Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Stiri si modificari ale Codului rutier 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Lege impotriva soferilor care parcheaza neregulamentar: vor fi obligati sa anunte datele persoanei care a condus masina

Lege impotriva soferilor care parcheaza neregulamentar: vor fi obligati sa anunte datele persoanei care a condus masina
Numarul din ce in ce mai mare de autovehicule inmatriculate si care circula pe drumurile publice din Romania a generat fenomenul opririlor, stationarilor si parcarilor neregulamentare. Astfel, s-a luat decizia unei propuneri legislative pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Desi "legiuitorul a stabilit in sarcina politiei locale, prin dispozitiile Legii politiei locale nr. 155/2010, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, atributia privind constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor pentru incalcarea normelor legale privind oprirea, stationarea, parcarea autovehiculelor si accesul interzis, iar prin O.U.G nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, nu a stabilit si posibilitatea de a solicita, comunicarea identitatii persoanei care a condus vehiculul pe drumurile publice in sarcina acestuia", potrivit expunerii de motive a Senatului.

Inalta Curtea de Casatie si Justitie s-a pronuntat in acest sens prin Decizia nr. 11/2017 "In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 si art 105 pct. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin raportare la dispozitiile art. 7 lit. h) din Legea politiei locale nr. 155/2010, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, doar agentul constatator din cadrul politiei rutiere are competenta de a solicita proprietarului sau detinatorului mandatat al unui vehicul comunicarea identitatii persoanei careia i-a incredintat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum si de a aplica sanctiunile contraventionale prevazute de lege, in cazul necomunicarii relatiilor solicitate".

Actiunile desfasurate de politistii locali in exercitarea atributiilor prevazute in art. 7 lit. h) din Legea politiei locale nr. 155/2010, ce vizeaza constatarea si sanctionarea conducatorilor auto care incalca normele legale privind oprirea, sanctionarea si parcarea autovehiculelor au fost lipsite de finalitate. Faptele constatate nu au putut fi sanctionate din cauza imposibilitatii politistilor locali de a identifica autorii acestora. In consecinta, acest fapt a condus la un numar mare de fapte constatate si nesanctionate.

Prin propunerea legislativa se considera ca politistii locali vor avea componenta de a solicita datele de identificare ale conducatorilor autovehiculelor oprite/sanctionate/parcate neregulamentar. Astfel, se va reduce numarul de incalcari ale normelor legale privind oprirea/stationarea/parcarea. Sanctiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducatorilor auto sunt mai mari decat cele pentru oprirea/stationarea/parcarea neregulamentara.

Mai jos puteti citi propunerea legislativa pentru modificarea Ordonantei de Urgenta nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

LEGE - pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Articol unic - Ordonanta de Urgenta nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 607 din 03 august 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 39, se modifica alin. (1), dupa cum urmeaza:

"(1) La solicitarea politiei rutiere sau a politiei locale, proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul este obligatsa comunice acesteia, in termenul indicat in cuprinsul solicitarii, datele de identificare ale persoanei careia i-a incredintat vehiculul pentru a-1 conduce pe drumurile publice."

2. La articolul 102, se modifica alin. (1) pct. 14., dupa cum urmeaza:

"14. Nerespectarea de catre proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul a obligatiei de a comunica, in termenul indicat in cuprinsul solicitarii politiei rutiere sau politie locale, dupa caz, datele de identificare ale persoanei careia i-a incredintat vehiculul pentru a-1 conduce pe drumurile publice, prevazuta la art. 39."

3. La articolul 109, se modifica alin. (1), dupa cum urmeaza:

"(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, de catre politistul rutier sau local, in cazul contraventiei prevazute la art 102 alin (1) pct. 14, iar in punctele de trecere a frontierei de stat a Romaniei, de catre politistii de frontiera."

Bianca Tila
de Bianca Tila

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Lege impotriva soferilor care parcheaza neregulamentar: vor fi obligati sa anunte datele persoanei care a condus masina":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI