Bancile ar putea fi obligate la plafonarea dobanzilor, conversia creditelor in valuta la cursul initial contractat si la vanzarea catre debitor a creditului externalizat la pretul initial de vanzare printr-o noua lege.
Un senator ALDE a inregistrat la Senat un proiect de lege prin care plafonarea dobanzilor si conversia creditelor in valuta la cursul initial impreuna cu reducerea unor cheltuieli pot deveni realitate.
"Dobanda excesive practivata de creditorii financiari in raporturile juridice cu consumatorii cauzeaza pierderi de bani, resurs si energie, precum si pierderea sansei de alocare a acestora in scopuri mai legitime si mai rationale decat profitul excesiv si nejustificat al unui numar foarte mic de entitati economice.
In ansamblul sau, economia pierde din practicarea libera, nelimitata, a dobanzii excesive, arbitrariul comertului cu bani devenind opusul libertatii economice si frana dezvoltarii. Dobanda excesiva determina un volum scazut de creditare, afectand indirect economia, prin blocarea cresterii economice. Costurile mari ale creditului rapesc debitorilor sansa de a consuma, iar economiei sume mari de bani alocate platii dobanzilor excesive, ceea ce inseamna reducerea colectarii de TVA la bugetul central, reducerea locurilor de munca, scaderea intentiei de investitie si, in genere, scaderea increderii in viitor. Or, o astfel de involutie neutralizeaza conceptul insusi de economie de piata, care se bazeaza pe cresterea consumului si a investitiilor productive. Economia pierde din incetinirea sau stopare cresterii economice", se arata in expunerea de motive a proiectului legislativ.
Totodata, senatorul sustine ca "dobanda excesiva impusa populatiei inseamna, indirect, si o dobanda ridicata la imprumuturile si obligatiunile de stat, intrucat are capacitatea de a deveni un reper al pietei care poate gonfla dobanzile la imprumuturile publice, prin efect de levier In mod evident, din cresterea dobanzii la imprumuturile publice, statul, populatia actuala si generatiile viitoare pierd, intrucat prestatiile sociale care nu vor putea fi acoperite din veniturile bugetare curente, ci din imprumuturi, vor deveni mai scumpe, iar taxele si impozitele se vor inmulti si se vor majora".
Alesul sustine ca dobanda excesiva din prezent este "auto-destructiva pentru creditorul" care o pratica, devenind principalul perdant. "Supra-indatorarea debitorilor inseamna costuri financiare suplimentare determinate de potentialul de insolvabilitate a debitorilor si (...) antreneaza, in extremis, riscul de faliment al creditorului financiar", scrie parlamentarul.
Continuand, acesta arata ca "banii nu au fost inventati pentru a produce prin ei insisi mai multi bani si nici pentru a fi utilizati la redistribuirea artificiala si injusta a bogatiilor si resurselor. Imprumutul cu dobanda excesiva este contrar eticii si etiologiei banilor. Acesti bani sunt, in realitate, datorii, care nu pre-exista si nu supravietuiesc actului juridic al creditarii. Inainte de actul juridic creator al datoriei, banca nu detine banii fiduciari, emisi de banca centrala, necesari acoperirii valorii datoriei, ci numai monopolul creditarii si al depozitelor banesti si dreptul de a se refinanta, la nevoie, pe pietele interbancare. Pe baza acestui monopol si a acestui drept, banca poate crea "bani" din datorii".
"Statistici recente ne infatiseaza o realitate greu de conceput intr-o economie de piata si o societate de consum. Doar 15% din creditele acordate finanteaza economia", se mai arata in motivarea proiectului.
Conform informatiilor furnizate de senator, "dobanda excesiva adauga bani parazitari la masa monetara, generand instabilitate monetara, reducerea artificiala a puterii de cumparare a monedei nationale si, mai ales, o redistribuire injusta a avutiei si a eforturilor depuse pentru obtinerea unor venituri necesare traiului curent. (...) A interzice sau limita dobanzile excesive inseamna a prezerva neutralitatea banilor si stabilitatea preturilor. A permite sau chiar a proteja dobanzile excesive inseamna a accepta si favoriza toate pierderile cauzate economiei, comerciantilor, consumatorilor si societatii, in genere".
"Dreptul nostru intern, pana in anul 2000, a fost intotdeauna protectiv pentru debitorul - persoana fizica, in privinta dobanzilor la care ar fi putut obligat, inclusiv in raporturile acestuia cu creditorii financiari. Legiuitorul a stabilit, succesiv, limite maxime ale dobanzii, interdictia anatocismului (dobanda la dobanda), precum si caracterul fix al dobanzii aplicabile debitorului - persoana fizica. (...) Incepand cu anul 2000, cand s-a emis OG nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale, s-a renuntat in mod nejustificat la principiul plafonarii dobanzilor in beneficiul debitorilor - persoane ficize. Aceasta decizie gresita de politica economica si monetara a determinat reluarea practicilor de exploatare a debitorilor si a subminat eforturile de relansare a economiei nationale", se mai specifica in expunere.
Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita
Agenda Cadrului Didactic 2024-2025
Memorator Gramatica Gimnaziu
Avand aceste lucruri in vedere, senatorul propune urmatoarele modificari:
Senatorul ALDE ar putea fi banuit de o motivatie personala pentru propunerea acestui proiect de lege, intrucat potrivit ziarului Adevarul, care citeaza site-ul Judecatoriei Sectorului 3, Theodor Cosmin Zamfir, fratele senatorului Daniel Zamfir, ar fi pierdut procesul pe care il avea cu Credit Europe Bank, care a dispus executarea sa silita din cauza unei datorii de 720.000 euro, rezultata dintr-un credit. "Admite exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, invocata de instanta din oficiu. Respinge contestatia la executare ca fiind tardiv formulata. Respinge cererea privind intoarcerea executarii silite ca neintemeiata. Obliga contestatorul la plata sumei de 1563,66 lei reprezentand contravaloare fotocopiere dosar de executare silita. Obliga contestatorul la plata sumei de 3221,21 lei reprezentand cheltuieli de judecata – onorariu de avocat", se arata pe site-ul Judecatoriei.
Atentie! Proiectul de lege de-abia a fost inregistrat pentru dezbatere la Senat. Neaflandu-se in procedura de urgenta inseamna ca eventuala sa aprobare si publicare in Monitorul Oficial ar putea dura chiar si mai bine de un an.
Expunerea de motive a proiectului de lege poate fi descarcata in format .PDF dand click AICI!
Proiectul de lege poate fi descarcat in format .PDF dand click AICI!
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
ARTICOLE SIMILARE