Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

CEDO - Cauza SC Ruxandra Trading SRL impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Cauza SC Ruxandra Trading SRL impotriva Romaniei



Sectia a III-a
HOTARAREA din 12 iulie 2007 in Cauza SC Ruxandra Trading SRL impotriva Romaniei
(Cererea nr. 28333/02) Strasbourg


Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate suferi modificari de forma.
     
In Cauza SC Ruxandra Trading SRL impotriva Romaniei,
     
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din:

Domnii     B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan,
Doamnele E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan,
Domnul David Thor Björgvinsson
Doamnele  I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori,
si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 21 iunie 2007, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:
     
PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 28333/02, introdusa impotriva Romaniei, prin care o societate de drept roman, constituita in 1996, Ruxandra Trading (societatea reclamanta), a sesizat Curtea la data de 18 iulie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
   
 2.  Societatea reclamanta este reprezentata de doamna Ruxandra Awad, avocat din Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de co-agentul guvernamental, doamna Ruxandra Pasoi, de la Ministerul Afacerilor Externe.
 
3. Societatea reclamanta se plange, in temeiul art. 6 din Conventie, de neexecutarea de catre Primaria Bucuresti a unei sentinte judecatoresti definitive de condamnare la eliberarea unei autorizatii de constructie permanenta si la acordarea unui teren in concesiune. Ea vede de asemenea in asta o atingere adusa dreptului sau la respectarea bunurilor sale, in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
     
4. La 24 octombrie 2003 Curtea a hotarat sa comunice Guvernului cererea. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
     
IN FAPT
 
I. Circumstantele cauzei

5. Societatea reclamanta este o societate cu raspundere limitata constituita in 1996 si avand sediul in Bucuresti.

A. Cereri de eliberare a unei autorizatii de construire

6. La 28 septembrie 1996 societatea reclamanta a inchiriat un teren de 9.550 m², situat la nr. 33 in strada Tipografilor in Bucuresti si apartinand Primariei Bucuresti.

7. In 1996 societatea reclamanta a obtinut un certificat de urbanism pentru construirea pe terenul respectiv a unui  centru comercial. La 26 septembrie 1996 Primaria a eliberat societatii reclamante o autorizatie de construire valabila pe o perioada de sase luni. Atat certificatul de urbanism cat si autorizatia de construire au fost eliberate de Consiliul general Bucuresti (« consiliul general ») si semnate de Primarul General al Municipiului Bucuresti. La 11 martie 1997 societatea reclamanta a obtinut avizul Agentiei de protectie a mediului inconjurator de construire a centrului comercial.

8. La 24 februarie 1997 contractul de inchiriere a fost reinnoit pe o perioada de sase luni; o clauza din contract prevedea ca putea fi prelungit din sase in sase luni. La 24 august 1997 acest contract a fost reinnoit automat.

1. Actiune in evacuare impotriva societatii reclamante

9. La 8 decembrie 1998 Primaria Generala Bucuresti (« Primaria ») a sesizat Judecatoria Bucuresti cu o actiune impotriva societatii reclamante in evacuare de pe terenul in cauza pe motiv ca contractul de inchiriere nu fusese prelungit si ca nu dispunea de un titlu pentru a ocupa terenul. Printr-o sentinta definitiva din 7 mai 1999 instanta a respins actiunea pe motiv ca contractul fusese reinnoit in mod tacit pe o durata nedeterminata.

2. Actiune vizand condamnarea Primariei sa elibereze societatii reclamante o autorizatie de construire

10. Printr-o hotarare definitiva din 14 septembrie 1998 Curtea de Apel Bucuresti a condamnat Primaria sa elibereze societatii reclamante o noua autorizatie de construire pe acelasi teren.

11. La 8 noiembrie 1999 Primaria a eliberat societatii reclamante o autorizatie provizorie de construire pe o perioada de 12 luni, cu conditia de a distruge constructia in una din conditiile urmatoare: modificarea planului de folosinta a terenului, schimbarea situatiei juridice a terenului, cererea expresa a Primariei de a demola constructia, neplata din partea reclamantei a taxelor aferente terenului.

12. Printr-o hotarare administrativa din 4 mai 2000 Primaria a modificat planul de folosinta privind terenul in litigiu.

3. Actiune in anulare a autorizatiei de constructie din 8 noiembrie 1999.

13. Printr-o hotarare din 8 iunie 2000 Curtea de Apel Bucuresti a anulat autorizatia din 8 noiembrie 1999 si a condamnat Primaria sa elibereze societatii reclamante o autorizatie de constructie permanenta, precum si sa incheie cu ea un contract de concesiune asupra terenului litigios.

14. Primaria a inaintat recurs, mentionand ca societatea reclamanta nu putea obtine o autorizatie de constructie in conditiile in care nu era nici proprietarul nici concesionarul terenului si ca in orice caz Primaria nu era competenta sa decida asupra concesionarii terenului.

15. Desi a fost citata legal pentru plata taxei de timbru privind procedura de recurs, Primaria nu a facut-o. Printr-o hotarare din 18 septembrie 2000 Curtea Suprema de Justitie a anulat recursul Primariei pentru neplata taxei de timbru.

B. Demersuri pentru executarea hotararii din 8 iunie 2000

16. La 8 iunie 2000 societatea reclamanta a cerut Primariei executarea hotararii din 8 iunie 2000, precum si anularea hotararii Primariei din 4 mai 2000 pe care o considera contrara hotararilor judecatoresti pronuntate in favoarea sa.

17. Printr-o sentinta din 29 iunie 2000, la cererea societatii reclamante, Curtea de Apel Bucuresti a anulat hotararea Primariei din 4 mai 2000. Printr-o sentinta definitiva din 27 noiembrie 2000 Curtea Suprema de Justitie a anulat recursul Primariei impotriva acestei sentinte, pe motiv ca aceasta nu avea calitatea sa introduca un asemenea recurs, aceasta competenta revenind Consiliului general.

18. Printr-o scrisoare din 16 martie 2001, ca raspuns la cererea societatii reclamante de executare a hotararii din 8 iunie 2000, Primaria a informat-o ca contractul de concesiune va fi incheiat dupa evaluarea si clarificarea situatiei juridice a terenului precum si plata de catre societatea reclamanta a taxei anuale de concesiune.

19. La 21 martie 2001, la cererea Primariei, Directia Generala a Investitiilor si Achizitiilor Publice a Primariei informat-o pe aceasta din urma ca in temeiul dispozitiilor Legii nr. 69/1991 privind administratia publica locala concesionarea terenurilor trebuia sa urmeze o procedura speciala de licitatie publica si ca, prin urmare, terenul nu putea fi concesionat societatii reclamante.

20. Neobtinand executarea de bunavoie a hotararii din 8 iunie 2000, societatea reclamanta a trimis, prin intermediul unui executor judecatoresc, o noua scrisoare Primariei, la 6 martie 2002, solicitand executarea hotararii inainte de 15 martie 2002.

C. Actiune vizand condamnarea societatii reclamante la inlaturarea constructiei existente pe terenul litigios

21. La 9 iunie 2003 Primaria a somat societatea reclamanta sa inlature cladirea pe care o construise pe terenul litigios in baza autorizatiei de constructie din 26 septembrie 1996 si 8 noiembrie 1999.

22. Societatea reclamanta a sesizat Judecatoria cu o contestatie la executarea acestei somatii. Primaria nu a depus observatii in sprijinul apararii. Printr-o sentinta din 2 octombrie 2003 instanta a admis contestatia societatii reclamante si a anulat somatia, pe motiv ca beneficia de o hotarare definitiva de condamnare a Primariei sa-i elibereze o autorizatie de construire definitiva pentru aceste constructii.

23. La recursul Primariei, printr-o hotarare definitiva din 12 noiembrie 2004, Tribunalul Bucuresti a confirmat sentinta, pe motiv ca Primaria nu beneficia de un titlu executoriu pentru a cere demolarea constructiilor.

D. Actiune in stabilirea unei amenzi

24. In 2003 societatea reclamanta a sesizat Judecatoria Bucuresti cu o cerere de executare silita a hotararii din 8 iunie 2000. Printr-o sentinta preliminara din 21 august 2003 instanta a respins actiunea ca inadmisibila, pe motiv ca obligatia care revenea Primariei nu putea fi realizata de o alta persoana si ca singura modalitate de a o constrange pe aceasta sa respecte sentinta in cauza era de a o condamna la plata unei amenzi. In urma recursului societatii reclamante, printr-o hotarare definitiva din 27 noiembrie 2003, Tribunalul Bucuresti a confirmat aceasta sentinta.

25. La 7 octombrie 2003 societatea reclamanta a sesizat Judecatoria Bucuresti cu o actiune impotriva Primariei privind condamnarea acesteia la plata unei amenzi. Printr-o sentinta  din 19 decembrie 2003 instanta a respins actiunea sa, pe motiv ca aceasta condamnare putea fi ceruta in fata instantei care a ordonat executarea silita a respectivei sentinte. Or, deoarece in cazul in speta, instanta declarase inadmisibila cererea de executare silita, cererea de condamnare a Primariei la plata unei amenzi era neintemeiata.

E. Actiune in anulare a hotararii Consiliului General din 26 aprilie 2005 si a autorizatiei de dezafectare din 23 iunie 2005

26. Printr-o hotarare din 26 aprilie 2005 Consiliul General a acordat Ambasadei Frantei dreptul de a folosi gratuit (folosinta gratuita) un teren de 17.470 m² din care facea parte terenul in litigiu, pentru a construi pe el un liceu. In hotarare se mentiona ca pe teren nu se afla nicio constructie.

27. La 23 mai 2005, bazandu-se pe dispozitiile Legii nr. 29/1991 privind contenciosul administrativ, societatea reclamanta a cerut Consiliului general si Primariei sa revoce hotararea din 26 aprilie citata anterior.

28. La 23 iunie 2005, la cererea societatii reclamante, prefectul a cerut Primariei sa gaseasca o solutie pentru a executa hotararea din 8 iunie 2000.

29. In aceeasi zi, pentru a asigura executarea hotararii din 26 aprilie 2005, Primaria a eliberat o autorizatie de dezafectare a constructiei pe care societatea reclamanta o ridicase pe terenul litigios, costul operatiunii revenind acesteia din urma.

30. La 27 iunie 2005 reclamanta a sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune impotriva Primariei in anulare a autorizatiei de dezafectare din 23 iunie 2005 si cu o actiune impotriva Consiliului general in anulare a hotararii din 26 aprilie 2005.

1. Actiune in anulare a autorizatiei de dezafectare din 23 iunie 2005

31. La 12 iulie 2005 societatea reclamanta a fost informata de Primarie ca autorizatia de dezafectare din 23 iunie 2005 fusese executata la 24 si 27 iunie 2005, ca constructia ridicata pe teren fusese depozitata intr-un spatiu apartinand Primariei si ca era invitata sa o recupereze.

32. Printr-o sentinta din 16 decembrie 2005 Tribunalul Bucuresti a respins actiunea societatii reclamante, pe motiv ca constructia in cauza fusese realizata in baza autorizatiei de construire provizorie care permitea autoritatilor sa ordone demolarea fara nicio alta formalitate prealabila. In plus, instanta a constatat ca Primaria era proprietarul terenului care fusese pus la dispozitia Ambasadei Frantei.

33. Instanta a retinut de asemenea ca desi hotararea din 8 iunie 2000 a ordonat eliberarea unei autorizatii de construire definitiva societatii reclamante, un asemenea document nu putea fi eliberat decat cu respectarea tuturor dispozitiilor legale. Or, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, numai proprietarul terenului putea cere eliberarea unei asemenea autorizati, conditie pe care societatea reclamanta nu o indeplinea in masura in care nu obtinuse dreptul de concesiune asupra terenului.

34. Societatea reclamanta a formulat un recurs impotriva acestei sentinte, mentionand ca constructia in cauza fusese ridicata in baza unei autorizatii de construire provizorie si ca o hotarare judecatoreasca definitiva condamnase autoritatile sa-i elibereze o autorizatie permanenta pentru aceeasi constructie. Ea a mentionat de asemenea ca hotararea din 8 iunie 2000 care condamna Primaria sa incheie contractul de concesiune nu fusese executata.

35. Printr-o hotarare definitiva din 11 mai 2006, Curtea de Apel Bucuresti a anulat autorizatia de dezafectare in cauza. Ea a retinut ca:
“in temeiul sentintei din 8 iunie 2000, devenita definitiva, autoritatea publica era obligata, pe de o parte, sa elibereze o autorizatie definitiva de construire si, pe de alta parte, sa demareze procedura necesara pentru concesionarea terenului (...). Ordonand demolarea constructiei ridicata pe baza unei autorizatii provizorii de construire si pentru care era codamnata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva sa elibereze o autorizatie de construire definitiva, Primaria Bucuresti a abuzat de puterile sale in calitate de autoritate publica locala autonoma, (...), lezand interesele legitime ale reclamantei.”

2. Actiune in anulare a hotararii Consiliului general din 26 aprilie 2005

36. Printr-o sentinta din 22 decembrie 2005, Tribunalul Bucuresti a respins actiunea societatii reclamante in anularea hotararii Consiliului general din 26 aprilie 2005. Instanta a retinut ca hotararea din 8 iunie 2005, care viza o obligatie intuitu personae, nu fusese executata in termenul legal de trei ani si ca in prezent societatea reclamanta era decazuta din dreptul sau de a cere executarea acesteia.

37. Societatea reclamanta a formulat un recurs, mentionand ilegalitatea hotararii contestate. In observatiile de raspuns Consiliul general a relevat ca societatea reclamanta nu avea niciun drept asupra terenului in cauza si ca hotararea din 8 iunie 2000 fusese pronuntata impotriva Primariei si ca prin urmare nu era competent sa o execute.

38. Printr-o hotarare definitiva din 11 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul societatii reclamante si a anulat hotararea din 26 aprilie 2005 in partea sa privind terenul de 9.550 m². Curtea de apel a constatat ca obligatia intuitu personae de a executa hotararea din 8 iunie 2000 revenea unei autoritati publice si ca Consiliul general nu putea invoca lipsa de competenta pentru a o executa in masura in care autoritatile, si anume Consiliul local si Primaria, faceau parte din administratia municipiului Bucuresti. Ea a considerat de asemenea ca in masura in care societatea reclamanta beneficia de o hotarare definitiva de condamnare a autoritatilor publice sa incheie cu ea un contract de concesiune, aceste autoritati nu puteau atribui terenul unei alte institutii.

