CEDO - Cauza Savulescu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Cauza Savulescu impotriva Romaniei 

Sectia a III-a
HOTARAREA din 12 iulie 2007 in Cauza Savulescu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 1696/03) Strasbourg

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate suferi modificari de forma.

In Cauza Savulescu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din:

Domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan,

Doamnele E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan,
Domnul      E. Myjer,
Doamnele   I. Ziemele,  I. Berro-Lefevre, judecatori,
si domnul S. Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 21 iunie 2007, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:
     
PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 1696/03, introdusa impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Savu Crivat Savulescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 6 ianuarie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
     
2.  Reclamantul a fost reprezentat de A. Musetescu, avocat din Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Beatrice Ramascanu si apoi de doamna R. Pasoi, co-agent, de la Ministerul Afacerilor Externe.
     
3. La 24 iunie 2005, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului cererea. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3 al Conventiei, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
     
IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
 
4. Reclamantul s-a nascut in anul 1941 si are domiciliul in Bucuresti.
     
5. In 1950, in temeiul decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia unui bun imobiliar, situat la nr. 5 in strada Chopin, sectorul 2, Bucuresti si format dintr-o casa cu mai multe apartamente si terenul aferent. Acest bun imobiliar apartinea parintilor reclamantului. Printre aceste apartamente statul a nationalizat si apartamentele nr. 1 si 3.
 
6. La 17 mai 1996, in urma unei actiuni in revendicare imobiliara formulata in fata Judecatoriei Bucuresti, reclamantul a obtinut o sentinta definitiva care constata ilegalitatea nationalizarii respectivului bun imobiliar si ordona autoritatilor sa i-l restituie, integral, in calitate de mostenitor. Aceasta sentinta a devenit definitiva prin neapelare.
 
7. La 26 noiembrie 1996 si 31 martie 1997 statul a vandut, in temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentele nr. 1 si 3 chiriasilor care le ocupau. De aceea reclamantul s-a aflat in imposibilitatea de a recupera bunul imobiliar integral.
 
8. In 1998 reclamantul a cerut instantelor sa constate nulitatea vanzarii celor doua apartamente. In sprijinul cererii sale el a invocat sentinta definitiva din 17 mai 1996 a Judecatoriei Bucuresti, care recunostea dreptul sau de proprietate, precum si reaua credinta a partilor contractante.
 
9. In privinta anularii contractului de vanzare privind apartamentul nr. 3, printr-o hotarare din 25 septembrie 2001 Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce a considerat ca partile parate incheiasera contractul cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/95 si ca erau de buna credinta, a respins definitiv actiunea reclamantului. Curtea de apel nu a acordat reclamantului nicio despagubire.
 
10. In ceea ce priveste actiunea asupra vanzarii apartamentului nr. 1, printr-o hotarare din 5 martie 2002, Curtea de apel Bucuresti a confirmat definitiv o sentinta din 18 ianuarie 2000 pronuntata de Judecatoria Bucuresti, anuland contractul de vanzare din cauza relei credinte a partilor contractante.
 
11. Dupa adoptarea Legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 asupra restituirii bunurilor nationalizate, reclamantul a cerut sa fie despagubit pentru pierderea bunului sau rezultat din vanzare, la nivelul valorii de piata a bunului, conform prevederilor legii. Nici pana astazi reclamantul nu a fost despagubit.
 
12. O cerere care viza introducerea unui recurs extraordinar in anulare impotriva hotararii din 25 septembrie 2001 a fost respinsa printr-o scrisoare din 12 septembrie 2002 a Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
 
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
 
13. Dispozitiile legale si jurisprudenta interne pertinente sunt descrise in Hotararea Strain impotriva Romaniei din  21 iulie 2005 (nr. 57001/00, paragrafele 19-26, CEDO 2005-...).
 
14. Dispozitiile legale si jurisprudenta interne descrise in Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei ([GC], nr. 28342/95, CEDO 1999 – VII, pag. 250-256, paragrafele 31-44) sunt de asemenea pertinente in prezenta cauza.
 
15. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv de catre stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificata de Legea nr. 247 publicata in Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despagubire permitand beneficiarilor sa aleaga intre o compensatie sub forma bunurilor si serviciilor si o compensatie sub forma despagubirii banesti la valoarea de piata a bunului ce nu poate fi restituit in natura in momentul acordarii sumei.
 
16. Dispozitiile pertinente ale Legii nr. 10/2001 (republicata) modificata de Legea nr. 247/2005 prevad urmatoarele:

Articolul 1

Ğ 1. Imobilele preluate in mod abuziv de stat (...) in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie, in natura.

2. In cazurile in care restituirea in  natura nu este posibila se vor stabili  masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii (...) cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv. (...). ğ

Articolul 10
 
Ğ 1) In situatia imobilelor preluate in mod abuziv si ale caror constructii edificate pe acestea au fost demolate total sau partial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile ramase nedemolate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

8)  Valoarea corespunzatoare a constructiilor preluate in mod abuziv si demolate se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare in functie de volumul de informatii puse la dispozitia evaluatorului.

9)   Valoarea terenurilor,  precum si  a constructiilor nedemolate preluate in mod abuziv, care nu se pot restitui in natura, se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii,  stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. ğ

Articolul 20

Ğ 1) Persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea in natura, cu obligatia returnarii sumei reprezentand despagubirea primita, actualizata cu indicele inflatiei, daca imobilul nu a fost vandut pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

2)   In   cazul   in   care   imobilul   a   fost   vandut   cu respectarea   prevederilor   Legii   nr.    112/1995   (...) persoana indreptatita are dreptul  la masuri reparatorii prin   echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. Daca persoanele indreptatite au primit despagubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzatoare a imobilului. (...). ğ

Articolul 45

Ğ Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii. (...). ğ
 
17. Dispozitiile pertinente ale Legii nr. 247/2005 sunt descrise in Hotararea Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4596/03, paragraful 24, 16 februarie 2006).

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

18. Reclamantul se plange ca imposibilitatea de a reintra in posesia apartamentului nr. 3 i-a incalcat dreptul la respectarea bunurilor sale recunoscute de art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede urmatoarele:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
 
A. Asupra admisibilitatii
 
19. Guvernul invoca inadmisibilitatea acestei plangeri pentru nerespectarea termenului de sase luni in masura in care cererea a fost inaintata la 6 ianuarie 2003, in conditiile in care ultima decizie interna definitiva in sensul art. 35 alin. 1 din Conventie a fost pronuntata la 25 septembrie 2001 de Curtea de Apel Bucuresti.
 
20. Reclamantul cere respingerea exceptiei ridicate de Guvern. In opinia sa, termenul de sase luni prevazut de art. 35 alin. 1 din Conventie trebuie calculat incepand din 12 septembrie 2002, data respingerii cererii sale de recurs in anulare.
 
21. Curtea constata ca ultima decizie interna in sensul art. 35 alin. 1 din Conventie este cea pronuntata la 25 septembrie 2001 de Curtea de Apel Bucuresti si nu decizia din 12 septembrie 2001 de respingere a cererii reclamantului de recurs in anulare, aceasta ultima decizie fiind pronuntata in urma unei cai de atac extraordinara, care nu poate fi luata in calcul in speta.
 
22. Curtea aminteste, in primul rand, ca reclamantul se afla de mai multi ani in imposibilitatea de a beneficia de dreptul sau de proprietate asupra apartamentului nr. 3, in ciuda existentei unei decizii definitive care ii recunoaste explicit acest drept. De altfel, eforturile sale in directia executarii deciziei definitive favorabile, prin intermediul unei actiuni in anulare a contractului de vanzare privind bunul sau, au fost respinse de instantele interne. Conform jurisprudentei in materie (cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei, nr. 48102/99, paragrafele 50-52, 2 martie 2004) situatia in care se afla reclamantul reprezinta o situatie continua.

23. In consecinta, exceptia Guvernului nu poate fi admisa favorabil. Curtea constata de altfel ca plangerea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
 
B. Asupra fondului
 
24. Guvernul considera ca existenta hotararii din 25 septembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti de respingere a actiunii in anulare a contractului de vanzare privind bunul sau nu aduce niciun prejudiciu dreptului reclamantului la respectarea bunului sau. In opinia Guvernului, reclamantul ar fi putut formula o actiune in revendicare impotriva cumparatorului bunului si cere, prin intermediul acestei actiuni, cumpararea titlurilor de proprietate.

25. Guvernul considera de asemenea ca amestecul in dreptul de proprietate al reclamantului era justificat deoarece era prevazut de lege, urmarea un scop legitim si era proportional. In fine, in opinia Guvernului, reclamantul are posibilitatea de a obtine o despagubire pentru pierderea bunului sau in temeiul Legii nr. 10/2001, modificata de Legea nr. 247/2005, prin obtinerea de titluri de participatie la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea).
 
26. Reclamantul contesta afirmatiile Guvernului. El afirma ca apartamentul nr. 3 a facut obiectul unei actiuni in revendicare ce s-a incheiat printr-o decizie definitiva, la 17 mai 1996, ordonand autoritatilor sa i-l restituie. In opinia sa, incheind un contract de vanzare cu chiriasul bunului sau, statul a incalcat dreptul sau de proprietate recunoscut printr-o decizie judiciara definitiva. Reclamantul considera ca Legea nr. 10/2001 nu reprezinta o cale de atac eficienta deoarece mecanismul de despagubire prevazut de aceasta lege nu este inca operational.
 
27. Curtea constata ca reclamantul este in posesia unei decizii definitive si irevocabile care ordona autoritatilor sa-i restituie bunul litigios. Dupa cum Curtea a constatat deja (a se vedea cauza Strain citata anterior, paragraful 38), existenta dreptului sau de proprietate in temeiul respectivei sentinte definitive nu era conditionata de alte formalitati.
 
28. Curtea a solutionat de mai multe ori cauze legate de chestiuni similare cu cele din cazul in speta si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea, intre altele, Porteanu, citat anterior, paragrafele 32-35).
 
29. Dupa ce a examinat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt si niciun argument care ar putea conduce la o alta concluzie in acest caz. Curtea reafirma in special ca, in contextul legislativ roman de reglementare a actiunilor in revendicare imobiliare si a restituirii bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna credinta, chiar si atunci cand e anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altuia, reprezinta o privare de bun. O asemenea privare, combinata cu lipsa totala a despagubirii, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain citat anterior, paragrafele 39, 43 si 59).
 
30. Desi Guvernul mentioneaza ca i se permite sa obtina o despagubire pentru pierderea bunului sau, Curtea reitereaza constatarea sa anterioara conform careia nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 nu permit, in prezent, intr-un mod susceptibil sa se ajunga la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantului (a se vedea, intre altele, cauzele Radu impotriva Romaniei, nr. 3309/03, paragrafele 32-34 si Ruxandra Ionescu impotriva Romaniei, nr. 2608/02, paragrafele 38, 39, 12 octombrie 2006). In plus, aceste legi nu iau in calcul prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite a despagubirii persoanelor care, la fel ca reclamantul, s-au aflat in imposibilitatea de a beneficia de bunurile lor restituite in temeiul unei sentinte definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Paduraru citat anterior, paragraful 34).
 
31. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca in speta nebeneficierea de dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului sau, combinata cu lipsa totala a despagubirii de aproape zece ani, l-a facut sa sufere o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
 Prin urmare aceasta dispozitie s-a incalcat in speta.
 
II. Asupra altor incalcari invocate
 
32. Invocand art. 6 alin. 1 din Conventie, reclamantul se plange de respingerea, de catre Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, a cererii sale privind introducerea unui recurs in anulare impotriva hotararii din 25 septembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti. El se plange de asemenea de o aplicare gresita a dreptului intern din partea Curtii de Apel Bucuresti.
 
33. Tinand cont de ansamblul elementelor aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa cunoasca invocarile formulate, Curtea nu a descoperit nicio urma de incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sau Protocoalele sale.
 
34. Reiese ca acest capat de cerere este in mod manifest neintemeiat si trebuie respins in aplicarea art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.
     
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
     
35. In conformitate cu art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila."
 
A. Prejudiciu
 
36. Reclamantul cere restituirea apartamentului nr. 3 al carui proprietar a fost recunoscut prin sentinta definitiva din 17 mai 1996 sau, in lipsa acesteia, cu titlu de prejudiciu material, acordarea sumei de 50.000 euro, suma reprezentand valoarea apartamentului nr. 3 vandut de catre stat. Reclamantul nu a prezentat la dosar niciun raport de expertiza in acest sens. El cere de asemenea 15.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
 
37. Guvernul considera ca valoarea de piata a bunului este de 44.573 conform rezultatelor unui raport de expertiza (aviz). In privinta cererii privind prejudiciul moral, Guvernul considera ca prejudiciul invocat ar fi suficient compensat in cazul unei constatari a incalcarii.
 
38. Curtea aminteste ca o decizie de constatare a unei incalcari implica pentru statul parat obligatia juridica de a pune capat incalcarii si de a-i elimina consecintele astfel incat sa restabileasca pe cat posibil situatia anterioara acesteia (Metaxas, citat anterior, paragraful 35 si Iatridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila) [GC], nr. 31107/96, paragraful 32, CEDO 2000-XI).
 
39. Curtea considera in circumstantele spetei, ca restituirea apartamentului nr. 3 si a terenului aferent, vandut de autoritati in 1997 ar pune pe cat posibil reclamantul intr-o situatie echivaland cu cea in care s-ar afla daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate.

40. Daca statul parat nu va proceda la aceasta restituire in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, Curtea decide ca va trebui sa plateasca interesatului, pentru prejudiciul material, o suma corespunzatoare valorii actuale a bunului in cauza. Tinand cont de informatiile de care dispune asupra preturilor pietii imobiliare locale si de elementele oferite de Guvern, Curtea estimeaza valoarea de piata actuala a bunului la 46.000 euro.

41. In privinta prejudiciului moral, Curtea considera ca atingerea grava adusa dreptului reclamantului la respectarea bunurilor sale nu ar putea fi suficient compensata prin simpla constatare a incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuand in echitate, ea ii acorda suma de 5.000 euro cu titlu de reparatie a prejudiciului moral suferit.
 
B. Costuri si cheltuieli
 
42. Reclamantul cere de asemenea 5.000 euro pentru costurile si cheltuielile suportate in fata instantelor interne si in fata Curtii.
 
43. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor reale, necesare si rezonabile, cu conditia sa fie justificate, necesare si rezonabile. El remarca faptul ca reclamantul nu a depus niciun act doveditor in sprijinul cererii sale de rambursare.

44. Curtea accepta ca interesatul a suportat cheltuielile pentru a corecta incalcarea Conventiei la nivel european. Tinand cont totusi de gradul relativ redus al complexitatii prezentei cauze, care urmareste o jurisprudenta bine stabilita de-acum, statuand echitabil, asa cum o cere art. 41 din Conventie, Curtea considera rezonabil sa aloce interesatului 1.000 euro pentru costuri si cheltuieli.

C. Majorari de intarziere
     
45. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte marginale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE:
     
1. declara cererea admisibila in privinta capatului de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si inadmisibila pentru rest;
     
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
     
3. hotaraste:
     
a) ca statul parat trebuie sa restituie reclamantului apartamentul nr. 3 precum si terenul aferent situat la nr. 5 in strada Chopin din Bucuresti, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie;

b) ca in caz de nerestituire statul parat trebuie sa plateasca reclamantului in acelasi termen de 3 luni, 46.000 euro (patruzeci si sase mii euro) pentru prejudiciul material;

c) ca statul parat trebuie sa plateasca de asemenea reclamantului 5.000 euro (cinci mii euro) pentru prejudiciul moral si 1.000 euro (una mie euro) pentru costuri si cheltuieli;
 
d) plus orice suma datorata cu titlu de impozit;
e) ca sumele respective vor fi convertite lei noi romanesti (RON) la rata de schimb din ziua platii;
     
f) ca, incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, suma va fi majorata cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale;
     
4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
     
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 12 iulie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier