de alta parte, in numeroase tari, printre care si Elvetia, persista un sistem dublu. Controlul jurisdictional nu impiedica de fapt existenta unei validari de catre Parlament, in masura in care obiectivele unuia si ale celuilalt raman diferite: intr-un caz este vorba de un control judiciar menit sa solutioneze eventuale litigii, in celalalt caz este vorba de un control politic ce vizeaza validarea mandatelor. Existenta acestui tip de validare se bazeaza pe o recunoastere a specificitatii si independentei puterii legislative raportate atat la puterea executiva, cat si la puterea judiciara.

c) Recursul jurisdictional

31. Un prim tip de recurs este cel formulat in fata judecatorului "ordinar". Instantele competente pot fi instante administrative si curti de apel, cum este cazul in urmatoarele tari: Andora, Azerbaidjan, Bosnia-Hertegovina, Spania (Camera contencioasa administrativa a Curtii Supreme), Georgia (Curtea si Curtea de Apel din Tbilissi), Ungaria, Letonia (Departamentul pentru probleme administrative al Senatului Curtii Supreme), Marea Britanie (Election Court din cadrul High Court si apel in fata Court of Appeal).

32. Numeroase state ii incredinteaza judecatorului constitutional sarcina de a statua asupra contenciosului postelectoral. Totusi, controlul pe care il exercita acesta nu este neaparat acelasi de la un sistem la altul: astfel, acesta se poate limita sa controleze constitutionalitatea (Georgia) sau sa verifice si sa aprobe rezultatele transmise de catre comisia electorala (Azerbaidjan).

33. Anumite tari au adoptat acest tip de recurs, fie in prima, fie in ultima instanta: Andora (al doilea grad de jurisdictie), Armenia (primul grad), Croatia (primul grad), Spania (al doilea grad si protectia drepturilor fundamentale), Estonia (primul grad, in fata Curtii Supreme ca judecator constitutional), Franta (primul grad), Georgia (numai daca se ridica probleme de constitutionalitate), Malta (primul grad), Elvetia (al doilea grad in fata Tribunalului federal).

34. In fine, anumite sisteme cuprind instante ce nu pot fi sesizate decat cu cauze de contencios electoral. Ele sunt formate din judecatori ce provin, in general, din alte instante si au o durata de viata limitata (timpul termenelor de recurs dupa publicarea rezultatelor), insa se bucura de o competenta exclusiva in materie de contencios electoral. In urmatoarele tari au fost instituite organe specifice de acest tip: Albania (colegiul electoral al Curtii de Apel Tirana), Grecia (Curtea speciala suprema, specializata in anumite tipuri de contencios, printre care si contenciosul electoral), Marea Britanie (Election court), Suedia (Comisia de revizuire electorala).

d) Recursul in fata executivului

35. Se cunoaste un singur caz, cel al Elvetiei (contestatie in fata Guvernului cantonal). Aceasta particularitate este rezultatul istoriei tarii si al traditiei sale federale; cu toate acestea, incepand cu anul 2005, puterile Guvernului cantonal merg mana in mana cu validarea de catre Consiliul national (Parlament) a propriilor sale puteri, precum si cu recursul in fata Tribunalului federal.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie

36. Reclamantul se plange de refuzul autoritatilor de a-i atribui un mandat de deputat in numele minoritatii italiene cu ocazia alegerilor parlamentare din 2000. El invoca art. 3 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Inaltele parti contractante se angajeaza sa organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ."

A. Argumentele partilor

37. Guvernul subliniaza inca de la inceput ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, statele contractante se bucura de o larga marja de apreciere in materie electorala.

Acesta argumenteaza ca exigentele impuse de legislatia in vigoare la data evenimentelor (Constitutia si Legea nr. 68/1992) pentru reprezentarea minoritatilor in Parlament erau minimale, ca urmareau un scop legitim si ca mijloacele folosite pentru a atinge acest scop nu erau disproportionate.

38. Guvernul considera ca in Decizia sa din 2 decembrie 2000, Biroul Electoral Central a interpretat corect prevederile legislative relevante in materie de alegere a deputatilor care reprezinta minoritatile nationale. Astfel, biroul a considerat pe buna dreptate ca mandatul trebuia sa ii fie atribuit organizatiei italiene care a reunit cel mai mare numar de voturi in una si aceeasi circumscriptie, in cazul de fata Comunitatea Italiana din Romania. Or, reclamantul reprezenta Asociatia Italienilor din Romania.

