DIRECTIVA 2008/52/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, in special articolul 61 litera (c) si articolul 67 alineatul (5) a doua liniuta,
avand in vedere propunerea Comisiei,
avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social European (1),
hotarand in conformitate cu procedura prevazuta la articolul 251 din tratat (2), intrucat:
________________
(1) JO C 286, 17.11.2005, p. 1.
(2) Avizul Parlamentului European din 29 martie 2007 (JO C 27 E, 31.1.2008, p. 129), Pozitia comuna a Consiliului din 28 februarie 2008 (nepublicata inca in Jurnalul Oficial) si Pozitia Parlamentului European din 23 aprilie 2008 (nepublicata inca in Jurnalul Oficial).
(1) Comunitatea si-a stabilit ca obiectiv mentinerea si dezvoltarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie, in cadrul caruia se asigura libera circulatie a persoanelor.
In acest scop, Comunitatea trebuie sa adopte, printre altele, masuri in domeniul cooperarii judiciare in materie civila care sunt necesare bunei functionari a pietei interne.
(2) Principiul accesului la justitie este fundamental si, in vederea facilitarii accesului la justitie, Consiliul European, in cadrul reuniunii sale de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999, a solicitat crearea de catre statele membre a unor proceduri alternative, extrajudiciare.
(3) In mai 2000, Consiliul a adoptat Concluziile privind metodele alternative de solutionare a litigiilor in materie civila si comerciala, afirmand ca stabilirea principiilor de baza in acest domeniu este un pas esential in vederea inlesnirii evolutiei si a functionarii corespunzatoare a procedurilor extrajudiciare pentru solutionarea litigiilor in materie civila si comerciala care sa duca la simplificarea si imbunatatirea accesului la justitie.
(4) In aprilie 2002, Comisia a prezentat o Carte verde privind metodele alternative de solutionare a litigiilor in materie civila si comerciala, in care a examinat situatia actuala in ceea ce priveste metodele alternative de solutionare a litigiilor in Uniunea Europeana si a initiat o vasta consultare cu statele membre si cu partile interesate privind posibilele masuri de incurajare a utilizarii medierii.
(5) Obiectivul de a asigura un acces mai bun la justitie, ca parte a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spatiu de libertate, securitate si justitie, ar trebui sa includa accesul la metode de solutionare a litigiilor atat pe cale judiciara, cat si extrajudiciara. Prezenta directiva ar trebui sa contribuie la buna functionare a pietei interne, in special in ceea ce priveste disponibilitatea serviciilor de mediere.
(6) Medierea poate asigura o solutionare extrajudiciara eficienta din perspectiva costurilor si rapida a litigiilor in materie civila si comerciala prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor partilor. Este mai probabil ca acordurile rezultate din mediere sa fie respectate voluntar si sa mentina o relatie amiabila si durabila intre parti. Aceste avantaje sunt si mai pronuntate in situatiile care prezinta elemente de extraneitate.
(7) Pentru a promova in continuare utilizarea mai intensa a medierii si pentru a asigura un cadru juridic previzibil partilor care recurg la mediere, este necesara introducerea unei legislatii cadru, care sa abordeze, in special, aspecte esentiale ale procedurii civile.
(8) Dispozitiile prezentei directive ar trebui sa se aplice numai medierii in cazul litigiilor transfrontaliere, dar nimic nu ar trebui sa impiedice statele membre in a aplica aceste dispozitii in egala masura procedurilor interne de mediere.
(9) Prezenta directiva nu ar trebui sa impiedice in niciun fel folosirea tehnologiilor moderne de comunicare in cadrul procedurii de mediere.
(10) Prezenta directiva ar trebui sa se aplice procedurilor in care doua sau mai multe parti ale unui litigiu transfrontalier incearca, din proprie initiativa, sa ajunga la un acord amiabil in privinta solutionarii litigiului dintre ele, cu asistenta unui mediator. Aceasta ar trebui sa se aplice in materie civila si comerciala. Totusi, directiva nu ar trebui sa se aplice in cazul drepturilor si obligatiilor de care partile nu pot dispune in mod liber potrivit legislatiei aplicabile corespunzatoare. Astfel de drepturi si obligatii se regasesc in special in dreptul familiei si in dreptul muncii.
(11) Prezenta directiva nu ar trebui sa se aplice negocierilor precontractuale si nici procedurilor cvasijudiciare, precum anumite sisteme de conciliere judiciara, sisteme de solutionare a plangerilor consumatorilor, arbitrajul si deciziile expertilor, sau procedurilor in cadrul carora persoanele sau organele care conduc procedura emit o recomandare oficiala, ce poate fi obligatorie sau nu, privind solutionarea litigiului.
(12) Prezenta directiva ar trebui sa se aplice cazurilor in care o instanta trimite partile sa recurga la mediere sau in care dreptul national prevede medierea. Mai mult decat atat, in masura in care un judecator poate actiona ca mediator in conformitate cu dreptul national, prezenta directiva ar trebui sa se aplice de asemenea medierii efectuate de un judecator care nu este implicat in nicio procedura judiciara conexa domeniului sau domeniilor litigioase.
Aplicarea acestei directive nu ar trebui, insa, sa fie extinsa la demersurile instantei sau ale judecatorului
sesizat cu solutionarea unui litigiu, in contextul procedurii judiciare privind litigiul respectiv, sau la cazurile in care instanta sau judecatorul sesizat solicita asistenta sau consiliere din partea unei persoane competente.
(13) Medierea prevazuta in prezenta directiva ar trebui sa constituie o procedura voluntara in sensul ca partile
sunt ele insele responsabile de procedura si o pot organiza dupa cum doresc si incheia in orice moment.
Totusi, instantele ar trebui sa aiba posibilitatea de a stabili in temeiul dreptului national termene in care sa se desfasoare procedura de mediere. De asemenea, instantele ar trebui sa poata atrage atentia partilor asupra posibilitatii de a recurge la mediere ori de cate ori este cazul.
(14) Nicio dispozitie a prezentei directive nu ar trebui sa aduca atingere legislatiei nationale in temeiul careia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sanctiuni, cu conditia ca o astfel de legislatie sa nu impiedice partile sa isi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. De asemenea, nicio dispozitie a prezentei directive nu ar trebui sa aduca atingere sistemelor actuale de autoreglementare in domeniul medierii, in masura in care acestea abordeaza aspecte
nereglementate de prezenta directiva.
(15) Pentru a asigura securitatea juridica, prezenta directiva ar trebui sa indice data care se ia in considerare pentru a determina daca un litigiu pe care partile incearca sa il solutioneze pe calea medierii este sau nu un litigiu transfrontalier.
In absenta unui acord scris, se considera ca partile decid sa recurga la mediere in momentul in care iau masuri specifice in vederea initierii procedurii de mediere.
(16) Pentru a asigura increderea reciproca necesara cu privire la confidentialitate, la efectul asupra decaderii si a prescriptiei si la recunoasterea si executarea acordurilor rezultate in urma medierii, statele membre ar trebui sa incurajeze, prin orice mijloace pe care le considera potrivite, formarea mediatorilor si introducerea unor mecanisme eficiente de control al calitatii in ceea ce priveste furnizarea serviciilor de mediere.
(17) Statele membre ar trebui sa defineasca astfel de mecanisme, care pot include recurgerea la solutii disponibile pe piata, si nu ar trebui sa li se solicite asigurarea vreunei finantari in acest sens. Aceste mecanisme ar trebui sa urmareasca mentinerea flexibilitatii procedurii de mediere si a autonomiei partilor si garantarea faptului ca medierea este efectuata de o maniera eficace, impartiala si competenta. Ar trebui atrasa atentia mediatorilor asupra existentei Codului european de conduita pentru mediatori care ar trebui pus, de asemenea, la dispozitia publicului larg pe internet.
(18) In domeniul protectiei consumatorului, Comisia a adoptat o recomandare (1) care stabileste criteriile
minime de calitate pe care organele extrajudiciare implicate in solutionarea amiabila a litigiilor consumatorilor ar trebui sa le ofere justitiabililor. Orice mediator sau organism care intra in domeniul de aplicare al acestei recomandari ar trebui incurajat sa ii respecte principiile. Pentru a facilita diseminarea informatiilor referitoare la astfel de organisme, Comisia ar trebui sa infiinteze o baza de date cu sistemele extrajudiciare pe care statele membre le considera conforme cu principiile recomandarii mentionate.
(19) Medierea nu ar trebui considerata o solutie inferioara procedurii judiciare din cauza faptului ca respectarea acordurilor rezultate in urma medierii ar depinde de bunavointa partilor. Prin urmare, statele membre ar trebui sa asigure partilor unui acord scris rezultat in urma medierii posibilitatea conferirii unui caracter executoriu continutului acestuia. Un stat membru ar trebui sa aiba posibilitatea de a refuza recunoasterea caracterului executoriu al unui acord numai in cazul in care clauzele acestuia sunt contrare dreptului sau, inclusiv dreptului international privat al acestuia, sau in cazul in care legislatia acestuia nu prevede posibilitatea pentru continutul acordului respectiv de a dobandi caracter executoriu. Un astfel de caz ar putea fi cel in care acordul cuprinde obligatii care, prin natura lor, nu pot avea caracter executoriu.
_____________
(1) Recomandarea Comisiei 2001/310/CE din 4 aprilie 2001 privind principiile pentru activitatea organelor extrajudiciare implicate in solutionarea amiabila a litigiilor in materie de consum (JO L 109, 19.4.2001, p. 56).
(20) Continutul unui acord rezultat in urma medierii care a devenit executoriu intr-un stat membru ar trebui recunoscut si declarat executoriu in celelalte state membre in conformitate cu dreptul comunitar sau national aplicabil.
Aceasta se poate realiza, de exemplu, in temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala (1) sau al Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti (2).
(21) Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 prevede in mod expres ca, pentru a fi executorii in alt stat membru, acordurile dintre parti trebuie sa fie executorii in statul membru in care au fost incheiate. In acest sens, in cazul in care continutul unui acord rezultat in urma medierii si care priveste aspecte de dreptul familiei nu este executoriu in statul membru in care a fost incheiat acordul si in care este formulata cererea prin care se solicita conferirea caracterului executoriu, prezenta directiva nu ar trebui sa incurajeze partile sa eludeze legile acelui stat membru prin conferirea caracterului executoriu acordului intr-un alt stat membru.
(22) Prezenta directiva nu ar trebui sa afecteze normele din statele membre privind executarea acordurilor rezultate in urma medierii.
(23) Confidentialitatea in procesul de mediere este importanta si de aceea prezenta directiva ar trebui sa asigure un grad minim de compatibilitate a normelor de procedura civila in privinta modului in care sa se asigure protectia confidentialitatii medierii in cadrul tuturor procedurilor judiciare in materie civila si comerciala sau in cadrul procedurilor de arbitraj desfasurate ulterior.
(24) Pentru a incuraja partile sa recurga la mediere, statele membre ar trebui sa se asigure ca normele lor privind decaderea si prescriptia extinctiva nu impiedica partile sa faca apel la procedurile judiciare sau la arbitraj in caz de esec al medierii. Statele membre ar trebui sa garanteze obtinerea acestui rezultat, chiar daca prezenta directiva nu armonizeaza normele de drept intern privind termenele de decadere si de prescriptie. Dispozitiile privind termenele de decadere si de prescriptie din acordurile internationale, astfel cum au fost puse in aplicare in statele membre, de exemplu in domeniul dreptului transporturilor, nu ar trebui sa fie afectate de dispozitiile prezentei directive.
(25) Statele membre ar trebui sa incurajeze distribuirea catre publicul larg a informatiilor privind modalitatile de contactare a mediatorilor si a organizatiilor care ofera servicii de mediere. De asemenea, statele membre ar trebui sa incurajeze practicienii in domeniul dreptului sa isi informeze clientii cu privire la posibilitatea recurgerii la mediere.
(26) In conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstitutional pentru o mai buna legiferare (3), statele membre sunt incurajate sa elaboreze, pentru ele insele si in interesul Comunitatii, propriile tabele de concordanta care sa ilustreze, pe cat posibil, corespondenta dintre prezenta directiva si masurile de transpunere si sa le faca publice.
(27) Prezenta directiva vizeaza promovarea drepturilor fundamentale si tine seama de principiile care sunt recunoscute in special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(28) Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate in mod satisfacator de catre statele membre si, avand in vedere amploarea si efectele actiunii pot fi realizate mai bine la nivelul Comunitatii, aceasta poate adopta masuri, in conformitate cu principiul subsidiaritatii, astfel cum este prevazut la articolul 5 din tratat. In conformitate cu principiul proportionalitatii, astfel cum este enuntat la respectivul articol, prezenta directiva nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(29) In conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind pozitia Regatului Unit si a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, Regatul Unit si Irlanda si-au exprimat dorinta de a participa la adoptarea si aplicarea prezentei directive.
(30) In conformitate cu articolele 1 si 2 din Protocolul privind pozitia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, Danemarca nu participa la adoptarea prezentei directive, care, prin urmare, nu este obligatorie pentru aceasta si nu i se aplica,
_________________
(1) JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament modificat ultima data prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).
(2) JO L 338, 23.12.2003, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 (JO L 367, 14.12.2004, p. 1).
(3) JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:
Articolul 1
Obiectivul si domeniul de aplicare
(1) Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la solutionarea alternativa a litigiilor si de a promova solutionarea pe cale amiabila a acestora prin incurajarea utilizarii medierii si asigurarea unei relatii echilibrate intre mediere si procedurile judiciare.
(2) Prezenta directiva se aplica, in cazul litigiilor transfrontaliere, in materie civila si comerciala, exceptand acele drepturi si obligatii de care partile nu pot dispune in conformitate cu legislatia aplicabila corespunzatoare. Directiva nu se aplica, in special, chestiunilor fiscale, vamale sau administrative si nici raspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale in exercitarea autoritatii publice („acta iure imperii”).
(3) In prezenta directiva, termenul „stat membru” inseamna statele membre cu exceptia Danemarcei.
Articolul 2
Litigii transfrontaliere
(1) In sensul prezentei directive, un litigiu transfrontalier este acela in care cel putin una dintre parti isi are domiciliul sau resedinta obisnuita intr-un alt stat membru decat cel al oricarei alte parti la data la care:
(a) partile decid sa recurga la mediere dupa aparitia litigiului;
(b) medierea este impusa de instanta;
(c) exista o obligatie de a recurge la mediere care reiese din dreptul national; sau
(d) o invitatie este adresata partilor, in sensul articolului 5.
(2) Fara a aduce atingere alineatului (1), in sensul articolelor 7 si 8, un litigiu transfrontalier este in egala masura cel in care procedurile judiciare sau arbitrale care au urmat medierii intre parti sunt initiate in alt stat membru decat cel in care partile isi au domiciliul sau resedinta obisnuita la data mentionata la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c).
(3) In sensul aplicarii alineatelor (1) si (2), domiciliul se determina in conformitate cu dispozitiile articolelor 59 si 60 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.
Articolul 3
Definitii
In sensul prezentei directive se aplica urmatoarele definitii:
(a) „mediere” inseamna un proces structurat, indiferent cum este denumit sau cum se face referire la acesta, in care doua sau mai multe parti intr-un litigiu incearca, din proprie initiativa, sa ajunga la un acord privind solutionarea litigiului dintre ele, cu asistenta unui mediator. Acest proces poate fi initiat de catre parti, recomandat sau impus de instanta sau prevazut de dreptul unui stat membru.
Aceasta include medierea efectuata de un judecator care nu este implicat in nicio procedura judiciara conexa litigiului in cauza. Medierea exclude demersurile instantei sau ale judecatorului sesizat de a solutiona litigiul pe parcursul procedurilor judiciare privind litigiul in cauza;
(b) „mediator” inseamna orice tert chemat sa conduca procesul de mediere intr-o maniera eficace, impartiala si competenta, indiferent de denumirea sau de profesia tertului in statul membru respectiv si de modul in care tertul a fost numit sau i s-a solicitat sa efectueze medierea.
Articolul 4
Asigurarea calitatii medierii
(1) Statele membre incurajeaza, prin orice mijloace pe care le considera potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduita si acceptarea acestora de catre mediatori si organizatiile care furnizeaza servicii de mediere, precum si a altor mecanisme eficace de control al calitatii privind furnizarea serviciilor de mediere.
(2) Statele membre incurajeaza formarea initiala si continua a mediatorilor pentru a asigura efectuarea unei medieri eficace, impartiale si competente fata de parti.
Articolul 5
Recurgerea la mediere
(1) O instanta la care a fost introdusa o actiune poate, atunci cand este cazul si avand in vedere toate circumstantele cazului respectiv, sa invite partile sa recurga la mediere pentru a solutiona litigiul. Instanta poate, de asemenea, invita partile sa participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere daca astfel de sesiuni sunt organizate si sunt usor accesibile.
(2) Prezenta directiva nu aduce atingere legislatiei nationale conform careia recurgerea la mediere, inainte sau dupa inceperea procedurii judiciare, este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sanctiuni cu conditia ca o astfel de legislatie sa nu impiedice partile sa isi exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.
