Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Codul Civil 2025: Dezmembramintele dreptului de proprietate

TITLUL III
Dezmembramintele dreptului de proprietate privata
 
CAPITOLUL I
Superficia
 
Articolul 693
Notiune


(1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o constructie pe terenul altuia, deasupra ori in subsolul acelui teren, asupra caruia superficiarul dobandeste un drept de folosinta.
(2) Dreptul de superficie se dobandeste in temeiul unui act juridic, precum si prin uzucapiune sau prin alt mod prevazut de lege. Dispozitiile in materie de carte funciara raman aplicabile.
(3) Superficia se poate inscrie si in temeiul unui act juridic prin care proprietarul intregului fond a transmis exclusiv constructia ori a transmis terenul si constructia, in mod separat, catre doua persoane, chiar daca nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.
(4) In situatia in care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate inscrie pe baza renuntarii proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, in favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate inscrie in favoarea unui tert pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesiunea.

Articolul 694
Durata dreptului de superficie


Dreptul de superficie se poate constitui pe o durata de cel mult 99 de ani. La implinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reinnoit.

Articolul 695
Intinderea si exercitarea dreptului de superficie


(1) Dreptul de superficie se exercita in limitele si in conditiile actului constitutiv. In lipsa unei stipulatii contrare, exercitarea dreptului de superficie este delimitata de suprafata de teren pe care urmeaza sa se construiasca si de cea necesara exploatarii constructiei sau, dupa caz, de suprafata de teren aferenta si de cea necesara exploatarii constructiei edificate.
(2) In cazul prevazut la art. 693 alin. (3), in absenta unei stipulatii contrare, titularul dreptului de superficie nu poate modifica structura constructiei. El o poate insa demola, dar cu obligatia de a o reconstrui in forma initiala.
(3) In cazul in care superficiarul modifica structura constructiei, proprietarul terenului poate sa ceara, in termen de 3 ani, incetarea dreptului de superficie sau repunerea in situatia anterioara. In al doilea caz, curgerea termenului de prescriptie de 3 ani este suspendata pana la expirarea duratei superficiei.
(4) Titularul poate dispune in mod liber de dreptul sau. Cat timp constructia exista, dreptul de folosinta asupra terenului se poate instraina ori ipoteca numai odata cu dreptul de proprietate asupra constructiei.

Articolul 696
Actiunea confesorie de superficie


(1) Actiunea confesorie de superficie poate fi intentata impotriva oricarei persoane care impiedica exercitarea dreptului, chiar si a proprietarului terenului.
(2) Dreptul la actiune este imprescriptibil.

Articolul 697
Evaluarea prestatiei superficiarului


(1) In cazul in care superficia s-a constituit cu titlu oneros, daca partile nu au prevazut alte modalitati de plata a prestatiei de catre superficiar, titularul dreptului de superficie datoreaza, sub forma de rate lunare, o suma egala cu chiria stabilita pe piata libera, tinand seama de natura terenului, de destinatia constructiei in cazul in care aceasta exista, de zona in care se afla terenul, precum si de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosintei.
(2) In caz de neintelegere intre parti, suma datorata proprietarului terenului va fi stabilita pe cale judecatoreasca.

Articolul 698
Cazurile de incetare a superficiei


Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciara, pentru una dintre urmatoarele cauze:
a) la expirarea termenului;
b) prin consolidare, daca terenul si constructia devin proprietatea aceleiasi persoane;
c) prin pieirea constructiei, daca exista stipulatie expresa in acest sens;
d) in alte cazuri prevazute de lege.

Articolul 699
Efectele incetarii superficiei prin expirarea termenului


(1) In cazul prevazut la art. 698 lit. a), in absenta unei stipulatii contrare, proprietarul terenului dobandeste dreptul de proprietate asupra constructiei edificate de superficiar prin accesiune, cu obligatia de a plati valoarea de circulatie a acesteia de la data expirarii termenului.
(2) Cand constructia nu exista in momentul constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia este egala sau mai mare decat aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea constructorului sa cumpere terenul la valoarea de circulatie pe care acesta ar fi avut-o daca nu ar fi existat constructia. Constructorul poate refuza sa cumpere terenul daca ridica, pe cheltuiala sa, constructia cladita pe teren si repune terenul in situatia anterioara.
(3) In absenta unei intelegeri contrare incheiate cu proprietarul terenului, dezmembramintele consimtite de superficiar se sting in momentul incetarii dreptului de superficie. Ipotecile care greveaza dreptul de superficie se stramuta de drept asupra sumei primite de la proprietarul terenului in cazul prevazut la alin. (1), se extind de drept asupra terenului in cazul prevazut la alin. (2) teza I sau se stramuta de drept asupra materialelor in cazul prevazut la alin. (2) teza a II-a.
(4) Ipotecile constituite cu privire la teren pe durata existentei superficiei nu se extind cu privire la intregul imobil in momentul incetarii dreptului de superficie in cazul prevazut la alin. (1). Ele se stramuta de drept asupra sumei de bani primite de proprietarul terenului in cazul prevazut la alin. (2) teza I sau se extind de drept cu privire la intregul teren in cazul prevazut la alin. (2) teza a II-a.

Articolul 700
Efectele incetarii superficiei prin consolidare


(1) In cazul in care dreptul de superficie s-a stins prin consolidare, in absenta unei stipulatii contrare, dezmembramintele consimtite de superficiar se mentin pe durata pentru care au fost constituite, dar nu mai tarziu de implinirea termenului initial al superficiei.
(2) Ipotecile nascute pe durata existentei superficiei se mentin fiecare in functie de obiectul asupra caruia s-au constituit.

Articolul 701
Efectele incetarii superficiei prin pieirea constructiei


(1) In cazul stingerii dreptului de superficie prin pieirea constructiei, drepturile reale care greveaza dreptul de superficie se sting, daca legea nu prevede altfel.
(2) Ipotecile nascute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata existentei dreptului de superficie se mentin asupra dreptului de proprietate reintregit.

Articolul 702
Alte dispozitii aplicabile


Dispozitiile prezentului capitol sunt aplicabile si in cazul plantatiilor, precum si al altor lucrari autonome cu caracter durabil.

Capitolul II Uzufructul
Sectiunea 1 Dispozitii generale


Articolul 703
Notiune


Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane si de a culege fructele acestuia, intocmai ca proprietarul, insa cu indatorirea de a-i conserva substanta.

Articolul 704
Constituirea uzufructului


(1) Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevazute de lege, dispozitiile in materie de carte funciara fiind aplicabile.
(2) Uzufructul se poate constitui numai in favoarea unei persoane existente.

Articolul 705
Actiunea confesorie de uzufruct


Dispozitiile art. 696 alin. (1) se aplica uzufructului in mod corespunzator.

Articolul 706
Obiectul uzufructului


Pot fi date in uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masa patrimoniala, o universalitate de fapt ori o cota-parte din acestea.

Articolul 707
Accesoriile bunurilor ce formeaza obiectul uzufructului


Uzufructul poarta asupra tuturor accesoriilor bunului dat in uzufruct, precum si asupra a tot ce se uneste sau se incorporeaza in acesta.

Articolul 708
Durata uzufructului


(1) Uzufructul in favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.
(2) Uzufructul constituit in favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci cand este constituit cu depasirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.
(3) Daca nu s-a prevazut durata uzufructului, se prezuma ca este viager sau, dupa caz, ca este constituit pe o durata de 30 de ani.
(4) Uzufructul constituit pana la data la care o alta persoana va ajunge la o anumita varsta dureaza pana la acea data, chiar daca acea persoana ar muri inainte de implinirea varstei stabilite.

Sectiunea a 2-a Drepturile si obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar

Articolul 709
Drepturile uzufructuarului


In lipsa de stipulatie contrara, uzufructuarul are folosinta exclusiva a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia.

Articolul 710
Fructele naturale si industriale


Fructele naturale si industriale percepute dupa constituirea uzufructului apartin uzufructuarului, iar cele percepute dupa stingerea uzufructului revin nudului proprietar, fara a putea pretinde unul altuia despagubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.

Articolul 711
Fructele civile


Fructele civile se cuvin uzufructuarului proportional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobandindu-se zi cu zi.

Articolul 712
Cvasiuzufructul


Daca uzufructul cuprinde, printre altele, si bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grane, bauturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, insa cu obligatia de a restitui bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.

Articolul 713
Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile


(1) Daca uzufructul poarta asupra unor bunuri care, fara a fi consumptibile, se uzeaza ca urmare a utilizarii lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar si potrivit destinatiei lor.
(2) In acest caz, el nu va fi obligat sa le restituie decat in starea in care se vor afla la data stingerii uzufructului.
(3) Uzufructuarul poate sa dispuna, ca un bun proprietar, de bunurile care, fara a fi consumptibile, se deterioreaza rapid prin utilizare. In acest caz, la sfarsitul uzufructului, uzufructuarul va restitui valoarea pe care ar fi avut-o bunul la aceasta din urma data.

Articolul 714
Cesiunea uzufructului


(1) In absenta unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul sau unei alte persoane fara acordul nudului proprietar, dispozitiile in materie de carte funciara fiind aplicabile.
(2) Uzufructuarul ramane dator exclusiv fata de nudul proprietar numai pentru obligatiile nascute inainte de cesiune. Pana la notificarea cesiunii, uzufructuarul si cesionarul raspund solidar pentru indeplinirea tuturor obligatiilor fata de nudul proprietar.
(3) Dupa notificarea cesiunii, cesionarul este dator fata de nudul proprietar pentru toate obligatiile nascute dupa notificarea cesiunii. In acest caz, uzufructuarului i se aplica, in mod corespunzator, dispozitiile legale din materia fideiusiunii.
(4) Dupa cesiune, dreptul de uzufruct continua, dupa caz, pana la implinirea termenului initial sau pana la decesul uzufructuarului initial.

Articolul 715
Contractele de locatiune


(1) Uzufructuarul are dreptul de a inchiria sau, dupa caz, de a arenda bunul primit in uzufruct.
(2) Locatiunile de imobile incheiate de uzufructuar, inscrise in cartea funciara, sunt opozabile proprietarului sau mostenitorilor acestuia, dupa stingerea uzufructului prin decesul sau, dupa caz, incetarea existentei juridice a uzufructuarului, pana la implinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la incetarea uzufructului.
(3) Reinnoirile de inchirieri de imobile sau de arendari facute de uzufructuar si inscrise in cartea funciara inainte de expirarea contractelor initiale sunt opozabile proprietarului si mostenitorilor sai pe o perioada de cel mult 6 luni ori, dupa caz, de un an, daca la data stingerii uzufructului nu au fost puse in executare. In niciun caz, locatiunile nu pot dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului.
(4) In cazul in care uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locatiunile inceteaza, in toate cazurile, odata cu stingerea uzufructului.

Articolul 716
Lucrarile si imbunatatirile


(1) La incetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despagubire pentru lucrarile adaugate unui bun imobil, cu exceptia celor necesare, sau pentru imbunatatirile aduse unui bun mobil, chiar atunci cand prin acestea s-a sporit valoarea bunului.
(2) Daca lucrarile sau imbunatatirile au fost facute fara incuviintarea proprietarului, acesta poate cere obligarea uzufructuarului la ridicarea lor si la readucerea bunului in starea in care i-a fost incredintat.
(3) Uzufructuarul va putea cere o indemnizatie echitabila pentru lucrarile necesare adaugate. De asemenea, el va putea cere o indemnizatie echitabila si pentru celelalte lucrari adaugate sau pentru imbunatatirile facute cu incuviintarea proprietarului, daca prin acestea s-a sporit valoarea bunului.
(4) In cazul lucrarilor autonome facute de uzufructuar asupra unui bun imobil, vor fi aplicabile, in mod corespunzator, in lipsa de stipulatie sau dispozitie legala contrara, dispozitiile din materia accesiunii imobiliare artificiale.

Articolul 717
Exploatarea padurilor tinere


(1) Daca uzufructul cuprinde paduri tinere destinate de proprietarul lor unor taieri periodice, uzufructuarul este dator sa pastreze ordinea si catimea taierii, potrivit regulilor stabilite de proprietar in conformitate cu dispozitiile legale, fara ca uzufructuarul sa poata pretinde vreo despagubire pentru partile lasate netaiate in timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepiniere fara degradarea acestora nu fac parte din uzufruct decat cu obligatia uzufructuarului de a se conforma dispozitiilor legale in ce priveste inlocuirea lor.

Articolul 718
Exploatarea padurilor inalte


(1) Uzufructuarul poate, conformandu-se dispozitiilor legale si folosintei obisnuite a proprietarului, sa exploateze partile de paduri inalte care au fost destinate taierii regulate, fie ca aceste taieri se fac periodic pe o intindere de pamant determinata, fie ca se fac numai pentru un numar de arbori alesi pe toata suprafata fondului.
(2) In celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate taia arborii inalti; va putea insa intrebuinta, pentru a face reparatiile la care este obligat, arbori cazuti accidental; in acest scop poate chiar sa taie arborii trebuinciosi, cu indatorirea insa de a constata, in prezenta nudului proprietar, aceasta trebuinta.

Articolul 719
Alte drepturi ale uzufructuarului asupra padurilor ce fac obiectul uzufructului


Uzufructuarul poate lua din paduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea folosintei obisnuite a proprietarului, in limitele dispozitiilor legale.

Articolul 720
Dreptul asupra pomilor fructiferi


Pomii fructiferi ce se usuca si cei cazuti accidental se cuvin uzufructuarului cu indatorirea de a-i inlocui cu altii.

Articolul 721
Dreptul asupra carierelor de piatra si de nisip aflate in exploatare


In conditiile legii, uzufructuarul se foloseste intocmai ca nudul proprietar de carierele de piatra si de nisip ce sunt in exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.

Articolul 722
Situatia carierelor de piatra si de nisip nedeschise si a comorilor


Uzufructuarul nu are niciun drept asupra carierelor nedeschise inca si nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi in timpul uzufructului.

Articolul 723
Inventarierea bunurilor


(1) Uzufructuarul preia bunurile in starea in care se afla la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra insa in posesia lor decat dupa inventarierea bunurilor mobile si constatarea starii in care se afla imobilele, cu exceptia cazului in care uzufructul unui bun mobil este dobandit prin uzucapiune.
(2) Inventarul se intocmeste numai in prezenta nudului proprietar ori dupa notificarea acestuia.

Articolul 724
Respectarea destinatiei bunurilor


In exercitarea dreptului sau, uzufructuarul este tinut sa respecte destinatia data bunurilor de nudul proprietar, cu exceptia cazului in care se asigura o crestere a valorii bunului sau cel putin nu se prejudiciaza in niciun fel interesele proprietarului.

Articolul 725
Raspunderea uzufructuarului pentru prejudicii


Uzufructuarul este obligat sa il despagubeasca pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzatoare a bunurilor date in uzufruct.

Articolul 726
Constituirea garantiei pentru indeplinirea obligatiilor uzufructuarului


(1) In lipsa unei stipulatii contrare, uzufructuarul este obligat sa depuna o garantie pentru indeplinirea obligatiilor sale.
(2) Sunt scutiti sa depuna garantie vanzatorul si donatorul care si-au rezervat dreptul de uzufruct.
(3) In cazul in care uzufructuarul este scutit de garantie, instanta poate dispune depunerea unei garantii sau luarea unei masuri conservatorii atunci cand uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate in care se afla, pune in pericol drepturile nudului proprietar.

Articolul 727
Numirea administratorului


(1) Daca uzufructuarul nu poate oferi o garantie, instanta, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor si va dispune ca fructele civile incasate si sumele ce reprezinta contravaloarea fructelor naturale si industriale percepute sa fie depuse la o institutie de credit aleasa de parti. In acest caz, uzufructuarul va incasa numai dobanzile aferente.
(2) Nudul proprietar poate cere vanzarea bunurilor ce se uzeaza prin folosinta si depunerea sumelor la o institutie de credit aleasa de parti. Dobanzile produse in cursul uzufructului revin uzufructuarului.
(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere sa ii fie lasate o parte din bunurile mobile necesare folosintei sale sau familiei sale, cu obligatia de a le restitui la stingerea uzufructului.

