Plangere impotriva masurii asiguratorii. Inadmisibilitate

In cursul urmaririi penale, plangerea impotriva masurii asiguratorii adresata instantei de judecata este inadmisibila, intrucat prevederile art. 168 C. proc. pen. nu instituie o competenta alternativa de solutionare a plangerii, ci competenta procurorului de solutionare a plangerii in cursul urmaririi penale si competenta instantei de judecata de solutionare a plangerii in cursul judecatii. 

Dupa respingerea de catre procurorul ierarhic superior a plangerii impotriva masurii asiguratorii luate de procuror, in cursul urmaririi penale, nu se poate formula plangere in fata instantei de judecata, nici in temeiul art. 168 C. proc. pen., intrucat acest text de lege stabileste competenta exclusiva a procurorului de a solutiona plangerea in cursul urmaririi penale, si nici in temeiul dispozitiilor art. 2781 C. proc. pen., deoarece plangerea intemeiata pe aceste dispozitii poate fi formulata numai impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata.

Admisibilitatea unei astfel de plangeri nu poate fi examinata din perspectiva art. 5 paragraf 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat textul Conventiei instituie obligativitatea efectuarii controlului de legalitate asupra masurii arestarii preventive, garantand cel putin un grad de jurisdictie, reprezentat de o instanta independenta, iar nu si asupra masurilor asiguratorii.

(Sursa: I.C.C.J., sectia penala, sentinta nr. 522 din 16 martie 2009)

Nota: Sentinta nr. 522 din 16 martie 2009 este in sensul Deciziei nr. 71 din 15 octombrie 2007 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in M. Of. nr. 539 din 17 iulie 2008. 

         Prin ordonanta cu nr. 218/P/2006 din 3 decembrie 2008, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie a dispus, in cursul instrumentarii dosarului cu acelasi numar, instituirea sechestrului asigurator asupra partii de proprietate exclusiva si indiviza detinuta de societatea comerciala P. dintr-un imobil proprietatea sa, in vederea recuperarii unui prejudiciu in valoare totala de 3.688.826 lei.

         Pentru instituirea sechestrului asigurator, parchetul a avut in vedere ca, prin ordonanta din 31 ianuarie 2008 s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de M.D. - administrator la societatea comerciala P. - sub aspectul savarsirii infractiunii prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, combinat cu art. 248 si art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar prin ordonanta din data de 19 noiembrie 2008 s-a dispus extinderea cercetarilor si inceperea urmaririi penale fata de M.D. si sub aspectul infractiunilor prevazute in art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu modificarile ulterioare, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, republicata, si in art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

         Impotriva ordonantei cu nr. 218/P/2006 din 3 decembrie 2008 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala  Anticoruptie - Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, petitionara societatea comerciala P., prin administrator M.D., a formulat plangere, intemeiata pe dispozitiile art. 275 - 278 C. proc. pen., inregistrata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, la data de 3 februarie 2009, solicitand admiterea acesteia si, pe cale de consecinta, infirmarea solutiei data de procuror.

         Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca plangerea formulata de petitionara societatea comerciala P., prin administrator M.D., este inadmisibila pentru urmatoarele considerente:

Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale

Vezi AICI detalii

Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori

Vezi AICI detalii

         Legea procesuala penala, prin norme imperative, a stabilit un sistem al cailor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justitiei, pronuntarea de hotarari judecatoresti care sa corespunda legii si adevarului si care sa evite provocarea oricarei vatamari materiale sau morale partilor din proces.

            Astfel, reglementandu-se contestarea masurii asiguratorii, legiuitorul a prevazut, in dispozitiile art. 168 alin. (1) C. proc. pen., ca „in contra masurii asiguratorii luate si a modului de aducere la indeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana se pot plange procurorului sau instantei de judecata, in orice faza a procesului penal.”

         Formularea „se pot plange procurorului sau instantei de judecata” nu presupune instituirea unei competente alternative, la alegerea celui care exercita un atare drept procesual, cata vreme dispozitiile de ansamblu ale alineatului mentionat nu reglementeaza o astfel de competenta, ci doar prevad posibilitatea pentru persoanele care au acest drept de a uza de el in orice faza a procesului penal.

         A considera altfel ar insemna sa se contravina principiului legalitatii procesului penal, instituit prin art. 2 alin. (1) C. proc. pen., conform caruia „procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.”

         De aceea, modul in care s-a reglementat prin art. 168 alin. (1) C. proc. pen., in urma modificarii ce i s-a adus acestui articol prin Legea nr. 281/2003, competenta de solutionare a plangerii contra masurii asiguratorii, nu poate conduce decat la concluzia ca legiuitorul a urmarit ca o astfel de plangere sa fie adresata organului judiciar, cu atributie de decizie, specific fiecarei faze a procesului penal, iar nu oricaruia dintre aceste organe.

         De altfel, in art. 275 C. proc. pen., prin care este reglementata plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, se prevede la alin. (3) ca o astfel de plangere „se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala.”