Articolul 6
Caracterul executoriu al acordurilor rezultate in urma medierii
(1) Statele membre asigura partilor, sau uneia dintre parti cu consimtamantul expres al celorlalte, posibilitatea de a solicita dobandirea caracterului executoriu al continutului acordului scris rezultat in urma medierii. Continutul unui astfel de acord dobandeste forta executorie, cu exceptia cazului in care fie continutul acordului este contrar dreptului statului membru in care este facuta solicitarea, fie dreptul acelui stat membru nu prevede posibilitatea conferirii acestuia un caracter executoriu.
(2) Continutul acordului poate dobandi caracter executoriu printr-o hotarare, decizie sau act autentic emise de o instanta sau de o alta autoritate competenta in conformitate cu dreptul statului membru in care a fost facuta solicitarea.
(3) Statele membre comunica Comisiei denumirile instantelor judecatoresti sau ale altor autoritati competente sa primeasca cereri in conformitate cu alineatele (1) si (2).
(4) Nicio dispozitie a prezentului articol nu aduce atingere normelor aplicabile recunoasterii si executarii in alt stat membru a unui acord al carui continut a dobandit caracter executoriu in conformitate cu alineatul (1).
Articolul 7
Confidentialitatea medierii
(1) Dat fiind ca este de dorit ca medierea sa aiba loc intr-un mod care respecta confidentialitatea, statele membre se asigura ca, cu exceptia cazului in care partile hotarasc altfel, nici mediatorii, nici cei implicati in administrarea procesului de mediere sa nu fie obligati sa aduca probe in cursul procedurilor judiciare civile si comerciale sau in cursul procedurilor arbitrale privind informatii rezultate din sau in legatura cu procesul de mediere, cu exceptia cazului in care:
(a) acest lucru este necesar pentru considerente imperioase de ordine publica ale statului membru respectiv, in special pentru a asigura protectia interesului superior al copilului sau pentru a impiedica vatamarea integritatii fizice sau psihice a unei persoane; sau
(b) divulgarea continutului acordului rezultat in urma medierii este necesara punerii in aplicare sau executarii acestuia.
(2) Nicio prevedere din alineatul (1) nu impiedica statele membre sa adopte masuri mai stricte pentru a proteja confidentialitatea medierii.
Articolul 8
Efectul medierii asupra termenelor de decadere si de prescriptie
(1) Statele membre se asigura ca partile care aleg medierea in vederea solutionarii unui litigiu nu vor fi ulterior impiedicate sa initieze o procedura judiciara sau arbitrala privind respectivul litigiu ca urmare a implinirii unor termene de decadere sau de prescriptie extinctive pe durata procesului de mediere.
(2) Alineatul (1) nu aduce atingere dispozitiilor privind
termenele de decadere si de prescriptie din acordurile internationale
la care sunt parti statele membre.
Articolul 9
Informarea publicului larg
Statele membre incurajeaza, prin orice mijloace pe care le considera potrivite, punerea la dispozitia publicului larg, in special pe internet, a informatiilor privind modalitatile de contactare a mediatorilor si a organizatiilor care ofera servicii de mediere.
Articolul 10
Informatii referitoare la autoritatile si instantele competente
Comisia face publice, prin orice mijloace corespunzatoare, informatiile referitoare la instantele sau autoritatile competente comunicate de catre statele membre in conformitate cu articolul 6 alineatul (3).
Articolul 11
Revizuirea
Nu mai tarziu de 21 mai 2016, Comisia prezinta Parlamentului European, Consiliului si Comitetului Economic si Social European un raport privind aplicarea prezentei directive. Acest raport analizeaza evolutia medierii in Uniunea Europeana si impactul prezentei directive in statele membre. Daca este necesar, raportul este insotit de propuneri in vederea adaptarii prezentei directive.
Articolul 12
Transpunerea
(1) Statele membre asigura intrarea in vigoare a actelor cu putere de lege si a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive pana la 21 mai 2011, cu exceptia articolului 10, pentru care asigurarea conformitatii trebuie sa aiba loc cel mai tarziu la 21 noiembrie 2010. Statele membre informeaza de indata Comisia cu privire la aceasta.
Atunci cand statele membre adopta aceste acte, ele contin o trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o asemenea trimitere la data publicarii lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatile de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre comunica Comisiei textele principalelor dispozitii de drept intern pe care le adopta in domeniul reglementat de prezenta directiva.
Articolul 13
Intrarea in vigoare
Prezenta directiva intra in vigoare in a douazecea zi de la data publicarii in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 14
Destinatari
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.
Adoptata la Strasbourg, 21 mai 2008.
Pentru Parlamentul European
Presedintele
H.-G. POTTERING
Pentru Consiliu
Presedintele
J. LENARCIC
