CJUE: Dreptul de a pastra tacerea nu justifica necooperarea cu autoritatile

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) arata ca dreptul de a pastra tacerea nu justifica necooperarea cu autoritatile, chiar daca acesta este garantat impotriva incriminarii sinelui.

La 2 mai 2012, Commissione Nazionale per le Società e la Borsa (Consob) (Comisia Nationala pentru Societati si Bursa, Italia) a aplicat DB sanctiuni in cuantum total de 300 000 de euro, pentru o contraventie de utilizare abuziva a informatiilor confidentiale. Aceasta i-a aplicat de asemenea o sanctiune de 50 000 de euro pentru necooperare. Astfel, dupa ce a solicitat in mai multe randuri amanarea datei audierii la care fusese convocat in calitatea sa de persoana informata cu privire la fapte, DB refuzase sa raspunda la intrebarile care i-au fost adresate atunci cand s-a prezentat la aceasta audiere.

In urma respingerii opozitiei sale impotriva acestor sanctiuni, DB a formulat recurs la Corte suprema di cassazione (Curtea de Casatie, Italia). La 16 februarie 2018, aceasta instanta a ridicatla Corte costituzionale (Curtea Constitutionala, Italia) o problema incidenta de constitutionalitate cu privire la dispozitia de drept italian in temeiul careia a fost aplicata sanctiunea pentru necooperare. Aceasta dispozitie sanctioneaza neindeplinirea in termen a solicitarilor formulate de Consob sau intarzierea exercitarii functiilor de supraveghere ale acestui organism, inclusiv in ceea ce priveste persoana careia Consob ii reproseaza utilizarea abuziva a informatiilor confidentiale. Corte costituzionale a subliniat ca, in dreptul italian, utilizarile abuzive ale informatiilor privilegiate constituie atat o contraventie, cat si o infractiune. Aceasta a aratat in continuare ca dispozitia in cauza a fost adoptata in executarea unei obligatii specifice impuse de Directiva 2003/6 si ca aceasta constituie in prezent punerea in aplicare a unei dispozitii din Regulamentul nr. 596/2014.

Ea a solicitat atunci Curtii sa se pronunte cu privire la compatibilitatea acestor acte cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumita in continuare „carta”) si, mai precis, cu dreptul de a pastra tacerea. 

Curtea, reunita in Marea Camera, recunoaste existenta, in favoarea unei persoane fizice, a unui drept de a pastra tacerea, protejat de carta, si statueaza ca Directiva 2003/6 si Regulamentul nr. 596/2014 permit statelor membre sa respecte acest drept in cadrul unei investigatii desfasurate impotriva unei astfel de persoane si care poate conduce la stabilirea raspunderii sale pentru o fapta ilicita pasibila de sanctiuni administrative care prezinta un caracter penal sau a raspunderii sale penale.

In lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea subliniaza ca dreptul de a pastra tacerea, care sta la baza notiunii de „proces echitabil”, se opune, printre altele, ca o persoana fizica „acuzata” sa fie sanctionata pentru refuzul sau de a furniza autoritatii competente, in temeiul Directivei 2003/6 sau al Regulamentului nr. 596/2014, raspunsuri din care ar putea reiesi raspunderea sa pentru o fapta ilicita pasibila de sanctiuni administrative cu caracter penal sau raspunderea sa penala. Curtea precizeaza, in aceasta privinta, ca jurisprudenta referitoare la obligatia intreprinderilor de a furniza, in cadrul procedurilor susceptibile sa conduca la aplicarea de sanctiuni pentru comportamente anticoncurentiale, informatii care ar putea fi utilizate ulterior in vederea stabilirii raspunderii lor pentru astfel de comportamente, nu se poate aplica prin analogie pentru a stabili intinderea dreptului de a pastra tacerea al unei persoane fizice acuzate de utilizare abuziva a informatiilor confidentiale. 

Curtea adauga ca dreptul de a pastra tacerea nu poate justifica totusi orice necooperare a persoanei in cauza cu autoritatile competente, precum un refuz de a se prezenta la o audiere prevazuta de acestea sau manevre dilatorii prin care se urmareste amanarea desfasurarii acesteia.

In sfarsit, Curtea observa ca atat Directiva 2003/6, cat si Regulamentul nr. 596/2014 se preteaza unei interpretari conforme cu dreptul de a pastra tacerea, in sensul ca acestea nu impun ca o persoana fizica sa fie sanctionata pentru refuzul sau de a furniza autoritatii competente raspunsuri din care ar putea reiesi raspunderea sa pentru o fapta ilicita pasibila de sanctiuni administrative care prezinta un caracter penal sau raspunderea sa penala. In aceste conditii, lipsa unei excluderi explicite a aplicarii unei sanctiuni pentru un astfel de refuz nu poate afecta validitatea acestor acte. 

Revine statelor membre sarcina de a asigura ca o persoana fizica nu poate fi sanctionata pentru refuzul sau de a furniza astfel de raspunsuri autoritatii competente.