Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Opinie separata la Curtea Constitutionala privind diminuarea pensiilor

 

In cadrul deja celebrelor decizii ale Curtii Constitutionale referitoare la diminuare salariilor si pensiilor avem o hotarare privind respingerea unei obiectii de neconstitutionalitate vizand diminuarea pensiilor. Aici, profesor univ. dr. Aspazia Cojocaru a facut opinie separata, sustinand neconstitutionalitatea in tot a legii vizand diminuarea pensiilor speciale.

Cititi textul integral:

“Socotim ca nu numai prevederile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor sunt neconstitutionale, ci intreaga lege, intrucat incalca dispozitii si principii prevazute de Constitutia Romaniei. Nu vom repeta argumentele aduse solutiei de neconstitutionalitate privind pensiile magistratilor, ci ne vom opri in mod special asupra incalcarii art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Astfel, prevederile art. 1-5 si art. 12 din lege incalca dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie, care consacra principiul neretroactivitatii legii.
Potrivit art.15 alin.(2) din Constitutie “legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale noi favorabile”. Asadar, o lege se aplica, cum spune autorul sesizarii, situatiilor nascute numai dupa adoptarea ei, exercitandu-si actiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrarii sale in vigoare, nu si situatiilor anterioare, trecute (facto praeterita), cu toate efectele care s-au produs si se produc in timp, datorita situatiei create la acel moment. Or, aplicarea in timp a unei legi este guvernata de principiul neretroactivitatii legii noi. Pensiile speciale au fost stabilite, asadar, in baza legilor adoptate in domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, si sunt derogatorii de la dreptul comun. Aceste legi se aplica situatiilor juridice constituite, modificate si stinse in temeiul reglementarilor lor, in baza carora s-au creat efecte juridice definitive, revenind statului obligatia de a executa in timp (obligatii succesive) plata pensiilor. Asadar, obligativitatea recalcularii tuturor pensiilor speciale acordate sub incidenta prevederilor legale anterioare prin intrarea in vigoare a Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor este neconstitutionala.

Pensiile speciale care se afla in plata constituie drepturi castigate ce nu pot fi recalculate in baza unei legi noi, neputand fi nici modificate, intrucat legea s-ar aplica retroactiv. Pensiile militare de stat, pensiile de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale judecatorilor, procurorilor, judecatorilor, respectiv magistratilor asistenti ai Curtii Constitutionale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic si consular, pensiile de serviciu ale functionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil, navigant, profesionist din aviatia civila, pensiile de serviciu ale personalului Curtii de Conturi aflate in plata sunt stabilite sub imperiul legislatiei anterioare. Asadar, prin aceasta lege are loc o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite in baza legilor anterioare, ajungandu-se sa se incalce chiar substanta dreptului la pensie.

In acest sens, prin Decizia nr. 375/2005 a Curtii Constitutionale s-a stabilit ca “noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv in privinta cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, incepand cu data intrarii in vigoare a acestora”. In acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala si prin Decizia nr.57/2006 care prevede ca “conditiile de exercitare a dreptului la pensie si la alte forme de asistenta sociala se stabilesc prin lege si, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislatia in materie si de a stabili data de la care opereaza recalcularea, insa orice prevedere noua poate fi aplicata numai de la data intrarii sale in vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie”. De asemenea, prin Decizia nr. 120/2007, Curtea a retinut ca “operatiunea de recalculare priveste in mod inevitabil trecutul, pentru ca stagiul de cotizare a fost realizat in trecut, dar se efectueaza doar dupa data intrarii in vigoare a ordonantei si are efecte numai pentru viitor, pensia recalculata intrand in plata numai de la data emiterii deciziei. In cazurile in care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, se va plati acesta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si aflata in plata, fara a se aduce vreo atingere drepturilor legal castigate anterior”.

In concluzie, si numai sub acest aspect, avand in vedere faptul ca actualele pensii speciale au fost legal stabilite si calculate in baza unor legi in vigoare la data respectiva, recalcularea lor duce la incalcarea principiului neretroactivitatii legii – regula imperativa – prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

Judecator,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru”


Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Opinie separata la Curtea Constitutionala privind diminuarea pensiilor":
Rating:

Nota: 1.67 din 5 din 3 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016