Consiliul Superior al Magistraturii isi exprima profunda preocupare in legatura cu adoptarea deciziei politice potrivit careia noul Cod Civil va intra in vigoare la data de 01 octombrie a.c. Acest subiect a fost dezbatut in cadrul sedintei de Plen din data de 12 mai 2011, apreciindu-se ca, in acest context, se impune accelerarea pregatirii profesionale a judecatorilor si procurorilor, dar si a celorlalti actori implicati in actul de justitie.
Cunoscand realitatile sistemului judiciar si constient de consecintele intrarii premature in vigoare a celorlalte trei coduri (procedura civila, penal si procedura penala), Consiliul Superior al Magistraturii se pronunta in mod ferm in sensul stabilirii unei date de intrare in vigoare a acestora in anul 2012, intr-un termen rezonabil de la finalizarea studiului de impact, pentru a implementa masurile de pregatire a sistemului judiciar din punct de vedere al asigurarii pregatirii profesionale a magistratilor, identificarii si alocarii resurselor umane, financiare si logistice necesare sistemului judiciar, inclusiv pentru a efectua ajustarile structurale necesare.
Consiliul Superior al Magistraturii reafirma deschiderea pentru un dialog si parteneriat real si eficient cu puterea legislativa si executiva in vederea modernizarii legislative a Romaniei.
Judecator Horatius DUMBRAVA
PRESEDINTELE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Va recomandam
Agenda Cadrului Didactic 2026-2027
Agenda Cadrului Didactic 2026-2027 este solutia de organizare intuitiva si eleganta care poate deveni rapid centrul activitatii dvs. zilnice. Mai mult decat o simpla agenda, este un accesoriu practic si rafinat, pe care il veti prezenta cu placere colegilor. Ce este atat de special la aceasta agenda? In primul rand, structura ei. Este conceputa...