Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Noutati Juridice 2024 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Ordinul de protectie va putea fi emis pentru toate formele de violenta. Guvernul a adoptat noua lege

Ordinul de protectie va putea fi emis pentru toate formele de violenta. Guvernul a adoptat noua lege
Guvernul a aprobat, in sedinta de joi, proiectul de lege initiat de Ministerul Justitiei privind ordinul de protectie, prin care se propune introducerea unui instrument juridic care sa fie aplicat pentru TOATE formele de violenta, similar celui aplicat pentru prevenirea si combaterea violentei domestice.

"Este un proiect care protejeaza victimele violentei, nu doar pe cele care fac parte din familii, impotriva agresorilor. Este legea ordinului de protectie, o initiativa de care societatea romaneasca are foarte mare nevoie pentru a putea combate violenta si care asigura cadrul legal necesar pentru profesionisti, pentru politisti, pentru magistrati, procurori, judecatori, pentru a preveni cazurile grave de violenta, multe dintre ele dezbatute public in societatea romaneasca", a declarat Alina Gorghiu, la Palatul Victoria.

Actul normativ extinde aplicarea unui instrument juridic deja dovedit ca eficient in practica, in vederea protejarii tuturor victimelor actelor de violenta, fara restrangere la cadrul domestic reglementat in prezent prin legea 217/2003, se arata in comunicatul Ministerului Justitiei.

Pana acum, ordinul de protectie legiferat in 2012 si ordinul de protectie provizorie legiferat in 2018 protejau doar victimele violentei domestice.

Noul act normativ introduce ordinul de protectie provizoriu, care se emite de indata, la cererea scrisa a victimei actelor de violenta sau, dupa caz, a tutorelui ori a altui reprezentant legal al acesteia, de catre politistii care iau cunostinta de savarsirea unui act de violenta, iar din evaluarea situatiei rezulta ca exista risc iminent cu privire la savarsirea unor noi violente impotriva victimei.

Conform actului normativ, prin acte de violenta se intelege:

a) orice lovire sau act de violenta cauzatoare de suferinte fizice;

b) orice act de violenta de natura sexuala;

c) amenintarea unei persoane cu savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare ilicite indreptate impotriva sa ori a altei persoane, daca este de natura sa ii produca o stare de temere;

d) fapta repetata de urmarire a unei persoane, fara drept sau fara un interes legitim ori de supraveghere a locuintei, a locului de munca sau a altor locuri frecventate de catre aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicari prin mijloace de transmitere la distanta care, prin frecventa, continut sau momentul in care sunt emise creeaza temere, precum si alte actiuni cu efect similar;

e) orice act de hartuire online, mesaje online instigatoare la ura, urmarire online, amenintari online, publicarea neconsensuala de informatii si continut grafic intim, accesul ilegal la comunicatii si date private si orice alta forma de utilizare abuziva a tehnologiei informatiei si a comunicatiilor, cu scopul de a umili, speria, reduce la tacere victima;

f) incercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrangere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa isi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura judiciara;

g) orice alte acte de violenta fizica sau psihica ce pun in pericol viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea unei persoane.

Un alt articol din noua lege prevede ca, pentru verificarea sesizarilor privind actele de violenta, aflarea adevarului si solutionarea justa a sesizarii, politistii au dreptul sa obtina probe prin urmatoarele mijloace:
a) constatarea directa si consemnarea celor constatate intr-un inscris;
b) inregistrarea celor constatate cu mijloacele tehnice din dotare;
c) consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atributiilor de serviciu si consemnarea celor constatate intr-un inscris;
d) declaratiile persoanelor implicate in actele de violenta, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violenta si ale altor persoane care pot comunica informatii cu privire la persoanele implicate in actele de violenta;
e) inregistrari video sau audio ori fotografii, indiferent de provenienta acestora;
f) inscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postarilor in mediul electronic si/sau de telefonie mobila.
 

Redactia E-juridic
de Redactia E-juridic

Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Ordinul de protectie va putea fi emis pentru toate formele de violenta. Guvernul a adoptat noua lege":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Poate sunteti interesat si de:

©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016