Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Inalta Curte a decis: La insolventa Judecatorul sindic analizeaza existenta creantei ...



DECIZIE nr. 5 din 15 aprilie 2013 referitoare la examinarea recursului in interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) si (5) si art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, raportat la dispozitiile art. 725 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila si art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificarii pe cale legislativa a valorii-prag prevazute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 intre data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei si data pronuntarii hotararii judecatorului-sindic

 Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 2/2013 este legal constituit, in conformitate cu dispozitiile art. 330^6 alin. 3 din Codul de procedura civila raportat la art. 27^2 alin. 1 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
    Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare.

    La sedinta de judecata participa magistratul-asistent desemnat pentru aceasta cauza, doamna Ileana Peligrad, din cadrul Sectiei a II-a civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) si (5) si art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, raportat la dispozitiile art. 725 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila si art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificarii pe cale legislativa a valorii-prag prevazute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 intre data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei si data pronuntarii hotararii judecatorului-sindic.

    Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arata ca modificarea legala a valorii-prag in sensul majorarii acesteia nu produce efecte asupra conditiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrarii in vigoare a legii noi, intrucat, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedura civila care completeaza Legea nr. 85/2006, actul de procedura indeplinit inainte de intrarea in vigoare a legii noi ramane supus legii vechi, sub imperiul caruia a fost efectuat. Totodata, chiar daca reglementarea se regaseste in cuprinsul unei legi de procedura, conflictul de drept intertemporal va fi rezolvat, in lipsa unor norme tranzitorii exprese in cuprinsul legii de modificare, prin aplicarea principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 6 alin. 1 teza a II-a din noul Cod civil.

    In concluzie, solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.
    Presedintele completului, doamna judecator Rodica Aida Popa, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

                                 INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

    1. Problemele de drept ce au generat practica neunitara
    Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa aratat ca, in practica instantelor de judecata, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) si (5) si art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozitiile art. 725 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila si art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificarii pe cale legislativa a valorii-prag prevazute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 intre data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei si data pronuntarii hotararii judecatorului-sindic.

    2. Examenul jurisprudential
    In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari s-a constatat ca nu exista practica unitara in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) si (5) si art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozitiile art. 725 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila si art. 6 alin. (1) din noul Cod civil cu privire la efectele modificarii pe cale legislativa a valorii-prag prevazute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 intre data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei si
data pronuntarii hotararii judecatorului sindic.

    3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
    3.1. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, unele instante au retinut ca verificarea conditiilor de admisibilitate a cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei referitoare la conditia valorii-prag se realizeaza prin raportare la forma prevazuta de dispozitiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 la data introducerii cererii.
    In acest sens, s-a aratat ca, potrivit art. 725 alin. 4 din Codul de procedura civila care completeaza Legea nr. 85/2006, in virtutea art. 149 din acest act normativ, actul de procedura indeplinit inainte de intrarea in vigoare a legii noi ramane supus legii vechi.

    S-a sustinut si ca cerinta legala privind valoarea-prag a creantei apartine dreptului substantial, iar nu celui procesual, or, numai dispozitiile procesuale sunt de imediata aplicare.
    Majorarea legala, dupa momentul introducerii cererii creditorului, a valorii-prag nu are relevanta in analiza conditiilor prevazute de lege pentru deschiderea procedurii insolventei, intrucat s-ar incalca principiul neretroactivitatii legii, iar o interpretare contrara ar echivala cu o prejudiciere a creditorului care, fiind diligent, a solicitat deschiderea procedurii, conformandu-se dispozitiilor procedurale in vigoare la data formularii cererii, fara a-i fi imputabila schimbarea conditiilor legale de admisibilitate pe parcursul solutionarii cererii.

