Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile si obligatiile ce revin partilor, potrivit legii, pentru indeplinirea modalitatilor prevazute pentru stabilirea, exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor partilor din raportul de drept material fiscal.
Raporturile juridice se definesc ca o categorie a raporturilor sociale reglementate prin norme juridice, a caror formare, modificare sau desfiintare se produce de regula prin interventia unui fapt juridic, in cadrul carora partile apar ca titulare de drepturi si obligatii a caror realizare este asigurata, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.
La randul lor, raporturile juridice de drept fiscal sunt relatiile financiare care se formeaza in procesul de instituire si percepere a impozitelor, taxelor si altor contributii datorate bugetului public, relatii reglementate de normele de drept fiscal . Doctrina a specificat ca raporturile juridice financiare pot fi grupate in functie de particularitatile obiectului lor, in raporturi bugetare, raporturi fiscale, raporturi de credit public, raporturi privind emisiunea si circulatia baneasca, raporturi valutare, fiecare constituind o ramura a dreptului financiar .
Uneori in sfera raporturilor fiscale sunt introduse, fortat, raporturi apartinand altor ramuri de drept. Bunaoara, instanta suprema a aratat ca solicitarea salariatilor de a li se restitui anumite sume retinute cu titlu de impozit constituie un litigiu de munca, iar nu un litigiu de natura fiscala ori delictual civil.
In speta in care s-a dat aceasta solutie, instanta suprema a constatat si a argumentat urmatoarele:
„Solicitarea reclamantilor, salariati ai societatii parate, de a li se restitui anumite sume din salarii pe care parata le-a retinut cu titlu de impozit catre stat pe o perioada determinata de timp, constituie un litigiu de munca intervenit intre angajati si angajator, in legatura directa cu executarea contractelor individuale de munca incheiate intre partile in litigiu, si cu referire speciala la unul din elementele esentiale al acestor contracte, si anume salariul datorat angajatilor.
Astfel fiind, calificarea data de instante, in sensul ca litigiul ar fi de natura fiscala ori delictual-civila, se priveste ca gresita si contrara principiilor de drept mai sus enuntate.
(...) Calificarea corecta a litigiului constituie, obligatoriu, obiect de control judiciar si de stabilire a instantei competente si in compunerea legala pentru a solutiona conflictul dintre parti” .
Ultimele randuri sunt un bun impuls de a ne gandi de doua ori inainte de a stabili caracterul litigiului, calea de atac (contencios administrativ sau calea dreptului procesual civil – comun), ca si instanta competenta. O alegere gresita "se lasa" cu retrimiterea litigiului la instanta competenta sau cu respingerea actiunii.
Horatiu Sasu
Jurist si economist
Consultant in afaceri