39. Printr-o hotarare din 19 februarie 2007 Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia in anulare formulata de Consiliul general impotriva hotararii din 11 septembrie 2006 citata anterior.

40. Din actele prezentate de societatea reclamanta reiese ca hotararea din 8 iunie 2000 a ramas in continuare neexecutata. Printr-o scrisoare din 20 martie 2007 Guvernul a informat Curtea ca Primaria Bucuresti detinea proprietatea si posesia terenului litigios.
 
II. DREPTUL INTERN PERTINENT

41. Legea nr. 69/1991 privind administratia publica locala

Articolul 5 alin. 1
     
« Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase sunt consiliile locale, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive (...) »

Articolul 44 alin. 1
     
« Primarul indeplineste urmatoarele atributii principale:
a) asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei si ale legilor tarii (...) ale hotararilor consiliului judetean;
b) asigura executarea hotararilor consiliului local (...);
t) emite avizele, acordurile si autorizatiile prevazute de lege. »
 
42. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii si unele masuri pentru realizarea locuintelor.

Articolul 2

« Autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei publice locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor. »

Articolul 10

« 1. Terenurile apartinand domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vandute, concesionate ori inchiriate prin licitatie publica, potrivit legii, in conditiile respectarii prevederilor documentatiilor de urbanism si de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii (...) »

« 2. Concesionarea se face pe baza de oferte prezentate de catre solicitanti, cu respectarea prevederilor legale, inclusiv cele ale prezentului capitol, urmarindu-se valorificarea superioara a potentialului terenului. »

Articolul 12

« Prin exceptie de la prevederile art. 10, terenurile destinate construirii se pot concesiona fara licitatie publica, in urmatoarele situatii: (...)
b) pentru realizarea de obiective de utilitate publica sau de binefacere, cu caracter social, fara scop lucrativ, altele decat cele care se realizeaza de catre colectivitatile locale pe terenurile acestora, cu plata taxei de redeventa stabilite potrivit legii. »
 
43. Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor

Articolul 1 alin. 2

« Concesionarea se face in baza unui contract prin care o persoana, numita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei redevente. »

Articolul 5

« (...) Consiliul local are calitatea de concedent, in calitate de reprezentant al orasului sau comunei in privinta concesionarii bunurilor proprietate publica sau privata ale acesteia. »

Articolul 10

« Concesionarea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin licitatie publica sau prin negociere directa, conform prevederilor prezentei legi. »
     
IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
 
44. Invocand art. 6 alin. 1 din Conventie, societatea reclamanta se plange ca refuzul autoritatilor competente de a se conforma hotararii din 8 iunie 2000 a Tribunalului Bucuresti a incalcat dreptul sau la un tribunal. Art. 6 alin. 1 din Conventie prevede urmatoarele :
 
"Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale (...) de catre o instanta independenta si impartiala (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)"
 
A. Asupra admisibilitatii
 
45. Curtea constata ca cererea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
 
B. Asupra fondului
 
1. Argumentele partilor
 
46. Guvernul subliniaza ca, desi executarea unei hotarari trebuie considerata ca facand parte integranta din « proces » in sensul art. 6 din Conventie (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, paragraful 41), exista circumstante care justifica neexecutarea in natura a unei obligatii impuse printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, fara ca neexecutarea sa constituie incalcarea articolului. Conform opiniei sale, este vorba in acest caz despre o imposibilitate obiectiva de executare, datorata faptului ca hotararea din 8 iunie 2000 a fost pronuntata impotriva unei autoritati publice care nu este competenta sa asigure executarea sa.
 
47. In privinta partii din sentinta care condamna Primaria sa elibereze societatii reclamante o autorizatie de construire permanenta, Guvernul mentioneaza ca exista  o dezbatere in plan intern in privinta interpretarii acordate hotararii: in opinia Primariei, articolul 2 din Legea nr. 50/1991 prevede numai autorizatiile de construire fara a face distinctia intre autorizatiile « provizorii » si « permanente ». Prin urmare, Primaria nu putea fi condamnata decat sa elibereze o autorizatie de construire pur si simplu si nu o autorizatie de construire permanenta a carei existenta nu era prevazuta de lege.
 
48. De asemenea, Guvernul mentioneaza ca, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, competenta de a acorda o concesiune asupra terenurilor revenea Consiliului general si nu Primariei. De altfel, instanta nu a precizat regimul juridic al acestei concesiuni, fapt ce facea dificila executarea sa.
 
49. Societatea reclamanta contesta pozitia Guvernului. In opinia sa, punctul de plecare al atingerilor aduse dreptului sau il reprezinta neexecutarea sentintei din 14 septembrie 1998, ceea ce aconvins-o sa sesizeze instantele nationale cu actiunea care a condus la hotararea din 8 iunie 2000.
 
50. Ea considera ca refuzul Primariei de a executa sentinta din 8 iunie 2000 nu se justifica printr-o imposibilitate obiectiva. In privinta refuzului sau de a elibera o autorizatie de construire permanenta, reclamanta mentioneaza ca acest caracter « permanent » vizeaza constructia si nu actul administrativ si ca in temeiul art. 44 alin. 1 din Legea nr. 69/1991 privind administratia publica locala, Primaria era competenta sa elibereze o asemenea autorizatie.
 
51. In ceea ce priveste refuzul Primariei de a incheia contractul de concesiune, societatea reclamanta mentioneaza ca in temeiul articolelor 44 alin. 1 b) si 5 alin. 1 din Legea nr. 69/1991, Consiliul local indeplinea functia de autoritate de deliberare si Primaria pe cea de autoritate de executare. Or, in speta, hotararea Consiliului local asupra concesionarii terenului a fost inlocuita prin hotararea din 8 iunie 2000. Prin urmare, Primaria, in calitatea sa de autoritate de executie, era obligata sa se conformeze fara a putea pune in discutie autoritatea de lucru judecat a sentintei citate anterior. De altfel, reclamanta constata ca Legea nr. 219/1998 a reunit dispozitiile legale de reglementare a contractului de concesiune. In opinia sa, contractul de concesiune in cauza ar fi reglementat de Legea nr. 50/1991 combinat cu dispozitiile pertinente ale Legii generale nr. 219/1998.
 
2. Aprecierea Curtii
 
52. Curtea aminteste ca dreptul la un tribunal garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti. Executarea unei sentinte, a oricarei instante, trebuie considerata ca facand parte integranta din « proces » in sensul art. 6. Curtea a recunoscut deja ca protejarea efectiva a justitiabilului si restabilirea legalitatii implica obligatia pentru administratie de a se adapta la o sentinta sau o hotarare pronuntata de cea mai inalta instanta administrativa a statului in materie (Hornsby, citat anterior, paragraful 40 si urmatoarele si Karahalios impotriva Greciei, nr. 62503/00, paragraful 29, 11 decembrie 2003).
 
53. In plus, Curtea subliniaza importanta deosebita pe care o are executarea hotararilor judecaroresti in contextul contenciosului administrativ (a se vedea Iera Moni Profitou Iliou Thiras impotriva Greciei, nr. 32259/02, paragraful 34, 22 decembrie 2005). Cu toate acestea, dreptul la un tribunal nu poate obliga un stat sa execute fiecare sentinta cu caracter civil oricare ar fi si oricare ar fi imprejurarile (Sanglier impotriva Frantei, nr. 50342/99, paragraful 39, 27 mai 2003).
 
54. In acest caz nu se contesta faptul ca hotararea din 8 iunie 2000 de condamnare a Primariei sa incheie cu societatea reclamanta un contract de concesiune si sa-i elibereze o autorizatie de construire permanenta nu a fost nici executata ad literam, nici anulata sau modificata in urma exercitarii unei cai de atac prevazuta de legea interna. Or, Primaria este parte integranta din administratia care constituie un element al statului de drept, interesul sau identificandu-se cu cel al unei bune administrari a justitiei. Asadar, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art. 6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd ratiunea de a fi (Hornsby, citat anterior, paragraful 41).
 
55. Curtea constata ca, in ciuda hotararilor judecatoresti favorabile societatii reclamante, Primaria a continuat sa se opuna executarii hotararii din 8 iunie 2000, pe motiv ca instantele nationale nu interpretasera corect dispozitiile dreptului intern aplicabile in materie si ca hotararea in cauza era neclara. A accepta acest argument ar echivala cu a admite ca, in cazul in speta, administratia s-ar putea sustrage executarii unei hotarari judecatoresti, invocand pur si simplu interpretarea incorecta a legii interne din partea instantelor nationale, repunand astfel in discutie fondul cauzei (mutatis mutandis, Ioannidou-Mouzaka impotriva Greciei, nr. 75898/01, paragraful 33, 29 septembrie 2005). Or, actiunile sau omisiunile administratiei in urma unei hotarari judecatoresti nu pot avea drept consecinta nici impiedicarea, nici, cu atat mai putin, repunerea in discutie a fondului acestei hotarari (Immobiliare Saffi impotriva Italiei [GC], nr. 22774/93, paragraful 74, CEDO 1999-V).
 
56. De asemenea, Curtea aminteste ca nu-i revine sarcina de a confirma sau a infirma continutul unei hotarari judecatoresti interne. Ea nu poate totusi sa nu constate situatia juridica stabilita de ea intre parti. In aceasta privinta ea remarca faptul ca, chiar si presupunand ca ar fi existat o divergenta de interpretare la nivel intern in privinta cadrului legal de reglementare a incheierii unui contract de concesiune, instantele nationale au considerat, bazandu-se pe dovezile prezentate de parti, ca acest contract trebuia incheiat si ca autorizatia de construire trebuia eliberata societatii reclamante. In consecinta, pe baza principiului suprematiei dreptului intr-o societate democratica, Curtea considera ca hotararea definitiva pronuntata de instantele nationale prevaleaza si ca autoritatile administrative erau obligate sa se conformeze in intregime (Pantea impotriva Romaniei, nr. 5050/02, paragraful 35, 15 iunie 2006). De altfel, ea constata ca autoritatile administrative nu au considerat necesar sa conteste in mod intemeiat aceasta sentinta in fata instantelor nationale (a se vedea paragraful 15 de mai sus).
 
57. Desi Curtea admite, impreuna cu Guvernul, ca exista circumstante care justifica neexecutarea in natura a unei obligatii impuse de o hotarare judecatoreasca definitiva, ea considera ca statul nu se poate prevala de o atare justificare fara sa fi informat in prealabil societatea reclamanta, prin intermediul unei hotarari judecatoresti, asupra imposibilitatii de a executa ca atare obligatia initiala, mai ales cand actioneaza in dubla calitate, de detinator al fortei publice si de debitor al obligatiei (a se vedea Costin impotriva Romaniei, nr. 57810/00, paragraful 57, 26 mai 2005). Or, in prezenta cauza, instantele nationale au considerat ca autoritatile administrative erau obligate sa execute hotararea din 8 iunie 2000 si nu au constatat existenta unei « imposibilitati obiective » care ar putea justifica refuzul lor de a executa aceasta hotarare (a se vedea paragrafele 35 si 38 de mai sus).
 
58. De altfel, Curtea aminteste ca a considerat deja ca ar fi exagerat sa se ceara unui reclamant care a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva impotriva statului sa intenteze din nou actiuni impotriva autoritatii pentru a obtine executarea obligatiei in cauza (a se vedea, Metaxas impotriva Greciei, nr. 8415/02, paragraful 19, 27 mai 2004).
 
59. Curtea constata de asemenea ca, desi prin hotararea din 26 aprilie 2004 Consiliul general a pus terenul litigios la dispozitia Ambasadei Frantei la Bucuresti, aceasta hotarare a fost anulata in partea sa privind terenul in litigiu prin hotararea definitiva din 11 septembrie 2006 si ca Ambasada Frantei nu se afla in posesia terenului. In plus, asa cum reiese din informatiile oferite de Guvern, administratia municipiului Bucuresti detine in prezent proprietatea si posesia terenului. In consecinta, eventuala imunitate diplomatica a Ambasadei Frantei nu ar putea impiedica, in speta, executarea hotararii din 8 iunie 2000 (a contrario, Manoilescu si Dobrescu impotriva Romaniei (decizie), nr. 60861/00, paragraful 77, CEDO 2005-VI).
 
60. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca comportamentul autoritatilor nationale, in privinta executarii hotararii din 8 iunie 2000, a adus atingere dreptului la un tribunal al societatii reclamante asa cum este garantat de art.6 alin. 1 din Conventie.
 
Prin urmare acest articol s-a incalcat.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
     
61. Societatea reclamanta considera ca neexecutarea de catre autoritatile nationale a hotararii din 8 iunie 2000 a adus atingere dreptului sau la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede urmatoarele:
   
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
   
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
 
A. Asupra admisibilitatii

62. Curtea constata ca cererea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
 
B. Asupra fondului
 
1. Argumentele partilor

63. Guvernul mentioneaza ca in speta hotararea pronuntata in favoarea societatii reclamante nu a facut sa apara in patrimoniul sau nici un drept de proprietate, nici o creanta constituita, ci, in cel mai bun caz, o « speranta » legitima de a putea obtine concesionarea terenului in litigiu. In plus, in masura in care instanta nu a precizat in sentinta sa temeiul juridic al contractului de concesiune, si anume Legea nr. 50/1991 sau Legea nr. 219/1998, societatea reclamanta ar fi trebuit sa-i ceara sa-si interpreteze hotararea.

64. Guvernul considera ca ingerinta atribuita autoritatilor romane, si anume intarzierea in executarea sentintei in cauza, este justificata. In opinia sa, ingerinta era prevazuta de lege, si anume legile nr. 69/1991, 50/1991 si 219/1998 si urmarea un scop legitim, in acest caz protejarea interesului general al comunitatii. De altfel, el considera ca ingerinta era proportionala cu scopul urmarit, tinand cont de marja ampla de apreciere de care beneficiaza statele in materie de urbanism si de faptul ca societatea reclamanta nu a fost niciodata privata de drepturile acordate prin hotararea din 8 iunie 2000.

65. Societatea reclamanta contesta afirmatia Guvernului. Ea constata ca neexecutarea hotararilor din 14 septembrie 1998 si 8 iunie 2000 a adus atingere dreptului sau de a folosi terenul in cauza precum si constructia pe care o ridicase pe acest teren.

66. Ea considera ca o actiune in interpretare a hotararii nu se impunea in masura in care dispozitivul era clar si, in orice caz, actiunea ar fi fost respinsa drept tardiva de instantele nationale. In opinia societatii reclamante autoritatile romane se bazeaza pe o dezbatere lingvistica pentru a acorda o legitimitate neexecutarii. Desi Primaria a mentionat interpretarea sa in procedura interna, aceasta nu a fost retinuta de instantele nationale (a se vedea paragrafele 35 si 38 de mai sus).

67. De asemenea, societatea reclamanta releva ca neexecutarea nu este datorata unui nou plan de urbanism, in masura in care proiectul care condusese la anularea certificatului sau de construire a fost anulat de instantele nationale prin hotararea din 29 iunie 2000. Ea indica faptul ca din 1996 nu s-a efectuat nicio modificare la proiectul de urbanism.

68. In final, sociertatea reclamanta estimeaza ca executarea hotararii din 8 iunie 2000 intr-un viitor apropiat este mai mult decat incerta, in masura in care actiunile sale in vederea constrangerii autoritatilor locale de a o respecta au fost respinse pana in prezent de instantele nationale ca inadmisibile sau neintemeiate.

2. Aprecierea Curtii

69. Curtea aminteste ca pentru a stabili daca societatea reclamanta dispunea de un « bun » in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ea trebuie sa cerceteze daca hotararea din 8 iunie 2000 a facut sa apara in capatul sau de acuzare o creanta suficient stabilita pentru a fi exigibila (a se vedea Rafinariile grecesti Stran si Stratis Andreatis impotriva Greciei, Hotararea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59).

70. In acest caz, hotararea din 8 iunie 2000 a condamnat administratia sa incheie cu societatea reclamanta un contract de concesiune si sa-i elibereze o autorizatie de constructie definitiva pentru imobilul pe care il construise deja pe acest teren.

71. Curtea a considerat deja ca dreptul de a practica o activitate in baza unui contract de concesiune constituie un « bun » in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Posti si Rahno impotriva Finlandei, nr. 27824/95, paragraful 76, CEDO 2002-VII). In opinia Curtii, nu e nicio indoiala ca obligatiile ce decurg din hotararea definitiva din 8 iunie 2000 capata un caracter patrimonial de constituire a unui « bun », in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Beyeler impotriva Italiei [GC], nr. 33202/96, paragraful 105, CEDO 2000-I). Aceasta dispozitie este deci aplicabila in cazul in speta.

72. Nu se contesta ca hotararea din 8 iunie 2000 nu a fost executata in conformitate cu dispozitivul sau si ca neexecutarea sa se atribuie in exclusivitate autoritatilor administrative competente. Reiese ca imposibilitatea pentru societatea reclamanta de a obtine executarea sa reprezinta un amestec in dreptul sau la respectarea bunurilor.

73. Curtea constata ca hotararea in cauza era definitiva si obligatorie si nu cerea nicio alta masura de executie. In privinta argumentelor Guvernului privind imposibilitatea de a o executa din cauza unei interpretari incoerente si incomplete, Curtea face trimitere la concluziile la care a ajuns in paragrafele 55 si 56 de mai sus.

74. Astfel, refuzand sa se conformeze hotararii din 8 iunie 2000, autoritatile nationale au privat societatea reclamanta de posibilitatea de a folosi terenul in cauza, fara a-i prezenta o justificare. Curtea aminteste ca statele beneficiaza, desigur, de o marja ampla de apreciere pentru a-si conduce politica de urbanism (Gorraiz Lizarraga si altii impotriva Spaniei, nr. 62543/00, paragraful 70, CEDO 2004-III). Cu toate acestea, in acest caz, nu avut loc nicio modificare a planurilor de urbanism si acest motiv nu a fost niciodata invocat de autoritatile administrative in fata instantelor nationale pentru a justifica neexecutarea hotararii. Presupunand chiar ca un asemenea motiv ar putea justifica neexecutarea, Curtea constata ca autoritatile nu au propus nicio masura compensatorie societatii reclamante pentru ca echilibrul just impus de art. 1 din Protocolul nr. 1 sa nu fie intrerupt (a contrario Phocas citat anterior, paragraful 60).
75. Tinand cont de cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca s-a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 din Conventie.
     
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
     
76. In conformitate cu art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila."
 
A. Prejudiciu
 
77. Societatea reclamanta cere executarea hotararii din 8 iunie 2000. Ea cere de asemenea cu titlu de prejudiciu material 11.000.000 dolari americani (USD). Aceasta suma reprezinta valoarea constructiei pe care ea a construit-o pe teren si care a fost demolata de autoritati, adica 1.100.000 USD, precum si beneficiul net pe care l-ar fi putut obtine din exploatarea terenului si a constructiei.
 
