Club Juridic - Tu intrebi, Specialisti raspund!

Incredintarea minorului


Cuvinte cheie: Proceduri, incredintarea minorului, codul familiei, autoritate parinteasca


Incredintarea minorului catre unul din parinti era reglementata in art. 42 – 44 din Capitolul IV – Desfacerea casatoriei din Titlul I – Casatoria din Codul familiei.


Odata cu adoptarea noului Cod civil si abrogarea Codului familiei s-a renuntat la institutia incredintarii minorului, care acorda o pozitie privilegiata parintelui caruia i se incredinta copilul, acesta exercitand singur drepturile parintesti atat in ce priveste persoana copilului cat si bunurile acestuia.
 
Noul Cod civil a introdus notiunea autoritatii parintesti, care revine in comun ambilor parinti chiar si in caz de divort, conform art. 483 si 397 NCC.

In acelasi timp, a reglementat stabilirea locuintei minorului cu scopul de a fixa un domiciliu pentru minorul ai carui parinti nu au o locuinta comuna, inclusiv parintii divortati.
 
Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc persoana si bunurile copilului si apartine in mod egal ambilor parinti care o exercita numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia (art. 483 NCC).

Autoritatea parinteasca se exercita pana cand copilul dobandeste capacitatea deplina de exercitiu (art. 484 NCC).

Daca exista neintelegeri intre parinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la indeplinirea indatoririlor parintesti, instanta de tutela, dupa ce ii asculta pe parinti si luand in considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosociala, hotaraste potrivit interesului superior al copilului cu ascultarea acestuia (art. 486 NCC).

Diurna Legala
Diurna Legala

Vezi detalii

Colectarea si Recuperarea debitelor comerciale si civile
Colectarea si Recuperarea debitelor comerciale si civile

Vezi detalii



 
Drepturile si indatoririle parintesti sunt prevazute in art. 487 – 502 NCC.

Parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca. Fata de tertii de buna-credinta, oricare dintre parinti, care indeplineste singur un act curent pentru exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti, este prezumat ca are si consimtamantul celuilalt parinte (art. 503 NCC).
 
Daca parintii sunt divortati, autoritatea parinteasca se exercita potrivit dispozitiilor referitoare la efectele divortului in raporturile dintre parinti si copii (art. 504 NCC).

Odata cu pronuntarea divortului, instanta de tutela hotaraste asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii asculta, ca si pe minor (art. 396 NCC).

Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.

Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.

Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia (art. 397 – 398 NCC).
 
In cazul copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita concomitent sau, dupa caz, succesiv fata de ambii parinti, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc.

Daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort.

Instanta sesizata cu o cerere privind stabilirea filiatiei este obligata sa dispuna asupra modului de exercitare a autoritatii parintesti, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort (art. 505 NCC).
 
Cu incuviintarea instantei de tutela parintii se pot intelege cu privire la exercitarea autoritatii parintesti sau cu privire la luarea unei masuri de protectie a copilului, daca este respectat interesul superior al acestuia.

Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile (art. 506 NCC).

Daca unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa, celalalt parinte exercita singur autoritatea parinteasca (art. 507 NCC).
 
           In prezent instantele judecatoresti ezita sa incuviinteze exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, chiar si cand celalalt isi exprima acordul.

           Desi acest lucru nu este echivalent cu incredintarea copilului spre crestere si educare, asa cum era reglementata de Codul familiei, ar fi de dorit o mai mare flexibilitate a instantelor in aceasta privinta, mai ales atunci cand exista invoiala parintilor, conform art. 506 NCC.

           Este de presupus ca atunci cand exista neintelegeri grave intre soti, de natura a face imposibila continuarea casatoriei, exercitarea in comun a autoritatii parintesti in conditiile stabilirii domiciliului minorului la un parinte poate submina autoritatea acestuia si-l expune eventualelor hartuieli ulterioare ale celuilalt parinte, care detine astfel un mijloc de presiune asupra parintelui care creste in fapt copilul (cea mai frecventa forma a acestui comportament fiind refuzul de a permite plecarea in vacanta in strainatate).

De aceea, cand ambii parinti isi exprima acordul in cursul procesului de divort, este preferabil ca instanta sa incuviinteze exercitarea autoritatii parintesti de catre parintele la care locuieste minorul. Mai exista si alte forme de invoiala a parintilor cu privire la exercitarea in comun a autoritatii parintesti, prin care sa se delimiteze anumite cazuri in care decizia sa apartina parintelui la care se afla copilul.

Data aparitiei: 29 August 2013

Cat de utila va este aceasta informatie?

Noteaza folosind stelele!

Rating:

Nota: 5 din 1 voturi
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

ClubJuridic.ro - intrebarea zilei

Legea 544/2001. Rea-credinta pentru solicitarea informatiilor din oficiu.

Intrebare: D-na consilier, Am întrebat pe forum dacă informațiile de interes public comunicate din oficiu mai pot fi solicitate instituției publice sau nu. Dvs. mi-ați oferit un răspuns clar și logic și m-ați învățat că limitarea dreptului petiționarului cu privire la solicitarea, prin cerere, și a informațiilor deja comunicate (afișate de exemplu) e abuzivă întrucât contravine legii 544/2001 care definește informația de interes public drept „orice informație privind activitatea sau care rezultă din activitatea...”. Cu toate acestea, căutând prin diverse hotărâri judecătorești de pe diverse site-uri am dat peste una, a Curții de Apel Pitești, care conține următoarea mențiune în motivare: „În speță, informațiile de interes public solicitate de către reclamant prin primul motiv de recurs au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel că instituția publică nu mai avea obligația să le comunice și la cerere, altfel s-ar interpreta că reclamantul are o atitudine abuzivă în exercitarea drepturilor sale.” Sursa: http://jurisprudentacedo.com/Instantei-de-contencios-administrativ-ca-sa-constante-incalcarea-legii-privind-liberul-acces-la-informatiile-de-interes-public-si-sa-dispuna-obligarea.html (al 8-lea paragraf, de jos în sus, de la „Pentru aceste motive In numele legii..”) Mie mi se pare absurdă motivarea cum că solicitarea informațiilor comunicate din oficiu denotă rea-creadința din partea petentului. În primul rând, majoritatea celor care solicită informațiile sunt profani în ale dreptului. Deci nu cunosc nici legile și nici nu știu să intepreteze acolo unde textul e ambiguu. Dacă informațiile sunt afișate la avizier, la sediul instituției, ar insemna ca fiecare cetățean care se nimerește să solicite informațiile respective, ar trebui să se deplaseze poate din alt colț al țării, la avizier să facă poze. Ori scopul legii a fost tocmai acela de a facilita accesul cetățeanului la informațiile cu caracter public și de a crește transparența în utilizarea banilor publici. Drept urmare, socotesc decizia Curții neprofesionistă. Mai mult, normele metodologice de aplicare a legii 544/2001 prevăd că, în termen de 5 zile, solicitantului îi este comunicată sursa unde poate accesa informațiile comunicate din oficiu. Dar dacă e să găsim nod în papură și să ne agățăm de virgule, așa cum mi se pare că a făcut completul (cu exceptia unui judecator cu opinie distinctă), obligația de a comunica sursa unde se găsesc informațiile, așa cum e formulată în norme, nu anulează obligația de a da curs solicitării și de a transmite informațiile solicitate per se. Normele instituie, deci, doar o obligație în plus întrucât nu se regăsesc termeni precum „doar, numai etc.” (e.g. se va comunica doar sursa...). Dar apoi mi-a sărit în ochi invocarea art. 13 din Norme care spune că pentru orice alte informații, cu excepția celor comunicate din oficiu, se va face o cerere in baza art. 6 din legea 544/2001. Dvs. ce părere aveți? E fondată decizia Curții sau nu? Și ce te faci când ultima instanță de apel/recurs decide prost și emite o hotărâre irevocabilă? Recursul in interesul legii nu ar schimba cu nimic hotararea. Ar institui doar o practica uniforma in sistemul instantelor de judecata. Cu stima.

Raspuns: Domnule Radu, eu nu comentez aici probleme teoretice de drept sau decizii ale instantelor, ci incerc... [citeste tot raspunsul aici...]



Top articole

 NOUL COD RUTIER - actualizat [Vizualizari: 389060]
 Acte necesare - Cazier judiciar [Vizualizari: 379187]
 Codul Civil [Vizualizari: 297033]
 Cod CAEN - Actualizat 2008 [Vizualizari: 257357]
 Codul familiei - actualizat [Vizualizari: 180357]