CEDO - Cauza Rusu si altii impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Rusu si altii impotriva Romaniei

SECTIA A TREIA
CAUZA RUSU SI ALTII impotriva ROMANIEI
(Cererea nr. 4198/04)

HOTARARE STRASBOURG

19 iulie 2007

Aceasta hotarare va deveni definitiva in conditiile prevazute de articolul 44 § 2 din Conventie. Poate suferi modificari de forma.
 

Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Cartea verde a contabilitatii

Vezi AICI detalii

Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 28 iunie 2007,
A pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1.  La originea cauzei se afla o cerere (nr. 4198/04) indreptata impotriva Romaniei depusa la Curte conform Articolului 34 din Conventia de Protectie a Drepturilor si a Libertatilor Fundamentale ale Omului (“Conventia”) de trei cetateni Romani, d-na Gabriela Rusu, d-na Maria Bajenaru si d-na Ioana Poenaru (“reclamantele”), la 13 decembrie 2003.

2.  Guvernul Romaniei (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul acestuia, d-na Ruxandra Pasoi, Co-agent al Guvernului Romaniei pe langa Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

3.  La 27 februarie 2006 Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Conform prevederilor Articolului 29 § 3 din Conventie, aceasta a decis ca vor fi examinate in acelasi timp admisibilitatea si temeiul cauzei.

FAPTELE

I.   CIRCUMSTANTELE SPETEI

4.  Reclamantele s-au nascut in 1948, 1955 si 1976 respectiv, si locuiesc in Oradea.

5.  In 1950, cladirea cu doua etaje si terenul aferent situate in Bucuresti, str. W. Filderman nr. 1, proprietatea parintilor reclamantelor, au fost luate in posesie de Stat in temeiul Decretului nr. 92/1950 cu privire la nationalizare.

6.  La 13 aprilie 1999 actiunea reclamantelor de repunere in posesie cu privire la  imobil a fost admisa partial printr-o o sentinta, investita cu formula executorie,  care a statuat ca nationalizarea cladirii fusese ilegala si a ordonat autoritatilor administrative sa restituie cladirea si terenul aferent reclamantelor, cu exceptia unei garsoniere de la etajul al doilea, vanduta de parintii reclamantelor in 1945.

7.  Desi detineau o hotarare judecatoreasca de recunoastere a dreptului lor de proprietate, reclamantele nu au reusit sa recapete posesia apartamentului nr. 1 deoarece Statul il vanduse impreuna cu terenul aferent chiriasilor, in baza Legii nr. 112/1995.

8.  La 11 octombrie 1999 reclamantele au solicitat instantei  de judecata sa constate ca vanzarea de catre Stat era nula. Ele considerau ca, dat fiind ca nationalizarea fusese ilegala, Statul nu era proprietarul de drept si,  ca urmare, acesta nu putea sa fi vandut legal nici o parte din cladire.

9.  La 12 septembrie 2000, Tribunalul Bucuresti, printr-o hotarare definitiva, a respins cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare sub motiv ca reclamantele au introdus actiunea de recuperare a posesiei dupa vanzarea apartamentului nr. 1 de Stat iar chiriasii erau cumparatori de buna credinta. Tribunalul nu a acordat nici o compensatie reclamantelor.

10.  Pe 28 iunie 2001 Tribunalul Bucuresti a admis printr-o hotarare definitiva actiunea reclamantelor de a li se recunoaste dreptul de proprietate pentru intregul imobil.

11.  La 13 februarie 2002 reclamantele au cerut despagubire pentru vanzarea apartamentului nr. 1 in temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la bunurile imobiliare preluate in mod nelegal de Stat. Pana in prezent, ele nu au primit nici o despagubire.

12.  La 16 mai 2002 Curtea de Apel Bucuresti, printr-o hotarare definitiva, a respins actiunea reclamantelor de recuperare a posesiei apartamentului nr. 1, considerand ca desi reclamantele erau proprietarele de drept ale imobilului, vanzarea s-a efectuat de buna credinta si deci chiriasii nu puteau fi evacuai.

II.  DREPTUL INTERN PERTINENT

13.  Prevederile legale si jurisprudenta pertinente sunt descrise in hotararile Strain si altii contra Romaniei (nr. 57001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru contra Romaniei (nr. 63252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005), Porteanu contra Romaniei (nr. 4596/03, §§ 23-25, 16 februarie  2006), si Radu contra Romaniei (nr. 13309/03, § 18-20, 20 iulie 2006).

IN DREPT

I.   PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1

14.  Reclamantele au pretins ca vanzarea de catre Stat a apartamentului nr. 1 si a terenului aferent unei terte parti, pentru care ele nu a primit nici o despagubire, a reprezentat o incalcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:

Ğ Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat din motive de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege  si principiile generale de drept international.
Prevederile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a promulga legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau amenzi. ğ

A.  Admisibilitatea

15.  Curtea retine ca aceasta plangere nu este in mod evident nefondata in contextul semnificatiei Articolului 35 § 3 din Conventie. Retine de asemenea ca nu este inadmisibila din nici un alt motiv. Ca urmare trebuie declarata admisibila.

B.  Fond

16.  Guvernul, dupa ce a specificat ca in opinia sa cererea se referea numai la apartamentul nr. 1, a insistat asupra dificultatilor legate de evolutia legislatiei din domeniul proprietatii si asupra noilor evolutii care au avut loc dupa 1989. In acest sens, el considera ca reforma cea mai recenta cu privire la proprietate, anume Legea nr. 247/2005, avusese in vedere restitutio in integrum a bunurilor imobiliare luate in posesie in mod nelegal de catre Stat in timpul regimului comunist si, cand bunurile nu puteau fi restituite, acordarea unei despagubiri. Legea nr. 247/2005 acorda despagubire la valoarea de piata sub forma participarii la un sistem comun de plasare de valori mobiliare, organizat sub forma unei societati pe actiuni, Proprietatea. Persoanele care au dreptul la despagubire vor primi titluri de valoare la valoare nominala, care vor fi transformate in actiuni cand Proprietatea va fi listata la bursa. Guvernul a considerat ca despagubirea acordata deindata  ce Proprietatea va fi implementat este in conformitate cu cerintele articolului 1 din Protocolul nr. 1 si ca intarzierea platii efective nu afecteaza echilibrul corect care trebuie atins intre cerintele intereselor generale ale comunitatii  si cerintele de protectie ale drepturilor fundamentale ale individului.

17.  Reclamantele au contestat argumentele Guvernului. Insistand asupra abuzurilor autoritatilor, care le-au vandut bunul in ciuda faptului ca nu erau proprietarul legitim, reclamantele au considerat ca autoritatile ar fi trebuit sa declare nula vanzarea apartamentului nr. 1, in special tinand seama de hotararea din 13 aprilie 1999 care le-a confirmat titlul referitor la intreaga proprietate, inclusiv apartamentul nr. 1. In opinia lor, neexecutarea unei sentinte care ordona restituirea proprietatii catre reclamante a constituit o incalcare a dreptului lor de proprietate si teza Guvernului cu privire la despagubirea prin actiuni la Proprietatea nu reprezinta o justa satisfactie.

18.  Curtea a mai solutionat cauze similare si a constatat o incalcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Porteanu, citat mai sus, §§ 32-35). Ca urmare, Curtea nu vede nici un motiv de a nu aplica jurisprudenta  citata mai sus, mai ales ca faptele sunt foarte similare.

19.  Curtea reitereaza ca, in conformitate cu jurisprudenta sa, vanzarea proprietatilor altuia de catre Stat, chiar si inainte ca problema proprietatii sa fi fost solutionata definitiv de instante, va fi analizata ca lipsire de proprietate. Aceasta lipsire, asociata cu totala lipsa de despagubiri, este contrara articolului 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Strain si altii, citata mai sus, §§ 39, 43 si 59).

20.  Mai mult, in cauza Paduraru, citata mai sus, Curtea a constatat ca Statul nu-si indeplinise obligatia de a actiona eficient si la timp in ceea ce priveste problema de interes public privind restitutio in integrum si vanzarea de proprietati nationalizate in timpul regimului comunist. Curtea a mai considerat si ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat si asupra reclamantilor, care s-au gasit in imposibilitatea de a-si recupera bunurile desi aveau sentinte executorii in favoarea lor (Paduraru, citata mai sus, § 112).

21.  In privinta tezei Guvernului ca despagubirile vor fi disponibile cand societatea pe actiuni Proprietatea va incepe sa functioneze, Curtea reaminteste constatarile sale precedente, anume ca Proprietatea nu functioneaza in prezent de natura a acorda efectiv despagubiri reclamantilor (vezi, printre altele, Radu contra Romaniei, nr. 13309/03, § 34, 20 iulie 2006 si Ruxanda Ionescu contra Romaniei, nr. 2608/02, § 39, 12 octombrie 2006). Mai mult, nici Legea nr. 10/2001 nici Legea nr. 247/2005 (care o amendeaza pe prima) nu tin seama de daunele implicate de absenta prelungita a oricarei remuneratii in ciuda unei sentinte definitive care a acordat restitutio in integrum (vezi, mutatis mutandis, Porteanu, citata mai sus, § 34).

22.  Consideratiile de mai sus sunt suficiente spre a permite Curtii sa conchida ca lipsirea in cauza, contrar statului de drept care este la baza Conventiei si asociata cu totala lipsa de despagubiri a aplicat reclamantelor o povara disproportionata si excesiva incalcandu-le dreptul la folosirea netulburata a proprietatilor lor, asa cum este garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Ca urma a avut loc o incalcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1.

II.  PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENTIE

23.  Reclamantele au sustinut ca nepunerea in aplicare a hotararii executorii din 13 aprilie 1999 pronuntate de Judecatoria Bucuresti le-a lipsit de dreptul la un proces corect. Ele se intemeiau pe articolul 6 § 1 din Conventie, care prevede:
“In hotararea asupra drepturilor si obligatiilor sale civile ..., orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil ...... de catre [o] ... instanta...”

A.  Admisibilitatea

24.  Curtea retine ca aceasta plangere nu este in mod evident nefondata conform semnificatiei articolului 35 § 3 din Conventie. De asemenea retine si ca nu este inadmisibila din nici un alt motiv. Trebuie deci sa fie declarata admisibila.

B.  Fond

25.  Tinand seama de constatarile din paragrafele de mai sus (22-26), Curtea considera ca nu este necesar sa examineze daca, in acest caz, a avut loc o incalcare a Articolului 6 § 1 (vezi Pais contra Romaniei, nr. 4738/04, § 39, 21 decembrie 2006 si, mutatis mutandis, Zanghì contra Italiei, hotararea din 19 februarie 1991, Seria A nr. 194-C, p. 47, § 23, Laino contra Italiei [GC], nr. 33158/96, § 25, CEDO 1999 I, Biserica Catolica din Hania contra Greciei, hotararea din 16 decembrie 1997, Rapoarte cu privire la Hotarari si Decizii 1997 VIII, § 50).

III.  ALTE INCALCARI PRETINSE ALE CONVENTIEI

26.  In fine, reclamantele s-au plans in observatiile lor de o incalcare a Articolelor 13 si 14 din Conventie.

27.  Curtea retine ca reclamantele nu au prezentat nici o dovada anume in sprijinul afirmatiilor lor.
Rezulta ca aceste plangeri sunt evident nefondate si trebuie respinse conform Articolului

35 §§ 3 si 4 din Conventie.

IV.  CERINTA DIN ARTICOLUL 41 DIN CONVENTIE

28.  Articolul 41 din Conventie prevede:

“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti Contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A.  Daunele

29.  Reclamantele au cerut restituirea apartamentului nr. 1 si a terenului aferent, ca fiind modul cel mai adecvat de reparatie din partea Statului. Daca restituirea nu se acorda, ele au cerut o suma echivalenta cu valoarea curenta a proprietatii lor, – anume, conform raportului de expertiza pe care l-au  prezentat Curtii, 78 846 euro (EUR). Cu privire la daunele non-pecuniare au cerut EUR 20 000 pentru fiecare dintre ele. Ele au mai cerut EUR 46 000 pentru pierderea de profit sau a oricaror beneficii din proprietatea lor din 1999.

30.  Guvernul a considerat ca pretentiile erau excesive si nu erau sustinute de dovezi materiale. Anume, el a criticat raportul de expertiza deoarece nu a tinut seama, cand a calculat valoarea, de suprafetele care apar in contractul de vanzare-cumparare referitor la apartamentul nr. 1.

Ca urmare, tinand seama de contractul de vanzare-cumparare, Guvernul a considerat ca valoarea de piata a apartamentului nr. 1 era de EUR 59 848. In continuare, a considerat ca constatarea unei incalcari ar constitui in sine o justa satisfactie suficienta pentru orice daune non-pecuniare pe care reclamantele le-ar fi putut suferi.

Referitor la pierderea de profit, el a considerat ca, in lumina jurisprudentei sale (Anghelescu contra Romaniei, nr. 29411/95, §§ 75-77, 9 aprilie 2002, Buzatu contra Romaniei (justa satisfactie), nr. 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005), Curtea nu ar trebui sa o ia in considerare.

31.  Curtea reitereaza ca o hotarare in care aceasta gaseste o incalcare impune asupra Statului intimat o obligatie  legala in temeiul Conventiei de a pune capat incalcarii si de a efectua reparatia consecintelor acesteia. Daca dreptul intern permite numai efectuarea unei reparatii partiale, Articolul 41 din Conventie acorda Curtii puterea de a acorda o despagubire partii afectate de actul sau omisiunea care au dus la constatarea unei incalcari a Conventiei. Curtea se bucura de o anumita discretie in exercitarea acelei puteri, dupa cum o atesta adjectivul “just” si fraza “daca e necesar”.

32.  Printre materiile de care Curtea tine seama cand apreciaza o despagubire se afla daunele pecuniare, anume pierderea efectiv suferita ca rezultat direct al incalcarii pretinse, si daunele non-pecuniare, anume reparatiile pentru anxietatea, neplacerile si incertitudinea cauzate de incalcare, si alte pierderi non-pecuniare (vezi, printre alte autoritati, Ernestina Zullo contra Italiei, nr. 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004).

33.  In plus, daca unul sau mai multe capete dintre daune nu pot fi calculate cu precizie sau daca distinctia intre daunele pecuniare si cele non-pecuniare se dovedeste dificila, Curtea poate decide sa efectueze o evaluare globala (vezi Comingersoll contra Portugaliei [GC], nr. 35382/97, § 29, CEDO 2000 IV).

34.  Curtea considera, in circumstantele spetei, ca restituirea proprietatii in cauza (apartamentul nr. 1 si terenul aferent), asa cum se ordona in sentinta executorie a Judecatoriei Bucuresti din 13 aprilie 1999, ar plasa reclamantele pe cat posibil intr-o situatie echivalenta cu acea in care ar fi fost daca nu ar fi avut loc o incalcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1.

35.  In lipsa unei asemenea restituiri din partea Statului acuzat, Curtea afirma ca Statul acuzat trebuie sa plateasca reclamantelor, ca daune pecuniare, o suma corespunzatoare cu valoarea curenta a proprietatii. Tinand seama de informatiile aflate la dispozitia sa cu privire la preturile imobiliare de pe piata locala si de rapoartele de expertiza prezentate de parti, Curtea apreciaza valoarea curenta de piata a proprietatii ca fiind 64 000  euro.

36.  Cat priveste suma de bani pretinsa de reclamante pentru pierderea de profit sau a oricaror beneficii din proprietatea lor din 1999, Curtea respinge aceasta pretentie tinand seama, pe de o parte, ca a ordonat restitutio in integrum ca reparatie in temeiul Articolului 41 din Conventie si pe de alta parte, ca acordarea unei sume de bani pe aceasta baza ar fi un proces speculativ, dat fiind ca profitul dintr-o proprietate depinde de mai multi factori. Totusi, Curtea va tine seama de lipsirea de posesie din 1999 cand va calcula daunele non-pecuniare (vezi, mutatis mutandis, Radu contra Romaniei, nr. 13309/03, § 49, 20 iulie 2006).

37.  Curtea considera ca gravele imixtiuni in dreptul reclamantelor de a se bucura netulburate de posesiunile lor nu ar putea fi compensate in mod adecvat prin simpla constatare a unei incalcari a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Facand o evaluare pe baze echitabile, asa cum o cere Articolul 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantelor EUR 3 500 pentru fiecare dintre ele pentru daune non-pecuniare.

B.  Costuri si cheltuieli de judecata

38.  Reclamantele au cerut EUR 3 405 pentru costurile si cheltuielile pe care le-au suportat in procedurile din instantele interne si in fata acestei Curti, defalcate dupa cum urmeaza: EUR 2 000 ca onorarii de avocat, EUR 1 360 pentru cheltuieli diverse (taxe notariale, traduceri, transport), si EUR 145 pentru raportul de expertiza.

39.  Guvernul a considerat ca pretentiile reclamantelor sunt excesive.

40.  Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor si cheltuielilor sale de judecata numai in masura in care s-a demonstrat ca acestea au fost suportate efectiv si necesar si au fost rationale ca suma. In cauza de fata, tinand seama de informatiile aflate in posesia sa, de criteriile de mai sus si de gradul redus de complexitate al spetei, care urmeaza o jurisprudenta bine stabilita, si facand o evaluare pe baze echitabile, asa cum o cere Articolul 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantelor EUR 800 pentru costuri si cheltuieli de judecata.

C.  Dobanzi moratorii

41.  Curtea considera adecvat ca dobanzile moratorii sa se bazeze pe rata de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, la care se adauga trei puncte procentuale.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,

1.  Declara admisibile reclamatiile referitoare la Articolul 1 din Protocolul nr. 1 si Articolul 6 § 1 si celelalte capete de cerere inadmisibile;

2.  Afirma ca a avut loc o incalcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Conventie;

3.  Afirma ca nu este necesar sa se examineze pe fond plangerea in temeiul Articolului 6 § 1 din Conventie;

4.  Afirma (a)  ca Statul acuzat trebuie sa restituie reclamantelor apartamentul nr. 1 si terenul aferent situate in Bucuresti, str. W. Filderman nr. 1, in termen de trei luni de la data la care hotararea devine definitiva in conformitate cu Articolul 44 § 2 din Conventie;
(b)  ca, in absenta unei astfel de restituiri, Statul acuzat urmeaza a plati reclamantelor, in termen de trei luni de la data la care hotararea devine definitiva in conformitate cu Articolul 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, ce se vor converti in lei romanesti (ROL) la rata aplicabila in data platii, plus orice impozit ce ar putea fi aplicabil:

(i)  EUR 64 000 (saizeci si patru de mii de euro) conjunctiv pentru daune pecuniare;
(ii)  EUR 3 500 (trei mii cinci sute de euro) pentru fiecare reclamanta pentru daune non-pecuniare;
(iii)  EUR 800 (opt sute de euro) conjunctiv pentru costuri si cheltuieli de judecata;
(c)  ca incepand de la data expirarii termenului mentionat si pana la achitare, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla cu o rata egala cu aceea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii centrale europene aplicabil pe durata acestei perioade, majorat cu trei puncte procentuale;

5.  Respinge pentru celelalte cererea de satisfactie echitabila a reclamantelor.
Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris la 19 iulie 2007 cu aplicarea articolului 77 §§ 2 si 3 din Regulamentul Curtii.
Santiago QUESADA Boštjan M. ZUPANCIC
Grefier Presedinte

Sursa: CSM.ro