78. Societatea reclamanta prezinta un raport de expertiza asupra rentabilitatii investitiei sale, conform caruia beneficiul net pe care l-ar fi putut realiza din ianuarie 1998 pana in mai 2004 este de 3.507.477 USD. Cu toate acestea, in opinia sa, acest raport de expertiza nu tine cont de faptul ca in momentul in care contractul de concesiune ar fi fost incheiat, concurenta pe piata romaneasca privind disponibilitatea spatiilor comerciale pentru chirie era foarte mica, ceea ce i-ar fi permis sa realizeze beneficii mai importante, pe care o evalueaza la 1.500.000 USD pe an. Prin urmare, ea considera ca beneficiul pe care l-ar fi putut realiza din ianuarie 1998 pana in iunie 2004 este de 9.900.000 USD.
 
79. Societatea reclamanta cere de asemenea suma de 100.000 USD cu titlu de prejudiciu moral pentru umilintele pe care doamna avocat Ruxandra Awad le-a suferit pentru executarea hotararii in cauza.
 
80. Guvernul considera ca suma solicitata cu titlu de lipsa de castig este excesiva si ca cea mai buna reparatie ar fi restituirea in natura a bunului. In ceea ce priveste nebeneficierea, Guvernul aminteste ca jurisprudenta Curtii face o distinctie intre cazurile in care reclamantului i s-a restituit bunul (Anghelescu impotriva Romaniei, nr. 29411/95, paragrafele 75-77, 9 aprilie 2002, Surpaceanu impotriva Romaniei, nr. 32260/96, paragrafele 54-56, 21 mai 2002 si Oprescu impotriva Romaniei, nr. 36039/97, paragrafele 56-57) si cele in care bunul nu i-a fost restituit (Popescu Nasta impotriva Romaniei, nr. 33355/96, paragraful 62, 7 ianuarie 2003). In prima categorie de cauze, Curtea a alocat reclamantilor o suma pentru privarea de proprietate suferita si nu pentru nebeneficiere. In al doilea gen de cauze Curtea nu a alocat nicio suma cu acest titlu tinand cont de faptul ca a ordonat restituirea bunului.
 
81. Referitor la cauzele Buzatu impotriva Romaniei ((satisfactie echitabila), nr. 34642/97, paragraful 18, 27 ianuarie 2005, Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei (satisfactie echitabila), nr. 48553/99, paragraful 70, 2 octombrie 2003 si Capital Bank AD impotriva Bulgariei, nr. 49429/99, paragraful 144, CEDO 2005-XII (extrase)), Guvernul aminteste ca Curtea nu poate face speculatii asupra valorii reale a investitiilor si ca nu poate fi acordata nicio suma cu acest titlu.
 
82. Guvernul adauga ca, conform jurisprudentei Curtii, o societate comerciala nu are dreptul la o despagubire morala. In orice caz, el releva ca suma ceruta cu titlu de prejudiciu moral vizeaza direct pe reprezentanta societatii reclamante si nu societatea insasi.
 
83. In privinta prejudiciului moral, Curtea aminteste ca, conform jurisprudentei sale, o persoana juridica, fie si o societate comerciala, poate suferi un alt prejudiciu decat material cerand o reparatie baneasca (a se vedea Comingersoll S.A. impotriva Portugaliei [GC], 35382/97, CEDO 2000-IV, paragrafele 31-37). Cu toate acestea, Curtea constata ca prejudiciul invocat in speta nu priveste societatea reclamanta ci pe reprezentanta sa. Prin urmare, Curtea considera ca nu trebuie platita o suma oarecare cu acest titlu.
 
84. In privinta prejudiciului material, Curtea considera ca aplicabilitatea art. 41  nu se afla in stare de judecata, astfel incat trebuie reanalizata tinand cont de asemenea de eventualitatea unui acord intre statul parat si interesati (art. 75 alin. 1 si 4 din regulamentul Curtii).
 
B. Costuri si cheltuieli
 
85. Societatea reclamanta nu cere rambursarea costurilor si cheltuielilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE:

     
1. declara cererea admisibila;
     
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;

3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
 
4. hotaraste ca aplicabilitatea art. 41 din Conventie nu se afla in stare de judecata in ce priveste prejudiciul material;
prin urmare,
 
a) o amana in privinta acestui punct ;
b) invita Guvernul si societatea reclamanta sa-i prezinte in scris, in termen de 3 luni de la data la care hotararea a ramas definitiva, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, observatiile lor asupra prezentei chestiuni si in special sa ii aduca la cunostinta orice acord la care vor ajunge;
c) amana procedura ulterioara si deleaga presedintelui camerei sarcina de a stabili o data in caz de nevoie;
   
5. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
     
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 12 iulie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.

Bostjan M. Zupancic,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier

Data aparitiei: 19 Martie 2008
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!
Votati articolul "CEDO - Cauza SC Ruxandra Trading SRL impotriva Romaniei":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
©2019 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016