Klaus Iohannis sesizeaza CCR dupa ce Dancila si-a luat concediu

„Rolul constitutional si specificul atributiilor prim-ministrului presupun ca acesta sa isi exercite atributiile permanent si neintrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv in vacanta. Insa, ori de cate ori acesta ar aprecia ca se afla intr-o imposibilitate de a-si exercita atributiile, chiar si cu acest prilej, devin incidente prevederile constitutionale referitoare la interimatul functiei de prim-ministru”, se arata in cererea presedintelui. 

Mai exact, Klaus Iohannis sustine ca premierul a omis sa-i aduca la cunostinta „imposibilitatea de a-si exercita atributiile in perioada 6-13 august 2018”, impiedicand astfel actiunea presedintelui de a desemna un alt membru al Guvernului sa exercite, cu caracter temporar, atributiile de prim-ministru prin emiterea unui act. 

„Prin aceasta conduita, prim-ministrul a incalcat si prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala in componenta sa referitoare la suprematia Constitutiei, precum si principiul colaborarii loiale, astfel cum a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale”, se arata in sesizarea presedintelui.

Redam textul cererii catre CCR integral mai jos:

"CERERE DE SOLUTIONARE A CONFLICTULUI JURIDIC DE NATURA CONSTITUTIONALA

dintre Prim-ministrul Romaniei si Presedintele Romaniei

In data de 31 iulie 2018, Prim-ministrul Romaniei, doamna Vasilica-Viorica Dancila, a emis Decizia nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atributii, potrivit careia, in perioada 6 - 13 august 2018, domnul Paul Stanescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, exercita atributiile prim-ministrului privind conducerea operativa a activitatii Guvernului Romaniei (Decizia nr. 247/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 667/31.07.2018).

In conformitate cu dispozitiile art. 85 alin. (1) si ale art. 103 alin. (1) din Constitutie, prin Decretul nr. 55/2018 Presedintele Romaniei a desemnat-o pe doamna Vasilica-Viorica Dancila in calitate de candidat la functia de prim-ministru (Decretul nr. 55/2018, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48/17 ianuarie 2018). In conformitate cu dispozitiile art. 103 alin. (3) din Constitutie, prin Hotararea nr. 1/2018 pentru acordarea increderii Guvernului, Parlamentul Romaniei a acordat incredere Guvernului condus - in conformitate cu art. 107 alin. (3) din Constitutie - de doamna Vasilica-Viorica Dancila, in calitate de prim-ministru. (anexa nr. 1 la Hotararea Parlamentului nr. 1/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 84 din 29 ianuarie 2018). Prin Decretul nr. 76/2018 Presedintele Romaniei a numit Guvernul Romaniei in componenta prevazuta in anexa 1 a Hotararii Parlamentului nr. 1/2018 (Decretul nr. 76/2018, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 85 din 29 ianuarie 2018).

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

250 Modele Fise de Post

Vezi AICI detalii

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Rolul constitutional si specificul atributiilor prim-ministrului presupun ca acesta sa isi exercite atributiile permanent si neintrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv in vacanta. Insa, ori de cate ori acesta ar aprecia ca se afla intr-o imposibilitate de a-si exercita atributiile, chiar si cu acest prilej, devin incidente prevederile constitutionale referitoare la interimatul functiei de prim-ministru.

Prin omisiunea Prim-ministrului Romaniei de a aduce la cunostinta Presedintelui Romaniei imposibilitatea de a-si exercita atributiile in perioada 6-13 august 2018 si actiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului sa exercite, cu caracter temporar, atributiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depasirea competentelor stabilite de Legea fundamentala, s-a ivit un conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua autoritati, pentru motivele expuse in cele ce urmeaza. Procedand in acest mod, Prim-ministrul Romaniei se situeaza in afara cadrului constitutional prevazut de art. 107 alin. (3) din Constitutie. Totodata, prin aceasta conduita, prim-ministrul a incalcat si prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala in componenta sa referitoare la suprematia Constitutiei, precum si principiul colaborarii loiale, astfel cum a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale.

A. Cu privire la admisibilitatea conflictului juridic de natura constitutionala

In cauza sunt intrunite elementele necesare pentru existenta unui conflict juridic de natura constitutionala, asa cum au fost stabilite prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005. Astfel, „Conflictul juridic de natura constitutionala intre autoritati publice presupune acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor” si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative si care pot crea blocaje institutionale.

De asemenea, cu referire la competenta materiala de a solutiona conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constitutionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romaniei, a retinut urmatoarele: „Este vorba de conflictele de autoritate (sau litigiile organice). Intr-un atare caz Curtea Constitutionala solutioneaza sau aplaneaza litigii constitutionale intre autoritati. Aceste litigii pot privi conflicte intre doua sau mai multe autoritati constitutionale cu privire la continutul ori intinderea atributiilor lor, decurgand din Constitutie. Aceasta este o masura necesara, urmarind inlaturarea unor posibile blocaje institutionale. Pentru a se evita antrenarea Curtii in solutionarea unor conflicte politice este necesar sa se prevada ca este vorba doar de blocajele institutionale, respectiv de conflictele pozitive sau negative de competenta”.

Totodata, in Decizia nr. 108/2014 Curtea Constitutionala a stabilit ca: „Fara a-i defini continutul, atat Constitutia, cat si Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale utilizeaza sintagma de conflict juridic de natura constitutionala. Prin urmare, pentru stabilirea trasaturilor continutului conflictului juridic de natura constitutionala, principalul reper l-a constituit jurisprudenta Curtii Constitutionale si doctrina in materie. Astfel, aceste conflicte au urmatoarele trasaturi:

- sunt conflicte juridice;

- sunt conflicte juridice de natura constitutionala;

- creeaza blocaje institutionale;

- vizeaza nu numai conflictele de competenta (pozitive sau negative) nascute intre autoritatile publice, ci si orice situatii conflictuale a caror nastere rezida in mod direct din textul Constitutiei;

- se refera numai la anumite autoritati care pot aparea ca subiecte ale acestuia.

Toate aceste trasaturi au caracter cumulativ si nicidecum alternativ, neindeplinirea vreuneia dintre ele fiind, ab initio, o cauza de respingere a sesizarii. 1. Doctrina in materie, a relevat ca un conflict juridic de natura constitutionala „priveste «competentele» sau «atributiile» autoritatilor publice; aceste «competente» sau «atributii» pentru a fi de «natura constitutionala» trebuie sa derive din Legea fundamentala, nu exclusiv dintr-un act normativ subsecvent Constitutiei (a se vedea, in acest sens I. Deleanu, Institutii si proceduri constitutionale, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 867). Totodata, „art. 146 lit. e) din Constitutie nu priveste orice conflict, probabil si posibil, intre autoritatile publice, ci numai conflictul juridic, deci nu si pe cel politic, si bineinteles numai conflictul care sa priveasca competente constitutionale (a se vedea, in acest sens, I. Muraru, E.S. Tanasescu, Constitutia Romaniei, Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 1.405). 2. Aceste opinii exprimate in doctrina se reflecta si in jurisprudenta in materie a instantei de contencios constitutional. Astfel, Curtea a stabilit ca un conflict juridic de natura constitutionala presupune acte sau actiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei ori in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodata, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a retinut: „Conflictul juridic de natura constitutionala exista intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale. Mai mult, prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Curtea a statuat ca textul art. 146 lit. e) din Constitutie „stabileste competenta Curtii de a solutiona in fond orice conflict juridic de natura constitutionala ivit intre autoritatile publice, iar nu numai conflictele de competenta nascute intre acestea.

Prin urmare, potrivit jurisprudentei Curtii, conflictele juridice de natura constitutionala nu se limiteaza numai la conflictele de competenta, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje institutionale, ci vizeaza orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in mod direct in textul Constitutiei. (...). Altfel spus, neindeplinirea unor obligatii de sorginte legala nu genereaza automat un conflict juridic de natura constitutionala, intrucat eventuala ignorare a unei astfel de competente a unei institutii sau autoritati publice, fie ea nominalizata in chiar titlul III al Constitutiei Romaniei, nu reprezinta eo ipso o problema de constitutionalitate, ci una de legalitate, pentru ca raportul acestora poate fi cenzurat in fata instantelor de judecata. In acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala si prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009. (...) Asa fiind, interventia Curtii devine legitima ori de cate ori autoritatile si institutiile publice mentionate in titlul III din Constitutie ignora sau isi asuma competente constitutionale de natura a crea blocaje ce nu pot fi inlaturate in alt mod. Aceasta este esenta unui conflict juridic de natura constitutionala.”

1. In ceea ce priveste autoritatile constitutionale ce pot aparea ca subiecte ale unui conflict juridic de natura constitutionala

Astfel, Curtea Constitutionala este sesizata cu o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Prim-ministrul Romaniei si Presedintele Romaniei.

Analizand jurisprudenta Curtii Constitutionale rezulta ca autoritatile publice ce pot fi parte intr-un conflict juridic de natura constitutionala trebuie sa indeplineasca cel putin urmatoarele exigente: sa fie autoritati de natura constitutionala, adica sa participe nemijlocit la realizarea puterii de stat; sa fie nominalizate expres in Titlul III al Constitutiei, cu precizarea atributiilor ce le revin in realizarea puterii de stat.

In acest sens, prin Decizia nr. 838/2009, Curtea Constitutionala a stabilit care sunt autoritatile publice care ar putea fi implicate intr-un conflict juridic de natura constitutionala, si anume: Parlamentul, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, Presedintele Romaniei, ca autoritate publica unipersonala, Guvernul, organele administratiei publice centrale si ale administratiei publice locale, precum si organele autoritatii judecatoresti.

Totodata, prin Decizia nr. 358/2018, Curtea Constitutionala prin raportare la o jurisprudenta anterioara a retinut: „ (...) Chiar daca, prin Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 784 din noiembrie 2008, Curtea a mentionat doar Guvernul, si nu si prim-ministrul, ca autoritate publica prevazuta in titlul III al Constitutiei care poate avea calitate procesuala activa, aceasta nu inseamna ca prim-ministrul, ca reprezentant constitutional al Guvernului, nu poate fi parte in conflict in conditiile in care se contesta insasi maniera in care isi exercita o atributie proprie. (...)”.

Prin urmare, atat Presedintele Romaniei, cat si Prim-ministrul Romaniei pot fi parti intr-un conflict juridic de natura constitutionala.

2. Aspectele invocate vizeaza un conflict de competenta (pozitiv sau negativ) nascut intre autoritatile publice constitutionale, sau o situatie conflictuala a carei nastere rezida in mod direct din textul Constitutiei

Astfel, conflictul juridic de natura constitutionala rezida in mod direct din textul Constitutiei, respectiv din dispozitiile art. 107 alin (1) - (3) coroborate cu cele ale art. 85 alin. (1), ce prevad:

- Art. 85 alin. (1) - Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament.

- Art. 107 alin. (1) - (3) - (1) Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate. (2) Presedintele Romaniei nu il poate revoca pe primul-ministru. (3) Daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii, sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primului-ministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor, inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern.

3. Conduita imputata reprezinta o problema de constitutionalitate prin ea insasi

Problema de drept ce trebuie dezlegata de Curtea Constitutionala vizeaza posibilitatea prim-ministrului de a desemna un alt membru al Guvernului in vederea exercitarii cu caracter temporar a atributiilor de prim-ministru, in conditiile in care Presedintele Romaniei are, potrivit art. 107 alin. (3) din Constitutie, competenta de a desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, in situatia in care prim-ministrul se afla in imposibilitate de a-si exercita atributiile, aspect ce se subsumeaza unui raport de drept constitutional pur. In acest cadru, Curtea Constitutionala urmeaza sa analizeze si sa stabileasca intinderea si continutul sintagmei “imposibilitate de a-si exercita atributiile” din cuprinsul art. 107 alin. (3) prin raportare si la art. 110 alin. (2) din Constitutie.

Fiind in prezenta unor raporturi constitutionale intre Prim-ministrul Romaniei si Presedintele Romaniei, dezlegarea prezentei probleme litigioase nu intra in competenta altor autoritati si institutii publice, ci doar in competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, in conformitate cu art. 146 lit. e) din Constitutie si in acord cu jurisprudenta constitutionala (Decizia nr. 358/2018).

4. Existenta unui blocaj institutional

Prin emiterea Deciziei Prim-ministrului nr. 247/31.07.2018 functionarea Guvernului Romaniei este plasata in afara cadrului constitutional, cu consecinte multiple ce vizeaza, imposibilitatea Presedintelui Romaniei de a-si indeplini competenta constitutionala de a desemna un prim-ministru interimar. Pe de alta parte, consecintele acestei conduite - respectiv omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunostinta Presedintelui Romaniei imposibilitatea de a-si exercita atributiile - afecteaza rolul constitutional al Guvernului, structura acestuia, desfasurarea activitatii Guvernului ca organ colegial, intrunit in sedinte legal constituite si conduce la fragmentarea arbitrara a atributiilor acestei autoritati constitutionale in atributii operative si atributii neoperative.

Fata de dispozitiile constitutionale aplicabile si avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, aspectele invocate in prezenta cerere se circumscriu cerintelor referitoare la autoritatile constitutionale ce pot fi subiecte ale acestuia, existenta unui conflict de competenta (pozitiv sau negativ) nascut intre autoritatile publice constitutionale, sau o situatie conflictuala a carei nastere rezida in mod direct din textul Constitutiei;, existenta unui blocaj institutional, iar conduita imputata reprezinta o problema de constitutionalitate, prin ea insasi.

In consecinta, apreciem ca cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Prim-ministrul Romaniei si Presedintele Romaniei, este admisibila.

B. Cu privire la existenta conflictului juridic de natura constitutionala

Curtea Constitutionala urmeaza sa constate existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Prim-ministrul Romaniei si Presedintele Romaniei, generat de omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunostinta Presedintelui Romaniei imposibilitatea de a-si exercita atributiile si actiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului sa exercite, cu caracter temporar, atributiile de prim-ministru prin emiterea unui act cu depasirea competentelor stabilite de Legea fundamentala.

Constitutia Romaniei consacra prim-ministrului un statut juridic distinct si bine determinat prin modul de desemnare, numire, inlocuire si prin atributiile acestuia. Astfel, potrivit dispozitiilor constitutionale ale art. 85 si ale art. 103 atat desemnarea, cat si formarea intregului Guvern sunt indisolubil legate de persoana ce urmeaza a indeplini functia de prim-ministru. De asemenea, in cadrul procedurii de investitura a Guvernului in Parlament se au in vedere candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru, precum si optiunile acestuia privind lista Guvernului si programul de guvernare. Potrivit art. 107 alin. (1) din Constitutie, prim-ministrul conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin; de asemenea, prim-ministrul prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.

Conducerea Guvernului si coordonarea activitatii membrilor acestuia ii confera prim-ministrului o pozitie distincta, ce ii permite, in temeiul Legii nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor sa convoace si sa conduca sedintele de Guvern, sa semneze in numele Guvernului actele acestuia si sa le promoveze, sa reprezinte institutia in relatia cu celelalte autoritati, precum si sa ia orice alte decizii in limitele competentelor sale.

Aceste atributii se exercita de prim-ministru pana la incetarea mandatului Guvernului. Astfel, potrivit art. 110 alin. (2) din Constitutie, Guvernul este demis la data retragerii de catre Parlament a increderii acordate sau daca prim-ministrul se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii, ori este in imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile.

Referitor la ipoteza in care prim-ministrul este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, art. 107 alin. (3) din Constitutie prevede: „Daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii, sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primului-ministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor, inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern”. In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 9 din Legea nr. 90/2001, potrivit carora: „(1) Daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 5 sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primului-ministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern in cel mult 45 de zile. (2) Prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si celorlalti membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioada de cel mult 45 de zile. (3) In situatiile prevazute la alin. (2), inauntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va initia procedurile prevazute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului”. Asadar, avand in vedere pozitia constitutionala a prim-ministrului, in cazul in care acesta se afla in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile prim-ministrului.

Rolul constitutional si specificul atributiilor prim-ministrului presupun ca acesta sa isi exercite atributiile permanent si neintrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv in vacanta. Insa, ori de cate ori acesta ar aprecia ca se afla intr-o imposibilitate de a-si exercita atributiile, chiar si cu acest prilej, devin incidente prevederile constitutionale referitoare la interimatul functiei de prim-ministru. Prin urmare, legiuitorul constituant nu a avut in vedere posibilitatea ca prim-ministrul sa isi delege atributiile, indiferent de motiv (lipseste din tara sau absenteaza din alt motiv, imposibilitatea este generata de o situatie medicala sau personala, etc.).

In conformitate cu dispozitiile constitutionale mentionate, imposibilitatea exercitarii atributiilor de catre Prim-ministru se aduce la cunostinta Presedintelui Romaniei, care desemneaza un prim-ministru interimar dintre membrii Guvernului. Prim-ministrul interimar va exercita toate atributiile prim-ministrului, Legea fundamentala necontinand vreo dispozitie din care sa rezulte o limitare a exercitarii acestora, o asemenea ipoteza fiind prevazuta numai in ceea ce priveste atributiile Presedintelui interimar al Romaniei (art. 98 alin. (2) din Constitutie).

Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, procedura interimatului este compatibila cu mandatul acordat de Parlament prin votul de investitura, fiind menita sa asigure buna functionare a Guvernului, in vederea realizarii atributiilor acestuia. (Decizia Curtii Constitutionale nr. 1559/2009, publicata in Monitorul Oficial nr. 823 din 30 noiembrie 2009). In aceeasi decizie s-a retinut ca: „Interimatul reprezinta situatia in care o persoana indeplineste, in conditiile stabilite de lege, pe o perioada determinata, atributiile unei alte persoane care ocupa o demnitate sau o functie publica. Interimatul functiei de ministru se refera la situatia in care conducerea unui minister este exercitata, pentru o perioada de cel mult 45 de zile, de un alt membru al Guvernului decat ministrul titular, a carui functie a incetat in conditiile art. 106 din Constitutie sau care este in imposibilitatea de a-si exercita atributiile. Avand in vedere rolul ministrilor care, potrivit art. 46 din Legea nr. 90/2001, exercita conducerea ministerelor si le reprezinta "in raporturile cu celelalte autoritati publice, cu persoanele juridice si fizice din tara si din strainatate, precum si in justitie", ceea ce impune continuitate in activitatea acestora, institutia interimatului ofera solutia constitutionala pentru pastrarea acestei continuitati, pana la propunerea de catre primul-ministru a unor inlocuitori pentru exercitarea functiilor de ministru devenite vacante.”

Prin urmare, din coroborarea dispozitiilor constitutionale mentionate rezulta ca in relatia cu Prim-ministrul, Presedintele Romaniei este singura autoritate competenta sa constate imposibilitatea exercitarii de catre acesta a atributiilor, caz in care desemneaza un prim-ministru interimar dintre ceilalti membri ai Guvernului. Prim-ministrul nu are un drept de a propune persoana ce va fi desemnata in calitate de interimar, Constitutia recunoscand un drept exclusiv al Presedintelui Romaniei de a alege dintre membrii Guvernului persoana ce va fi desemnata prim-ministru interimar. Interimatul nu poate dura mai mult de 45 de zile.

Legea fundamentala nu il obliga pe prim-ministru sa justifice motivul ce genereaza imposibilitatea exercitarii atributiilor, astfel ca ori de cate ori intervine o imprejurare care face imposibila exercitarea atributiilor de catre prim-ministru, se aplica procedura interimatului. Intrucat nici Legea fundamentala nu prevad ce intra in sfera notiunii de imposibilitate de a-si exercita atributiile, rezulta ca vointa legiuitorului constituant a fost aceea ca interimatul sa intervina in cazul survenirii oricaror imprejurari de fapt care conduc la o imposibilitate. De altfel, nici Legea nr. 90/2001 nu contine vreo mentiune in acest sens.

Orice interpretare potrivit careia prim-ministrul ar putea sa decida sa desemneze el insusi un alt membru al Guvernului sa exercite atributii de prim-ministru ar fi contrara Legii fundamentale si ar goli de continut dispozitiile art. 107 alin. (3) din Constitutie in ceea ce priveste exercitarea unei competente proprii a Presedintelui Romaniei si, totodata, ar nesocoti rolul constitutional al prim-ministrului. Daca s-ar admite ca prim-ministrul ar putea proceda in acest sens, fara a se apela la procedura constitutionala a interimatului, ar insemna sa se permita ca exercitarea atributiilor prim-ministrului de catre o alta persoana decat cea investita de Parlament sa fie posibila pe o durata nelimitata. O asemenea ipoteza, nefiind prevazuta in Constitutie, dar nici in Legea nr. 90/2001, nu beneficiaza de niciun regim juridic (durata, conditii si efecte). Spre deosebire de aceasta, interimatul functiei de prim-ministru are prevazuta durata maxima, precum si consecinta depasirii termenului constitutional, respectiv incetarea mandatului Guvernului, in conditiile art. 110 alin. (2) din Constitutie.

Prin urmare, a admite ca prim-ministrul are competenta de desemna un alt membru al Guvernului sa ii exercite atributiile ar echivala nu numai cu incalcarea competentei Presedintelui Romaniei de a desemna un prim-ministru interimar ori de cate ori survine o imposibilitate a prim-ministrului de a-si exercita atributiile, ci si cu incalcarea ansamblului de dispozitii constitutionale ce reglementeaza organizarea si functionarea Guvernului, precum si raporturile acestuia cu autoritatile si institutiile publice, in general, cu Parlamentul si cu Presedintele Romaniei, in special.

In consecinta, conducerea Guvernului nu poate fi exercitata de catre o persoana desemnata printr-un act subsecvent acordarii votului de incredere de catre Parlament, respectiv in baza unui act emis de prim-ministru, ci numai de catre o persoana desemnata printr-un decret al Presedintelui Romaniei, in conformitate cu dispozitiile art. 107 alin. (3) din Constitutie.

In data de 31 iulie 2018, Prim-ministrul Romaniei, doamna Vasilica-Viorica Dancila, a emis Decizia nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atributii, potrivit careia, in perioada 6 -13 august 2018, domnul Paul Stanescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, exercita atributiile prim-ministrului privind conducerea operativa a activitatii Guvernului Romaniei (Decizia nr. 247/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 667/31.07.2018). In acest mod, prin desemnarea unui alt membru al Guvernului sa exercite atributiile prim-ministrului, doamna Vasilica-Viorica Dancila, in calitate de prim-ministru si-a arogat o atributie care, potrivit Constitutiei apartine altei autoritati publice, respectiv Presedintelui Romaniei, potrivit dispozitiilor art. 107 alin.(3) din Constitutie.

Or, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, desemnat prin Decizia nr. 247/2018 sa exercite atributiile prim-ministrului privind conducerea operativa a activitatii Guvernului Romaniei, nu poate sa conduca sedintele Guvernului si nici sa semneze valabil actele adoptate de Guvern, aceste atributii revenind, in conditiile art. 24 si ale art. 27 din Legea nr. 90/2001, in mod exclusiv prim-ministrului investit de Parlament.

Competenta de a conduce Guvernul are un caracter unitar si este atribuita de textul constitutional exclusiv prim-ministrului, aceasta neputand fi fractionata prin vointa exclusiva a titularului functiei.

In ceea ce priveste sfera atributiilor ce vor fi exercitate de catre viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, domnul Paul Stanescu, potrivit articolul unic al Decizia nr. 247/2018, acesta vizeaza „conducerea operativa a activitatii Guvernului Romaniei”, notiune care nu se regaseste in Constitutie si nici nu beneficiaza de o definitie legala.

Mentionam ca adjectivul „operativ” are - potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane - sensul de: „1. Care lucreaza repede, expeditiv, activ; care are efect (rapid); eficace, eficient. 2. Referitor la actiuni, care tine de actiune.”

Legea nr. 90/2001 utilizeaza aceasta notiune in continutul art. 18 alin. (1) ce prevede ca in scopul rezolvarii unor probleme operative, prim-ministrul poate constitui, prin decizie, consilii, comisii si comitete interministeriale. Asadar, aceasta norma utilizeaza acest termen in intelesul sau comun. In acord cu dispozitiile constitutionale, acest act normativ - ce reglementeaza organizarea si functionarea Guvernului - nu contine prevederi care sa permita prim-ministrului fragmentarea atributiilor sale pentru vreo ratiune, cu atat mai putin pentru motive ce ar tine de eficienta/eficacitatea actiunilor prim-ministrului.

Legea nr. 90/2001 cuprinde mai multe categorii de atributii ale prim-ministrului, respectiv de reprezentare, in domeniul apararii nationale, privind numirea si eliberarea din functii publice, privind relatiile cu Parlamentul sau cu Presedintele Romaniei. Insa, aceasta diferentiere intre atributii este facuta in scopul organizarii activitatii Guvernului, nicidecum in sensul in care ar permite interpretarea ca ar putea fi posibila fragmentarea atributiilor prim-ministrului.

In absenta unei definitii legale a sintagmei „conducerea operativa a activitatii Guvernului Romaniei” cuprinsa la articolul unic al Deciziei nr. 247/2018, nu se poate stabili daca prim-ministrul a avut in vedere ansamblul atributiile sale sau doar o parte a acestora, in aceasta ultima situatie neputandu-se stabili care dintre ele. Aceasta intrucat, dupa cum se poate constata din intelesul comun al termenului operativ, aceasta notiune nu se suprapune cu ideea de atributii partiale sau cu cea de atributii necesar a fi exercitate intr-o activitate curenta. In conditiile neclaritatii ce planeaza asupra atributiilor de prim-ministru cedate, conduita celui care le-a primit va fi la randul ei neclara, aspect ce afecteaza functionarea Guvernului in ansamblul lui. Astfel, in masura in care conducerea operativa ar presupune conducerea sedintelor Guvernului, ori semnarea actelor adoptate de Guvern si, mai ales, adoptarea acelor masuri impuse de gestionarea unor situatii de urgenta, aceasta ar veni in contradictie cu dispozitiile art. 24 si art. 27 din Legea nr. 90/2001, atributii ce revin in mod exclusiv prim-ministrului investit de Parlament sau a prim-ministrului interimar desemnat prin decret al Presedintelui Romaniei.

Mai mult, statutul constitutional al prim-ministrului de a conduce Guvernul si de a coordona activitatea membrilor acestuia ii confera o autoritate de necontestat in interiorul Guvernului, legiuitorul stabilind ca atunci cand in Cabinet nu se poate ajunge la consens, deciziile sunt luate de catre prim-ministru (art. 27 din Legea 90/2001). Aceasta prerogativa are consecinte in planul raspunderii politice si juridice a membrilor Guvernului. Decizia prim-ministrului de a renunta temporar la exercitarea atributiilor de conducere a Guvernului, fie ele si operative - notiune incerta sub aspect juridic - poate duce si la situatii conflictuale intre prim-ministru si membrii propriului Cabinet, in ceea ce priveste functionarea Guvernului si legalitatea actelor sau masurilor promovate. Totodata, conduita prim-ministrului generatoare de conflict juridic de natura constitutionala afecteaza si raporturile Guvernului cu celelalte autoritati sau institutii publice confruntate cu necesitatea punerii in executare a masurilor si actelor adoptate de Guvern, din perspectiva valabilitatii acestora.

Raporturile institutionale dintre prim-ministru si Guvern, pe de o parte, si dintre aceste autoritati si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, trebuie sa functioneze in cadrul constitutional al loialitatii si al colaborarii, pentru realizarea atributiilor constitutionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autoritati; colaborarea dintre autoritati este o conditie necesara si esentiala pentru buna functionare a autoritatilor publice ale statului.

Or, prin omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunostinta Presedintelui Romaniei imposibilitatea de a-si exercita atributiile si actiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului sa exercite, cu caracter temporar, atributiile de prim-ministru prin emiterea unui act cu depasirea competentelor stabilite de Legea fundamentala, prim-ministrul se situeaza in afara cadrului constitutional prevazut de art. 107 alin. (3) din Constitutie. Prin aceasta conduita, prim-ministrul a incalcat si art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala in componenta sa referitoare la suprematia Constitutiei, precum si principiul colaborarii loiale, astfel cum a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale. Prin emiterea Deciziei nr. 247/31.07.2018, prim-ministrul si-a arogat o competenta care apartine unei alte autoritati, respectiv Presedintelui Romaniei dand nastere unui conflict pozitiv de competenta, ce afecteaza functionarea Guvernului Romaniei care, astfel este plasat in afara cadrului constitutional.

In considerarea argumentelor expuse mai sus, va solicit sa constatati existenta unui conflict juridic de natura constitutionala dintre Prim-ministrul Romaniei si Presedintele Romaniei si sa stabiliti conduita de urmat de catre prim-ministru in vederea reinstaurarii ordinii constitutionale.", incheie Klaus Iohannis cererea transmisa CCR.