    Instantele care au adoptat aceasta orientare jurisprudentiala au considerat ca aceasta solutie rezulta implicit si din prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 care prevad modalitatea de verificare a cuantumului minim al creantei in situatia in care sunt inregistrate si alte cereri impotriva aceluiasi debitor, in acest caz indeplinirea conditiilor prevazute de alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creantelor urmand a se verifica prin raportare la valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri cu respectarea valorii-prag prevazute de lege.

    3.2. Intr-o a doua orientare jurisprudentiala s-a considerat ca, in aceasta materie, indeplinirea cerintelor legale referitoare la deschiderea procedurii insolventei la cererea creditorilor trebuie verificata in raport cu norma referitoare la valoarea-prag in vigoare la data pronuntarii hotararii judecatorului-sindic.
    S-a aratat ca, potrivit dispozitiilor art. 33 alin. (4) si (5) din Legea nr. 85/2006, analiza starii de insolventa a debitorului si, implicit, a indeplinirii conditiilor cumulative prevazute de art. 3 pct. 1 lit. a), art. 3 pct. 6 si 12 din lege se realizeaza la momentul la care judecatorul sindic se pronunta asupra cererii creditorului.

    In acest sens, s-a aratat ca Legea nr. 85/2006 este o lege de procedura, astfel cum rezulta din chiar titlul sau, iar, potrivit dispozitiilor art. 725 alin. 1 din Codul de procedura civila, cu care legea insolventei se completeaza in virtutea art. 149, dispozitiile noii legi de procedura se aplica din momentul intrarii sale in vigoare si proceselor in curs de judecata incepute sub legea veche.

    In caz contrar, pentru situatii tranzitorii de genul celor analizate, s-ar genera un tratament juridic diferentiat intre creditorii care au formulat cereri pentru deschiderea procedurii insolventei inainte de majorarea valorii-prag si cei care au formulat astfel de cereri dupa modificarea pe cale legislativa a acestei valori.

    4. Opinia procurorului general
    Procurorul general a invederat ca, potrivit dispozitiilor art. 26 alin. (1) din lege, procedura va incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor sau de catre creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii prevazute expres de lege.

    In privinta creditorilor, prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 se arata ca orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate formula o cerere introductiva, in care va preciza:

    a) cuantumul si temeiul creantei;
    b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii;
    c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;
    d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare.

    Notiunea de "creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii" este explicata in cuprinsul art. 3 pct. 6 din lege, aratandu-se ca, prin aceasta, se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile si depaseste valoarea-prag, prevazuta la pct. 12 al aceluiasi articol, chiar si dupa compensarea datoriilor reciproce, de orice natura.
    Prin art. 3 pct. 12 din lege, sub denumirea de valoare-prag, s-a prevazut un cuantum minim al creantei pentru care poate fi introdusa cererea creditorului, aceasta constituind totodata un criteriu legal, obiectiv, cuantificat/cuantificabil, de natura a preintampina formularea unor cereri de deschidere a procedurii cu caracter sicanatoriu pentru debitor ori pentru creante derizorii, date fiind consecintele deosebit de importante ale acestei etape a procedurii pentru existenta debitorului.

    Asadar, de lege lata, creditorul care formuleaza cererea introductiva va trebui sa dovedeasca, in aceasta faza a procedurii, cerintele legale cu privire la creanta pe care o invoca impotriva debitorului, respectiv:

    - caracterul cert, lichid si exigibil al creantei de mai mult de 90 de zile;
    - valoarea creantei, egala sau superioara valorii-prag.
    In ceea ce priveste insolventa, ca stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, legea instituie, prin art. 3 pct. 1 lit. a), in considerarea dificultatilor standardului de proba, o prezumtie relativa, de insolventa vadita, care opereaza atunci cand debitorul nu a platit, in termen de 90 de zile de la scadenta, datoria sa fata de creditor.

    Din perspectiva procesuala, cererea creditorului constituie un act de procedura prin care se investeste tribunalul competent cu analiza starii de insolventa a debitorului, urmarindu-se, in aceasta faza, deschiderea in interes propriu si in interes general a unei proceduri pentru toti creditorii, in vederea lichidarii averii debitorului.

    In consecinta, modificarea legala a valorii-prag in sensul majorarii acesteia nu va produce efecte asupra conditiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrarii in vigoare a legii noi, intrucat, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedura civila, cu care Legea nr. 85/2006 se completeaza, actul de procedura indeplinit inainte de intrarea in vigoare a legii noi ramane supus legii vechi, sub imperiul careia a fost efectuat.

    Pe de alta parte, valoarea-prag reprezinta un criteriu legal, obiectiv, la care se raporteaza cuantumul creantei invocate de creditor sub aspectul caracterului cert al acesteia.
    Asadar, notiunea analizata se refera la un aspect de drept substantial ce vizeaza calitatea creantei invocate de creditor, pentru a obtine declansarea unei proceduri colective.

    Chiar daca reglementarea se regaseste in cuprinsul unei legi de procedura, conflictul de drept intertemporal va fi rezolvat, in lipsa unor norme tranzitorii exprese in cuprinsul legii de modificare, prin aplicarea principiului neretroactivitatii legii, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 6 alin. (1) teza a II-a din noul Cod civil.
    In consecinta, normei de modificare a valorii-prag in sensul majorarii cuantumului creantei, intervenita pe parcursul solutionarii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei, nu i se poate da o aplicare retroactiva in privinta cererilor formulate anterior intrarii sale in vigoare.

    In examinarea conditiilor de admisibilitate si temeinicie asupra cererii creditorului, judecatorul-sindic urmeaza sa se raporteze la caracterele creantei invocate, prevazute de legea in vigoare la data introducerii cererii, iar nu de la momentul pronuntarii hotararii.

    A da o alta interpretare inseamna, pe de o parte, a-i solicita creditorului, inca de la data introducerii cererii, o anumita conduita care nu era prevazuta de lege si, pe de alta parte, a admite faptul ca solutionarea cererii creditorului este supusa unor factori aleatori, interveniti in perioada dintre introducerea cererii si solutionarea acesteia.
    Or, principiul previziunii legitime se opune unei astfel de interpretari si aplicari a legii, astfel incat, in lipsa unor norme tranzitorii din actul normativ de modificare, se impune aplicarea legii din forma in vigoare la data introducerii cererii.

    Prin urmare, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) si (5) si art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 725 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila si art. 6 alin. (1) din noul Cod civil, in lipsa unor norme tranzitorii contrare in actul normativ prin care se majoreaza valoarea-prag, indeplinirea cerintei cuantumului minim al creantei, prevazuta de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, se verifica de judecatorul-sindic prin raportare la data introducerii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei.

    5. Raportul asupra recursului in interesul legii
    Raportul intocmit de judecatorul-raportor al Sectiei a II-a civile asupra recursului in interesul legii, conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedura civila, a concluzionat ca modificarea pe cale legislativa a valorii-prag prevazute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 nu va produce efecte asupra conditiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrarii in vigoare a legii noi, deoarece, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedura civila care completeaza Legea nr. 85/2006, actul de procedura indeplinit inainte de intrarea in vigoare a legii noi ramane supus legii vechi, sub imperiul caruia a fost efectuat.

    6. Inalta Curte de Casatie si Justitie
    Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorul raportor si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:
    Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost legal sesizata, iar recursul in interesul legii este admisibil, fiind indeplinite cumulativ cerintele impuse de dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila, cu referire la autorul sesizarii si existenta unei jurisprudente neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretata.
    Problema de drept care intereseaza prezentul recurs in interesul legii este cea care vizeaza modificarea legala a valorii-prag in sensul majorarii cuantumului creantei, intervenita pe parcursul solutionarii cererii creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei.

    Potrivit dispozitiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, procedura va incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii prevazute de lege.
    Articolul 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 arata ca orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii impotriva unui debitor, prezumat in insolventa, poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza:

    a) cuantumul si temeiul creantei;
    b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii;
    c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;
    d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare.

    Conform art. 33 alin. (4) din actul normativ anterior mentionat, daca judecatorul-sindic stabileste ca debitorul este in stare de insolventa, ii va respinge contestatia si va deschide, printr-o sentinta, procedura generala, situatie in care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de catre administratorul judiciar sau de catre creditorii detinand impreuna sau separat minimum 20% din valoarea masei credale si numai daca acestia isi exprima intentia de a depune un plan in termenul prevazut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

    Din dispozitiile legale anterior mentionate rezulta ca, inainte de a statua temeinicia cererii creditorului, judecatorul sindic va trebui sa verifice admisibilitatea cererii acestuia, respectiv:

    - daca cererea de deschidere a procedurii indeplineste conditiile de forma generale impuse de art. 112 si 132 din Codul de procedura civila, sub sanctiunea nulitatii cererii;
    - daca cererea indeplineste conditiile de forma speciale impuse de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

    Este de mentionat ca neindicarea cuantumului si a temeiului creantei poate pune judecatorul-sindic in imposibilitatea de a verifica caracterul cert, lichid si exigibil de mai mult de 30 de zile al creantei, ceea ce va duce fie la nulitatea cererii de deschidere, fie la respingerea acesteia.
    Articolul 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 prevede ca valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei pentru a putea fi introdusa cererea creditorului.

    Modificarea valorii-prag a creantei de la 10.000 lei la 30.000 lei s-a produs prin Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei si pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si de la 30.000 lei la 45.000 lei prin Legea nr. 169/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

    Desi aceasta modificare legislativa a generat probleme de aplicare a legii in timp, in situatia in care cererea de deschidere a procedurii s-a inregistrat inainte de intrarea in vigoare a unei legi care majoreaza valoarea-prag, din interpretarea literala a art. 3 pct. 12 reiese ca valoarea-prag este o cerinta pentru a putea fi introdusa cererea creditorului.
    Asadar, valoarea-prag trebuie raportata la legea in vigoare la data sesizarii instantei de catre creditor.
    A proceda altfel inseamna a incalca principiul neretroactivitatii consacrat expres de art. 6 alin. (1) din noul Cod civil.

    Potrivit principiului neretroactivitatii legii civile, aceasta valoare-prag constituie o cerinta supusa normelor legale in vigoare la data promovarii cererii si, in niciun caz, o conditie ce ar trebui indeplinita la data deschiderii procedurii in conformitate cu legea in vigoare la data solutionarii cererii de chemare in judecata.
    In consecinta, interpretand si aplicand corect prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, judecatorul-sindic va analiza indeplinirea conditiei referitoare la existenta creantei in cuantumul prevazut de lege prin raportare la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii.

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare,

                      INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
                                In numele legii
                                    DECIDE:


    Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:

    In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (4) si (5) si art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 725 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila cu referire la efectele modificarii pe cale legislativa a valorii-prag prevazute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, stabileste ca judecatorul-sindic va analiza indeplinirea conditiei referitoare la existenta creantei in cuantumul prevazut de lege prin raportare la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii.

    Obligatorie.
    Pronuntata, in sedinta publica, astazi, 15 aprilie 2013.

                                VICEPRESEDINTELE
                     INALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE,
                                RODICA AIDA POPA

                              Magistrat-asistent,
                                Ileana Peligrad

Click aici pentru cuprinsul integral al Deciziei nr. 5/2013 emisa de ICCJ

Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece Recursul in Interesul Legii
Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 17 mai 2013

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 27 Mai 2013
Votati articolul "Inalta Curte a decis: La insolventa Judecatorul sindic analizeaza existenta creantei ...":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

ARTICOLE SIMILARE

Mai multe articole despre valoarae prag a creantei
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016