In ceea ce priveste regulile generale aplicabile prescriptiei extinctive, Noul Cod Civil [1] reglementeaza acum anumite aspecte ce in trecut, in lipsa unor prevederi specifice sau din cauza unor dispozitii legale (aparent) contradictorii[2], au constituit obiectul unor ample interpretari doctrinare, printre care mentionam exempli gratia obiectul prescriptiei extinctive sau persoanele care pot invoca prescriptia extinctiva.
Astfel, Noul Cod Civil mentioneaza ca dreptul material la actiune (iar nu dreptul subiectiv material in substanta sa sau dreptul procesual la actiune – dreptul de a intenta actiunea si de a sesiza organul de jurisdictie competent conferit oricarei persoane in baza principiului liberului acces la justitie) se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termen, oferind si o definitie legala a notiunii de “drept la actiune”, respectiv dreptul de a constrange o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune civila, dupa caz. Pe cale de consecinta, dreptul substantial precum si obligatia corelativa continua sa subziste si dupa implinirea termenului de prescriptie, insa ocrotirea acestui drept se poate realiza numai in cazul in care debitorul si-a executat de bunavoie obligatia, pe cale de exceptie.
Cu privire la persoanele ce pot invoca prescriptia extinctiva, discutii au fost purtate in literatura de specialitate cu privire la existenta posibilitatii ca instantele judecatoresti sa aplice, din oficiu, prevederile legale referitoare la prescriptia extinctiva, chiar si in lipsa unei cereri exprese in acest sens formulate de persoana interesata. Noul Cod Civil pune capat controverselor cu privire la acest aspect, mentionand in mod expres ca prescriptia nu opereaza de plin drept, iar organul de jurisdictie competent nu poate aplica prescriptia din oficiu, chiar daca invocarea prescriptiei ar fi in interesul statului sau al unitatilor sale administrativ-teritoriale. Prescriptia poate fi opusa numai de cel in folosul caruia curge, personal sau prin reprezentant si fara a fi tinut sa produca vreun titlu contrar ori sa fi fost de buna-credinta.
De asemenea, legat de momentul pana la care se poate invoca prescriptia, Noul Cod Civil aduce o modificare in raport de prevederile anterioare, stipuland expressis verbis in sensul in care prescriptia poate fi opusa numai in prima instanta, prin intampinare sau, in lipsa invocarii, cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, contrar prevederilor legale anterioare care permiteau ca exceptia privitoare la prescriptie sa poata fi opusa in tot cursul judecatii in prima instanta si in apel pana la inchiderea dezbaterilor.
Pe langa aceste aspecte, Noul Cod Civil aduce si o modificare semnificativa in ceea ce priveste posibilitatea modificarii regimului legal al prescriptiei. Astfel, art. 2515 alin. 2 din Noul Cod Civil acorda posibilitatea partilor care au capacitatea deplina de exercitiu de a modifica, prin acordul lor expres in acest sens, durata termenelor de prescriptie sau cursul prescriptiei, prin fixarea inceputului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de intrerupere a acesteia, dupa caz.
Exercitarea acestei posibilitati trebuie sa se realizeze in limitele si conditiile prevazute de legislatie, iar termenele de prescriptie pot fi reduse sau marite, fara insa ca noua durata a acestora sa fie mai mica de un an si nici mai mare de 10 ani, cu exceptia termenelor de prescriptie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite pana la 20 de ani.
Cu toate acestea, subliniem ca prevederile mai sus mentionate cu privire la posibilitatea modificarii regimului legal al prescriptiei extinctive nu se aplica in cazul drepturilor la actiune de care partile nu pot sa dispuna si nici actiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare si cele supuse legislatiei privind protectia consumatorului.
Avand in vedere faptul ca anterior intrarii in vigoare a Noului Cod Civil prescriptia extinctiva era reglementata ca o institutie juridica de ordine publica, ce ocrotea un interes public, clauzele prin care partile stabileau un alt termen de prescriptie decat cel prevazut de lege sau alte cauze de intrerupere sau de suspendare a cursului prescriptiei decat cele prevazute de lege erau lovite de nulitate absoluta. In acest context, evidentiem faptul ca prevederile Noului Cod Civil anterior evocate nu valideaza astfel de conventiile avand ca obiect modificarea regimului legal al prescriptiei incheiate de parti anterior intrarii in vigoare a Noului Cod Civil.
In final, mentionam ca partile nu pot deroga de la aceste prevederi legale ce le ofera acestora posibilitatea modificarii regimului legal al prescriptiei, orice conventie sau clauza contrara fiind lovita de nulitate absoluta.
[1] Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, modificata prin Legea nr. 71/2011, rectificata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 si in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011 si republicata in temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
[2] Dispozitiile legale se regaseau in Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva – Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat in Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificarile ulterioare si in Codul Civil (art. 1837 – 1845).
(Sergiu Gidei, Simona Gheorghe - "Cateva elemente de noutate aduse de Noul Cod Civil cu privire la regulile generale aplicabile prescriptiei extinctive", 2012, www.juridice.ro)
