Exercitarea autoritatii parintesti presupune exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti. In principiu, autoritatea parinteasca este exercitata de ambii parinti impreuna. Exercitiul comun al autoritatii parintesti fundamenteaza prezumtia mandatului tacit reciproc intre parinti, reglementata de art. 503 alin. (2) NCC.
Codul civil nu reglementeaza foarte clar situatiile in care judecatorul divortului poate dispune exercitiul autoritatii parintesti de unul dintre parinti, respectiv de ambii. Prin reglementarea regulii conform careia exercitiul apartine ambilor parinti s-a urmarit alinierea reglementarii romanesti la majoritatea sistemelor din Europa, care prevad ca ambii parinti, indiferent ca sunt sau nu impreuna, trebuie sa-si asume obligatiile parintesti, sa inteleaga ca orice copil are nevoie sa fie crescut de ambii parinti si sa nu abandoneze exercitiul drepturilor si obligatiilor parintesti.
In reglementarea divortului este statuata regula conform careia autoritatea parinteasca se exercita de catre ambii parinti (art. 397) dar conform art. 398, pentru motive intemeiate, se poate dispune exercitarea ei de catre unul dintre parinti. Textul nu lamureste sfera de aplicare a motivelor temeinice.
Art. 507, la randul sau, enumera situatii general valabile care vor conduce la exercitarea autoritatii parintesti de un singur parinte, fiind aplicabil deopotriva pentru ipoteza parintilor casatoriti si a celor divortati.
Dificultatea rezida in aprecierea „motivelor intemeiate”, altele decat cele mentionate la art. 507 NCC. In practica, astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violentele exercitate de catre unul dintre parinti sau stabilirea unuia dintre parinti in strainatate, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declaratii de martori, chiar recunoasterea parintelui care a exercitat violentele etc. Potrivit unui alt punct de vedere, aceste motive pot fi apreciate ca temeinice pentru dispunerea exercitarii autoritatii parintesti de catre unul dintre parinti doar atunci cand se manifesta in raporturile dintre parinte si copil (de exemplu, un eventual dezinteres fata de copil manifestat pana la divort).
Intr-un context mai general, linia de demarcatie intre continutul notiunilor de stabilire a locuintei minorului si de exercitare a autoritatii parintesti este extrem de sensibila; in acest sens, in practica, cel putin la nivelul instantelor de control judiciar pare ca exista o confuzie intre cele doua notiuni, iar art. 487 NCC, care explica continutul notiunii de „autoritate parinteasca” prin enumerarea unor elemente preluate din practica instantelor privitoare la incredintarea minorilor unuia dintre parinti ar putea fi vazut ca un element de natura sa perpetueze aceasta confuzie intre conceptul de „autoritate parinteasca” si cel de ingrijire si supraveghere a activitatii de zi cu zi a copilului.
S-a mai subliniat ca art. 507 nu stabileste o simpla exceptie de la exercitarea in comun a autoritatii parintesti, ci veritabile situatii exceptionale in care autoritatea parinteasca se exercita de catre un singur parinte, de interpretare restrictiva, situatii care ar trebui sa intervina foarte rar si care pot fi subsumate ipotezei in care unul dintre parinti se afla in imposibilitate de a-si exprima vointa. O atare interpretare restrictiva exclude posibilitatea analizarii sub aceasta reglementare a ipotezelor de tipul stabilirii domiciliului unuia dintre parinti in strainatate, cand, gratie mijloacelor de comunicare moderne, poate fi asigurata exercitarea autoritatii parintesti in comun, sau chiar a situatiilor de comportament violent din partea unui parinte. In sprijinul acestei interpretari au fost aduse si argumente desprinse din jurisprudenta belgiana, in care s-a aratat ca exercitiul autoritatii parintesti dupa divort de catre un singur parinte nu poate fi justificat de motive precum stabilirea domiciliului in strainatate, consumul de alcool sau de droguri, orientarea homosexuala a unuia dintre parinti si faptul ca acesta traieste intr-un cuplu de acest fel, intrucat este posibila consultarea parintelui (aspect ce tine de esenta exercitarii autoritatii parintesti) care are capacitate de exercitiu, nefiind impiedicat de nimic sa-si exprime vointa, iar pe de alta parte, parintele nu trebuie incurajat sa abandoneze obligatiile pe care le are referitor la deciziile care il privesc pe copil, sa renunte la drepturile si indatoririle sale parintesti.
Cand vorbim de autoritate parinteasca ne referim la orientarea generala a copilului si la ceea ce este important pentru el, iar nu la decizii care privesc viata de zi cu zi (de exemplu, chiar daca unul din parinti este plecat, celalalt il consulta in permanenta), iar aceasta trebuie sa se exercite in comun si dupa divort, pentru ca divortul este al parintilor, nu al copilului de unul dintre parinti. Codul civil se refera si la bunurile copilului; daca acesta are, de exemplu, un apartament, parintii, indiferent daca sunt casatoriti sau nu, trebuie sa ia decizii cu privire la acel bun. Este vorba despre institutia administrarii simple (preluata tot din dreptul provinciei Quebec). In exercitarea autoritatii parintesti, parintele se comporta ca un administrator cu privire la bunurile minorului; prin urmare, notiunea de „autoritate parinteasca” se refera la dreptul de a decide cu privire la tot ce tine de viata si averea copilului.
In practica va fi necesara schimbarea mentalitatii de pana acum, conform careia copilul era incredintat mamei care lua toate deciziile.
In dreptul din Quebec se pune un accent deosebit pe notiunea de „garde”, care se concretizeaza, de pilda, in faptul ca parintele la care copilul se afla in ingrijire trebuie sa il instiinteze si consulte in permanenta pe celalalt parinte cu privire la starea copilului.
Prin analogie, se poate spune ca autoritatea parinteasca poate fi asimilata unui drept subiectiv, care nu se pierde de niciunul din parinti in nicio circumstanta, ea fiind un dat nascut din legatura naturala dintre parinte si copil iar exercitiul autoritatii parintesti cu exercitarea acestui drept subiectiv.
Renuntarea la notiunea de incredintare a minorului a fost determinata de necesitatea schimbarii mentalitatii conform careia parintele caruia ii era incredintat copilul putea exercita discretionar autoritatea pe care i-o conferea calitatea de parinte; trecerea la conceptul de „stabilire a locuintei copilului la unul din parinti” s-a realizat si in dreptul francez si belgian iar aceasta notiune a evoluat, ajungandu-se la conceptul de „locuinta partajata a copilului” care presupune stabilirea locuintei copilului la fiecare dintre parinti, pe intervale de timp determinate. Diferenta intre incredintarea copilului spre crestere si educare si stabilirea locuintei copilului este ca, in acest din urma caz, parintele la care copilul locuieste nu mai are singur dreptul de a-l creste si educa.
In Codul civil belgian, regula stabilita din anul 2006 este partajarea in proportie de 50% a locuintei stabilite pentru copil intre cei doi parinti. Unul dintre criteriile avute in vedere de jurisprudenta belgiana in acordarea exercitiului autoritatii parintesti unuia dintre parinti, criteriu utilizat si la stabilirea locuintei copilului, este asa-numitul „principiu californian”, care consta in capacitatea fiecaruia dintre parinti de a respecta drepturile parintesti ale celuilalt. Tot in jurisprudenta belgiana s-au cristalizat cu privire la exercitiul autoritatii parintesti urmatoarele reguli:
- niciun argument de principiu nu poate inlatura exercitarea in comun a autoritatii parintesti (de exemplu: sexul, varsta copilului);
- imprejurarile nerelevante nu constituie motive temeinice in acest sens (de exemplu, un parinte se face vinovat de violente conjugale, prezinta un handicap fizic, faptul ca un parinte devine homosexual, plecarea parintelui in strainatate), pentru ca este vorba doar de contributia unui parinte la luarea unei decizii privitoare la copil. In ipoteza unei situatii conflictuale care afecteaza comunicarea dintre parinti s-a pus insa problema daca este in interesul copilului sa se dispuna exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte.
- trebuie avute in vedere doar fapte concrete, care pot fi dovedite;
- probatoriul trebuie sa poarte asupra urmatoarelor elemente cumulative: dovada de catre sotul solicitant a suferintei copilului care se afla sub autoritatea ambilor parinti; stabilirea unei legaturi de cauzalitate intre suferinta copilului si exercitarea in comun a autoritatii parintesti; demonstrarea faptului ca solutia consta in exercitarea autoritatii parintesti exclusiv de catre parintele solicitant.
La finalul discutiilor pe acest punct s-a concluzionat asupra urmatoarelor:
- exercitarea autoritatii parintesti presupune exercitarea tuturor drepturilor si indatoririlor parintesti;
- autoritatea parinteasca poate fi exercita de unul dintre parinti, in cazurile general prevazute de art. 507 NCC, indiferent ca parintii sunt casatoriti sau divortati;
- in caz de divort, asupra exercitarii autoritatii parintesti de catre un singur parinte va dispune instanta de tutela, iar aceasta presupune consultarea celuilalt parinte in toate aspectele care exced sferei vietii curente.
Dispozitii legale relevante din Codul civil:
Art. 398. Exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte
(1) Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
(2) Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.
Art. 399. Exercitarea autoritatii parintesti de catre alte persoane
(1) In mod exceptional, instanta de tutela poate hotari plasamentul copilului la o ruda sau la o alta familie ori persoana, cu consimtamantul acestora, sau intr-o institutie de ocrotire. Acestea exercita drepturile si indatoririle care revin parintilor cu privire la persoana copilului.
(2) Instanta stabileste daca drepturile cu privire la bunurile copilului se exercita de catre parinti in comun sau de catre unul dintre ei.
Art. 503. Modul de exercitare a autoritatii parintesti
(1) Parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca.
(2) Fata de tertii de buna-credinta, oricare dintre parinti, care indeplineste singur un act curent pentru exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti, este prezumat ca are si consimtamantul celuilalt parinte.
Art. 504. Exercitarea autoritatii parintesti in caz de divort
Daca parintii sunt divortati, autoritatea parinteasca se exercita potrivit dispozitiilor referitoare la efectele divortului in raporturile dintre parinti si copii.
Art. 505. Copilul din afara casatoriei
(1) In cazul copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita concomitent sau, dupa caz, succesiv fata de ambii parinti, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc.
(2) Daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort.
(3) Instanta sesizata cu o cerere privind stabilirea filiatiei este obligata sa dispuna asupra modului de exercitare a autoritatii parintesti, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort.
Art. 506. Invoiala parintilor
Cu incuviintarea instantei de tutela parintii se pot intelege cu privire la exercitarea autoritatii parintesti sau cu privire la luarea unei masuri de protectie a copilului, daca este respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Aceste solutii si interpretari au fost enuntate la sediul Institutului National al Magistraturii, unde a avut loc anul acesta conferinta Dispozitii ale Noului Cod Civil in materia Dreptului familiei – unificarea practicii, moderata de doamna judecator dr. Cristiana Craciunescu, formator INM.
