CEDO amendeaza discriminarea!
Tocmai ce discutam vineri despre ninsoare si iata ca in aceasta dimineata dorinta noastra (sau cel putin a mea) s-a indeplinit! La primele ore ale diminetii ninsoarea acoperea “micul Paris”. Frigul si vantul care au insotit primii fulgi ne-au inghetat pe fiecare in parte, cum a inghetat de altfel si sistemul nostru de guvernare, in ultima vreme.
Criza din Italia, mai noua, mai veche, ne-a adus in atentie faptul ca cetatenii romani - fie ei de nationalitate romana sau roma, ajunsi in Italia ilegal – au creat o imagine deloc placuta Romaniei. Felul in care sunt priviti cetatenii romi este amplificat si de faptul ca insisi romanii au suficiente prejudecati la acest capitol. Si atunci, daca noi ii privim asa, de ce oare ne miram cand strainatatea ii percepe negativ, si pe noi alaturi de ei?
O problema nerezolvata si destul de grava o reprezinta de cele mai multe ori copiii. Ei sunt cei care vin din urma si este important sa li se ofere o educatie. Cu cateva seri in urma, intr-un show televizat, urmaream declaratia reprezentantului romilor in comunitatea europeana: “Noi mergem in satele cu romi si incercam sa convingem cat mai multe familii sa-si duca copiii la scoala. Multi refuza din cauza lipsei banilor. Nu au cu ce sa le cumpere haine, carti etc.”.
Gradul de ocupare pe piata muncii a cetatenilor romi este foarte scazut, de aici lipsa banilor si a unei educatii. In plus, vedem zeci de reportaje in care copii romi sunt discriminati la scoala, ei nefiind acceptati sa invete in aceleasi clase cu copiii romani. Iar acum, si la nivelul comunitatii europene se aplica aceasta tehnica de separare fizica a romilor din sistemul de invatamant. In afara de tara noastra, pe locurile fruntase la acest capitol se mai afla si Cehia, Ungaria si Slovacia.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a inceput sa ia masuri impotriva acestor acte considerand tratamentul aplicat in cazul a 18 elevi din Ostrava (estul Cehiei) ca unul discriminator. Cu 13 voturi pentru si patru impotriva, Curtea a hotarat ca a fost incalcat articolul 14 din Conventia europeana a drepturilor Omului, care interzice orice forma de discriminare, stabilind alocarea sumei de 14.000 de euro, reprezentand pagube morale, taxe de timbru si cheltuieli de judecata, pentru fiecare reclamant. Consider ca hotararea CEDO reprezinta un pas important pentru asigurarea in viitor a unui climat normal de invatamant. Toti copiii, indiferent de nationalitatea lor merita o educatie oriunde in Europa!
Valentin Pulbere
Consilier Juridic
Administrator:
www.e-juridic.ro
Cartea verde a contabilitatii
Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a
Teste distractive pentru clasa pregatitoare
Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri