Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, estimeaza ca in decurs de 10 ani ar putea fi consolidate cladirile cu risc seismic din Bucuresti.
Edilul a precizat, intr-o conferinta de presa, ca legislatia care vizeaza consolidarea cladirilor a fost imbunatatita, dar obtinerea acordului tuturor proprietarilor reprezinta in continuare o "dificultate", mai ales atunci cand este vorba despre blocuri cu multe apartamente.
"In primul rand, de asta am dat drumul in masa la sute mii de metri patrati de expertizare, noi trebuie sa ajungem sa avem o situatie reala a ceea ce este de consolidat. Daca exista banii si faptul ca statul roman are aceasta vointa de a finanta tot ce inseamna consolidare, probabil, cum se intampla in administratie, lucrurile decurg relativ lent, pana lumea invata, pana lumea incepe sa aiba incredere, probabil ca o sa ajungem si noi, in conditiile in care finantarea exista, sa avem de ordinul sutelor de cladiri consolidate pe an. Si, atunci, putem sa ne gandim la un interval de 10 ani", a sustinut Nicusor Dan, citat de
Agerpres.
El a mentionat ca Administratia pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic a platit pentru expertizarea a sute de imobile din Capitala si exista zeci de cladiri pentru care a fost realizata proiectarea, astfel incat sa poate fi deschis santierul. Pentru o parte dintre aceste proiecte a fost obtinuta finantare PNRR. Totodata, Primaria Capitalei a depus cereri de finantare prin programul national gratuit initiat de Ministerul Dezvoltarii.
Nicusor Dan a estimat ca, in perioada urmatoare, ar putea incepe lucrarile de consolidare pentru cel putin doua blocuri mari.
Va recomandam
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
Vacanta! Distractie si pregatire in acelasi timp! Iata lucrarea noastra cu 25 de tipuri de compuneri perfect adaptate preocuparilor copiilor din clasele III-IV! Stim, copilul dvs. este in vacanta. E o perioada binemeritata de relaxare, desigur, dar totodata, din punct de vedere scolar, este si o perioada periculoasa: o pauza totala timp de 3...
"Aici este o problema care vine de la nivel central - faptul ca, pentru a accesa banii care sunt gratuiti pentru consolidare, trebuie sa ai acordul tuturor proprietarilor. Deci, daca ai un bloc mare, in care ai 150 de apartamente, trebuie sa ai acordul celor 150 de proprietari. De aici vine dificultatea pentru care nu sunt asa de multe aplicatii cum ne-am fi dorit. Adica, noi suntem un intermediar intre asociatia de proprietari si minister. Facem toate eforturile sa avem aplicatii pe care sa le ducem la minister, dar, acolo unde sunt blocurile mari, probabilitatea ca toti oamenii sa se inteleaga, din pacate, este mica", a explicat el.
Totodata, primarul general a admis ca oamenii nu au incredere in programele de consolidare, ca urmare a modului in care au fost realizate acestea in ultimii 20 de ani.
"Oamenii, sa o spun foarte direct, nu au incredere in programele de consolidare, din cauza a ceea ce s-a intamplat de 20 de ani cel putin, de cand Primaria spune ca ii ajuta si nu ii ajuta", a declarat Nicusor Dan.
Potrivit edilului general, noua lege a consolidarii rezolva o serie de "probleme mari" din cauza carora nu s-au accesat bani in anii anteriori.
"De exemplu, finantarea era anuala si nu multianuala. Si atunci, o autoritate locala, oricat de bine intentionata era, nu putea intr-un an sa faca si proiectul, si executia, sa si deconteze banii. Asta este unul dintre motive. Un alt motiv era ca se finantau apartamentele, dar nu se finantau asa-numitele spatii cu alte destinatie. Deci, daca intr-un bloc aveai 50 de apartamente, iar la parter aveai doua sau trei spatii comerciale, proprietarii si Primaria, ca sa acceseze banii, trebuiau sa se inteleaga ei intre ei, cu acel imprumut pe 25 de ani pe care il dadea statul si trebuia sa ii convinga si pe cei cu spatiile comerciale de la parter sa investeasca integral din banii lor acest proces de consolidare. Si, de foarte multe ori, nu reuseau. Deci, acestea erau problemele mari", a mai explicat el.