Gasim o noutate in cuprinsul art. 1014 indice 1, respectiv conditia ca in prealabil (inainte de sesizarea instantei cu cererea de ordonanta) sa fie comunicata debitorului o somatie (prin intermediul executorului judecatoresc sau prin scrisoare recomandata cu continut declarat si confirmare de primire) prin care i se pune in vedere sa plateasca suma datorata in termen de 15 zile de la primirea acesteia. Aceasta somatie intrerupe prescriptia extinctiva.
Pe langa dorinta fireasca de a degreva pe cat posibil instanta si de a obtine o plata benevola in extremis, sursa reglementarii poate fi regasita in Codul de procedura civila din 1940 (Codul de procedura civila Carol al II-lea), care nu a mai intrat in vigoare, fiind amanat sine die in septembrie 1940 si care, de altfel, a fost un model consistent pentru NCPC (dupa cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, precum si din hotararea de Guvern care aproba tezele prealabile), asa cum si Codul civil Carol al II-lea a constituit un model pentru Codul civil azi in vigoare. Codurile noi nu au aparut asadar de nicaieri, ele se intemeiaza atat pe o traditie juridica romaneasca, cat si pe solutii preluate din dreptul comparat ori din proiectele de codificari savante europene.
In aceasta materie, a ordonantei de plata, Codul Carol al II-lea prevedea in titlul dedicat ordonantelor judecatoresti (ordonante prezidentiale – primul capitol si ordonanta de plata – al doilea capitol): daca creditorul prezenta inscrisul original care constata o creanta certa, lichida si exigibila, judecatorul de ocol emitea o ordonanta, fara citarea partilor, prin care il soma pe debitor sa plateasca. Debitorul primea ordonanta si existau 2 variante:
– daca formula opozitie in termen de 5 zile, ordonanta se anula automat si se trecea in procedura de judecata de drept comun;
– daca nu formula opozitie, practic, se constituia titlul executoriu.
O procedura foarte simpla, in care, intr-o faza initiala necontencioasa, judecatorul apreciaza pe baza unor probe sumare daca trebuie emisa somatia; daca debitorul nu o contesta rapid, somatia devine titlu executoriu, iar daca o contesta se trece in procedura de judecata de drept comun.
Art. 1.014. Comunicarea somatiei: „(1) Creditorul ii va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecatoresc sau prin scrisoare recomandata, cu continut declarat si confirmare de primire, o somatie, prin care ii va pune in vedere sa plateasca suma datorata in termen de 15 zile de la primirea acesteia. (2) Aceasta somatie intrerupe prescriptia extinctiva potrivit dispozitiilor art. 2.540 din Codul civil, care se aplica in mod corespunzator.”
Aceasta este, in linii mari, reglementarea si in Codul de procedura civila german (unde de altfel s-a trecut la prelucrarea computerizata a somatiilor de plata, sub supravegherea unui grefier cu studii superioare, iar nu a unui judecator, cererea nefiind verificata sub aspectul temeiniciei pretentiei), precum si in Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somatie de plata. Exista, asadar, in dreptul comparat aceasta solutie, a structurarii procedurii pe doua etape: una necontencioasa si una contencioasa.
In O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata nu a fost preluat, din pacate, acest model; initial a existat ideea de a se solutiona cererea cu sau fara citare, dar in Parlament, cu ocazia aprobarii ordonantei, s-a stipulat ca cererea se solutioneaza intotdeauna cu citare.
Ca urmare, desi formal in cuprinsul O.G. nr. 5/2001 se face trimitere la aplicabilitatea, in completare, a dispozitiilor din materie necontencioasa, in fapt suntem in prezenta unei proceduri simplificate cu puternice trasaturi contencioase.
In procedura actuala se pierde un avantaj esential, degrevarea judecatorului de o procedura (in fapt) contencioasa. Daca debitorul nu contesta, lucrurile merg mai simplu, este o procedura pseudocontencioasa, care implica o verificare sumara a temeiniciei pretentiei formulate. In schimb, obligatia instantei de a motiva hotararea este aceeasi ca in procedura contencioasa, deci aceasta procedura nu constituie o degrevare semnificativa pentru instantele judecatoresti, cata vreme hotararea nu este redactata pe un formular ori in alta maniera simplificata fata de dreptul comun.
Sanctiunea necomunicarii somatiei este inadmisibilitatea cererii de emitere a ordonantei de plata, potrivit art. 1016 alin. (2) NCPC. Scopul acestei somatii prealabile este de a obtine o plata benevola si de a degreva, implicit, instanta. Putem vedea aici un rudiment al fazei procesuale necontencioase cuprinse in Codul din 1940. Nu se poate aprecia ca aceasta conditie ar constitui o ingerinta nejustificata in dreptul de acces la justitie. Scopul urmarit este legitim, iar procedura prealabila se realizeaza in mod facil.
Cuprinsul somatiei nu trebuie apreciat intr-o maniera formalista. Ar trebui sa fie suficienta indicarea cuantumului debitului principal si sursa debitului. Ar fi excesiv sa se considere ca in instanta creditorul nu ar putea pretinde si accesorii precum dobanzi si penalitati aferente debitului principal, daca aceste accesorii nu au fost mentionate si in cuprinsul somatiei.
Articolul 1.016 alin. (2) prevede ca „la cerere se anexeaza inscrisurile ce atesta cuantumul sumei datorate si orice alte inscrisuri doveditoare ale acesteia. Dovada comunicarii somatiei prevazute la art. 1.014 alin. (1) se va atasa cererii sub sanctiunea respingerii acesteia ca inadmisibila”.
In privinta acestei proceduri prealabile sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun in materie cu privire la procedura prealabila, si anume dispozitiile art. 193 NCPC, conform carora instanta va fi sesizata numai dupa indeplinirea procedurii prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta. Dovada indeplinirii procedurii se ataseaza la cererea introductiva de instanta. In schimb, neindeplinirea procedurii prealabile poate fi invocata doar de parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.
Proceduri speciale: procedura ordonanţei de plata* - judecator Gheorghe-Liviu ZIDARU
Sursa
INM - Prelegere sustinuta de dl. judecator Gheorghe-Liviu ZIDARU
