Dictionar juridic - Definitia termenului SUPUNEREA LA MUNCA FORTATA OBLIGATORIE

Infractiune care face parte din categoria de infractiuni contra libertatii persoanei, prevazute in capitolul II, titlul II, art. 191, Codul penal, partea speciala si consta in fapta de a supune o persoana, in alte cazuri decat cele prevazute de dispozitiile legale, la prestarea unei munci contra vointei sale sau la o munca obligatorie.

Alti termeni asemanatori: supunerea la munca fortata obligatorie, supunerea la munca fortata obligatorie, supunerea la rele tratamente, supunerea la rele tratamente, accident de munca, act aditional la contractul individual de munca, camera de munca, carnet de munca, carnet de munca, clauza de neconcurenta in contractul individual de munca, conflict colectiv de munca, contract colectiv de munca, contract de inchiriere accesoriu contractului individual de munca, contract individual de munca, desfacerea contractului individual de munca, dreptul la munca, executarea pedepsei la locul de munca, executarea pedepsei la locul de munca, import de forta de munca, incadrare in munca, incetarea contractului individual de munca, litigiu de munca, loc de munca, loc de munca, modificarea contractului individual de munca, munca, munca de noapte, munca la domiciliu, norma de munca, permis de munca, raport juridic de munca, reconstituirea vechimii in munca, reintegrare in munca, repartizare in munca, rezilierea contractului individual de munca, stabilitate in munca, timp de munca, trecere (in alta munca), trecerea temporara in alta munca, vechime in munca, vechime neintrerupta in munca, asigurare obligatorie, forta obligatorie a contractului, rezerva obligatorie