Material publicat de Institutul National al Magistraturii sub semnatura judecatorului Mihail Udroiu
7. Modificari referitoare la faza de urmarire penala
Cresterea semnificativa a numarului de dosare inregistrate la parchete (spre exemplu, in anul 2009, numarul dosarelor de solutionat a fost de 1.356.939, in crestere cu 13,7% fata de 1.193.614 in anul 2008) a justificat interventia legislativa punctuala prin Legea nr. 202/2010 in scopul evitarii unui blocaj in sistemul judiciar.
In acest sens, modificarile referitoare la faza de urmarire penala au ca scop asigurarea eficientei investigatiilor din faza actelor premergatoare, in situatiile in care nu este oportuna inceperea urmaririi penale, asigurarea flexibilitatii si a eficacitatii actelor procurorului prin care se dispune neinceperea urmaririi penale, in vederea limitarii supraincarcarii activitatii parchetelor, armonizarea dispozitiilor legale referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala si asigurarea unui cadru legislativ eficient in cazurile in care sunt intampinate dificultati practice la prezentarea materialului de urmarire penala.
7.1. Sesizarea organelor judiciare
Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevazut ca plangerea si denuntul trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu pe langa numele, prenumele, calitatea, si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii, indicarea faptuitorului daca este cunoscut si a mijloacelor de proba si codul numeric personal in cazul persoanelor fizice.
In cazul in care plangerea este indreptata la organul de urmarire penala competent si nu cuprinde elementele de mai sus, se restituie petitionarului pe cale administrativa, cu indicarea elementelor care lipsesc; o asemenea posibilitate nu este prevazuta, in mod inexplicabil de legiuitor, in cazul denuntului, alin. (4) al art. 223 C.proc.pen. facand trimitere numai la art. 222 alin. (9) C.proc.pen., nu si la alin. (8) al acestui articol (denuntul nu poate fi restituit pe cale administrativa).
Organele judiciare au posibilitatea de a se sesiza din oficiu in legatura cu faptele sau imprejurarile care rezulta din plangerea sau denuntul formulate cu nerespectarea dispozitiilor legale.
In vederea asigurarii celeritatii procedurilor, s-a prevazut ca plangerea sau denuntul gresit indreptate la instanta de judecata se trimite pe cale administrativa organului de urmarire penala competent. In cazul in care plangerea sau denuntul este depus la organul de urmarire penala necompetent material sau teritorial, este necesara declinarea de competenta, iar nu trimiterea administrativa, catre organul de urmarire penala competent.
Mentionarea codului numeric personal in plangere sau denunt poate contribui la eficientizarea executarii silite a cheltuielilor judiciare de catre stat. De asemenea, identificarea persoanei fizice care a formulat plangerea in bazele de date privind evidenta informatizata a persoanei nu se poate face numai prin raportare la nume, prenume, sau domiciliu/resedinta, fiind necesare si alte date care sunt implicit cuprinse in codul numeric personal (de pilda, data nasterii).
In vederea transpunerii standardelor europene in materia protectiei victimelor unor infractiuni, „mica reforma” a stipulat ca in situatia in care plangerea este intocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul Romaniei, cetatean roman, strain sau persoana fara cetatenie, prin care se sesizeaza savarsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plangerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara in materie penala se aplica in mod corespunzator.
Plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului. Potrivit Legii nr. 202/2010, in scopul asigurarii celeritatii procedurilor, in cazul in care plangerea prealabila a fost gresit indreptata la instanta de judecata se trimite pe cale administrativa organului de urmarire penala competent, fiind considerata valabila, daca a fost introdusa in termen la organul necompetent.
In cazul in care plangerea prealabila este depusa la organul de urmarire penala necompetent material sau teritorial, este necesara declinarea de competenta, iar nu trimiterea administrativa, catre organul de urmarire penala competent; plangerea prealabila este considerata valabila, daca a fost introdusa in termen la organul necompetent.
7.2. Neinceperea urmaririi penale
7.2.1. Neinceperea urmaririi penale in cazul lipsei de pericol social concret al faptei
Prin Legea nr. 202/2010 se acorda posibilitatea procurorului de a dispune neinceperea urmaririi penale si in cazul in care constata din actele premergatoare ca fapta nu prezinta pericolul social concret al unei infractiuni [art. 10 alin. (1) lit. b1) C.proc.pen.].
Urmare a modificarii alin. (2) si (3) ale art. 181 C.pen., neinceperea urmaririi penale pentru lipsa pericolului social se poate dispune de procuror, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penala, prin ordonanta:
i) in rem, in situatia in care faptuitorul nu este cunoscut, insa fapta nu prezinta pericolul social concret al unei infractiuni;
ii) in persoana, cand este cunoscut faptuitorul iar fapta nu prezinta pericolul social concret al unei infractiuni.
In acest caz, aplicarea unei sanctiuni administrative faptuitorului nu este obligatorie.
Consideram ca fata de natura solutiei pronuntate de procuror si de lipsa garantiilor procedurale ale unei aparari efective pentru faptuitor, aplicarea sanctiunii amenzii administrative ar trebui sa fie evitata [ar fi preferabil ca amenda administrativa sa fie dispusa numai in cazul solutiilor de scoatere de sub urmarire penala intemeiate pe dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. b1) C.proc.pen.].
Impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale pe motiv ca fapta nu prezinta pericolul social concret al unei infractiuni, se poate formula plangere in temeiul art. 275 - art. 278 C.proc.pen. la procurorul ierarhic superior; in cazul in care acesta respinge plangerea sau nu se pronunta asupra ei in termen de 20 de zile de la inregistrare, se poate formula plangere la instanta in temeiul art. 2781 C.proc.pen.
7.2.2. Dispunerea neinceperii urmaririi penale. Motivare. Comunicare.
Procurorul din oficiu ori in urma analizei propunerii organului de cercetare penala de a nu se incepe urmarirea penala poate dispune prin rezolutie (ordonanta in cazul lipsei pericolului social), neinceperea urmaririi penale, in cazul in care constata existenta unui impediment la punerea in miscare a actiunii penale dintre cele prevazute de art. 10 C.proc.pen. (anterior modificarilor survenite prin Legea nr. 202/2010 procurorul trebuia sa confirme prin rezolutie propunerea de neincepere a urmaririi penale).
Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevazut ca motivarea rezolutiei/ordonantei este facultativa sau poate cuprinde doar argumente suplimentare in situatia in care procurorul isi insuseste argumentele cuprinse in propunerea organului de cercetare penala. In cazul in care procurorul apreciaza ca trebuie sa motiveze personal actul (de pilda, in situatia in care procurorul este de acord cu solutia de neincepere a urmaririi penale, dar nu si cu temeiul sau motivarea din propunerea organelor de cercetare penala), rezolutia/ordonanta prin care se dispune neinceperea urmaririi penale trebuie sa cuprinda:
- data, numele, functia, parchetul din care face parte procurorul; referirea la modalitatea de sesizare, la actele premergatoare si la informatiile obtinute in urma efectuarii acestora; prezentarea pe scurt a situatiei de fapt; incadrarea juridica;
- constatarea intrunirii conditiei negative prevazute de art. 10 C.proc.pen.;
- temeiul de drept [art. 228 alin. (6) C.proc.pen.];
- dispozitia de neincepere a urmaririi penale;
- indicarea persoanei faptuitorului cu toate datele de identificare.
Cand s-a dispus neinceperea urmaririi penale, indiferent de temeiul de drept al solutiei, cheltuielile judiciare sunt suportate de stat. Ca exceptie, va fi obligata la cheltuieli judiciare persoana care a facut sesizarea in cazul in care si-a exercitat abuziv acest drept, caz in care procurorul are obligatia de a motiva aceasta dispozitie [pentru a se dispune obligarea petentului la cheltuieli judiciare, nu este necesar sa fi fost constatata in prealabil, abaterea judiciara prevazuta de art. 198 alin. (4) litera k) C.proc.pen.].
Copie de pe rezolutia/ordonanta prin care se dispune neinceperea urmaririi penale si de pe propunerea organului de cercetare penala (in cazul in care procurorul nu a motivat personal rezolutia sau a adus numai argumente suplimentare celor care se regasesc in referatul organului de cercetare penala) se comunica persoanei care a facut sesizarea, precum si, dupa caz, persoanei fata de care s-au efectuat acte premergatoare. Daca procurorul a redactat rezolutia/ordonanta prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, se va comunica numai acest act, nu si copie de pe propunerea organelor de cercetare penala.
7.3. Clasarea
In cazul in care urmarirea penala a fost inceputa in rem, nu exista invinuit in cauza (in ciuda diligentelor depuse de organele de urmarire penala, faptuitorul nu a putut fi descoperit) si se constata ca fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, procurorul dispune, prin ordonanta, clasarea, iar nu scoaterea de sub urmarire penala.
7.4. Supravegherea urmaririi penale
Prin „mica reforma” organele de cercetare penala dobandesc competenta de efectuare a actelor de cercetare penala cu privire la infractiunea de spalare a banilor, care anterior era in competenta de urmarire obligatorie a procurorului.
Intrucat prin „mica reforma” nu s-au operat modificari si cu privire la Legea nr. 508/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), pentru infractiunile de spalarea a banilor care sunt in competenta DIICOT, urmarirea penala se va efectua in continuare in mod obligatoriu de catre procuror.
Legea nr. 202/2010 nu a operat modificari in ceea ce priveste Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, pentru a permite organelor de cercetare penala sa primeasca sesizari de la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor atunci cand se constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor. De asemenea, nu a fost modificata nici Ordonanta de urgenta nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului pentru ca in situatia existentei unor indicii temeinice de spalare a banilor secretul bancar si secretul profesional sa nu fie opozabil organelor de cercetare penala.
De asemenea, organele de cercetare penala dobandesc competenta de efectuare a actelor de cercetare penala cu privire la infractiunile privind protectia muncii, care anterior era in competenta de urmarire obligatorie a procurorului.
Fata de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge in legatura cu aplicarea in timp a noii legii urmatoarele ipoteze:
i) in situatia in care urmarirea penala a fost inceputa anterior intrarii in vigoare a „micii reforme”, procurorul are obligatia de efectua urmarire penala pentru infractiunile privind protectia muncii, respectiv pentru infractiunea de spalare a banilor (urmarire penala proprie);
ii) in situatia in care urmarirea penala a fost inceputa dupa data intrarii in vigoare a „micii reforme”, procurorul va supraveghea efectuarea urmaririi penale de catre organele de cercetare penala pentru infractiunile privind protectia muncii, respectiv pentru infractiunea de spalare a banilor (supravegherea urmaririi penale);
7.5. Incetarea de drept a masurii arestarii preventive in caz de scoatere de urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale
Art. 140 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. prevedea ca masura arestarii preventive inceteaza de drept in caz de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale.
Inainte de intrarea in vigoare a „micii reforme”, art. 243 alin. (3) C.proc.pen., respectiv art. 249 raportat la art. 243 alin. (3) C.proc.pen., prevedea ca daca se descopereau impedimente la exercitarea actiunii penale prevazute de art. 10 C.proc.pen. intr-o cauza in care exista un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuia sa se pronunte asupra incetarii urmaririi penale sau scoaterii de sub urmarire penala in aceeasi zi in care a primit propunerea de la organul de cercetare penala.
Daca procurorul dispunea incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala, constatand indeplinite in cauza conditiile aratate mai sus, trebuia sa solicite de indata instantei revocarea masurii arestarii preventive, intocmind in acest sens un referat in care trebuia mentionat impedimentul prevazut de art. 10 C.proc.pen. In termen de 24 de ore de la primirea de la procuror a dosarului, instanta trebuia sa dispuna, prin incheiere, revocarea masurii arestarii preventive si punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului.
Aceste dispozitii legale ridicau mari probleme sub aspectul temeiului de drept al privarii de libertate a persoanei impotriva careia nu mai este formulata nicio acuzatie penala, in perioada cuprinsa intre momentul dispunerii solutiei de netrimitere in judecata de catre procuror si cea a punerii sale efective in libertate. In aceasta interval de timp, persoana care nu mai avea calitate de invinuit sau inculpat, ca urmare a dispunerii de catre procuror a solutiei de netrimitere in judecata, datorita constatarii existentei unui impediment la exercitarea actiunii penale, era privata de libertate in lipsa vreunui temei de drept intern, fiind astfel incalcate exigentele art. 5 parag. 1 din
Conventia europeana.
In vederea evitarii unei privari nelegale de libertate prin Legea nr. 202/2010 a fost modificat art. 140 alin. (3) C.proc. pen. astfel ca procurorul, din oficiu sau in urma informarii organului de cercetare penala, are obligatia, potrivit competentelor prevazute de lege, sa constate incetarea de drept a masurii preventive trimitand, in vederea punerii de indata in libertate a celui retinut sau arestat, administratiei locului de detinere o copie de pe ordonanta prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale ori un extras cuprinzand urmatoarele mentiuni: datele necesare pentru identificarea invinuitului sau inculpatului, numarul mandatului de arestare, numarul si data ordonantei, precum si temeiul legal al liberarii.
In mod corelativ a fost modificat art. 243 alin. (3) C.proc. pen. prevazandu-se ca: „Atunci cand cazul de incetare a urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie sa se pronunte asupra incetarii urmaririi penale in aceeasi zi in care a primit propunerea de incetare de la organul de cercetare penala. Daca procurorul a dispus incetarea urmaririi penale, masura arestarii preventive inceteaza de drept, invinuitul sau inculpatul fiind pus de indata in libertate.“, respectiv art. 245 alin. (3) C.proc.pen. potrivit caruia „In cazul in care incetarea urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, in ordonanta se va face mentiune si cu privire la constatarea incetarii de drept a masurii arestarii preventive.“. Aceste dispozitii legale se aplica in mod corespunzator si in cazul in care se dispune scoaterea de sub urmarire penala.
