CEDO - Cauza Cornelia Eufrosina Radu impotriva Romaniei

CEDO - Cauza Cornelia Eufrosina Radu impotriva Romaniei 

SECTIA A TREIA
(Cerere nr. 65402/01)
HOTARARE STRASBOURG 12 iulie 2007

Aceasta hotarare va deveni definitiva in conditiile prevazute de articolul 44 § 2 din Conventie. Poate suferi modificari de forma.

In cauza Cornelia Eufrosina Radu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectia a treia), reunita intr-un complet format din
 
D-nii B.M. ZUPANCIC, presedinte, C. BIRSAN,
D-nele E. FURA-SANDSTRÖM, A. GYULUMYAN,
D-nii E. MYJER, DAVID THÓR BJÖRGVINSSON,

D-na I. BERRO-LEFÈVRE, judecatori,
si d-l S. QUESADA, grefier al sectiei,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 21 iunie 2007,
A pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1.  La originea cauzei se afla o cerere (nr. 11116/02) indreptata impotriva Romaniei, a carei cetateana, d-na. Cornelia Eufrosina Radu (Ğ reclamantağ), a sesizat Curtea la 15 decembrie 1999 in temeiul articolului 34 din Conventia de Protectie a Drepturilor si a Libertatilor Fundamentale ale Omului (Ğ Conventia ğ). Reclamanta a decedat la 24 septembrie 2002. Mostenitorii sai, d-na Mihaela Niculoiu si dl. Florin Ion Radu si-au exprimat dorinta de a continua cererea in fata Curtii.

2.  Din motive de ordin practic, prezenta hotarare va continua sa o numeasca pe d-na Cornelia Eufrosina Radu Ğ reclamanta ğ, desi ar trebui acum sa se atribuie aceasta calitate d-nei Mihaela Niculoiu si d-lui Florin Ion Radu (a se vedea, mutatis mutandis, Dalban contra Romaniei [GC], nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999-VI).

3.  Reclamanta, careia i s-a admis beneficierea de asistenta judiciara, a fost reprezentata mai intai de dl. C. Radu si ulterior de maestrul V. Stefanescu, avocat in Targoviste. Guvernul roman (Ğ Guvernul ğ) a fost reprezentat de agentul sau, d-na B. Ramascanu si ulterior de d-na R. Pasoi, co-agent, de la ministerul afacerilor externe.

4.  Reclamanta sustinea anume ca refuzul exprimat la 9 noiembrie 1999, de curtea de apel din Bucuresti, de a recunoaste tribunalelor competenta in a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare era contrar articolului 6 § 1 din Conventie. In plus, ea se plangea ca aceeasi hotarare avusese ca efect aducerea de atingere dreptului sau la respectarea bunurilor sale asa cum acesta a fost recunoscut de articolul 1 din Protocolul nr. 1.

5.  La 23 septembrie 2005, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Prevalandu-se de dispozitiile articolului 29 § 3, ea a decis ca vor fi examinate in acelasi timp admisibilitatea si temeiul cauzei.

IN FAPT

I.   CIRCUMSTANTELE SPETEI

6.  Reclamanta s-a nascut in 1927 si domicilia la Targoviste.

7.  In 1923, parintii sai au cumparat doua case si un teren aferent de 680 m² situate la nr. 6 din strada Stefan Gheorghiu, in Targoviste. In 1950, Statul aluat in posesie bunurile, invocand decretul de nationalizare nr. 92/1950. In 1985, Statul a demolat cele doua case.
a)  Cererea administrativa in restituire

8.  La 8 ianuarie 1996, reclamanta, unica mostenitoare, a solicitat Comisiei judetene de aplicare a legii nr. 112/95 (in continuare Ğ Comisia ğ) contravaloarea bunurilor sus-mentionate.

9.  Prin hotararea administrativa din 15 octombrie 1996, Comisia a respins cererea, sub motiv ca aceste bunuri nu intrau in domeniul de aplicare al legii nr. 112/95 si ca in orice caz, urmau sa fie adoptate legi viitoare de restituire sau despagubire.
b)  Actiunea in revendicare

10.  La 16 noiembrie 1998, reclamanta a sesizat judecatoria Targoviste printr-o actiune in revendicarea acestor bunuri. Ea arata ca parintii sai fusesera proprietarii bunurilor imobiliare in cauza care fusesera nationalizate in baza decretului nr. 92/1950. Ea sustinea ca acest decret nu era aplicabil in speta deoarece tatal ei era in acelasi timp functionar si comerciant. In subsidiar, reclamanta a cerut o despagubire corespunzand valorii bunurilor.

11.  Prin sentinta din 27 aprilie 1999, judecatoria Targoviste, dupa ce a analizat probele (martori, documente din arhive, raport de expertiza), a conchis ca nationalizarea bunurilor fusese ilegala. Ca urmare, instanta a admis actiunea reclamantei si a ordonat Statului sa-i achite contravaloarea celor doua case demolat precum si a terenului aferent, anume 1 204 147 651 lei romanesti (Ğ RON ğ), adica aproximativ 73 894 euro (Ğ EUR ğ).

12.  La 25 august 1999, tribunalul judetean din Targoviste, la apelul Statului, a confirmat sentinta.

13.  Directia generala a finantelor publice (D.G.F.P.C.F.S.), reprezentanta a Statului, a formulat un recurs contra acestei hotarari sustinand ca jurisdictiile nu erau competente spre a solutiona un astfel de litigiu, deoarece bunurile imobiliare in cauza fusesera nationalizate cu titlu si ar fi putut face obiectul unei cereri introduse in temeiul legii nr. 112/1995.

14.  Printr-o hotarare din 9 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul Statului, a casat sentinta favorabila reclamantei si, pe fond, a respins actiunea ca inadmisibila. Ea a apreciat ca reclamanta ar fi putut cere despagubiri conform procedurii prevazute de legea nr. 112/95, deoarece bunurile in cauza, desi nu mai existau in natura, se incadrau in sfera de aplicare a legii, in masura in care fusesera nationalizate cu titlu. In sfarsit, a apreciat ca instantele nu erau competente pentru a solutiona un astfel de litigiu.
c)  Cererea de restituire in temeiul legii nr. 10/2001

15.  Dupa adoptarea legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 cu privire la restituirea bunurilor nationalizate abuziv, reclamanta a cerut sa fie despagubita pentru pierderea bunului sau, la nivelul valorii de piata a bunului, conform prevederilor legii mentionate.

16.  Printr-o hotarare administrativa din 18 aprilie 2005, primaria Targoviste a stabilit dreptul reclamantei de a fi despagubita numai pentru o suprafata de 735,30 m² de teren, cu o valoare de 985 696 856 lei romanesti (anume aproximativ 27 203 euro Ğ EUR ğ). Primaria nu a acordat nici o despagubire pentru cele doua case demolate in 1985. Prin aceeasi hotarare, primaria a apreciat ca aceasta suma reprezenta titluri de valoare nominala de utilizat exclusiv in procesul de privatizare.

17.  La 4 octombrie 2005, o hotarare a prefecturii a ordonat trimiterea cererii de restituire a celor doua case, formulata de reclamanta, catre Comisia centrala spre a stabili suma despagubirii de acordat. Rezulta din dosar ca aceasta cauza este inca pe rol.

II.  DREPTUL SI PRACTICA INTERNE PERTINENTE

18.  Dispozitiile legale si jurisprudenta interne pertinente sunt descrise in hotararea Brumarescu contra Romaniei ([GC], nr. 28342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31, 34-44).

IN DREPT

I.  CU PRIVIRE  LA ADMISIBILITATE

A.  Cu privire la exceptiile Guvernului

1.  Cu privire la pierderea calitatii de victima in privinta motivelor bazate pe articolul 6 § 1 din Conventie

19.  In ceea ce priveste motivele bazate pe articolul 6 § 1 din Conventie, Guvernul invoca pierderea calitatii de victima a reclamantei, din cauza acordarii unei despagubiri pentru pierderea bunului sau, in virtutea legii nr. 10/2001. Guvernul invoca jurisprudenta Constantinescu contra Romaniei (hot. nr. 61767/00, 14 septembrie 2004) si afirma ca modalitatea de despagubire poate fi luata in calcul cu ocazia analizei proportionalitatii.

20.  Reclamanta a informat Curtea ca nu primise la ora actuala nici o despagubire si ca in orice caz, faptul ca autoritatile i-au acordat actiuni/titluri de valoare la un fond de investitii care nu este operational nu ar putea determina pierderea calitatii de victima, in sensul articolului 34 din Conventie.

21.  Curtea observa ca motivul reclamantei se refera la lipsa de acces la tribunal prin respingerea actiunii sale sub motiv ca tribunalele nu erau competente pentru a-i solutiona actiunea in revendicare. In ceea ce priveste problema acordarii unei despagubiri pentru pierderea bunurilor, Curtea observa ca acest lucru nu are incidenta asupra motivelor ridicate din punctul de vedere al articolului 6 § 1 din Conventie dar ca aceasta ar putea fi luata in calcul in temeiul articolului 41, in relatie directa cu eventualele incalcari constatate.
Concluzia este ca exceptia trebuie respinsa.

2.  Incompatibilitate ratione materiae a motivului intemeiat pe articolul 1 din Protocolul nr. 1

22.  Guvernul sustine ca motivul reclamantei legat de pretinsa atingere adusa dreptului sau de proprietate este incompatibil ratione materiae cu dispozitiile articolului 1 din Protocolul nr. 1. El se refera la jurisprudenta de conform careia Conventia nu consacra un drept la reconstituirea dreptului de proprietate, articolul 1 din Protocolul nr. 1 neprotejand decat respectarea bunurilor actuale. El afirma ca faptul de a sti daca nationalizarea imobilului era sau legala nu poate fi stabilit decat printr-o hotarare judiciara definitiva.

23.  Guvernul evoca diferenta intre prezenta cauza si cauza Brumarescu, deoarece eventuala ilegalitate a nationalizarii bunului nu a fost stabilita in speta printr-o hotarare definitiva, cum a fost cazul in cauza Brumarescu. El considera ca jurisprudenta Gornescu contra Romaniei (nr. 37421/97, 1 iulie 1998) isi gaseste aplicare in prezenta cauza, situatia de fapt fiind similara. In sfarsit, conform Guvernului, actiunea formulata de reclamanta nu dadea nastere in patrimoniul sau nici unui drept de creanta, ci numai eventualitatii  de a obtine un asemenea drept (cf. Anagnostopoulos si altii contra Greciei, nr. 39374/98, 30 noiembrie 1999).

24.  Reclamanta contesta teza Guvernului si afirma ca a suferit o atingere a dreptului sau cu privire la bunurile sale.

25.  Curtea trebuie sa constate ca, la momentul cand hotararea Curtii de apel a fost emisa, anume la 9 noiembrie 1999, reclamanta avea un Ğ bun ğ sau cel putin o speranta legitima  de i se recunoaste un drept de proprietate asupra bunului imobiliar in cauza.

26.  Curtea observa ca situatia de fapt in speta este similara cu cea existenta in cauza Ban contra Romaniei (nr. 46639/99, 7 decembrie 2006). In aceasta din urma cauza, Curtea a judecat ca la epoca la care a fost pronuntata hotararea Curtii de apel, reclamantul ne avea un Ğ bun ğ sau cel putin o speranta legitima de a i se recunoaste un drept de proprietate asupra imobilului revendicat (cf. mutatis mutandis Ban mai sus citat, § 34).

27.  Cat despre rationamentul Curtii de apel pentru a respinge actiunea reclamantei, Curtea constata ca la epoca faptelor exista o jurisprudenta constanta a curtilor de apel care, statuand in calitate de ultim grad de jurisdictie, respingeau actiunile in revendicare ale fostilor proprietari sub motiv ca legea speciala nr. 112/1995 era aplicabil (a se vedea, asupra acestui punct, reglementarea pertinenta referitoare la situatia anumitor imobile nationalizate si jurisprudenta in materie descrise in hotararile Constantinescu contra Romaniei, nr. 61767/00, 14 septembrie 2004, si Iorgulescu contra Romaniei, nr. 59654/00, 13 ianuarie 2005). Astfel, reclamanta nu avea, in momentul pronuntarii hotararii Curtii de apel, un Ğ bun ğ in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1.

28.  In ce priveste posibilitatea ca reclamanta sa primeasca o despagubire pentru pierderea bunului sau, Curtea observa ca desi autoritatile administrative au initiat unele demersuri in acest sens, reclamantei nu i s-a acordat, pana azi, nici o despagubire definitiva cu acest titlu (a se vedea §§ 16-17 mai sus).
29.  Rezulta ca acest motiv este incompatibil ratione materiae cu dispozitiile din Conventie in sensul articolului 35 § 3 si trebuie sa fie respins cu aplicarea articolului 35 § 4.

B.  Cu privire la admisibilitatea motivului intemeiat pe articolul 6 § 1 din Conventie

30.  Curtea constata ca motivul intemeiat pe articolul 6 § 1 din Conventie referitor la lipsa de acces la un tribunal nu este in mod manifest nefondat in sensul articolului 35 § 3 din Conventie. Ea subliniaza de altfel ca acesta nu se loveste de nici un motiv de inadmisibilitate. Poate fi deci declarat admisibil.

II.  CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENTIE

31.  Reclamanta se plange de o lipsa de acces la tribunal din cauza respingerii actiunii sale, la 9 noiembrie 1999, de catre Curtea de apel Bucuresti, sub motiv ca si-ar fi putut revendica bunurile pe calea administrativa a legii nr. 112/95 si ca tribunalele nu erau competente pentru a solutiona litigiul. Ea invoca articolul 6 § 1 din Conventie, care suna astfel in partea sa pertinenta:
Ğ Orice persoana are dreptul sa i se audieze cauza in mod echitabil (...) de catre un tribunal (...), care va decide (...) cu privire la contestatiile legate de drepturile si obligatiile sale cu caracter civil (...) ğ

32.  Guvernul apreciaza ca tribunalele interne s-au pronuntat asupra actiunii in revendicare a reclamantei apreciind ca nationalizarea se facuse in temeiul unui text juridic, anume decretul nr. 92/1950, contrar cauzei Brumarescu in care tribunalele motivau absenta competentei printr-o competenta exclusiva a legislatorului.

33.  Curtea reaminteste ca in alte cauze similare, a tras concluzia incalcarii articolului 6 § 1 din Conventie sub motiv ca refuzul curtilor de apel de a recunoaste tribunalelor competenta de a examina litigii referitoare, ca si in cauza de fata, legata de o revendicare imobiliara incalca articolul 6 § 1 din Conventie (a se vedea,  mutatis mutandis, Buzatu contra Romaniei, nr. 34642/97, §§ 46-47, 1 iunie 2004, Dickmann contra Romaniei, nr. 6017/97, §§ 36-38, 22 iulie 2003 si Ban contra Romaniei mai sus citat, §§ 41-44).

34.  In speta, Curtea retine ca rationamentul utilizat de Curtea de apel pentru a exclude din competenta tribunalelor actiunea in revendicare a reclamantei, si anume posibilitatea de a sesiza autoritatile administrative cu privire la legea nr. 112/1995, ignora demersurile initiale intreprinse de reclamanta pe calea aceleiasi legi (a se vedea § 9 mai sus).

35.  Curtea nu constata nici un motiv pentru a nu retine aplicarea jurisprudentei mai sus citate si apreciaza ca in speta, faptul ca Curtea de apel a exclus din competenta tribunalelor examinarea actiunii in revendicare a reclamantei, este contrar dreptului la un tribunal, si ca in cazul de fata, sub aspecrul articolului 6 § 1 din Conventie, are aceleasi consecinte juridice ca si hotararea Curtii supreme de justitie in cauza Brumarescu.

36.  Pornind de aici, a avut loc o incalcare a articolului 6 § 1.

III.  CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE

37.  In termenii articolului 41 din Conventie,
Ğ Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor acesteia, si dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite sa se stearga decat imperfect consecintele acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila. ğ

A.  Daune

38.  Mostenitorii reclamantei, d-na Mihaela Niculoiu si dl. Florin Ion Radu reclama contravaloarea a doua case demolate in 1985 de autoritati, pe care le apreciaza la 274 000 euro (Ğ EUR ğ). Solicita de asemenea 60 000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferintele si neplacerile suferite de reclamanta in cursul procedurilor.

39.  Guvernul reaminteste ca reclamanta a fost deja despagubita pentru pierderea bunului sau, pe calea legii nr. 10/2001, si ca, drept urmare, o noua cerere in acest sens ar fi lipsita de temei. Cat despre prejudiciul moral, Guvernul considera ca o constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o satisfactie echitabila suficienta. In orice caz, el apreciaza ca suma reclamata este excesiva.

40.  Curtea ia nota ca in speta, unicul temei de retinut pentru acordarea unei satisfactii echitabile rezida in faptul c reclamanta nu a beneficiat de un drept de acces la un tribunal conform articolului 6 § 1 din Conventie.

41.  Curtea reaminteste ca in temeiul jurisprudentei sale constante, ea poate indemniza prejudiciul moral al unui reclamant decedat in decursul procedurii in fata Curii, varsandu-l catre mostenitori (cf. hotararea Dalban contra Romaniei [GC], nr. 28114/95, § 59, CEDO 1999-VI, Loukanov contra Bulgariei, hotarare du 20 martie 1997, Culegere de decizii si hotarari 1997-II, § 53, si X contra Frantei, hotararea din 31 martie 1992, seria A nr. 234-C, §§ 51-54).

42.  Curtea considera c evenimentele in cauza au antrenat ingerinte in dreptul reclamantei de acces la un tribunal. Pronuntandu-se  in echitate, cum o cere articolul 41 din Conventie, Curtea apreciaza ca suma de 7 000 EUR ar reprezenta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. Aceasta suma se va plati d-nei Mihaela Niculoiu si d-lui Florin Ion Radu conjunctiv, in calitate de mostenitori.

B.  Costuri si cheltuieli

43.  D-na Mihaela Niculoiu si dl. Florin Ion Radu solicita de asemenea 10 000 EUR pentru costurile si cheltuielile suportate in fata Curii. In acest sens, ei au depus la dosar o copie a unei adrese din 18 februarie 2006 din partea avocatului lor, care arata ca valoarea onorariilor de avocat aferente procedurilor interne se ridica la 3000 USD, sau 2 210 EUR. O a doua adresa (Ğ nota  de onorarii previzionate pro-forma ğ) redactata de reprezentantul reclamantei in procedura din fata Curtii indica o suma de 5 000 EUR. In fine, o declaratie depusa la dosar de reprezentantul initial al reclamantei in fata Curtii, indica un total de 3 000 USD, sau 2 210 EUR cu titlul de cheltuieli de expertiza, de deplasare si taxe judiciare.

44.  Guvernul nu se opune platii cheltuielilor de procedura cu  conditia ca acestea sa fie sustinute de documente justificative. El subliniaza ca nici un document justificativ pentru sumele pretinse nu a fost depus la dosar.

45.  Curtea reaminteste ca in privinta articolului 41 din Conventie se pot rambursa numai cheltuielile legat de care s-a stabilit ca au fost realmente efectuate, ca acestea corespundeau unei necesitati si ca sunt o suma rezonabila.

46.  In speta, Curtea constata ca unicele documente justificative furnizate de d-na Mihaela Niculoiu si  dl. Florin Ion Radu sunt adresele trimise de avocatii lor. Cat priveste costurile de procedura in fata curtii, desi nu prezinta proba, Curtea apreciaza ca reclamanta precum mostenitorii sai au suportat in mod necesar cheltuieli cu ocazia acestor proceduri.

47.  Tinand seama de elementele aflate in posesia sa, de circumstantele specifice cauzei, precum si de asistenta judiciara a Consiliului Europei, pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere articolul 41 din Conventie, Curtea apreciaza ca rezonabil sa aloce d-nei Mihaela Niculoiu si dlui. Florin Ion Radu conjunctiv 500 EUR care sa includ toate cheltuielile.

C.  Dobanzi moratorii

48.  Curtea apreciaza ca adecvat sa bazeze nivelul de dobanzi moratorii pe rata de dobanda a facilitatii de imprumut marginal de la Banca Central Europeana, majorat cu trei puncte procentuale.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,

1.  Declara cererea admisibila in privinta motivului intemeiat pe articolul 6 § 1 din Conventie si inadmisibila pentru celelalte;

2.  Afirma ca a avut loc o incalcare a articolului 6 § 1 din Conventie;

3.  Afirma

a)  ca Statul acuzat trebuie sa achite d-nei Mihaela Niculoiu si d-lui Florin Ion Radu conjunctiv, in termen de trei luni incepand cu data la care hotararea va fi devenit definitiv conform articolului 44 § 2 din Conventie, sumele urmatoare:
i.  7 000 EUR (sapte mii euro) pentru daune morale;
ii.  500 EUR (cinci sute euro) pentru costuri si cheltuieli de judecata;
iii.  orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;

b)  ca incepand de la data expirarii termenului mentionat si pana la achitare, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla cu o rata egala cu aceea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene aplicabila pe durata acestei perioade, majorat cu trei puncte procentuale;

c)  ca sumele in cauza se vor converti in lei noi (RON) la rata aplicabila la data platii;

4.  Respinge cererea de satisfactie echitabila pentru celelalte.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la 12 iulie 2007 cu aplicarea articolului 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Santiago QUESADA Bostjan M. ZUPANCIC
Grefier Presedinte