Locuitorii din Voluntari si-au dat acordul ca orasul lor sa devina sector al Municipiului Bucuresti, in cadrul unui referendum organizat duminica, unde 76% dintre alegatori, din cei 54% prezenti la vot, au votat pentru, a declarat pentru NewsIn, Dan Rasica, purtatorul de cuvant al Primariei. "Referendumul a fost validat din ambele puncte de vedere: o data, pentru ca au votat 54% din numarul total de alegatori prezenti pe listele electorale, iar 76% dintre alegatori au votat pentru tranformarea in sectorul 7", a spus luni Dan Rasica.
Potrivit oficialului Primariei Voluntari, urmatoarea etapa legala este organizarea unui referendum la nivelul judetului Ilfov, intrucat propunerea implica schimbarea structurii administrativ-teritoriale a judetului. Ulterior, locuitorii Capitalei vor fi consultati cu privire la intentia voluntarenilor, tot prin intermediul unui referendum, a mai spus Dan Rasica. "Ulterior, se va face o hotarare de guvern prin care se schimba practic zona administrativ-teritoriala a capitalei. Daca Voluntariul ar deveni sector al Bucurestiului, s-ar afla undeva pe locul al treilea, ca intindere teritoriala. Are 3.740 de hectare, deci aproximativ 37,4 de kilometri patrati", a mentionat purtatorul de cuvand al Primariei Voluntari.
Va recomandam
Teste de Evaluare Nationala clasa a II-a - Comunicare in limba romana - scris si citit
Culegere cu teste rezolvate si explicate cap-coada! Pentru intelegere, asimilare si fixare rapida si eficienta a materiei de examen! Succes deplin la Evaluarea Nationala clasa a II-a - limba romana Preocuparea pentru antrenamentul corect al copilului dvs. la limba romana trebuie sa inceapa chiar acum! * Organizat; * Sistematizat; *...
Cu cateva zile inaintea referendumului, pe 18 noiembrie, sapte asociatii de locatari si proprietari din Pipera, aflati in zona administrata de orasul Voluntari au cerut, intr-un comunicat separarea de acesta, concomitent cu anexarea la sectorul 1 sau 2 din Bucuresti. "Ei nu exclud posibilitatea de a avea o administratie locala independenta, cu primarie proprie si consiliu local propriu", se arata in comunicatul de presa transmis pe 18 noiembrie, in care se mai mentiona ca "majoritatea locuitorilor din Pipera, zona administrata de primaria Voluntari, sunt total impotriva acestui proiect".
In schimb, oficialul Primariei Voluntari spune ca potrivit datelor oficiale de la referendum, locuitorii din Pipera au votat in proportie de 73% pentru transformarea orasului in sector al Bucurestiului.
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati pentru soferi aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea noua legislatie valabila + Codul actualizat (format PDF) in 2025. Detalii despre Amenzi, Suspendare permis si Indicatoare rutiere.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "