Guvernul francez va reduce numarul parlamentarilor cu 25%, dupa ce a avizat trei proiecte de reforma institutionala. Masura este propusa ca raspuns la protestele "vestelor galbene".
Pe langa initiativa de a reduce numarul parlamentarilor, Executivul din Hexagon vrea ca 20% dintre deputati sa fie alesi printr-un sistem proportional si nu majoritar ca in prezent.
Cu toate astea, ministrul francez al Justitiei a precizat din start ca dezbaterile parlamentare asupra acestor proiecte avizate deja de Guvern nu vor incepe pana cand nu exista un "acord global preliminar" cu cele doua camere ale Legislativului. Remarca a fost facuta imediat dupa anuntul privind proiectul, intrucat partidul lui Macron nu are majoritate in Senat.
Conform planurilor executivului de la Paris, numarul deputatilor ar urma sa scada de la 577, cati sunt in prezent, la 433, iar cel al senatorilor de la 348 la 271. De asemenea, o cincime din membrii camerei inferioare, respectiv 87 de deputati, ar urma sa fie alesi printr-un sistem de vot proportional, solicitare venita din partea unor formatiuni precum Adunarea Nationala (RN, extrema dreapta) sau Verzii, care se plang ca sunt dezavantajate de actualul sistem de vot majoritar in doua tururi in circumscriptii uninominale, sistem ce favorizeaza partidele mari.
O alta masura propusa este limitarea la trei a numarului mandatelor succesive in functii de demnitate publica, cu exceptia primarilor din localitatile cu mai putin de 9.000 de locuitori. Ar urma sa fie redus si numarul semnaturilor necesare convocarii unui referendum, la un milion, fata de procentul de 10% din prezent si care este echivalentul a circa 4,7 milioane de semnaturi.
Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele IX-XII
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Parlamentul Romaniei are in prezent 329 de deputati si 136 de senatori, adica 465 de alesi.
Romania are o populatie de aproximativ 19,6 milioane, in timp ce Franta are aproape 67 de milioane.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri