CJUE: ICCJ nu poate opri o intrebare prealabila

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) arata intr-o noua Hotarare ca ICCJ (instanta suprema) nu poate opri o intrebare prealabila adresata de o instanta inferioara. Mai mult, judecatorul care face acest pas nu poate fi cercetat disciplinar!

"Pe baza suprematiei dreptului Uniunii, o instanta nationala trebuie sa inlature orice practica jurisdictionala nationala care aduce atingere posibilitatii sale de a sesiza Curtea de Justitie", transmite CJUE.

Intr-o prima etapa, Curtea, intrunita in Marea Camera, statueaza ca sistemul de cooperare intre instantele nationale si Curte, stabilit prin articolul 267 TFUE, se opune ca, in urma unui recurs in interesul legii, o instanta suprema nationala sa constate nelegalitatea unei cereri de decizie preliminara introduse de o instanta inferioara, fara a afecta efectele juridice ale deciziei de trimitere, pentru motivul ca intrebarile adresate nu sunt relevante si necesare pentru solutionarea litigiului principal. Astfel, un asemenea control de legalitate se aseamana cu controlul de admisibilitate a unei cereri de decizie preliminara, pentru care Curtea are competenta exclusiva. In plus, o astfel de constatare a nelegalitatii este de natura, pe de o parte, sa fragilizeze autoritatea raspunsurilor pe care Curtea le va furniza si, pe de alta parte, sa limiteze exercitarea competentei instantelor nationale de a se adresa Curtii cu titlu preliminar si, in consecinta, este susceptibila sa restranga protectia jurisdictionala efectiva a drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.

In astfel de conditii, principiul suprematiei dreptului Uniunii impune instantei inferioare sa inlature decizia instantei supreme a statului membru in cauza. Nu afecteaza in niciun fel aceasta concluzie faptul ca, in continuare, Curtea poate eventual declara inadmisibile intrebarile preliminare adresate de aceasta instanta inferioara. 

Intr-o a doua etapa, Curtea constata ca dreptul Uniunii se opune initierii unei proceduri disciplinare impotriva unui judecator national pentru faptul ca acesta a sesizat Curtea cu titlu preliminar, simpla perspectiva de a fi expus acesteia putand aduce atingere mecanismului prevazut la articolul 267 TFUE, precum si independentei judecatorului, care este esentiala pentru buna functionare a acestui mecanism. Pe de alta parte, o astfel de procedura este susceptibila sa descurajeze ansamblul instantelor nationale sa introduca trimiteri preliminare, ceea ce ar putea compromite aplicarea uniforma a dreptului Uniunii. In sfarsit, intr-o a treia etapa, Curtea examineaza obligatiile care revin statelor membre, in temeiul Directivei 2010/64, in raport cu interpretarea si traducerea in cadrul procedurilor penale. In aceasta privinta, statele membre trebuie sa adopte masuri concrete care sa garanteze, pe de o parte, ca interpretarea si traducerile sunt de o calitate suficienta pentru ca persoana suspectata sau acuzata sa inteleaga acuzarea care ii este adusa. Crearea unui registru de traducatori sau de interpreti independenti constituie, in aceasta privinta, unul dintre mijloacele de urmarire a acestui obiectiv.

Pe de alta parte, masurile adoptate de statele membre trebuie sa permita instantelor nationale sa verifice calitatea suficienta a interpretarii, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor si exercitarea dreptului la aparare.

In urma acestei verificari, o instanta nationala poate concluziona ca, din cauza unei interpretari inadecvate sau a imposibilitatii determinarii calitatii acesteia, o persoana nu a fost informata cu privire la acuzarea care ii este adusa intr-o limba pe care o intelege. In astfel de imprejurari, Directivele 2010/64 si 2012/13, citite in lumina dreptului la aparare, in sensul articolului 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opun continuarii in lipsa a procedurii penale.