Articolul 728
Intarzierea in depunerea garantiei


Intarzierea in depunerea garantiei nu afecteaza dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.

Articolul 729
Modul de suportare a reparatiilor de catre uzufructuar si nudul proprietar


(1) Uzufructuarul este obligat sa efectueze reparatiile de intretinere a bunului.
(2) Reparatiile mari sunt in sarcina nudului proprietar.
(3) Sunt reparatii mari acelea ce au ca obiect o parte importanta din bun si care implica o cheltuiala exceptionala, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori reabilitarea constructiilor privind structura de rezistenta, zidurile interioare si/sau exterioare, acoperisul, instalatiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la inlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic in ansamblul sau.
(4) Reparatiile mari sunt in sarcina uzufructuarului atunci cand sunt determinate de neefectuarea reparatiilor de intretinere.

Articolul 730
Efectuarea reparatiilor mari


(1) Uzufructuarul este obligat sa il instiinteze pe nudul proprietar despre necesitatea reparatiilor mari.
(2) Atunci cand nudul proprietar nu efectueaza la timp reparatiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat sa restituie contravaloarea lor pana la sfarsitul anului in curs, actualizata la data platii.

Articolul 731
Distrugerile datorate vechimii ori cazului fortuit


Uzufructuarul si nudul proprietar nu sunt obligati sa reconstruiasca ceea ce s-a distrus datorita vechimii ori dintr-un caz fortuit.

Articolul 732
Uzufructul cu titlu particular


Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat, iar daca le va plati, are actiune contra nudului proprietar.

Articolul 733
Suportarea sarcinilor si a cheltuielilor in caz de litigiu


(1) Uzufructuarul suporta toate sarcinile si cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinta bunului, culegerea fructelor ori incasarea veniturilor.
(2) Daca bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt platite de uzufructuar.

Articolul 734
Instiintarea nudului proprietar


Uzufructuarul este obligat sa aduca de indata la cunostinta nudului proprietar orice uzurpare a fondului si orice contestare a dreptului de proprietate, sub sanctiunea obligarii la plata de daune-interese.

Articolul 735
Suportarea sarcinilor si a cheltuielilor proprietatii


(1) Cheltuielile si sarcinile proprietatii revin nudului proprietar.
(2) Atunci cand sarcinile si cheltuielile proprietarului au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar cand uzufructul este cu titlu oneros, nudul proprietar datoreaza acestuia si dobanda legala.

Articolul 736
Obligatiile in caz de pieire a turmei


(1) Daca turma data in uzufruct a pierit in intregime din cauze neimputabile uzufructuarului, acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.
(2) Daca turma nu a pierit in intregime, uzufructuarul este obligat sa inlocuiasca animalele pierite cu cele de prasila.

Articolul 737
Opozabilitatea uzufructului asupra creantelor


Uzufructul asupra unei creante este opozabil tertilor in aceleasi conditii ca si cesiunea de creanta si cu indeplinirea formalitatilor de publicitate prevazute de lege.

Articolul 738
Drepturile si obligatiile in cazul uzufructului asupra creantelor


(1) Uzufructuarul are dreptul sa incaseze capitalul si sa perceapa dobanzile creantei si sa indeplineasca toate actele necesare pentru conservarea ori incasarea dobanzilor. Titularul dreptului de creanta poate face toate actele de dispozitie care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului.
(2) Dupa plata creantei, uzufructul continua asupra capitalului, cu obligatia uzufructuarului de a-l restitui creditorului la stingerea uzufructului.
(3) Uzufructuarul suporta toate cheltuielile si sarcinile referitoare la dobanzi.

Articolul 739
Uzufructul rentei viagere


Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului sau, veniturile dobandite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor incasate cu anticipatie.

Articolul 740
Dreptul de a spori capitalul


(1) Dreptul de a spori capitalul care face obiectul uzufructului, cum ar fi cel de a dobandi valori mobiliare, apartine nudului proprietar, iar uzufructuarul are numai dreptul de a exercita uzufructul asupra bunurilor astfel dobandite.
(2) Daca nudul proprietar cedeaza dreptul sau, bunul dobandit in urma instrainarii este predat uzufructuarului, care va da socoteala la sfarsitul uzufructului.

Articolul 741
Dreptul de vot


(1) Dreptul de vot aferent unei actiuni sau altei valori mobiliare, unei parti indivize, unei cote-parti din dreptul de proprietate sau oricarui alt bun apartine uzufructuarului.
(2) Cu toate acestea, apartine nudului proprietar votul care are ca efect modificarea substantei bunului principal, cum ar fi capitalul social sau bunul detinut in coproprietate, ori schimbarea destinatiei acestui bun sau incetarea societatii, reorganizarea ori incetarea persoanei juridice sau, dupa caz, a unei intreprinderi.
(3) Repartizarea exercitarii dreptului de vot in alte conditii decat cele prevazute la alin. (1) si (2) nu este opozabila tertilor, afara de cazul in care acestia au cunoscut-o in mod expres.

Articolul 742
Dreptul la dividende


Dividendele a caror distribuire a fost aprobata, in conditiile legii, de adunarea generala in timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului de la data stabilita prin hotararea adunarii generale.

Articolul 743
Obligatia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar


(1) Daca uzufructuarul universal ori cu titlu universal plateste datoriile aferente masei patrimoniale sau partii din masa patrimoniala date in uzufruct, nudul proprietar trebuie sa restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fara nicio dobanda.
(2) In cazul in care uzufructuarul nu plateste datoriile prevazute la alin. (1), nudul proprietar poate, la alegere, sa le plateasca el insusi sau sa vanda o parte suficienta din bunurile date in uzufruct. Daca insa nudul proprietar plateste aceste datorii, uzufructuarul datoreaza dobanzi pe toata durata uzufructului.
(3) Legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal este obligat sa achite, in proportie cu obiectul uzufructului si fara niciun drept de restituire, legatele cu titlu particular avand ca obiect obligatii de intretinere sau, dupa caz, rente viagere.

Articolul 744
Dreptul creditorilor asupra bunurilor uzufructului


Daca plata datoriilor nu se va face in modul prevazut la art. 743, creditorii pot sa urmareasca bunurile date in uzufruct.

Articolul 745
Uzufructul fondului de comert


In lipsa de stipulatie contrara, uzufructuarul unui fond de comert nu poate sa dispuna de bunurile ce il compun. In situatia in care dispune de aceste bunuri are obligatia de a le inlocui cu altele similare si de valoare egala.

Sectiunea a 3-a Stingerea uzufructului

Articolul 746
Cazurile de stingere a uzufructului


(1) Uzufructul se stinge pe cale principala prin:
a) moartea uzufructuarului ori, dupa caz, incetarea personalitatii juridice;
b) ajungerea la termen;
c) consolidare, atunci cand calitatea de uzufructuar si de nud proprietar se intrunesc in aceeasi persoana;
d) renuntarea la uzufruct;
e) neuzul timp de 10 de ani sau, dupa caz, timp de 2 ani in cazul uzufructului unei creante.
(2) Uzufructul se stinge prin decesul ori, dupa caz, incetarea existentei juridice a uzufructuarului chiar daca termenul nu s-a implinit.
(3) In cazul imobilelor sunt aplicabile dispozitiile in materie de carte funciara.

Articolul 747
Stingerea uzufructului in caz de abuz de folosinta


(1) Uzufructul poate inceta la cererea nudului proprietar atunci cand uzufructuarul abuzeaza de folosinta bunului, aduce stricaciuni acestuia ori il lasa sa se degradeze.
(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni in proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja sa repare stricaciunile si pot oferi garantii pentru viitor.
(3) Instanta poate dispune, dupa imprejurari, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosintei bunului de catre nudul proprietar, cu obligatia acestuia de a plati uzufructuarului o renta pe durata uzufructului. Cand bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanta poate dispune inscrierea unei ipoteci in cartea funciara.

Articolul 748
Stingerea uzufructului in caz de pieire a bunului


(1) Uzufructul se stinge in cazul in care bunul a fost distrus in intregime dintr-un caz fortuit. Cand bunul a fost distrus in parte, uzufructul continua asupra partii ramase.
(2) In toate cazurile, uzufructul va continua asupra despagubirii platite de tert sau, dupa caz, asupra indemnizatiei de asigurare, daca aceasta nu este folosita pentru repararea bunului. Dispozitiile art. 712 se aplica in mod corespunzator.

Capitolul III Uzul si abitatia

Articolul 749
Dreptul de uz


Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia si de a-i culege fructele naturale si industriale numai pentru nevoile proprii si ale familiei sale.

Articolul 750
Dreptul de abitatie


Titularul dreptului de abitatie are dreptul de a locui in locuinta nudului proprietar impreuna cu sotul si copiii sai, chiar daca nu a fost casatorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitatia, precum si cu parintii ori alte persoane aflate in intretinere.

Articolul 751
Constituirea uzului si a abitatiei


Uzul si abitatia se constituie in temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevazute de lege.

Articolul 752
Limitele dreptului de uz si abitatie


Dreptul de uz ori de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi inchiriat sau, dupa caz, arendat.

Articolul 753
Obligatia uzuarului si a titularului dreptului de abitatie


(1) Daca titularul dreptului de uz sau de abitatie este indreptatit sa perceapa toate fructele naturale si industriale produse de bun ori, dupa caz, sa ocupe intreaga locuinta, este dator sa plateasca toate cheltuielile de cultura si reparatiile de intretinere intocmai ca si uzufructuarul.
(2) Daca titularul dreptului de uz sau de abitatie nu este indreptatit sa perceapa decat o parte din fructe ori sa ocupe decat o parte din locuinta, va suporta cheltuielile de cultura sau de intretinere in proportie cu partea de care se foloseste.

Articolul 754
Alte dispozitii aplicabile


Dispozitiile prezentului capitol se completeaza, in mod corespunzator, cu cele privitoare la uzufruct.

Capitolul IV Servitutile
Sectiunea 1 Dispozitii generale


Articolul 755
Notiune


(1) Servitutea este sarcina care greveaza un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.
(2) Utilitatea rezulta din destinatia economica a fondului dominant sau consta intr-o sporire a confortului acestuia.

Articolul 756
Constituirea servitutii


Servitutea se poate constitui in temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune, dispozitiile in materie de carte funciara ramanand aplicabile.

Articolul 757
Actiunea confesorie de servitute


Dispozitiile art. 696 alin. (1) se aplica in mod corespunzator.

Articolul 758
Constituirea servitutii in vederea utilitatii viitoare


Servitutea se poate constitui in vederea unei utilitati viitoare a fondului dominant.

Articolul 759
Obligatiile in sarcina proprietarului fondului aservit


(1) Prin actul de constituire se pot impune in sarcina proprietarului fondului aservit anumite obligatii pentru asigurarea uzului si utilitatii fondului dominant.
(2) In acest caz, sub conditia notarii in cartea funciara, obligatia se transmite dobanditorilor subsecventi ai fondului aservit.

Articolul 760
Servitutile aparente si neaparente


(1) Servitutile sunt aparente sau neaparente.
(2) Servitutile aparente sunt acelea a caror existenta este atestata de un semn vizibil de servitute, cum ar fi o usa, o fereastra, un apeduct.
(3) Servitutile neaparente sunt acelea a caror existenta nu este atestata de vreun semn vizibil de servitute, cum ar fi servitutea de a nu construi ori de a nu construi peste o anumita inaltime.

Articolul 761
Servitutile continue si necontinue


(1) Servitutile sunt continue sau necontinue.
(2) Servitutile continue sunt acelea al caror exercitiu este sau poate fi continuu fara a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi.
(3) Servitutile necontinue sunt acelea pentru a caror existenta este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.

Articolul 762
Servitutile pozitive si negative


(1) Servitutile sunt pozitive sau negative.
(2) Servitutile pozitive sunt acelea prin care proprietarul fondului dominant exercita o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea de trecere.
(3) Servitutile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat sa se abtina de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului sau de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.

Articolul 763
Dobandirea servitutii prin uzucapiune


Prin uzucapiune tabulara poate fi dobandita orice servitute, iar prin uzucapiune extratabulara pot fi dobandite numai servitutile pozitive.

Articolul 764
Alte dispozitii aplicabile


Modul de exercitiu al servitutii se dobandeste in aceleasi conditii ca si dreptul de servitute.

Sectiunea a 2-a Drepturile si obligatiile proprietarilor

Articolul 765
Regulile privind exercitarea si conservarea servitutii


(1) In lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant poate lua toate masurile si poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrarile pentru a exercita si conserva servitutea.
(2) Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrari revin celor 2 proprietari, proportional cu avantajele pe care le obtin, in masura in care lucrarile efectuate pentru exercitiul servitutii sunt necesare si profita inclusiv fondului aservit.

Articolul 766
Exonerarea de raspundere


In toate cazurile in care cheltuielile lucrarilor necesare pentru exercitarea si conservarea servitutilor revin proprietarului fondului aservit, acesta se va putea exonera de obligatie renuntand la dreptul de proprietate asupra fondului aservit in intregime sau asupra partii din fondul aservit necesare pentru exercitarea servitutii in favoarea proprietarului fondului dominant. Dispozitiile in materie de carte funciara raman aplicabile.

Articolul 767
Schimbarea locului de exercitare a servitutii


(1) Proprietarul fondului aservit este obligat sa se abtina de la orice act care limiteaza ori impiedica exercitiul servitutii. Astfel, el nu va putea schimba starea locurilor ori stramuta exercitarea servitutii in alt loc.
(2) Daca are un interes serios si legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercita servitutea in masura in care exercitarea servitutii ramane la fel de comoda pentru proprietarul fondului dominant.

Articolul 768
Obligatia de a nu agrava situatia fondului aservit


Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situatia fondului aservit si nu poate produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servitutii.

Articolul 769
Exercitarea servitutii in caz de impartire a fondurilor


(1) Daca fondul dominant se imparte, servitutea va putea fi exercitata pentru uzul si utilitatea fiecarei parti, fara ca situatia fondului aservit sa poata fi agravata.
(2) Daca fondul aservit se imparte, servitutea se poate exercita, pentru uzul si utilitatea fondului dominant, pe toate partile rezultate din impartire, sub rezerva prevederilor art. 768.
(3) Cu toate acestea, daca servitutea este exercitata pentru uzul si utilitatea exclusiva a uneia dintre partile despartite din fondul dominant ori nu se poate exercita decat pe una dintre partile despartite din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte parti se stinge.

Sectiunea a 3-a Stingerea servitutilor

Articolul 770
Cauzele de stingere a servitutilor


(1) Servitutile se sting pe cale principala prin radierea lor din cartea funciara pentru una dintre urmatoarele cauze:
a) consolidarea, atunci cand ambele fonduri ajung sa aiba acelasi proprietar;
b) renuntarea proprietarului fondului dominant;
c) ajungerea la termen;
d) rascumpararea;
e) imposibilitatea definitiva de exercitare;
f) neuzul timp de 10 de ani;
g) disparitia oricarei utilitati a acestora.
(2) Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, daca servitutea este contrara utilitatii publice careia ii va fi afectat bunul expropriat.

Articolul 771
Stingerea servitutii prin neuz


(1) Termenul de 10 de ani prevazut la art. 770 alin. (1) lit. f) curge de la data ultimului act de exercitiu al servitutilor necontinue ori de la data primului act contrar servitutilor continue.
(2) Exercitarea servitutii de catre un coproprietar ori de catre uzufructuar profita si celorlalti coproprietari, respectiv nudului proprietar.

Articolul 772
Rascumpararea servitutii de trecere


(1) Servitutea de trecere va putea fi rascumparata de proprietarul fondului aservit daca exista o disproportie vadita intre utilitatea care o procura fondului dominant si inconvenientele sau deprecierea provocata fondului aservit.
(2) In caz de neintelegere intre parti, instanta poate suplini consimtamantul proprietarului fondului dominant. La stabilirea pretului de rascumparare, instanta va tine cont de vechimea servitutii si de schimbarea valorii celor doua fonduri.



Codul civil al Romaniei actualizat 2025​

Folosind linkul urmator puteti consulta Codul de procedura civila actualizat


Redactia E-juridic
de Redactia E-juridic

Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.

Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 17 Aprilie 2018
Votati articolul "Codul Civil 2025: Dezmembramintele dreptului de proprietate":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2025 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016