In ianuarie 2025, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis ca, in cazul infractiunii de camata, confiscarea speciala se aplica doar asupra dobanzii obtinute prin savarsirea faptei, inclusiv cand aceasta este cuprinsa in sumele ulterior imprumutate.
"Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Targu Mures, Sectia Penala si pentru Cauze cu Minori si de Familie, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept „《In cazul infractiunii de camata, incriminata de art. 351 din Codul penal, banii dati cu dobanda, ca indeletnicire, intra in categoria bunurilor supuse masurii de siguranta a confiscarii speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, sau obiect al acestei masuri de siguranta poate sa il constituie doar dobanda obtinuta prin savarsirea infractiunii, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal》 si stabileste ca: In cazul infractiunii de camata, incriminata de art. 351 din Codul penal, confiscarea speciala poarta doar asupra dobanzii obtinute prin savarsirea infractiunii, inclusiv cand aceasta este cuprinsa in sumele ulterior imprumutate si se dispune conform art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I-a, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala. Pronuntata in sedinta publica astazi, 27 ianuarie 2025", informeaza site-ul iccj, potrivit
News.ro.
Curtea de Apel Targu-Mures a sesizat instanta suprema cu urmatoarea chestiune de drept: “In cazul infractiunii de camata, incriminata de art. 351 Cod penal, banii dati cu dobanda, ca indeletnicire, intra in categoria bunurilor supuse masurii de siguranta a confiscarii speciale, conform art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal, sau obiect al acestei masuri de siguranta poate sa il consituie doar dobanda obtinuta prin savarsirea infractiunii, potrivit art. 112 alin. 1 lit. e) Cod penal?”
Concret, problema de drept care a fost pusa in discutie este daca, pe de o parte, un bun fungibil cum este o suma de bani poate sa fie considerat drept bun folosit la savasirea unei fapte prevazuta de legea penala, in particular, a infractiunii de camata, iar, pe de alta parte, daca bunul folosit la savarsirea faptei prevazuta de legea penala si care este intrinseca tipicitatii acesteia cum este capitalul dat cu dobanda in cazul infractiunii de camata este sau nu supus confiscarii speciale.
Curtea de Apel Targu-Mures a apreciat ca in cazul infractiunii de camata, suma de bani data cu dobanda face obiectul confiscarii speciale, fiind bun folosit la savarsirea faptei prevazuta de legea penala, in sensul art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal. Sunt supuse confiscarii speciale bunurile care au fost folosite, in orice mod, la savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala, daca sunt ale faptuitorului sau, daca apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor.
Instanta din Targu-Mures a apreciat, in sesizarea adresata ICCJ, ca, in contextul in care Codul penal nu contine o definitie data notiunii de „bun”, aceasta are intelesul atribuit de art. 535 Codul civil: “lucrurile corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”. Asadar, in categoria bunurilor supuse confiscarii in temeiul art. 112 alin. 1 lit b Cod penal intra inclusiv sumele de bani – bunuri determinate generic, fungibile. Dispozitiile art. 112 alin. 2, 3 si 5 din Codul penal nu exclude aceasta concluzie, caci aceste prevederi se rezuma sa stabileasca situatia particular a confiscarii prin echivalent a bunurilor individuale determinate, nefungibile.
Totodata, au aratat magistratii mureseni, art. 112 nu face vreo distinctie dupa cum bunul folosit la comiterea unei fapte prevazuta de lega penala este intrinsec ori extrinsec acelei fapte, astfel ca in oricare din cele doua ipoteze este posibila confiscarea speciala a acelui bun daca sunt indeplinite cumulativ conditiile legale.
In cazul sumelor de bani acordate de persoane neautorizate, de regula cu titlu de imprumut, Curtea de Apel a retinut ca darea acestora fara dobanda, chiar ca indeletnicire, precum si darea acestora cu dobanda, insa in mod sporadic, nu interfereaza cu legea penala, ci se circumscrie sferei dreptului civil, astfel ca nu exista nicio controversa ca acest capital este exclus de la orice masura de siguranta a confiscarii speciale. In schimb, atunci cand subiectul neautorizat da sume de bani cu dobanda, ca indeletnicire, adica cu titlu de obicei, fapta dobandeste relevanta infractionala, conform art. 351 Cod penal si se circumscrie infractiunii de camata, iar banii acordati ca dobanda devin bunuri folosite la savarsirea infractiunii, pentru ca tocmai dobanda perceputa si caracterul de indeletnicire transforma suma de bani data – capitalul – in bun folosit la comiterea faptei antijuridice, in sensul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal. Fara acest capital folosit nu se poate realiza practic actiunea tipica incrimnata, iar lasarea acestuia in proprietatea subiectului activ incurajeaza perpetuarea unor practici ilegale, sporind in societate increderea ca este posibila obtinerea de venituri ilicite prin acordarea de catre persoane neautorizate de imprumuturi cu dobanda, ca indeletnicire.
Acesta este un proiect de lege. Pentru a intra in vigoare trebuie sa treaca de Parlament si sa mearga spre promulgare la Presedintele Romaniei. Ulterior, noile reglementari vor fi publicate in Monitorul Oficial.