Un judecator spune ca "suprematia dreptului UE sperie pe multi" chiar si in prezent, desi acest lucru se aplica inca din 1964. Romania a intrat in UE in anul 2007.
Inainte de toate, este indicat sa privim inspre Legea fundamentala pentru a afla ce se prevede la
art. 148 din Capitolul Integrarea Euroatlantica:
(1) Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate, se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.
(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, si pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene.
Pe baza acestor informatii incluse in
Constitutia tarii de cateva decenii deja, retinem ca dreptul Uniunii se caracterizeaza prin faptul ca este izvorat dintro sursa independenta, constituita de tratate, prin suprematia sa in raport cu dreptul statelor membre, precum si prin efectul direct al unei intregi serii de dispozitii aplicabile statelor membre si resortisantilor acestora.
Judecatorul arata ca "in temeiul principiului suprematiei dreptului comunitar, dispozitiile tratatului si actele institutiilor direct aplicabile au ca efect, in raporturile lor cu legislatia nationala a statelor membre, prin simplul fapt al intrarii lor in vigoare, nu numai de a determina inaplicabilitatea de drept a oricarei dispozitii contrare a legislatiei nationale existente, ci si – in masura in care aceste dispozitii si acte fac parte integranta, cu rang superior normelor interne, din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecarui stat membru – de a impiedica adoptarea valabila a unor noi acte normative nationale, in masura in care acestea ar fi incompatibile cu norme comunitare” (Hotararea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, Rec., p. 629, punctul 17) si „ orice instanta nationala, sesizata in cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, prin neaplicarea oricarei dispozitii eventual contrare a legislatiei nationale, indiferent daca aceasta este anterioara sau ulterioara normei comunitare".
Magistratul mai arata, in contrast cu decizia recenta a CCR cu privire la desfiintarea SIIJ, ca "instanta nationala, care a exercitat posibilitatea conferita acesteia de articolul 267 TFUE, este obligata sa urmeze, in ceea ce priveste solutionarea litigiului principal, interpretarea dispozitiilor in cauza data de Curte si, daca este cazul, trebuie sa inlature aprecierile instantei superioare in situatia in care, avand in vedere interpretarea mentionata, considera ca acestea nu sunt conforme cu dreptul Uniunii".
Finalmente, CJUE a aratat prin decizia data in C-824/18 ca "efectele legate de principiul suprematiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fara ca, in special, dispozitiile interne aferente repartizarii competentelor judiciare, inclusiv de natura constitutionala, sa poata impiedica acest lucru". Pe scurt, decizia de desfiintare a SIIJ prin hotarare judecatoreasca este corecta pentru ca dreptul UE are intaietate la aplicare.
E-JURIDIC.RO