39. In fine, Guvernul subliniaza ca reprezentarea minoritatilor in Parlamentul roman este importanta. De altfel, tocmai acest lucru l-a constatat Comisia de la Venetia in raportul sau din 25 ianuarie 2000 privind legea electorala si minoritatile nationale si in avizul sau din 2005 asupra proiectului de lege referitor la statutul minoritatilor din

Romania. Astfel, cu ocazia alegerilor legislative din 2000, minoritatilor nationale li s-au atribuit 45 de mandate de deputati dintr-un total de 341, iar cu ocazia alegerilor municipale au fost alesi sute de primari si consilieri judeteni si locali care apartineau unor minoritati nationale.

40. Reclamantul arata ca Asociatia Italienilor din Romania, din care facea parte, si Comunitatea Italiana din Romania au semnat un protocol de alianta validat de Biroul Electoral Central, in baza caruia Asociatia Italienilor din Romania participa la alegeri cu emblema sa electorala, iar Comunitatea Italiana din Romania, cu numele sau. Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2000, ar fi facut asadar parte din aceeasi organizatie cu doamna Ileana Stana Ionescu, si anume Comunitatea Italiana din Romania.

41. Reclamantul considera ca interpretarea dispozitiilor electorale data de Biroul Electoral Central este contrara logicii insesi a posibilitatii pe care le-o ofera legea reprezentantilor minoritatilor de a depune o lista in mai multe circumscriptii, aplicand principiul reprezentarii la nivel national. In plus, acesta argumenteaza ca mandatul de deputat este atribuit minoritatilor care au obtinut cel putin 5% din sufragiile valabil exprimate la nivel national pentru alegerea unui deputat, si aceasta pe langa numarul de deputati rezultat din norma de reprezentare.

B. Aprecierea Curtii

1. Principiile care se desprind din jurisprudenta Curtii

42. Curtea reaminteste ca art. 3 din Protocolul nr. 1 difera de celelalte prevederi ale Conventiei si ale protocoalelor sale ce garanteaza drepturi prin faptul ca enunta obligatia inaltelor parti contractante de a organiza alegeri in conditii ce asigura libera exprimare a opiniei poporului si nu un drept sau o libertate in mod special. Cu toate acestea, avand in vedere lucrarile pregatitoare ale art. 3 din Protocolul nr. 1 si interpretarea data acestei clauze in cadrul Conventiei in intregul sau, Curtea a stabilit ca acest articol presupune si drepturi subiective, printre care dreptul de vot si dreptul de a candida la alegeri (Mathieu- Mohin si Clerfayt impotriva Belgiei, 2 martie 1987, §§ 46—51, seria A nr. 113, Ždanoka impotriva Letoniei [MC], nr. 58.278/00, § 102, CEDO 2006-IV).

43. Drepturile garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1 sunt cruciale pentru stabilirea si mentinerea fundamentelor unei veritabile democratii guvernate de suprematia dreptului.

Totusi, aceste drepturi nu sunt absolute. Exista loc pentru "limitari implicite", iar statelor contractante trebuie sa li se acorde o marja de apreciere in materie. In acest sens, Curtea a reafirmat deja ca marja de apreciere in acest domeniu este mare (Mathieu- Mohin, hotararea mentionata mai sus, § 52, si, mai recent, Matthews impotriva Marii Britanii [MC], nr. 24.833/94, § 63, CEDO 1999-I, Labita impotriva Italiei [MC], nr. 26.772/95, § 201, CEDO 2000-IV, si Podkolzina impotriva Letoniei, nr. 46.726/99, § 33, CEDO 2002-II). Exista numeroase modalitati de a organiza si de a face sa functioneze sistemele electorale, precum si o multitudine de diferente in cadrul Europei, in special in evolutia istorica, diversitatea culturala si gandirea politica pe care fiecare stat contractant are obligatia de a o incorpora in propria sa viziune a democratiei [Hirst impotriva Marii Britanii (nr. 2) [MC], nr. 74.025/01, § 61, CEDO 2005-IX].

44. Cu toate acestea, Curtii ii revine misiunea de a statua in ultima instanta asupra respectarii cerintelor art. 3 din Protocolul nr. 1; aceasta trebuie sa se asigure ca exigentele carora li se subordoneaza drepturile de vot sau faptul de a candida la alegeri nu reduc drepturile in discutie de asa maniera, incat sa le atinga in chiar esenta lor si sa le lipseasca de eficienta, ca aceste conditii urmaresc un scop legitim si ca mijloacele utilizate nu se dovedesc a fi disproportionate (Mathieu-Mohin, ibidem). In mod special, niciuna dintre conditiile impuse, daca este cazul, nu trebuie sa impiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ — cu alte cuvinte, ele trebuie sa reflecte sau sa nu contracareze preocuparea de a mentine integritatea si eficienta unei proceduri electorale ce urmareste sa determine vointa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hirst, hotararea mentionata mai sus, § 62; Yumak si Sadak impotriva Turciei [MC], nr. 10.226/03, § 109, 8 iulie 2008). Totusi, Curtea nu trebuie sa ia pozitie cu privire la alegerea unui sistem electoral, si nu a altuia. Intr-adevar, aceasta alegere, dictata de considerente de ordin istoric si politic care ii sunt proprii, tine in principiu de domeniul de competenta exclusiva a statului (vezi Podkolzina impotriva Letoniei, nr. 46.726/99, § 34, CEDO 2002-II).

2. Aplicarea acestor principii generale in speta

45. In speta, Curtea observa inca de la inceput ca din probele aflate la dosar rezulta ca reclamantul a candidat intr-adevar in numele Comunitatii Italiene din Romania, si nu al Asociatiei Italienilor din Romania, asa cum sustine Guvernul.

46. Aceasta observa ca prezenta cauza nu se refera, ca in marea majoritate a hotararilor pe care le-a dat pana in prezent in materie electorala, la conditii de eligibilitate, ci la atribuirea unui mandat de deputat, ceea ce reprezinta o chestiune de drept postelectoral. Este vorba de o problematica la fel de cruciala, care pe deasupra influenteaza direct rezultatul alegerilor, circumstanta careia Curtea ii acorda o foarte mare importanta [I.Z. impotriva Greciei, nr. 18.997/91, Decizia Comisiei din 28 februarie 1994, Decizii si rapoarte (DR), si Babenko impotriva Ucrainei (dec.), nr. 43.476/98, 4 mai 1999].

47. In acest sens, Curtea reaminteste ca obiectul si scopul Conventiei, instrument de protectie a fiintelor umane, impun interpretarea si aplicarea prevederilor sale intr-un mod care sa nu permita ca exigentele sale sa devina teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective (vezi, de exemplu, hotararile Artico impotriva Italiei din 13 mai 1980, seria A nr. 37, pp. 15—16, § 33; Partidul comunist unificat din Turcia si altii impotriva Turciei din 30 ianuarie 1998, Culegere 1998-I, pp. 18—19, § 33, si Chassagnou si altii impotriva Frantei [MC], nr. 25.088/94, 28.331/95 si 28.443/95, § 100, CEDO 1999-III). Or, dreptul de a candida la alegeri si, daca este cazul, de a fi ales, garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 si inerent notiunii de regim cu adevarat democratic, nu ar fi decat iluzoriu daca partea interesata ar putea in orice moment sa fie lipsita de el in mod arbitrar.

Prin urmare, daca este adevarat ca statele dispun de o mare marja de apreciere in stabilirea regulilor electorale in abstracto, principiul efectivitatii drepturilor impune ca deciziile luate in aplicarea acestor reguli sa fie conforme cu un anumit numar de criterii care permit evitarea arbitrarului. In mod special, aceste decizii trebuie luate de catre un organ ce prezinta un minimum de garantii de impartialitate. De asemenea, puterea autonoma de apreciere a acestui organ nu trebuie sa fie exorbitanta; ea trebuie sa fie la un nivel suficient de precizie, circumscris de prevederile dreptului intern. In fine, procedura constatarii neeligibilitatii trebuie sa fie capabila sa garanteze o decizie echitabila si obiectiva, precum si sa evite orice abuz de putere din partea autoritatii competente (Podkolzina, mentionata mai sus, § 35).

48. Curtea constata inca de la inceput ca Romania a ales sa asigure o reprezentare speciala a minoritatilor in Parlament si ca este vorba de tara europeana cu cel mai mare numar de partide sau organizatii de minoritati care au participat la alegeri si care au reprezentanti in Parlament (vezi concluziile raportului privind dreptul electoral si minoritatile nationale, paragraful 24 de mai sus).

49. Curtea observa ca Legea nr. 68/1992 nu enunta cu claritate procedura de urmat pentru atribuirea mandatului parlamentar corespunzator organizatiei castigatoare reprezentand o minoritate nationala. Astfel, Biroul Electoral Central, conform art. 68 alin. (1) lit. g) din legea de mai sus, trebuie "sa determine numele si prenumele primului candidat inscris pe lista organizatiei ce are dreptul la un mandat de deputat, care a strans cel mai mare numar de sufragii". Asadar, acest text nu precizeaza daca este vorba de cel mai mare numar de voturi la nivel national sau la nivelul unei circumscriptii electorale. Or, o astfel de precizare se poate dovedi a fi decisiva in momentul determinarii candidatului retinut.

50. In cadrul Comunitatii Italiene din Romania, in numele careia a candidat reclamantul, mandatul nu i-a fost atribuit reclamantului, care obtinuse cel mai mare numar de sufragii pe intregul teritoriu, ci unui alt candidat, care obtinuse un numar mare de voturi in una si aceeasi circumscriptie. Biroul Electoral Central a optat, asadar, pentru o metoda bazata pe reprezentativitatea teritoriala, si nu pe reprezentativitatea nationala.

51. In speta se ridica intrebarea daca aceasta lipsa de claritate a regulilor electorale putea da loc unei interpretari arbitrare in momentul aplicarii lor. In acest sens, Curtea reaminteste ca a sanctionat deja interpretarea extensiva si, prin urmare, arbitrara a unei prevederi legale in materie electorala [vezi cauzele Kovach impotriva Ucrainei (Cererea nr. 39.424/02, §§ 48—62, Hotararea din 7 februarie 2008), referitoare la invalidarea scrutinului in 4 circumscriptii la alegerile parlamentare, ceea ce a dus la alegerea unui alt candidat decat reclamantul; Lykourezos impotriva Greciei (nr. 33.554/03, §§ 50—58, CEDO 2006-VIII), referitoare la pierderea unui mandat parlamentar din cauza unei incompatibilitati profesionale introduse de o noua lege; Paschalidis, Koutmeridis si Zaharakis impotriva Greciei (nr. 27.863/05, 28.422/05 si 28.028/05, §§ 29—35, Hotararea din 10 aprilie 2008), referitoare la luarea in considerare a buletinelor de vot in alb la calculul coeficientului electoral intr-o singura circumscriptie electorala].

52. In opinia Curtii, lipsa de claritate a prevederilor relevante in materie le impunea autoritatilor nationale sa fie prudente in interpretarea lor, tinand cont de impactul direct pe care aceasta il avea asupra rezultatului alegerilor (vezi Kovach, mentionata mai sus, § 59). Biroul Electoral Central a interpretat prevederile Legii nr. 68/1992 in sensul ca mandatul trebuia sa fie atribuit listei organizatiei cetatenilor ce apartin unei minoritati nationale care a strans cel mai mare numar de voturi in una si aceeasi circumscriptie electorala. Acesta nu a precizat daca era vorba de o prima interpretare a acestei prevederi sau daca exista o practica constanta in materie. Nu a explicat nici de ce criteriul reprezentativitatii teritoriale se aplica minoritatilor nationale, desi acestea beneficiau, sub alte aspecte legate de alegeri, de prevederi speciale legate de criteriul reprezentativitatii nationale.

In fine, desi Curtea i-a adresat invitatia, Guvernul nu a oferit mai multe informatii cu privire la interpretarea data de autoritatile nationale sau de doctrina art. 68 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 68/1992. Prin urmare, Curtea apreciaza ca prevederile hotaratoare pentru atribuirea unui mandat de deputat organizatiei ce reprezinta o minoritate nationala nu corespundeau la data evenimentelor cu cerintele de precizie impuse de jurisprudenta sa (vezi mai sus, paragraful 47).

53. Totusi, Curtea ia act de modificarea legislativa intervenita cu privire la aplicabilitatea prevederii litigioase in noua lege privind alegerile pentru Parlament (vezi dreptul intern pertinent de mai sus, paragraful 19). Insa aceasta modificare legislativa este mult ulterioara faptelor denuntate de reclamant si nu permite, asadar, remedierea situatiei sale.

54. Pe de alta parte, Curtea observa ca Biroul Electoral Central si comisia de validare a Camerei Deputatilor au analizat contestatia reclamantului, dupa care au respins-o ca neintemeiata. Or, in opinia Curtii, un individ a carui numire intr-o functie de deputat a fost refuzata are motive legitime sa se teama ca marea majoritate a membrilor organului care au analizat legalitatea alegerilor, mai exact membrii care reprezinta celelalte partide politice ale Biroului Electoral Central, aveau un interes contrar interesului sau.

Regulile de compunere a acestui organ constituit dintr-un mare numar de membri reprezentand partide politice nu par, asadar, sa ofere o garantie suficienta de impartialitate.

Aceeasi concluzie este valabila a fortiori pentru comisia de validare a Camerei Deputatilor.

55. In plus, Curtea observa ca nicio instanta nationala nu s-a pronuntat asupra interpretarii prevederii legale in discutie. Astfel, Curtea Suprema de Justitie a respins contestatia reclamantului ca inadmisibila, considerand ca deciziile Biroului Electoral Central erau definitive. Ulterior, Curtea Constitutionala s-a limitat la a-l informa pe reclamant ca nu este competenta in materie electorala. In acest sens, Curtea reaminteste ca in Cauza Babenko mentionata mai sus a considerat important faptul ca sustinerile reclamantului fusesera analizate in cadrul unei proceduri judiciare.

56. Aceasta abordare este, de altfel, confirmata de Comisia de la Venetia in Codul bunelor practici in materie electorala, care recomanda un control judiciar al aplicarii regulilor electorale, eventual ca o completare a recursurilor in fata comisiilor electorale sau in fata Parlamentului (paragraful 22 de mai sus).
Elementele de drept comparat arata si faptul ca mai multe state membre ale Consiliului Europei au adoptat un control jurisdictional, numai cateva state pastrand inca un control al alegerilor pur politic (paragraful 28 de mai sus).

57. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca lipsa de claritate a legii electorale in ceea ce priveste minoritatile nationale si lipsa unor garantii suficiente privind impartialitatea organelor insarcinate sa analizeze contestatiile reclamantului au incalcat insasi esenta drepturilor garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, a avut loc incalcarea acestui articol.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 13 din Conventie coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1

58. Invocand in esenta art. 13 din Conventie coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plange de lipsa unui recurs efectiv care sa ii permita sa conteste refuzul autoritatilor de a-i atribui mandatul de deputat pentru minoritatea italiana si, in consecinta, de incalcarea liberei exprimari a opiniei poporului in alegerea corpului legislativ.

Art. 13 din Conventie prevede urmatoarele:
"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."

59. Guvernul sustine ca reclamantul dispunea de un recurs intern efectiv in sensul art. 13 din Conventie, si anume contestatia in fata Biroului Electoral Central, organ care raspundea cerintelor impuse de jurisprudenta Curtii. In acest sens, acesta subliniaza ca, in temeiul art. 24 din Legea nr. 68/1992, Biroul Electoral Central era compus din 7 judecatori ai Curtii Supreme de Justitie si din 16 reprezentanti ai partidelor politice, ca judecatorii erau alesi in mod aleatoriu, prin tragere la sorti, ca deciziile Biroului Electoral Central erau motivate si ca membrii acestuia aveau posibilitatea de a formula opinii divergente.

60. In fine, Guvernul argumenteaza ca statele contractante au o larga marja de apreciere in ceea ce priveste art. 13 din Conventie (Wille impotriva Liechtenstein [MC], nr. 28.396/95, § 75, CEDO 1999-VII) si ca dispozitiile legislative ale altor state prevad acelasi recurs intern in materie (vezi cazul Ungariei).

61. Reclamantul sustine ca Decizia din 2 decembrie 2002 a Biroului Electoral Central nu constituie un recurs eficient. El considera intr-adevar ca acest organ nu este impartial. In mod special, acesta ii reproseaza faptul ca este constituit din judecatori ai Curtii Supreme de Justitie, care ar fi fost astfel influentata cand a refuzat sa ii analizeze contestatia. In fine, reclamantul considera ca trimiterea pe care Guvernul a facut-o la legislatii electorale asa-zis similare este lipsita de relevanta in speta, tinand cont de statutul special de care beneficiaza minoritatile nationale in Romania.

62. Curtea apreciaza ca, pentru motivele ce figureaza in paragrafele 55 si 56 de mai sus, a avut loc si incalcarea art. 13 din Conventie coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

63. Conform art. 41 din Conventie:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

64. Ca daune materiale, reclamantul solicita suma de 200.000 euro, ce corespunde salariilor si indemnizatiilor la care ar fi fost indreptatit ca deputat pentru perioada 2000—2004. Ca daune morale, acesta solicita 1.500.000 euro pentru prejudiciul pe care sustine ca l-ar fi suferit din cauza imposibilitatii in care s-a aflat de a-si exercita mandatul de deputat si din cauza atacurilor si nedreptatilor la care afirma ca el si familia lui au fost expusi.

65. Guvernul considera ca suma solicitata de reclamant ca daune materiale este excesiva si pur speculativa. Acesta subliniaza ca pretentia nu este insotita de niciun document justificativ. Pe de alta parte, el face trimitere la jurisprudenta Curtii referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in temeiul careia Curtea nu acorda sume pentru daune materiale in acest domeniu (Podkolzina, mentionata mai sus, § 49; Aziz impotriva Ciprului, nr. 69.949/01, § 43, CEDO 2004-V; Melnitchenko impotriva Ucrainei, nr. 17.707/02, § 75, CEDO 2004-X; Hirst impotriva Marii Britanii (nr. 2) [MC], nr. 74.025/01, § 94, CEDO 2005-IX).

66. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul considera ca nu a fost stabilita nicio legatura de cauzalitate intre eventualul prejudiciu si pretinsa incalcare a Conventiei. In plus, acesta subliniaza ca in mai multe cauze in care a constatat o incalcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 Curtea a considerat ca, pentru prejudiciul moral suferit de reclamanti, constatarea incalcarii oferea in sine o reparatie echitabila suficienta. In orice caz, suma solicitata ar fi exorbitanta, avand in vedere sumele acordate in mod obisnuit de Curte in materie (Podkolzina, mentionata mai sus, § 52; Melnitchenko, mentionata mai sus, § 78).

67. In ceea ce priveste prejudiciul material, Curtea nu poate specula care ar fi putut fi rezultatul alegerilor daca ar fi existat o prevedere clara, interpretata de un organism care sa respecte in mod suficient cerintele de impartialitate. Pe de alta parte, partea interesata nu a mentionat activitatile profesionale pe care le-a exercitat in perioada 2000—2004 si nici nu a demonstrat ca suma onorariilor sau salariilor pe care eventual le-a perceput a fost mai mica decat cea a indemnizatiilor parlamentare pe care sustine ca le-a pierdut in perioada luata in considerare. Prin urmare, Curtea respinge pretentiile formulate de reclamant ca daune materiale (vezi Kovatch, mentionata mai sus, § 66).

68. In schimb, Curtea recunoaste ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza constatarii incalcate. In consecinta, statuand cu echitate si tinand cont de toate circumstantele cauzei, Curtea ii aloca suma de 5.000 euro ca daune morale.

B. Cheltuieli de judecata

69. Reclamantul mai solicita si suma de 2.300 euro pentru cheltuielile de judecata angajate in cadrul procedurilor desfasurate in fata instantelor interne si in fata Curtii.

70. Guvernul subliniaza ca partea interesata nu a furnizat niciun document justificativ in sprijinul cererii sale.

71. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, Curtea observa ca reclamantul nu si-a detaliat cererile si nici nu a comunicat vreun document justificativ in sprijinul pretentiilor sale. Prin urmare, ea nu poate acorda nicio suma cu acest titlu.

C. Dobanzi moratorii

72. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ,
In unanimitate,
CURTEA

1. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 13 din Conventie coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie, 5.000 euro (cinci mii euro) ca daune morale, suma care sa fie convertita in lei la cursul de schimb valabil la data platii, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 2 martie 2010, pentru aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

La prezenta hotarare este anexata, conform art. 45 § 2 din Conventie si art. 74 § 2 din Regulament, expunerea opiniei separate a judecatoarei Ziemele.

OPINIE CONCORDANTA A JUDECATOAREI ZIEMELE

1. Am votat ca si majoritatea pentru incalcarea art. 13 din Conventie coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1. Mi se pare important faptul ca Curtea ar trebui sa continue sa isi dezvolte jurisprudenta referitoare la art. 13 (vezi, in acest sens, opinia mea disidenta in Cauza Zavoloka impotriva Letoniei, Cererea nr. 58.447/00, 7 iulie 2009).

2. Totusi, in speta, Curtea s-a multumit, in rationamentul sau asupra art. 13, sa faca trimitere la concluziile sale referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1. Facand acest lucru, aceasta a pierdut o ocazie de a preciza amploarea obligatiilor ce rezulta din art. 13 atunci cand survin probleme de respectare a drepturilor omului in contextul alegerilor nationale. Curtea a apreciat ca prevederile legii electorale referitoare la minoritatile nationale erau lipsite de claritate si ca organele insarcinate sa analizeze litigiile in materie electorala nu erau suficient de impartiale; de asemenea, Curtea a observat ca nicio instanta nu s-a pronuntat asupra interpretarii dreptului, nici macar asupra litigiului in sine.

Din aceste motive, a constatat incalcarea art. 3. In ceea ce priveste incalcarea art. 13 coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1, aceasta a facut trimitere la concluziile sale referitoare la lipsa unui control jurisdictional (vezi paragraful 62 din hotarare).

3. Trebuie mentionat faptul ca, pana la aceasta hotarare, Curtea analiza din perspectiva art. 3 din Protocolul nr. 1 functionarea recursurilor referitoare la sustineri pe probleme electorale (vezi Podkolzina impotriva Letoniei, nr. 46.726/99, § 37, CEDO 2002-II). In Cauza Podkolzina, aceasta a considerat ca nu era necesar sa analizeze separat lipsa unui recurs efectiv din punctul de vedere al art. 13 (ibidem, § 45).

Cauza de fata marcheaza asadar o cotitura in jurisprudenta sa, cotitura la care subscriu.

4. Ramane adevarat faptul ca problematica ridicata in speta este aceea a naturii si a amplorii obligatiilor ce decurg din art. 13, in limita relevantei acestor elemente pentru analiza cauzei de fata. Cu alte cuvinte, trebuie sa ne intrebam care sunt recursurile efective care ar trebui sa existe pentru analiza alegatiilor privind incalcarea dreptului la alegeri libere. Pana in prezent, Curtea a desprins in jurisprudenta sa mai multe elemente care precizeaza notiunea de recurs efectiv in sensul art. 13. De asemenea, aceasta a admis ca, pentru ca recursul sa fie efectiv, nu era necesar sa fie judiciar sau sa fie suficient siesi: o serie de recursuri privite in ansamblul lor pot raspunde cerintei de efectivitate. In plus, efectivitatea, asa cum o interpreteaza Curtea, consta atat in impiedicarea aparitiei sau perpetuarii incalcarii pretinse, cat si in oferirea unui remediu adecvat victimei incalcarii, de exemplu sub forma unei despagubiri, pentru orice incalcare deja produsa (vezi Kud?a impotriva Poloniei [MC], nr. 30.210/96, § 158, CEDO 2000-XI).

5. In speta, reclamantul sustinea, in temeiul art. 13, ca niciun recurs nu ii permitea sa isi recupereze locul in Parlament; la randul sau, Guvernul argumenta ca compunerea Biroului Electoral Central respecta cerintele obligatorii pentru ca recursurile in fata sa sa fie considerate efective. Or, intrucat Curtea a facut trimitere la concluzia sa referitoare la lipsa unui control jurisdictional, aceasta nu a dezvoltat nici pornind de la observatiile partilor, nici din propria initiativa notiunea de efectivitate a recursurilor in cazuri precum cel al reclamantului.

Observ in aceasta privinta faptul ca Codul bunelor practici in materie electorala adoptat in 2002 de Comisia de la Venetia a Consiliului Europei admite ca un recurs poate fi efectiv nu numai atunci cand este analizat de instante, ci si atunci cand este examinat de comisii electorale (vezi paragraful 93 din cod, citat la paragraful 22 din hotarare).

Consider ca, limitandu-se la a face trimitere la lipsa de control jurisdictional disponibil pentru partile interesate in general si pentru reclamant in particular, Curtea nu a raspuns la intrebarea ridicata din perspectiva art. 13, si anume cea a existentei unui ansamblu eficient de institutii si proceduri care i-ar fi permis reclamantului sa conteste in fond privarea de mandat a carui victima se considera si sa ceara o reparatie adecvata.