         Asa fiind si cum prin nicio alta dispozitie nu se instituie competenta alternativa de solutionare a unor asemenea plangeri, se impune sa se considere ca textul art. 168 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi interpretat decat in sensul ca s-a urmarit ca plangerea respectiva sa fie solutionata numai de organul judiciar specific fiecarei faze procesuale, adica de procuror in timpul urmaririi penale si de judecator in timpul judecatii.

         In acest sens mai trebuie observat ca, in raport cu specificul normei juridice inscrise in art. 168 C. proc. pen., este exclusa competenta concomitenta a mai multor organe judiciare pentru solutionarea plangerii in aceeasi faza procesuala, pentru ca s-ar contraveni principiului unicitatii organului judiciar, in raport cu fiecare etapa procesuala si s-ar crea o situatie inadmisibila de interferenta concomitenta, lipsita de finalitate, intre atributiile mai multor organe judiciare.

         Totodata, din economia dispozitiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen. rezulta ca „plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtile de apel ori de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.”

         Daca vointa legiuitorului ar fi fost aceea de a reglementa o procedura de judecare a plangerii impotriva masurilor asiguratorii, in faza de urmarire penala, de catre instanta de judecata - astfel cum este reglementata procedura privind plangerea contra solutiilor procurorului de netrimitere in judecata (art. 2781 C. proc. pen.), ar fi prevazut-o in mod expres.

         O alta interpretare ar excede dispozitiilor prevazute in art. 168 alin. (1) C. proc. pen., dar si prevederilor art. 278 alin. (1) si (3) C. proc. pen., respectiv, art. 129 din Constitutia Romaniei.

         Intrucat petitionara a inaintat o astfel de plangere procurorului sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, plangere care i-a fost respinsa ca nefondata, rezulta ca plangerea adresata de aceasta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, impotriva ordonantei de instituire a sechestrului asigurator, este inadmisibila.

         Sistemul roman de jurisdictie a stabilit principiul unicitatii acestei cai de atac, dreptul la plangere stingandu-se prin exercitare la organul competent, asa incat posibilitatea investirii unui alt organ decat cel prevazut de lege este exclusa, constituind o incalcare a principiului legalitatii cailor de atac si, din acest motiv, apare ca o solutie inadmisibila in ordinea de drept.

         Cat priveste aplicarea dispozitiilor art. 5 paragraf 4 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului - invocate de petitionara -, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca acestea nu isi gasesc aplicabilitatea in cauza supusa analizei.

         Astfel, potrivit dispozitiilor art. 5 paragraf 4 din Conventie, „orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala.”

         In virtutea paragrafului 4 al art. 5, persoanele arestate sau detinute au dreptul la examinarea respectarii exigentelor de procedura si de fond necesare asigurarii legalitatii privarii lor de libertate in sensul Conventiei.

         In speta, nu se pune in discutie legalitatea detentiei, ci legalitatea si temeinicia ordonantei procurorului privind instituirea si aducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii.

         Ca atare, invocarea de catre petitionara, in sustinerea admisibilitatii plangerii adresate Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a dispozitiilor art. 5 paragraf 4 din Conventie, este gresita.

         Totodata, aceeasi solutie a inadmisibilitatii plangerii se impune si din perspectiva dispozitiilor art. 2781 C. proc. pen.

         Potrivit dispozitiilor art. 2781 C. proc. pen., dupa respingerea plangerii facute conform art. 275 - 278 C. proc. pen. impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta.

         Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca legiuitorul a prevazut, ca o garantie a respectarii legalitatii in procesul penal, posibilitatea ca orice persoana nemultumita de actele si masurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta sa adreseze plangere instantei, plangerea avand natura juridica a unei cai de atac ce vizeaza controlul judecatoresc al rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata.

            Din economia dispozitiilor legale anterior invocate, rezulta ca se poate face plangere la instanta numai impotriva rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantelor ori, dupa caz, a rezolutiilor de clasare, de scoatere de sub urmarire penala ori de incetare a urmaririi penale, deci impotriva solutiilor de netrimitere in judecata.

         O alta interpretare, in sensul extinderii acestei cai de atac la alte situatii, cum ar fi ordonanta de instituire a sechestrului asigurator, este exclusa, in raport cu dispozitiile procesuale mentionate, dar si in raport cu prevederile art. 129 din Constitutia Romania, potrivit cu care partile interesate, care isi legitimeaza calitatea procesuala, pot exercita caile de atac numai in conditiile legii.

         Pe cale de consecinta, din coroborarea tuturor acestor dispozitii legale se impune concluzia inadmisibilitatii controlului judiciar, cu consecinta respingerii plangerii pentru acest motiv.

         Fata de cele mentionate mai sus, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in conformitate cu prevederile art. 168 alin. (1) C. proc. pen. si art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibila, plangerea formulata de petitionara societatea comerciala P., prin administrator M.D., impotriva ordonantei cu nr. 218/P/2006 din 3 decembrie 2008 data de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie.