Potrivit art. 8 din Legea 514/2003, poate fi consilier Juridic persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) este cetatean roman si are domiciliul in Romania;
b) are exercitiul drepturilor civile si politice;
c) este licentiat al unei facultati de drept;
d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; aceasta conditie se dovedeste cu certificat medical eliberat in conditiile legii;
e) nu se afla in vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de
Este nedemn de a fi consilier juridic:
a) cel care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de natura a aduce atingere profesiei de consilier juridic;
b) cel care, in exercitarea profesiei de consilier juridic, a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturi si libertati fundamentale ale omului, stabilite prin hotarare judecatoreasca irevocabila;
c) cel care este declarat nedemn pentru alte cauze de lege.
Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu:
a) calitatea de avocat;
b) activitatile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;
c) orice alta profesie autorizata sau salarizata in tara sau in strainatate;
d) functia si activitatea de administrator sau lichidator in cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara;
e) activitatea publicistica salarizata;
f) alte incompatibilitati prevazute de lege sau rezultate din conflict de interese, in conditiile legii.
Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibila cu:
a) activitatea didactica universitara si de cercetare juridica, activitatea literara, culturala si publicistica nesalarizata;
b) functia de arbitru, mediator sau expert, in conditiile legii si cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese;
c) participarea la comisii de studii, de intocmire a proiectelor de reglementari juridice;
d) orice alta activitate profesionala care nu incalca situatiile de incompatibilitate si de nedemnitate;
e) calitatea de asociat, actionar, administrator, cenzor la oricare dintre formele de organizare juridical prevazute de lege.
La debutul exercitarii profesiei, consilierul juridic efectueaza obligatoriu un stagiu de pregatire profesionala cu durata de 2 ani, perioada in care are calitatea de consilier juridic stagiar.
Conditiile efectuarii stagiului, asigurarea consilierului juridic indrumator, definitivarea si celelalte conditii din perioada stagiului sunt cele prevazute in legea pentru exercitarea profesiei de avocat si statutul profesional al acesteia, care se aplica in mod corespunzator.