Obligarea de a nu parasi tara. Revocare

In conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci cand nu mai exista vreun temei legal care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere. In cazul masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, revocarea acesteia se examineaza si in raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevede, in paragrafele 2 si 3, ca orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora. Instanta dispune revocarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, daca, in urma acestei examinari, constata ca masura preventiva nu mai poate fi considerata necesara intr-o societate democratica si proportionala cu scopul urmarit prin aplicarea acesteia - cum este cazul in care inculpatul a respectat intocmai, pe durata pentru care masura preventiva a fost luata si mentinuta, obligatiile dispuse de instanta de judecate, s-a prezentat la fiecare termen de judecata si a fost audiat cu privire la infractiunile retinute prin rechizitoriu.  

(Sursa: I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 1102 din 25 martie 2008)
        
Prin incheierea din 19 martie 2008, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I penala, a hotarat, intre altele, in temeiul art. 139 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 1451 C. proc. pen., revocarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara luata in cauza fata de inculpatii M.D. si D.M. la 20 aprilie 2007, punandu-se in vedere inculpatilor sa fie prezenti la fiecare termen de judecata.

Pentru a adopta aceasta rezolvare juridica privind revocarea masurii obligarii de a nu parasi tara, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I penala, in calitate de instanta de fond, a retinut ca la 20 aprilie 2007 instanta amintita a luat fata de inculpatii M.D. si D.M. masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, prevazuta in art. 1451 C. proc. pen., dispunand totodata ca acestia sa respecte obligatiile prevazute in art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a),c) si d) si alin. (12) lit. c) C. proc. pen.

In acest sens, s-au avut in vedere imprejurarile concrete si specificul cauzei deduse judecatii, care impunea un contact permanent si sigur al instantei cu inculpatii, apreciindu-se, la acel moment al desfasurarii procesului penal, ca este oportun a se crea garantia celeritatii judecatii in fond a cauzei, prin prezenta in instanta a inculpatilor la fiecare termen de judecata.

Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., atunci cand nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere. In speta, instanta de fond a apreciat ca temeiurile avute in vedere la instituirea masurii preventive a obligarii inculpatilor M.D. si D.M. de a nu parasi tara nu mai subzista, avand in vedere ca:

- in perioada scursa de la 20 aprilie 2007, inculpatii au respectat dispozitiile instantei, indeplinind toate obligatiile ce le-au fost impuse de instanta, prezentandu-se la fiecare termen de judecata, dovedind astfel interes in cooperarea cu organele judiciare in vederea stabilirii adevarului si solutionarii cu celeritate a cauzei;

Teste distractive pentru clasa pregatitoare

Vezi AICI detalii

Manual de politici contabile - Stick USB

Vezi AICI detalii

Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita

Vezi AICI detalii

- masura preventiva, in cazul in care va fi mentinuta, va conduce la depasirea limitelor rezonabile, nemaifiind proportionala cu scopul urmarit si, ca atare, abuziva.

Impotriva incheierii a declarat recurs, in termen, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, solicitand casarea acesteia si, in cadrul rejudecarii, respingerea cererilor de revocare a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara formulate de inculpatii  M.D. si D.M.

Verificand incheierea atacata, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata urmatoarele:        

Prin rechizitoriul nr. 222/D/P/2007 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - din 18 aprilie 2007 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor M.D. si D.M. pentru savarsirea infractiunilor de aderare/sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational si tradare prin transmitere de secrete prevazute in art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 lit. a), b) pct. 8 si c) din aceeasi lege si art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza formand obiectul dosarului nr. 2753/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti.

Initial, impotriva inculpatilor M.D. si D.M. s-a dispus luarea masurii arestarii preventive (22 noiembrie 2006), inlocuita ulterior (20 aprilie 2007) cu aceea a obligarii de a nu parasi tara, prelungita in mod repetat pana la 18 martie 2008, in conditiile art. 1451 raportat la art. 145 C. proc. pen.

Prin incheierea de sedinta din 19 martie 2008, masura preventiva amintita a fost revocata, in baza art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.

Potrivit dispozitiilor art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci cand nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere.

Inexistenta vreunui temei care sa justifice mentinerea in continuare a masurii preventive este supusa aprecierii instantei care are indatorirea de a constata disparitia temeiului pentru care a fost luata masura preventiva.

In speta, revocarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara - dispusa de instanta fata de inculpatii M.D. si D.M. pe considerentul indeplinirii conditiilor prevazute in art. 139 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 1451 C. proc. pen. - trebuie examinata, insa, si in raport cu dispozitiile art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar si a art. 2 din Protocolul nr. 4 aditional la Conventia mentionata.

Potrivit paragrafului 2 al acestui din urma text „orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.”

Paragraful 3 al aceluiasi articol statueaza ca „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

In sistemul european de protectie a drepturilor omului, conceptul de libertate are doua componente: primul este cel prevazut in art. 5 din Conventie care garanteaza libertatea si siguranta persoanei, acestea privind libertatea sa fizica, si anume dreptul oricarei persoane de a nu fi retinuta sau arestata in mod abuziv; cel de-al doilea priveste restrictiile la libertatea de circulatie, care intra in domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 aditional la Conventie. Dreptul la libera circulatie atat in interiorul unui stat, cat si intre state nu este absolut, exercitarea acestuia putand face obiectul unor restrangeri, astfel cum sunt prevazute in art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.

Cat priveste necesitatea mentinerii masurii preventive intr-o societate democratica, instanta europeana a statuat ca prevederile aplicabile intr-un stat trebuie sa respecte pe cat posibil valorile unei societati democratice, in special preeminenta dreptului. Pe de alta parte, autoritatile judiciare nationale pot dispune restrangerea libertatii de miscare a unei persoane cu respectarea necesitatii proportionalitatii masurii si a scopului pentru care aceasta a fost aplicata.

Cum, in speta, fata de inculpatii M.D. si D.M. autoritatile judiciare nationale au dispus luarea si mentinerea masurilor preventive incepand cu 22 noiembrie 2006 - cei doi inculpati respectand intocmai dispozitiile organelor de urmarire penala/instantei de judecata, fiind prezenti la fiecare termen de judecata, procedandu-se si la audierea acestora cu privire la infractiunile retinute prin rechizitoriu - Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza, astfel cum in mod corect a retinut si instanta de fond, ca mentinerea in continuare a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara fata de inculpatii amintiti nu mai poate fi privita ca fiind necesara intr-o societate democratica si proportionala cu scopul urmarit prin aplicarea acesteia.

Fata de aceste considerente, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism impotriva incheierii din 19 martie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala.