Contractul prin care se constituie o ipoteca mobiliara se incheie in forma autentica sau sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute.
Comentariu
Normele juridice existente la un moment dat exprima realitatea sociala, raspunzand unor nevoi concrete, specifice unei etape istorice determinate. Dimensiunea juridica apare ca inalienabila existentei umane, dinamica relatiilor sociale si complexitatea acestora reclamand o adaptare a normelor juridice la noile valori socio-morale, culturale si economice, precum si alinierea la standardele impuse de evolutia relatiilor internationale.
Noul Cod Civil, adoptat la data de 25.06.2009, apare ca un raspuns la transformarile profunde ale realitatii romanesti, atat in plan intern, cat si in plan international, tinand seama de exigentele ce decurg din calitatea Romaniei de stat membru al Uniunii Europene.
Actul normativ se constituie intr-un instrument avansat de reglementare, valorificand principii fundamentale de drept, solutii oferite constant in doctrina si jurisprudenta, precum si directii trasate de legislatia moderna apartinand altor sisteme de drept, raspunzand in egala masura noilor provocari ale practicii judiciare.
In prezenta lucrare, ne propunem sa evidentiem cateva dintre modificarile pe care le consideram de amploare in materia reglementarii generale a obligatiilor contractuale, prin prisma efectelor si utilitatii acestora. Astfel, vor fi analizate pe rand preluarea de datorie, institutia garantiilor reale a obligatiilor, codificarea unora dintre actualele contracte nenumite (amintim aici contractul de intretinere si contractul de adeziune), precum si, in stransa legatura cu materia executarii obligatiilor, problematica punerii in intarziere a debitorului, a daunelor-moratorii datorate in cazul neexecutarii obligatiilor, ce au ca obiect sume de bani si clauza penala.
Pentru inceput, remarcam consacrarea „preluarii de datorie” in Noul Cod Civil, care desi recunoscuta in doctrina ca mijloc juridic de schimbare a debitorului raportului juridic obligational, nu este posibila decat cu existenta consimtamantului creditorului acelei obligatii.
Trebuie observat faptul ca, Noul Cod Civil nu a introdus institutia cesiunii de datorie ca o aplicatie simetric opusa cesiunii de creanta. Aceasta situatie este justificata pe de-o parte de caracterul personal al raportului ce implica o creanta, in care personalitatea debitorului (solvabilitatea, cinstea) prezinta un interes primordial, neputandu-se recurge la o schimbare a debitorului fara voia creditorului si, pe de alta parte, prin efectele negative ce ar putea fi generate asupra celor care s-au obligat sa garanteze acea datorie, eventual chiar in solidar cu debitorul instrainator.
Institutia „preluarii de datorie”, ca noutate in materie legislativa, apare ca un mecanism de stimulare a raporturilor obligationale, urmarind un scop benefic acestora reprezentat de o garantie in plus a executarii in natura a obligatiilor asumate.
In al doilea rand, sub aspectul modificarilor operate in materia institutiilor deja consacrate de actuala reglementare, in Noul Cod Civil regasim prevederi relative la materia garantarii obligatiilor.
In ceea ce priveste regimul juridic al garantiilor reale, trebuie observat ca Noul Cod Civil cuprinde modificari de substanta in materie, asigurand in acelasi timp o unificare de reglementare, prin sistarea dualismului legislativ existent in prezent, datorita dispozitiilor Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice. Reglementarea paralela le ofera partilor posibilitatea ca, in materia gajului, sa aleaga prevederile aplicabile conventiei incheiate, in lipsa unei asemenea precizari, instanta fiind cea nevoita sa stabileasca dispozitiile legale incidente, potrivit regulilor de interpretare a contractului.
Prevederile Noului Cod Civil clarifica in mare masura reglementarea garantiilor reale prin fixarea sediului materiei intr-un singur act normativ, reducerea textelor legale incidente si simplificarea procesului de solutionare a cauzelor, ce necesita corelarea si interpretarea clauzelor conventiei incheiate intre parti.
O noutate in reglementarea ipotecii, ca forma de garantie reala, o constituie faptul ca aceasta poate avea ca obiect nu numai bunuri imobile, ci si bunuri mobile, potrivit art. 2389 din Noul Cod Civil, care prevede cu titlu exemplificativ o parte dintre acestea.
In acest sens, se poate remarca amprenta puternica asupra noilor dispozitii legale, generata de evolutia realitatilor sociale, intrucat daca pentru o mare perioada de timp imobilele au fost considerate ca reprezentand singurele bunuri de o valoare considerabila, apte sa ofere o garantie solida a obligatiilor asumate, dinamica economica a modificat semnificativ raportul dintre categoriile de bunuri, facilitand aparitia unor mobile de o valoare concurenta, daca nu chiar superioara imobilelor.
Un alt aspect relevant referitor la ipoteca il regasim in art. 2388 din Noul Cod Civil, potrivit caruia, contractul prin care se constituie ipoteca mobiliara se incheie atat in forma autentica, cat si prin inscris sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute. Se observa o diferentiere de regim juridic in ceea ce priveste ipoteca mobiliara, aceasta beneficiind de o reglementare mai relaxata fata de cea specifica imobilelor, in considerarea naturii bunurilor.
Prevazut in Capitolul V al Titlului XI, din Cartea a V-a a Noului Cod Civil, gajul a suferit la randul sau modificari atat in ceea ce priveste bunurile susceptibile de a forma obiectul sau, cat si referitoare la modalitatea de constituire a acestuia. Astfel, potrivit noilor reglementari, gajul apare ca un contract real ce poate fi incheiat in mod exclusiv cu privire la bunuri mobile corporale, susceptibile de detentie materiala. Spre deosebire de reglementarea actuala, garantia reala nu se mai poate constitui cu privire la bunurile incorporale, spre exemplu drepturile de creanta, decat in masura in care acestea sunt constatate printr-un titlu de valoare. Trebuie observat, de asemenea, faptul ca, in ceea ce priveste bunurile incorporale, Noul Cod Civil prevede posibilitatea constituirii unei ipoteci mobiliare, acestea nemaifiind susceptibile de a forma obiectul garantiei reale a gajului.
Daca potrivit art. 14 alin (2) din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, contractul de garantie poate fi incheiat in forma autentica sau prin inscris sub semnatura privata, forma scrisa a contractului de gaj fiind ceruta ad validitatem, Noul Cod Civil ofera partilor libertatea de alegere a unei forme pentru perfectarea contractului de garantie, acesta putand fi incheiat in mod valabil chiar in lipsa unui inscris, indiferent de valoarea creantei garantate. Din analiza noilor dispozitii referitoare la garantiile reale, se poate conchide faptul ca institutia ipotecii mobiliare isi are originea in prevederile Legii 99/1999, act normativ ce isi va inceta aplicabilitatea odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil.
Este de observat faptul ca, in ceea ce priveste o mare parte din sfera bunurilor mobile ce pot fi susceptibile de a forma obiectul gajului, potrivit noii reglementari, se poate institui asa-numita ipoteca imobiliara, ceea ce, din punctul nostru de vedere, s-ar putea sa determine numeroase confuzii in practica mai ales sub aspectul interpretarii vointei contractuale reale a partilor.
Comparand cele doua reglementari, apreciem ca dispozitiile Noului Cod Civil sunt de natura sa genereze dificultati in practica in materia probarii existentei raportului juridic obligational. Astfel, ne intrebam ce se va intampla in ipoteza in care obiectul gajului il vor forma bunuri care depasesc cu mult suma de 250 lei, avand o valoare deci considerabila, din perspectiva art. 303 alin (2) din Noul Cod de Procedura Civila, potrivit caruia niciun act juridic civil nu poate fi dovedit cu martori daca valoarea obiectului sau este mai mare de 250 lei. Consideram ca o asemenea prevedere legala va ingreuna situatia cel putin pentru una dintre parti, in ipoteza in care conventia acestora nu a fost incheiata in forma scrisa.
Una dintre modificarile extrem de utile prevazute de noul act normativ o constituie codificarea contractelor de intretinere si de adeziune si, astfel, transformarea acestora din acte juridice nenumite in acte juridice numite, cu o reglementare de sine-statatoare. Astfel, ca urmare a acestei schimbari, contractele incheiate incepand cu intrarea in vigoare a noilor dispozitii legale vor beneficia, pentru aspectele la care partile nu s-au referit in mod expres, de propria reglementare, nemaifiind aplicabile in aceasta situatie regulile generale ce carmuiesc materia obligatiilor.
O abordare interesanta o regasim, in legatura cu materia executarii obligatiilor, si in ceea ce priveste punerea in intarziere a debitorului. Astfel, Noul Cod Civil extinde situatiile in care debitorul se afla de drept in intarziere, stipuland ca sarcina probei in acest caz revine intotdeauna creditorului, in vederea protejarii, in acest mod a celeilalte parti de un eventual comportament abuziv al creditorului. Totodata, in acest sens, trebuie subliniata si solutia pentru care a optat legiuitorul in sensul acordarii unui termen suplimentar debitorului pentru asigurarea executarii voluntare a obligatiei asumate, in detrimentul recurgerii imediate la procedura executarii silite.
Aceasta noua reglementare are efecte extrem de benefice mai ales in ceea ce priveste activitatea agentilor economici, deci cu precadere in materie comerciala, unde, cu toate ca este recunoscut principiul celeritatii raporturilor juridice, trebuie, de asemenea, avute in vedere si consecintele deosebit de negative care decurg din declansarea procedurii de executare, respectiv cheltuielile suplimentare ce trebuie suportate de catre creditor intr-un interval de timp semnificativ, eventuala afectare a situatiei financiare a debitorului care, la randul sau, in calitate de agent economic poate depinde de proprii furnizori, precum si intreruperea relatiilor economice, mai ales in conditiile oferite de piata actuala din Romania. Un aspect deloc de neglijat, continut de noile dispozitii il reprezinta, de asemenea, eventuala degrevare a instantelor de litigii in aceasta materie.
O institutie al carei regim juridic a suferit de asemenea modificari in Noul Cod Civil este reprezentata de clauza penala. Daca potrivit normelor in vigoare, aceasta reprezinta o conventie accesorie prin care partile determina in mod anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii obligatiei de catre debitorul sau, ori a executarii cu intarziere sau necorespunzatoare, prin noile dispozitii legale aceasta se transforma intr-o simpla clauza cuprinsa in contractul incheiat intre parti, prin care se stipuleaza obligatia debitorului la o anumita prestatie in caz de neexecutare. Este interesant de subliniat faptul ca, in baza acestor modificari, nu mai este necesara dovedirea de catre creditor a prejudiciului suferit, decurgand din incalcarea obligatiei si nici cuantumul acesteia, existenta sa fiind prezumata, insa numai intr-o singura situatie, si anume, in caz de neexecutare a obligatiei principale. Practic, noua reglementare nu a mai pastrat si posibilitatea inserarii unei clauze penale in situatia executarii cu intarziere sau executarii necorespunzatoare a obligatiei de catre debitor, ceea ce apreciem a fi un minus fata textul legal in vigoare.
Spre deosebire de sisteme de drept cum ar fi cel italian, elvetian sau cel francez, care recunosc judecatorului posibilitatea de a interveni, atunci cand aceasta se impune, spre a modifica in sensul cresterii sau micsorarii cuantumului clauzei penale convenite intre parti, daca aceasta este excesiva sau are caracter derizoriu, dispozitiile Noului Cod Civil au redus partial decalajul sistemului de drept roman, stabilind posibilitatea instantei de a reduce cuantumul penalitatii prevazute de catre parti nu numai in situatia in care obligatia principala a fost executata in parte si aceasta executare a profitat creditorului, ci si in situatia in care cuantumul acesteia este vadit excesiv fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului. Aceasta prerogativa este limitata potrivit alin (2) art. 1541 din Noul Cod Civil in sensul ca penalitatea astfel redusa in cel de-al doilea caz trebuie sa ramana superioara obligatiei principale.
O ultima prevedere inedita consacrata in noul act normativ vizeaza daunele moratorii in cazul obligatiilor banesti. Astfel, potrivit Noului Cod Civil, in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune-moratorii, inca de la acest moment si pana la data platii efective, in cuantumul prevazut de parti, sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca existenta vreunui prejudiciu. In acest caz debitorul nu are dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de catre creditor, ca urmare a intarzierii platii, ar fi mai mic.
Prin acest text legal, este reluat principiul potrivit caruia existenta prejudiciului in caz de neexecutare, respectiv executare cu intarziere a obligatiei avand ca obiect o suma de bani, este prezumat, decurgand din lipsa folosintei capitalului respectiv de care este privat creditorul. Din coroborarea dispozitiilor legale in vigoare, dobanda datorata de catre debitor in situatia neexecutarii unei obligatii banesti este datorata de la data punerii in intarziere, care de regula, este ulterioara scadentei. Aceasta modificare prezinta un avantaj evident, constituind un stimulent pentru debitor in efectuarea platii, in considerarea faptului ca amanarea restituirii capitalului implica o pierdere substantiala in patrimoniul sau, dar vine totodata si in intampinarea operatiunilor economice, sporind celeritatea desfasurarii acestora si marind productivitatea la nivel macroeconomic.
Avand in vedere necesitatea elaborarii unui cadru legislativ modern ca un raspuns coerent si pertinent la nevoia de reformare atat a institutiilor, cat si a mecanismelor fundamentale ce tin de substanta relatiilor socio-economice, Noul Cod Civil se constituie intrun instrument modern de reglementare a aspectelor fundamentale ale raporturilor juridice civile, corespunzator evolutiei realitatilor sociale, economice, culturale si tehnico-stiintifice, raspunzand in egala masura provocarilor ce decurg din noul statut al tarii noastre, de membru al marii familii europene.
(Alina-Gabriela Pena - "Utilitatea si efectele modificarilor aduse prin noul Cod civil in materia reglementarii generale a obligatiilor contractuale", 2012, www.juridice.ro)
Ipoteca mobiliara: forma scrisa(ad validitatem);
Ipoteca imobiliara: forma autentica notariala
Jurisprudenta
- forma autentica este o conditie de validitate a contractului de ipoteca imobiliara, dar in cazul ipotecii mobiliare, este permis si actul sub semnatura privata: Curtea Suprema de Justitie, decizia nr. 225/2002, Dreptul nr. 3/2004, p. 267
Reglementare anterioara
Legea nr. 99/1999, Titlul VI: Art. 14. (2) Contractul de garantie se incheie in forma autentica sau prin inscris sub semnatura privata si trebuie semnat de catre debitor. Prin inscris sub semnatura privata se intelege orice mod de comunicare care pastreaza inregistrata informatia pe care o contine si care poate fi reprodusa intr-o forma tangibila si care nu poate fi schimbata in mod unilateral.
(Mona Maria Pivniceru, Noul Cod Civil si reglementarile anterioare. Prezentare comparativa: legea de punere in aplicare, legislatia conexa, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012)
