Judecator: Recalcularea dobanzii unui credit nu poate fi facuta fara informarea clientului

Un act aditional la un contract de credit, nesemnat de catre consumator, si cu privire la care banca nu a facut dovada ca l-ar fi comunicat consumatorului, nu poate fi considerat ca fiind adoptat tacit, in conditiile art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, explica pe scurt magistratul Curtii de Apel Suceava.

Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr. ..../86/2017 reclamantii A. si B., in contradictoriu cu paratii SC C. SA Membra a Grupului National D. – Sucursala Judeteana si S.C. C. S.A. – Membra a Grupului National D., in temeiul dispozitiilor art. 194 Cod procedura civila, au solicitat sa se constatate caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art. 7 pct. 1 lit. a) in ce priveste tezele „dobanda variabila a Bancii”, respectiv “banca decide sa revizuiasca nivelul dobanzii” si la art. 13 din contractul de credit bancar ipotecar nr. 35073508 din 29.06.2007 incheiat intre parti si la art. art. I.2.2.1 pct. 1 si art. I pct. I.1 lit. r) din Actul aditional la contract de implementare a O.U.G. nr. 50/2010 in situatia in care se va retine incheierea sa valabila; obligarea paratelor la modificarea contractului in sensul inlaturarii clauzelor abuzive; obligarea paratelor la restituirea sumelor reprezentand diferenta dintre dobanda perceputa incepand cu data de 30.06.2008 si dobanda ramasa in urma constatarii caracterului abuziv al art. 7 pct. 1 lit. a) in ce priveste tezele „dobanda variabila a Bancii, respectiv banca decide sa revizuiasca nivelul dobanzii din contractul de credit nr. 35073508 din 29.06.2007 incheiat intre parti si la art. art. I.2.2.1 pct. 1 si art. I pct. I.1 lit. r) din Actul aditional la contract de implementare a O.U.G. nr. 50/2010; inghetarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea platilor in temeiul contractului de mai sus la valoarea de la momentul incheierii acestuia, respectiv 1,8913 lei; obligarea paratelor sa plateasca reclamantului sumele achitate in plus in temeiul contractului sus mentionat, rezultate din diferenta de curs valutar valabil de la momentul efectuarii fiecarei plati si cursul valutar valabil de la data semnarii contractului; obligarea paratelor la plata dobanzii legale aferenta sumelor solicitate la capetele 3 si 5, calculata de la data efectuarii platii si pana la data achitarii efective a debitelor, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr. 56 din 4 februarie 2019, Tribunalul Suceava – Sectia a II-a civila, a respins, ca nefondate, exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune si a inadmisibilitatii actiunii, invocate de parata C. SA Membra a Grupului National D. ;

A respins, ca nefondata, actiunea civila avand ca obiect „actiune in constatare clauze abuzive” formulata de reclamantii A. si B.

A respins, ca nefondata, cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de reclamanti, ca nefondata.

La pronuntarea solutiei, prima instanta, s-a pronuntat, in prealabil, asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata prin intampinare, instanta a respins-o ca neintemeiata, fata de dispozitiile art. 1 din Decretul nr. 157/1968 privitor la prescriptia extinctiva, retinand faptul ca, reclamantii au solicitat ca instanta sa constatate caracterul abuziv a unor clauze din contractul perfectat cu paratele. In masura in care instanta va constata aceasta imprejurare, sanctiunea care intervine este nulitatea acestora, fata de dispozitiile art. 6 din Legea nr. 193/2000. Drept consecinta a nulitatii, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data incheierii lor, urmarea fiind repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului lovit de nulitate si restituirea prestatiilor efectuate in temeiul clauzei nule.

Or, in masura in care instanta nu s-a pronuntat, inca, referitor la aceasta chestiune apreciaza ca termenul de prescriptie nu a inceput inca, sa curga, si, implicit, nu putea sa se implineasca anterior formularii prezentei actiuni.

In acest sens, instanta a retinut si decizia de speta a ICCJ, respectiv Decizia nr. 686 din data de 21 februarie 2013 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a unor clauze dintr-un contract de credit bancar, in motivarea careia s-a retinut ca desi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori nu prevede ca sanctiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sanctiuni este identic cu cel al nulitatii absolute. Astfel, consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, nefiind aplicabila sanctiunea existenta in cazul nulitatii relative, si anume anularea clauzei respective. Inalta Curte a mai precizat ca, in ceea ce priveste natura interesului protejat, norma respectiva ocroteste un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul ca legea ocroteste o categorie generica, aceea a consumatorilor, si nu o persoana particulara. In acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, ale carei dispozitii, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, sunt de ordine publica. In consecinta, neputand fi vorba de o nulitate relativa, ci de nulitate absoluta, care poate fi invocata oricand, dreptul la actiune al reclamantilor nu poate fi apreciat ca prescris.

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele IX-XII

Vezi AICI detalii

250 Modele Fise de Post

Vezi AICI detalii

Culegere pentru invatarea limbii engleze - Fise de lucru practice Clasele 0-IV

Vezi AICI detalii

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii, instanta a apreciat ca aceasta nu este data in speta, intrucat in Legea 193/2003 sunt reglementate in mod expres clauzele abuzive din contractele incheiate intre comerciant si consumator si in ipoteza incheierii unui act aditional in baza OUG 50/ 2010, din momentul incheierii contractului si pana la intocmirea actului aditional, se constata ca au fost percepute sume de bani prin intermediul unor clauze considerate de reclamanti ca fiind abuzive.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Suceava a constatat ca actiunea nu este fondata.

A retinut, prima instanta, ca definitia clauzelor abuzive este regasita la art. 4 din Directiva 93/13/CEE, din care rezulta trei conditii esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca o prevedere contractuala pentru a fi considerata abuziva si eliminata din contract.

A constatat, in primul rand, ca aceasta clauza nu a facut obiectul unei negocieri, in conditiile in care. daca s-a negociat punctual o clauza cu reprezentantii bancii creditoare, aceasta nu va mai putea fi reclamata ca fiind abuziva, chiar daca va ingreuna situatia pecuniara a consumatorului. A atras atentia prima instanta asupra faptului ca, o negociere pur formala nu va produce efecte juridice, atata timp cat se dovedeste ca debitorul nu a avut posibilitatea efectiva de a influenta continutul clauzei. O simpla discutie cu privire la o clauza nu poate fi considerata negociere daca debitorul a fost lipsit de puterea de a-si exprima punctul de vedere asupra continutului ei sau nu a putut solicita adaptarea ei la propriile cerinte si nevoi, banca fiind cea care trebuie sa probeze negocierea directa a unei clauze.

Al doilea criteriu verificat de catre instanta de fond se refera la buna-credinta, precizand faptul ca, buna-credinta reprezinta o notiune autonoma, care trebuie interpretata in lumina jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, invocand afacerea Aziz (cauza C-415/11, hotarare din 14 martie 2013).

Al treilea criteriu care priveste analiza caracterului abuziv al unei clauze are in vedere efectul pe care acesta il produce: un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului. Curtea de Justitie a Uniunii Europene apreciaza ca este competenta sa sugereze instantelor din statele membre numai criterii orientative de care acestea pot tine cont, fara a impune o solutie sau alta. Acest ultim criteriu atrage atentia asupra faptului ca judecatorul este dator sa cerceteze caracterul abuziv in functie de imprejurarile concrete specifice fiecarei spete in parte. Faptul ca o pondere foarte mare il are cadrul legislativ national este subliniat in cauza Constructora Principado SA (cauza C-226/12, hotarare din 16 ianuarie 2014), CJUE stabilind ca ,,pentru a sti daca o clauza creeaza, in detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg dintr-un contract, trebuie sa se tina seama in special de normele aplicabile in dreptul national in lipsa unui acord intre parti in acest sens.”

Se refera in special la faptul ca, punctul de reper va fi reprezentat de normele de drept dispozitive, adica de acele prevederi continute in acte normative de la care s-a derogat in mod expres prin contract.

In speta, clauzele referitoare la dobanda intrunesc doar primele doua conditii ale dispozitiei legale mentionate, nefiind realizata si cea de a treia conditie, respectiv conditia dezechilibrului semnificativ in detrimentul consumatorului.

Din anexa nr. 2 a raportului de expertiza, rezulta ca, indiferent de nenegocierea sau lipsa de claritate a clauzelor referitoare la dobanda, cuantumul acesteia a scazut semnificativ, de la un procent de 4,50% in cursul anului 2007 pana la 2,49% in cursul anului 2017.

Introducerea marjei bancii , de 3.25% a condus la majorarea dobanzii peste 4,5% doar pentru 7 luni in cursul anului 2008, ceea ce reprezinta o perioada nesemnificativa, raportat la durata totala de derulare a creditului.

In realitate, ceea ce i-a afectat pe reclamanti a fost cresterea cursului valutar CHF-RON, care, intr-adevar, s-a dublat pe perioada derularii creditului, acestia solicitand inghetarea cursului de schimb valutar.

In opinia instantei de fond, aceasta solicitare nu este intemeiata.

Astfel, potrivit conventiei de credit s-a stabilit ca orice plata efectuata in baza conventiei se va face in moneda creditului.

Potrivit art. 3 lit. b) din OG 21/1992, consumatorii au dreptul de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, astfel incat decizia pe care o adopta in legatura cu acestea sa corespunda cat mai bine nevoilor lor, precum si de a fi educati in calitatea lor de consumatori;

Art. 10 lit. b) din acelasi act normativ stipuleaza dreptul consumatorilor de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative si conditiile de garantie, indicarea exacta a pretului sau tarifului, precum si stabilirea cu exactitate a conditiilor de credit si a dobanzilor. Totodata, art. 18 din OG 21/1992 statueaza asupra dreptului consumatorilor de a fi informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre operatorii economici, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, in conformitate cu interesele lor, intre produsele si serviciile oferite si sa fie in masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, in deplina securitate.

Reclamantii au invocat faptul ca punand in balanta informatiile primite - vizand in special stabilitatea monedei - si realitatea rezultata din desfasurarea contractului, rezulta ca nu au fost informati, corespunzator cu privire la riscul valutar real.

Sustinerile reclamantilor in sensul ca institutia financiara nu a procedat la o informare corespunzatoare cu privire la riscul valutar, nu au fost primite, din calitatea de profesionist a imprumutatorului in domeniul financiar bancar neputandu-se trage prezumtia cunoasterii ori a posibilitatii de prevedere a evolutiei cursului de schimb al CHF.

Tribunalul a invederat faptul ca, nici banca nu poate anticipa cu exactitate (si nici nu i se poate pretinde astfel) evolutia cursului de schimb al unei monede, in special cand este vorba despre contracte incheiate pe perioade mari de timp, si sub acest aspect nu se poate vorbi despre o rea-credinta a paratei. Modificarea cursului de schimb al unei monede nu poate fi imputata bancii deoarece aceasta nu are posibilitati concrete.

Fluctuatia cursului de schimb nu constituie prin sine insasi o imprejurare care sa determine a se retine caracterului abuziv al clauzelor privind rambursarea sumei imprumutate, nefiind indeplinite, numai pentru acest considerent, conditiile prevazute de art. 4 din Legea nr.193/2000.

Modificarea cursului unei monede straine in raport cu leul in perioada lunga a derularii contractului nu putea fi considerata o situatie imprevizibila in contextul economic romanesc din anul 2008, fiecare persoana, chiar cu un nivel redus de cunostinte financiare, cunoscand efectele fluctuatiilor valutare in tara noastra dupa 1989. De altfel, nici reclamantii nu neaga de plano acest lucru, acestia invocand doar imposibilitatea anticiparii unei cresteri considerabile a cursului de schimb ce nu le-ar fi permis asumarea obligatiilor in cunostinta de cauza.

Nu i se putea impune insa Bancii furnizarea unei estimari precise asupra evolutiei pe termen lung a cursului CHF – leu in cadrul obligatiei generale de informare corecta si completa apartinand profesionistului deoarece acest curs nu este rezultatul serviciilor financiare acordate sau a activitatii specifice ce o desfasoara. Obligatii similare au fost introduse ulterior incheierii contractului, prin Regulamentul BNR nr. 24/2011, care insa impune avertizarea asupra posibilitatii si consecintelor cresterii costului creditului in cazul materializarii riscului valutar, fara a se putea in mod rezonabil pretinde estimarea precisa a evolutiei cursului valutar pe durata indelungata.

Tribunalul a subliniat faptul ca nici consumatorul nu se poate apara invocand permanent o lipsa de diligenta din partea bancii de a-l informa fara a face demersuri el insusi in acest sens si a-si asuma posibilitatea suportarii-in limite rezonabile-a riscului contractului.

Pe de alta parte, s-a referit la jurisprudenta, respectiv Cauza C-26/13 Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai c. OTP Jelzalogbank Srt, intrebarea numarul 3) prin care s-a statuat ca, in aplicarea art. 4 al. 2 din Directiva (art. 4 al. 6 din Legea 193/2000),”examinarea caracterului clar si inteligibil al clauzelor contractuale trebuie sa tina contin special de informatiile aduse la cunostinta consumatorului la incheierea contractului si trebuie sa vizeze, in plus fata de aspectul strict formal si lingvistic, evaluarea exacta a consecintelor economice ale clauzelor mentionate si raporturile care pot exista intre ele", imprejurare ce nu este de natura a conduce la o alta concluzie.

De altfel, circumstantele avute in vedere la pronuntarea hotararii sus amintite si prezenta cauza sunt diferite.

In primul rand, in Cauza C-26/13 Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai c. OTP Jelzalogbank Srt, consumatorii au contractat un imprumut in moneda nationala, iar nu intr-o moneda straina.

In al doilea rand, ceea ce s-a considerat abuziv in comportamentul bancii a fost aplicarea unor mecanisme diferite si insuficient explicate consumatorilor in ceea ce priveste rambursarea ratelor (cand s-a utilizat cursul de schimb valutar al bancii la cumpararea CHF) fata de deblocarea initiala a fondurilor (cand s-a utilizat cursul de schimb valutar al bancii la vanzarea CHF), in contextul lipsei furnizarii unui serviciu financiar referitor la cumpararea sau vanzarea de moneda straina astfel incat o contraprestatie sa fie justificata.

Fata de imprejurarea ca limbajul utilizat de dispozitiile referitoare la riscul valutar din conventia de credit este suficient de clar si inteligibil, instanta de fond a apreciat ca aceste clauze sunt excluse de sub incidenta Legii nr. 193/2000.

In acest sens, instanta a facut referire si la prevederile alin. 2) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, retinand faptul ca nu sunt intrunite cerintele art. 4 din Legea 193/2000.

De asemenea, cu referire la dispozitiile art. 1578 din Codul civil de la 1864 ”Obligatia ce rezulta dintr-un imprumut in bani este totdeauna pentru aceiasi suma numerica in contract. Intamplandu-se o sporire sau scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii”, prima instanta a subliniat faptul ca acest articol introduce nominalismul monetar, anume faptul ca imprumutul trebuie rambursat in moneda in care s-a acordat si ca indiferent de sporirea sau scaderea cursului monedei respective debitorul va restitui suma imprumutata la cursul de la momentul platii. Aceasta inseamna ca imprumutatul nu poate pretinde restituirea sumei imprumutate la cursul de la momentul acordarii imprumutului ori conversia creditului intr-o alta moneda la cursul de la data acordarii imprumutului.

Astfel, in baza acelorasi clauze, in cazul variatiilor cursului de schimb sub valoarea de la data incheierii contractului, diferenta in minus este suportata de imprumutator, nefiind, deci, intrunita cerinta dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Totodata, a invederat faptul ca trebuie avut in vedere dispozitiile art. 4 alin.1 din legea nr. 193/2000, or, buna credinta se apreciaza in functie de momentul incheierii sau modificari contractului, in cauza, nefiind dovedit nici un moment ca in ceea ce priveste incheierea contractului in CHF creditoarea nu a fost de buna credinta, adica faptul ca ar fi cunoscut sau ca putea cunoaste in concret ca va interveni o apreciere a acestei valute ori ca aceasta le-a impus reclamantilor produsul financiar astfel contractat, respectiv in CHF si ca prin incheierea acestuia in CHF ar fi urmarit sa obtina in detrimentul consumatorului un avantaj injust.

Pe de alta parte, prima instanta a aratat ca desi reclamantii au acceptat contractarea creditului intr-o moneda diferita de cea a veniturilor sau de cea a platii ce urmau sa o realizeze cu sumele imprumutate, aceasta situatie nu poate fi imputata bancii care a oferit produsul de creditare, in conditiile in care, pentru momentul creditarii dobanda oferita si costurile totale erau mai mici decat cele rezultand din oferte exprimate in alta moneda.

Totodata, acordarea creditelor bancare in moneda straina nu a fost si nu este interzisa in legislatia romaneasca, posibilitatea acordarii de credite si constituirii de depozite in valuta fiind acceptata expres sau tacit de reglementarea bancara.

Deosebit de aceasta, instanta de fond a retinut faptul ca, pe toata durata contractului, imprumutatii aveau posibilitatea refinantarii creditului intr-o alta moneda, constatand efectul extrem de oneros al modificarii cursului valutar mult anterior actiunii de fata ceea ce ar fi anihilat dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Referitor la cererea reclamantilor de a se dispune restabilirea echilibrului contractual prin stabilizarea (inghetarea) cursului, Tribunalul Suceava aceasta cerere.

In ceea ce priveste pretentia reclamantilor cu privire la adaptarea contractului, pe fondul constatarii unor clauze abuzive, s-a constatat ca reclamantii au solicitat instantei sa se substituie vointei partilor in raporturile juridice dintre acestea, ceea ce nu e permis, raporturile contractuale nascandu-se prin acordul de vointa al partilor, care reprezinta legea partilor, potrivit art. 969 Cod civil, partile avand libertatea de a negocia o eventuala modificare a clauzelor contractuale si, in ipoteza in care vointa reclamantilor coincide cu cea a paratei, contractul poate fi modificat.

Atata timp nu se poate retine caracterul abuziv al clauzelor din perspectiva legislatiei speciale privind protectia consumatorilor, instantei nu-i este permis sa intervina in contract si sa inlocuiasca aceste clauze, in acest sens, avand in vedere faptul ca, clauzele ce fac obiectul prezentului litigiu nu sunt abuzive, iar revizuirea efectelor actului juridic - rebus sic stantibus- presupune intervenirea unei ruperi a echilibrului contractual in urma schimbarii imprejurarilor avute in vedere de parti in momentul incheierii actului juridic, deoarece s-ar ajunge la situatia in care efectele actului juridic sunt altele decat cele pe care partile, in momentul incheierii respectivului act, au inteles sa le stabileasca si care sa fie obligatorii pentru ele, ceea ce nu se poate retine in speta.

Referitor la interpretarea ca instanta nu se poate substitui vointei partilor se impune daca se are in vedere si dispozitiile art. 969 Cod civil de la 1864, ceea ce inseamna ca judecatorul nu poate modifica clauzele unui contract, dispunand inghetarea cursului CHF/leu de la momentul semnarii contractului.

Aceasta interpretare este in concordanta si cu principiul executarii cu buna - credinta a conventiilor prevazut de art. 970 din vechiul Cod civil. A executa cu buna credinta o conventie presupune asumarea nu doar a obligatiilor exprese din ea, ci si la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa.

Obligatia de a restitui suma in moneda in care imprumutatul s-a obligat la cursul de la momentul platii reprezinta o urmare, ce echitatea o da obligatiei, dupa natura sa, echitatea unor clauze din contract, apreciindu-se in functie de momentul incheierii contractului si nu de efectele viitoare ce pot fi generate dincolo de vointa partilor, cum sunt cele de cresterea cursului monedei in care s-a contractat.

Pe cale de consecinta, instanta de fond a respins actiunea ca nefondata.

Impotriva acestei sentinte, au declarat apel reclamantii A. si B., in temeiul dispozitiilor art. 466 si urmatoarele Cod procedura civila, prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei apelate in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata si precizata, cu obligarea intimatelor - parate la plata cheltuielilor de judecata de la fond si din apel.

Apreciaza sentinta instantei de fond ca fiind nelegala si netemeinica, intrucat in mod gresit fiind respinse cererile privind: constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 7 pct. 1 Ut. a) in ce priveste tezele „dobanda variabila a Bancii", respectiv "banca decide sa revizuiasca nivelul dobanzii" si la art. 13 din contractul de credit bancar ipotecar nr. 35073508 din 29.06.2007 incheiat intre parti si la art. art. 1.2.2.1 pct. 1 si art. I pct. 1.1 Ut r) din Actul aditional la contract de implementare a O. U.G. nr. 50/2010 in situatia in care se va retine incheierea sa valabila, obligarea paratelor la modificarea contractului in sensul inlaturarii clauzelor abuzive, obligarea paratelor la restituirea sumelor reprezentand diferenta dintre dobanda perceputa incepand cu data de 30.06.2008 si dobanda ramasa in urma constatarii caracterului abuziv a art. 7 pct. 1 Ut. a) in ce priveste tezele „dobanda variabila a Bancii, respectiv banca decide sa revizuiasca nivelul dobanzii din contractul de credit nr. 35073508 din 29.06.2007 incheiat intre parti si la art. art. 1.2.2.1 pct. 1 si art. I pct. 1.1 Ut r) din Actul aditional la contract de implementare a O.U.G. nr. 50/2010, incepand cu data de 30.06.2008 si pana la eliminarea efectiva a clauzelor constatate ca fiind abuzive, inghetarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea platilor in temeiul contractului de mai sus la valoarea de la momentul incheierii acestuia, respectiv 1,8913 lei, obligarea paratelor sa plateasca reclamantului sumele achitate in plus in temeiul contractului sus mentionat, rezultate din diferenta de curs valutar valabil de la momentul efectuarii fiecarei plati si cursul valutar valabil de la data semnarii contractului, incasate de la incheierea contractului si pana la solutionarea definitiva a cauzei, obligarea paratelor la plata dobanzii legale aferenta sumelor solicitate la capetele 3 si 5, calculata de la data efectuarii platii si pana la data achitarii efective a debitelor, obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

In primul, cu referire la clauzele referitoare la dobanda intrunesc doar primele doua conditii prev. art. 4 din Directiva 93/13/CEE, instanta de fond apreciaza ca ar fi scazut semnificativ cuantumul dobanzii de la 4,50% in cursul anului 2007 pana la 2,49% in cursul anului 2017 si ca „introducerea marjei banci, de 3,25% a condus la majorarea dobanzii peste 4,5% doar 7 luni in cursul anului 2008, ceea ce reprezinta o perioada nesemnificativa, raportat la durata totala de derulare a creditului" si indica pag.24 alin. 3 - 4 din sentinta. Or, contrar aprecierii instantei de fond, din probatoriul administrat in cauza rezulta ca este indeplinita si conditia existentei unui dezechilibru semnificativ in detrimentul reclamantilor, in ceea ce priveste dobanda contractuala.

Conform prevederilor contractuale initiale in primul an de creditare a fost in cuantum fix de 4,5%. Dupa aceasta perioada, s-a aplicat dobanda variabila a bancii, care este revizuibila pe 25 martie, iunie, 25 septembrie si 25 decembrie, in functie de indicele de referinta Libor la 3 luni valabil in data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 decembrie. S-a prevazut ca in situatia in care decide sa revizuiasca nivelul ratei dobanzii, banca isi rezerva dreptul de a comunica imprumutatului ulterior intervenirii modificarii, schimbarea survenita fie prin notificare scrisa, fie prin includerea noii valori a dobanzii in extrasul de cont.

Incepand cu anul 2010, in baza Actului aditional de implementare a O.U.G. nr. 50/2010, banca a modificat in mod unilateral dobanda contractuala, fiind majorata marja la 3.25%, sens in care a mentionat faptul ca, in ceea ce priveste aceasta marja, ce ar trebui sa fie fixa banca si-a rezervat dreptul de a o modifica in mod unilateral conform art. I pct. 1.1 lit. r) din actul aditional din 2010.

Referitor la actul aditional din 2010, in primul rand a aratat faptul ca, nu s-a facut dovada depunerii tuturor diligentelor pentru informarea reclamantului, ce nu a avut cunostinta despre incheierea unui act aditional la contract si a aflat despre acest aspect in anul 2017, cu ocazia demersurilor efectuate la cererea avocatului, in vederea depunerii prezentei actiuni.

Mentioneaza ca actele aditionale semnate de reclamant in anii 2015 si 2016 poarta numerele 1 si 2, fapt ce poate duce la concluzia ca nu a fost incheiat in conformitate cu dispozitiile legii din moment ce banca nu l-a inregistrat pe acesta cu numarul 1 pe cel din 2010, astfel ca nu poate fi retinuta existenta actului aditional din 2010.

In subsidiar, in situatia in care se retine incheierea acestuia, considera ca imprejurarea ca intimatele - parate au modificat modul de calcul al dobanzii prin raportare la indicele de referinta Libor si o marja, ce nu este fixa, nu exclude posibilitatea instantei de a analiza caracterul abuziv al clauzelor din actul aditional.

Considera ca intimatele - parate nu au facut dovada negocierii clauzelor respective cu apelantii - reclamanti, stabilind in mod unilateral dobanda care este datorata de la data incheierii actului aditional de implementare a O.U.G. nr. 50/2010, aceasta nefiind insusita prin semnatura. Totodata, arata ca trebuie sa existe simetrie intre modul de incheiere a contractului si modul de modificare, regula inscrisa in art. 969 alin. 2 Cod civil anterior.

Invedereaza faptul ca, contractul de credit nu cuprinde definitii ale dobanzii variabile a bancii sau elemente care ar permite consumatorului sa anticipeze asupra nivelului obligatiilor pe care si le-a asumat. Astfel, in mod evident, consumatorul nu a avut posibilitatea la momentul incheierii contractului sau a actului aditional din 2010 sa ia la cunostinta de nivelul dobanzii variabile sau de un indicator clar al modului de calcul al acesteia, fapt ce conduce la incadrarea clauzelor de la art. 7 din contract si la art. 1.2.2.1 pct. 1 si art. I pct. 1.1 lit. r) din actul aditional din 2010 in situatiile indicate de art. 1 lit. a) si b) din anexa la Legea nr. 193/2000.

Indica o speta similara privind o alta institutie bancara, respectiv decizia nr. 686 din 21.02.2013, pronuntata de I.C.C.J, precizand faptul ca, prin aceste clauze li se ofera intimatelor - parate dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente si, implicit, dreptul de a o incasa in detrimentul apelantilor, fara ca noua rata sa fie negociata cu aceasta, desi efectele manifestarii unilaterale de vointa a bancii se repercuteaza in mod esential asupra patrimoniului acestora.

Astfel, in timp ce banca are dreptul de a stabili in mod unilateral o dobanda majorata si de a solicita plata acesteia, singurul drept al apelantilor fiind acela de a fi informati asupra acestui fapt cu ocazia platii, urmand a se conforma, pe cale de consecinta, prescriptiilor clauzei, fara a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.

Asadar prin clauzele reclamate se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care intimatele - parate au dreptul de a stabili o dobanda aferenta debitului prin raportare la un element subiectiv, respectiv dobanda practicata de banca in acel moment, apelantii neputand decat sa primeasca informatii despre modificarea cuantumului dobanzii, iar in cazul in care nu sunt de acord cu el, neavand decat posibilitatea de a rambursa intregul credit.

Totodata, dat fiind ca nu se detaliaza in concret modalitatea de modificare a dobanzii, trimiterea la dobanda de referinta pentru fiecare valuta este pur formala, iar banca a incasat o dobanda stabilita in conformitate cu politica comerciala proprie.

Face referire, in sustinerea apelului la deciziile nr. 3234 din 23.10.2014, 310 din 11.02.2016 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe care le citeaza.

Subliniaza ca, din analiza clauzelor contractului ce face obiectul spetei de fata, respectiv a prevederilor art. 1 din Legea nr. 193/2000, care, in alin. (2) arata ca „in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului", nu se face referire la o modificare a clauzelor contractuale, deci de o ingerinta in vointa partilor, ci de o interpretare a clauzelor contractuale, plecand de la analiza ansamblului clauzelor, dar tinand seama si de faptul ca sintagma care se refera la partea variabila a dobanzii, dupa primele 12 luni de la incheierea contractului, are caracter abuziv.

Avand in vedere conventia partilor si cele constatate de expertul contabil ..., considera ca in cauza se impune interpretarea clauzelor privind dobanda curenta, in acord cu vointa partilor raportata la valorile de la momentul incheierii contractului. Astfel cum rezulta din raportul de expertiza intocmit de expert ..., la data incheierii conventiei, valoarea Libor la 3 luni aplicabila monedei CHF era de 2,68% si scazand din dobanda initiala de 4.5% valoarea acestuia, rezulta componenta marja bancii de 1.82% - sintagma consacrata de doctrina si legislatia din domeniul bancar, ce se compune din cheltuielile si profitul bancii (in acest sens fiind si decizia nr. 3133/09.10.2013 a I.C.C.J. - Sectia a II-a civila).

Intrucat suma reprezentand diferenta dintre dobanda perceputa incepand cu data de 30.06.2008 si dobanda ramasa in urma constatarii caracterului abuziv a art. 7 pct. 1 lit. a) si a art. 1.2.2.1 pct. 1 si art. I pct. 1.1 lit. r) din actul aditional din 2010 nu era datorata, fiind impusa prin clauze abuzive, se impune restituirea ei si a dobanzii legale aferente de la data efectuarii platilor si pana la restituirea efectiva a debitului.

Conform calculelor expertului de la pag, din 15 din raportul de expertiza, in perioada 29.06.2007 - 31.12.2017, prin nerespectarea modalitatii de calcul prevazuta initial in contract, banca a incasat in mod abuziv o diferenta de dobanda de 20.508,78 CHF (72.578.18 lei).

In al doilea rand, arata ca, in mod gresit a fost respinsa cererea de inghetare a cursului valutar CHF/LEU de la data incheierii conventiei.

In al treilea rand, arata ca, C. J.U.E. a statuat ca pentru un consumator, informarea inaintea incheierii unui contract, cu privire la conditiile contractuale si la consecintele respectivei conventii este de o deosebita importanta.

Consumatorul decide, in special pe baza respectivei informari, daca doreste sa se oblige contractual fata de furnizor prin aderarea la conditiile redactate in prealabil de acesta (Hotararea RWE Vertrieb,EU:C:2013:180, pct. 44). Totodata, cerinta privind transparenta clauzelor contractuale nu poate fi redusa numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical.

Curtea a mai statuat in hotararea din 30.04.2014 in cauza C-26/13 ca un contract de imprumut trebuie sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il priveste.

De asemenea, s-a statuat ca art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat in sensul ca „o astfel de clauza, in masura in care cuprinde o obligatie pecuniara a consumatorului de a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, nu poate fi considerata ca cuprinzand o remuneratie al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei prestatii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva”.

Potrivit Normei BNR nr. 17/2003 privind organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum si organizarea si desfasurarea activitatii de audit intern a institutiilor de credit, intimatele au obligatia de a identifica, monitoriza si administra riscurile semnificative ale activitatii de creditare. Astfel ca omisiunea bancii de a-i informa pe apelanti asupra riscului de supraapreciere a CHF, fenomen previzibil pentru expertii financiari ce activeaza in cadrul acesteia, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila, cresterea valorii fata de moneda nationala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligatiei de consiliere intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecand de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligatiilor asumate. in orice caz, devalorizarea acestei monede este exclusa data fiind economia dezvoltata a Confederatiei Elvetiene.

Clauza de risc valutar ce cade in sarcina exclusiva a consumatorului denatureaza raportul juridic obligational prin ingreunarea excesiva a situatiei consumatorului si conferirea unui avantaj economic vadit disproportionat bancii.

Contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul ca intinderea drepturilor si obligatiilor partilor la momentul incheierii contractului este determinata sau determinabila astfel incat partile se angajeaza din punct de vedere juridic tocmai in considerarea efectelor contractului pentru care si-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei sanse de castig. Contractul de credit nu poate fi considerat aleatoriu cu consecinta stramutarii asupra consumatorului a riscului generat de supraaprecierea CHF.

Apreciaza ca, in speta, obligatia apelantilor a devenit excesiv de oneroasa - cumpararea monedei CHF cu lei la o valoare mai mare de 100% decat cea de la data incheierii contractului de credit (la data de 15.01.2015, 1CHF avea o valoare de 4,3287 lei). Acest aspect face vadit injusta obligarea reclamantilor la executarea obligatiei in continuare in aceasta modalitate deoarece: aceasta situatie a intervenit dupa incheierea contractului; schimbarea imprejurarilor si intinderea lor nu au putut fi prevazute in mod rezonabil de apelanti la momentul incheierii conventiei, prin prisma notiunii de consumator mediu si normal informat si in lipsa unei informari obiective din partea bancii.

Intrucat s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinta, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decat cele pe care partile au inteles sa le stabileasca, considera ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii. Atunci cand justul echilibru dintre aceste principii este rupt, instanta este datoare sa intervina pentru a asigura respectarea principiului echitatii (facem trimitere la cele retinute de Curtea Constitutionala in decizia nr. 623 din 25.10.2017, publicata in M.Of. nr. 53/18.01.2017 referitor la teoria impreviziunii (paragrafele 95, 96, 97, 98 si 99).

Cresterea accelerata a valorii francului elvetian in raport cu moneda nationala, precum si cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar suportate exclusiv de catre imprumutat, au condus la majorarea continua a costurilor contractului, producand un dezechilibru major al prestatiilor reciproce ale partilor, in detrimentul imprumutatului cu efectul obtinerii unor foloase de catre banca imprumutatoare fara contraprestatie.

Din moment ce de la data incheierii conventiilor, apelantii s-au obligat sa returneze o valoare totala raportata la valoarea CHF de la data incheierii conventiilor, iar banca, prin semnarea contractului, a considerat ca fiind avantajoasa aceasta intelegere, prin admiterea capetelor de cerere cu nr. 4 si 5, intimatele nu ar suferi nicio pierdere.

Dat fiind ca partile s-au obligat in conditiile economice existente la data incheierii contractelor, se impune inghetarea cursului de schimb al CHF-LEU pentru efectuarea platilor la valoarea de 1,8913 lei, cu consecinta restituirii sumelor achitate in plus in temeiul contractului de credit, rezultate din diferenta de curs valutar valabil de la momentul efectuarii fiecarei plati si cursul valutar valabil de la data semnarii contractului. Asa cum rezulta din raportul de expertiza intocmit in cauza, apelantii au achitat in plus 113.364,51 lei.

Referitor la dobanda legala solicitata la capatul de cerere nr. 6, in situatia in care se va constata savarsirea faptei de inserare de clauze abuzive, se impune obligarea intimatelor - parate la plata acesteia de la data efectuarii platilor si pana la restituirea efectiva a debitului.

Pentru toate aceste motive, solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

In drept, invoca dispozitiile art. 451 alin. 1, art. 453 alin. 1, art. 466 si urmatoarele Cod procedura civila, art. 1, art. 4, art. 13 si art. 14 din Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 13/2011, art. 998, art. 999 Cod civil anterior, precum si toate dispozitiile legale mentionate in cuprinsul cererii de chemare in judecata.

Prin intampinare, parata C. SA si C. – Sucursala Judeteana au solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legala si temeinica.

Arata ca prin sentinta civila nr. 56/04.02.2019, pronuntata de Tribunalul Suceava in dosarul nr. 6750/86/2017, s-a respins ca nefondata cererea de chemare in judecata formulata de reclamanti, or, in cuprinsul cererii de apel nu sunt regasite motive de nelegalitate ale sentintei civile atacate, apelantii vizand aspecte ce tin de netemeinicia solutiei date de prima instanta, astfel ca, in mod legal si temeinic a apreciat prima instanta ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute cumulativ de Legea 193/2000 pentru a constata caracterul abuziv al clauzelor invocate, precum si nulitatea acestora.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea ca art. 7 pct. 1 lit. a) in ce priveste tezele „dobanda variabila a bancii", respectiv „banca decide sa revizuiasca nivelul dobanzii" din contract, la art. 1.2.2.1 pct. 1 si art. 1 pct. I. l lit. r din Actul aditional 2010, contine clauze abuzive, a solicitat, respingerea acestuia ca neintemeiat, facand referire la prevederile Lit. a) de Ia pct. 1 al Art. 7 din Contractul de credit, varianta in vigoare anterior Actului aditional din septembrie 2010. In acest context, solicita sa se retina faptul ca articolul in litigiu contine dispozitii privind cuantumul dobanzii, modalitatea de calcul si de variatie a acesteia, indicele independent in baza caruia se calculeaza dobanda, datele de reper ale indicelui de referinta si datele de la care se modifica dobanda curenta - aceasta clauza fiind una dintre cele impuse chiar de catre Legea nr.190/1999 ca lege a contractului. Niciuna dintre dispozitiile contractuale mai sus citate sau alte clauzele ale Contractului de credit nu permit bancii sa modifice dobanda curenta in mod unilateral.

Dispozitiile art. 7 pct. 1, aflate in litigiu, nu sunt abuzive intrucat respecta in totalitate prevederile art. 14 din Legea nr. 190/1999 ce stabileste clauzele obligatorii ce trebuie cuprinse in contractele de credit pentru investitii imobiliare. Din analiza comparativa a art. 7.1 din Contractul de credit raportat la temeiului sau de drept [art. 14 din Legea nr.190/1999] rezulta urmatoarele: variatia dobanzii creditului acordat apelantilor-reclamanti este independenta de vointa bancii, nu se raporteaza la dobanda de referinta a bancii, ci la un indice independent existent pe piata bancara, mentionat in contract: L1BOR la 3 luni - Lit. a) din art. 14 din Legea nr. 190/1999; modificarea dobanzii se face doar daca indicele de referinta LIBOR valabil in datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 decembrie variaza atat in sens crescator cat si in sens descrescator; daca variatia indicelui LIBOR o impune, modificarea dobanzii intra in vigoare incepand cu datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie si 25 decembrie; modificare dobanzii se comunica imprumutatului prin notificare scris, cel tarziu la data aplicarii, sau prin includerea in extrasul de cont - lit. c) a art. 14 din Legea nr. 190/1999 . Creditului i s-a aplicat, dupa expirarea perioadei de dobanda fixa, o dobanda curenta variabila = LIBOR la 3M + marja fixa de 3,25%; ori fiind raportat exclusiv la un indice public independent, variatia dobanzii putea fi verificata in orice moment pe parcursul perioadei de creditare in orice sursa publica, la C. sau chiar si la orice alta institutie de credit. Contrar celor sustinute, dar complet nedovedit - nefiind depus niciun calcul sau toata actiunea nu cuprinde decat o prezentare teoretica a unor presupuse calcule, dobanda s-a calculat in functie de o formula care sa contina indici de referinta clar precizati: LIBOR la 3 luni, indice variabil trimestrial, avand ca data de reper data de 15 a fiecarei a treia luni (luna 03, 06, 09 si 12) si fiind aplicata contractual incepand cu data de 25 a lunii de reper (25.03, 25.06, 25.09 si 25.12).

Contractul de credit in litigiu indica in mod expres atat indicele public independent, cat si periodicitatea si/ sau conditiile in care survine modificarea ratei dobanzii. Singurul element variabil al dobanzii aplicate creditului este indicele de referinta LIBOR - dobanda nu a variat si nici nu variaza decat ca urmare a acestui indice public, extern si independent.

Analiza clauzelor contestate trebuie facuta conform cerintelor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, si anume „impreuna cu alte prevederi din contract' - asadar impreuna si cu prevederile Art. 7.3, neexistand niciun un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, din contra fiind instituita o obligatie a bancii in favoarea imprumutatului, Punctul 3 al art. 7 din Contractul de credit vine sa confirme cele stipulate la pct. 1 al art. 7.

De asemenea, precizeaza ca, sintagmele contestate in ce priveste tezele „dobanda variabila a bancii", respectiv "Banca decide sa revizuiasca nivelul ratei dobanzii" sunt scoase din context – nu numai din articolului in care a fost inserata, ci chiar al propozitiei din care face parte, desi analizata si interpretata asa cum impune si Directiva 92/93, se poate usor deduce ca aceasta fraza instituie in fapt obligatia Bancii de notificare a reclamantilor la orice modificare a dobanzii variabile, sens in care invoca decizia nr. 4821/2012.

Solicita respingerea acestor sustineri in observarea aspectului ca nu exista niciun mecanism inserat in contract care sa dea dreptul bancii sa modifice unilateral dobanda; aceasta variaza exclusiv in baza indicelui de referinta LIBOR 3M, iar apelantii – reclamanti nu probeaza sau indica vreo data cand banca, in temeiul acestei clauze, nu ar fi implementat vreo modificare de dobanda ca urmare a modificarii indicelui de referinta LIBOR in perioada 29.06.2008 si pana la introducerea prezentei actiuni.

In ceea ce priveste contestarea art. 1.2.2.1 pct. 1 si a art. I pct. 1.1 lit. r) din Actului aditional prevazut de OUG nr. 50/2010, solicita sa se respingerea acestuia, intrucat actul aditional a inlocuit integral Art. 7 "Dobanzi" cu Art. 1.2.2 "Dobanda", in consecinta clauza in litigiu a fost eliminata integral, noua formulare a Pct. 1 fiind urmatoarea: "2.2.1. Rata dobanzii variabile, care se aplica la soldul creditului, este compusa din indicele de Referinta ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adauga marja bancii in cuantum de 3,25%. Rata dobanzii variabile este revizuibila si se aplica din datele de 25 martie, 25iunie, 25 septembrie si 25 decembrie, in functie de indicele de referinta ROBOR/ EURIBOR/LIBOR la 3 luni determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referinta valabil in data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 decembrie."

Face o prezentare a notiunilor utilizate in contract la Art. I, respectiv la termenii folositi in contractul de credit sunt definiti astfel.

Asa cum a demonstrat anterior, la data de 29.06.2007, norma speciala in materia creditelor ipotecare in vigoare la data semnarii contractului, Legea nr. 190/1999, impunea in mod expres mentionarea in contractul de credit a indicelui de referinta in baza caruia variaza dobanda, LIBOR (adica a elementului variabil al dobanzii) - a se vedea art. 14 Legea nr. 190/1999.

Dobanda variabila ce urma a fi platita dupa expirarea perioadei de dobanda fixa, includea si marja fixa de 3,25 %, insa in lipsa unei dispozitii legale exprese in legislatia specifica care sa impuna bancilor si detalierea acestui element suplimentar indicelui de referinta deja mentionat, este evident ca nici Contractul de credit in varianta sa initiala nu putea contine o asemenea detaliere. Astfel, dupa expirarea perioadei de dobanda fixa, de la rata nr. 13 scadenta in 20.05.2008, pe extrasul contului creditului de CHF, marja de 3,25 % este evidentiata/rambursata distinct de indicele de referinta LIBOR 3M, fara a se aduce vreo atingere formulei de clacul a dobanzii - dupa cum rezulta si din compararea Anexa nr. 1 Grafic privind evolutia dobanzii calculate pentru contractul reclamantilor.

Apelantii au achitat conform contractului de credit : in perioada 29.06.2007 - 29.06.2008: dobanda fixa promotionala = 4,50 %, dupa fata de 29.06.2008 - in prezent: dobanda variabila = Indice de referinta LIBOR 3M + marja fixa de 3,25%

Or, contrar sustinerilor apelantilor, nu se poate retine ca aceste clauze nu sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil - chiar pentru un consumator mediu - care sa determine, pe cale de consecinta, necesitatea evaluarii naturii lor abuzive asa cum statueaza, pe cale jurisprudentiala CE) Hotararea Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid.

Din acest punct de vedere, invedereaza ca prevederile referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si formeaza pretul contractului, iar comisionul de administrare este un element al pretului creditului, asa cum prevede si art. 2 pct. 24 din OG nr.21/1992 privind protectia consumatorilor : „cost total al creditului pentru consumator este format din toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale".

Mai arata ca, consumatorul nu a fost obligat sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care puteau avea efect asupra intinderii obligatiilor sale. Asadar, dobanda variabila, ca si componenta a pretului creditului care reprezinta o parte a costului creditului, este exceptata de la controlul caracterului abuziv potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, intrucat clauza referitoare la acest element defineste obiectul principal al conventiei de credit, respectiv pretul serviciului de finantare, este exprimat fara echivoc, in mod clar, in asa fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de vointa, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea in cuprinsul conventiei, iar termenii utilizati pentru stipularea ei au fost pe deplini inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gandirii logice.

Din examinarea dispozitiilor supuse cenzurii instantei de judecata trebuie sa se conchida ca de la data incheierii contractului, reclamantii au cunoscut valoarea si structura dobanzii, putand aprecia ab initio caracterul variabil al acesteia. Mai mult, fiind vorba despre o parte din pretul contractului, contraprestatia celeilalte parti, care sa justifice incasarea dobanzii rezida atat in acordarea imprumutului cat si in serviciul prestat de catre banca in acest sens si anume: punerea la dispozitie a creditului, dobanda tinand de esenta contractelor de imprumut, etc, nefiind afectat echilibrul contractual. De altfel, perceperea unei dobanzi variabile este expres recunoscuta de dispozitiile Legii nr. 190/1999, ca lege a contractului.

Cat despre imprejurarea ca dobanda ar crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor, invedereaza ca aceasta clauza nu este una care sa dea drept exclusiv bancii sa o interpreteze unilateral, clauza fiind clara nu necesita o interpretare intr-un anumit sens sau altul de catre banca sau de catre reclamantii. Nu in ultimul rand, invedereaza ca suma platita cu titlu de dobanda a fost in continua descrestere urmand strict cursul descendent al LIBOR.

Clauzele contractuale nu sunt interzise de legislatia in vigoare la data semnarii contractului dar nici de dispozitiilor OUG nr. 50/2010, clauza contractuala in litigiu nu necesita cunostinte de specialitate pentru a o intelege si pentru a o aduce la indeplinire, fiind exprimata intr-un limbaj accesibil chiar si unei persoane fara calificare; in consecinta, consideram ca reclamantii au esuat in a demonstra indeplinirea conditiilor reglementate de art. 4 din Legea nr. 193/2000, in consecinta toate afirmatiile lor ar trebui inlaturate.

Cu referire la capatul de cerere privind solicitarea restituirii sumelor neretinute cu titlu de diferenta de dobanda curenta, solicita respingerea acestuia ca neintemeiat.

Trebuie observat ca cererea introductiva indica o pretinsa calculare a ratelor de catre banca cu nerespectarea contractului, desi, in conditiile in care exista un grafic de rambursare, nu se poate argumenta imposibilitatea partilor de a previziona costul total al creditului in chiar momentul contractarii. Mai mult decat atat, nu se probeaza in concret in niciun mod aceasta presupusa incalcare, criticile reclamantilor ramanand fara o sustinere materiala in probele propuse de catre parti, mai mult chiar sunt contrazise de actele depuse de banca - grafice de rambursare, notificari modificare dobanda.

Or, singura ratiune a recunoasterii clauzelor abuzive: punerea unui consumator in imposibilitatea de a previziona suma totala ce va fi achitata, in consecinta caracterul imprecis al clauzelor contractuale. Insa imprumutatul a cunoscut cuantumul fiecarei rate si l-a acceptat, fiind informat inca din faza precontractuala ca rata lunara va varia, intrucat din perspectiva consumatorului, nu mecanismul de formare al pretului intereseaza ci efectiv pretul pe care urmeaza sa il achite pentru capitalul primit ori, solicitarea este cu atat mai neintemeiata cu cat reclamantii au cunoscut mecanismul de formare al pretului si a fost informata clar si transparent de orice modificare a dobanzii.

Invoca cu titlu prealabil, jurisprudenta CJUE (Hotararea in cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA/Joaquin Calderon Camino).

Ori, anularea chiar si partiala a clauzei de dobanda, dar mai mult inlocuirea respectivei clauze cu o alta la solicitarea doar a uneia dintre parti, precum si restituirea sumelor achitate in temeiul clauzei initiale raportat la una noua, echivaleaza cu anularea pretului contractului inca de la data nasterii raporturilor contractuale, reprezentand o incalcare a principiului "pacta sunt servanda" prevazut de art. 969 Cod civil din 1864, si ar constitui un abuz in sine, conventia fiind lipsita de cauza imediata.

Veniturile realizate din dobanzi, alaturi de comisioane, reglementate prin contract –asupra carora partile si-au manifestat vointele juridice in deplina libertate si cunoastere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel putin determinabile. De aceea, lipsirea bancii de contra prestatii legal stabilite prin contract, are ca efect atingerea adusa proprietatii in intelesul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanta fiind asimilate, din perspectiva jurisprudentei CEDO, cu notiunea de bun. Ignorarea vointei reale a partilor si alterarea conditiilor contractuale printr-o interpretare lipsita de rigoare juridica a clauzelor din conventia de credit reprezinta o ingerinta a instantei de fond in mecanismul contractual si o incalcare a dispozitiilor legale care normeaza libertatea contractual, sens in care solicita respingerea si solicitarea de restituire a unor sume achitate in trecut de apelanti ca nefondate.

Referitor la petitul privind inghetarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea platilor in temeiul contractului mentionat la valoarea de la momentul incheierii acestuia, respectiv 1.8913 lei, arata ca acest capat de cerere este intemeiat pe dispozitiile de drept comun aplicabile contractelor din cadrul Codului civil, precum si pe teoria impreviziunii astfel cum a fost interpretata de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 623/2016. De asemenea, precizeaza ca nu exista vreo mentiune in contractul de credit privind vreo rata de schimb valutar sau vreo diferenta de cursuri de vanzare/ de cumparare sau vreo paritate cu moneda nationala. Toate mentiunile din Contractul de credit vizeaza exclusiv moneda creditului - CHF. Art.l alin.2 din Contractul de credit dispune „Creditul va fi restituit in aceeasi valuta" (n.n. CHF - franc elevetian).

In concret, nemultumirea apelantilor se datoreaza faptului ca, ulterior momentului contractarii creditului, au intervenit fluctuatii in ceea ce priveste cursul de schimb LEU-CHF, in defavoarea leului, rambursarea creditului contractat in CHF devenind mai oneroasa. Aceasta situatie nu este specifica numai creditelor contractate in CHF ci si creditelor contractate in FUR. UPS sau 1PY peni japonezi), deoarece si aceste rate de schimb au cunoscut modificare semnificative in defavoarea leului.

Astfel, motivatia interna a apelantilor in pornirea acestei actiuni nu se datoreaza faptului ca ar fi fost inselati la momentul contractarii creditului, ci datorita faptului ca, dupa circa 10 ani de la contractarea creditului, ar fi crescut efortul financiar necesar restituirii creditului. Este evident ca motivul acestei actiuni este cu totul altul: cresterea de dupa 15.01.2015 a cursului de schimb LEU-CHF precum si notorietatea de care se bucura aceasta tema in media. In fapt, acestia au ales sa se imprumute in CHF la libera sa discretie si decizie.

Aveau de ales la acel moment din mai multe oferte de creditare aflate pe piata (LEU, EURO, CHF, JPY). A ales, exprimandu-si vointa, creditul in CHF datorita costurilor mai scazute la acel moment. A fost optiunea sa, constient fiind ca se imprumuta intr-o moneda straina si de faptul ca va depinde, pe toata durata contractului de credit (35 ani), de cursul de schimb al francului elvetian. Mecanismul de rambursare al creditului in ultimii 10 ani dupa contractarea creditului nu s-a modificat, fiind unul cat se poate de simplu si firesc: reclamantii a rambursat CHF bancii, in urma procurarii valutei prin diverse schimburi valutare, Ea apreciere sa.

Asadar, nu se poate sustine ca banca comerciala, ar fi cunoscut cu certitudine sau ar fi putut prevedea evolutia cursului de schimb LEU/CHF intr-o perspectiva de 10 ani, sau cum va fi peste inca 25 ani.

Solutionarea cauzei trebuie facuta avand ca reper principiul nominalismului, instituit de legea civila, atat prin art. 1578 Cod Civil din 1864, aplicabil contractului in litigiu.

Cum sa incheiati INTOTDEAUNA CONTRACTE PERFECT LEGALE, care va protejeaza interesele si va feresc de pierderi

147 de modele de contracte civile si acte comerciale, conforme cu Noul Cod civil si GDPR. Pentru economia dvs. de timp si bani!

Prin contractul de credit in litigiu, Banca a pus la dispozitia reclamantilor un credit pentru investitii imobiliare in cuantum de 165.750 CHF pe o perioada de 420 de luni, utilizat astfel: la 29.06.2017 s-a facut tragerea creditului intr-o singura transa integrala, direct in moneda CHF - aceasta suma ajungand in totalitate si neconvertita in contul de CHF al reclamantilor; la aceeasi data, suma de 165.750 CHF a fost virata catre contul vanzatorului Pop Stelian, intrand direct in contul curent de CHF al acestuia; in conturile reclamantilor nu a ajuns niciodata vreo suma in echivalent LEI/EUR a valorii creditului, ci doar suma in CHF a creditului, intregul contract de credit, modificat prin Actul aditional din septembrie 2010, contine doar dispozitii ce stipuleaza ca creditul, dobanda si restul costurilor se vor calcula si restitui in aceeasi valuta - franci elvetieni, fara a se face vreo raportate la un anume curs valutar, oficial sau neoficial, din 2007 sau anterior, clauze sunt conforme dispozitiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 190/1999. Contractul de credit in litigiu contine un element de risc, asumat de reclamanti odata cu semnarea contractului si utilizarea creditului in valuta CHF, insa acest lucru nu transforma acest contract intr-un contract abuziv.

Semnificativ este Codul civil din 1864- (art. 1578) cat si noul Cod Civil (art. 2164).

Prin urmare, obligatia de restituire ce incumba reclamantilor trebuie sa aiba loc in acelasi numar de unitati monetare exprimate in conventie - 165.750.

A mai aratat ca art. 1 alin. 2 din Contractul de credit nu reprezinta decat transpunerea principiului de ordine publica al nominalismului monetar din Cod civil din 1864. Practic, prin prezenta cerere reclamantii solicita instantei inserarea in contract a unei clauze de derogare de la acest principiu de ordine publica, posibilitate ce excede puterilor judecatoresti: in primul rand, pentru ca instanta nu poate interveni intr-un contract prin completarea lui cu anumite clauze la solicitarea exclusiva a uneia din parti si, in al doilea rand, pentru ca principiul nominalismului monetar este unul de ordine publica, legiuitorul vechiului cod civil neinstituind vreo exceptie.

Riscul valutar rezultat din raportarea valutei la moneda nationala, cunoscut de reclamanti inca din faza precontractuala, este suportat de partile conventiei in valuta in temeiul prevederilor legale prevazute de art.1578 din Codul civil, nu in temeiul unei pretinse clauze abuzive, intrucat principiul nominalismului este unul legal, exceptiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudentiala, ci doar legala.

Asadar, in cazul creditelor acordate in valuta, nu se afla in prezenta vreunei clauze abuzive, pentru ca banca nu a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul.

Prin prezenta cerere, de eliminare a riscului valutar prin inghetarea cursului de schimb al monedei creditului la data incheierii contractului, practic se solicita nesocotirea principiului de ordine publica al nominalismului.

Din prevederile contractuale rezulta urmatoarele:
- creditul a fost pus la dispozitia reclamantilor in valuta CHF - franci elvetieni, suma de bani a fost virata in contul tot in moneda CHF, neefectuandu-se nici o conversie automata la momentul acordarii creditului;
- creditul a fost utilizat in moneda CHF pentru achitarea pretului imobilului, conform contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2255 din 29.06.2007 de BNP ..., semnat de reclamanti cu fostii proprietari ai imobilului finantat prin prezentul credit. ....;
- avansul/ contributia proprie a reclamantilor a fost achitata din initiativa lor tot in valuta CHF, respectiv 55.250 CHF, neexistand nicio dispozitie bancara sau notariala care sa impuna moneda in care se realizeaza avansul, acesta fiind stabilit exclusiv de partile unui contract de vanzare cumparare.
- valoarea creditului reprezentand diferenta din pretul de vanzare finantat de Banca a fost virat din contul reclamantilor direct in contul vanzatorului Pop Stelian in valuta CHF, fara a se efectua vreun schimb valutar - dupa cum rezulta din extrasul depus in probatiune.
- aceeasi suma in CHF a fost mentionata si in Contractul de ipoteca autentificat sub nr. 2258 din 29.06.2007 de BNP ..., fiind inscrisa si in Cartea Funciara a imobilului;
- rambursarea creditului de catre imprumutat se va face in moneda in care a fost acordat creditul, respectiv in franci elvetieni.
- imprumutatul va asigura in Contul Curent Dedicat Creditului, doar sumele in CHF necesare indeplinirii obligatiilor sale lunare de plata la fiecare scadenta, conform obligatiilor lunare inscrise in Graficul de rambursare - Anexa la Contractul de credit.
- niciunde in continutul Contractului de credit nu este prevazut ca ratele imprumutului vor fi calculate se face prin aplicarea unui curs de schimb valutar asa cum in mod neintemeiat se sustine.

Contractul nu contine nicio clauza care sa oblige reclamantii sa faca schimbul din moneda CHF in orice alta valuta la cursul de schimb al Bancii, iar de cate ori acestia au utilizat serviciul de schimb al Bancii a ordonat acest lucru prin semnarea unui document similar unui buletin de schimb valutar, exact ca la orice casa de schimb valutar - in acelasi sens apar si mentiunile de pe extrasul de cont „valuta cumparata" sau "schimb valutar".

Clauzele contractuale expuse mai sus sunt in concordanta cu prevederile Legii nr. 190/1999 aplicabile creditului ipotecar.

Clauzele contractuale referitoare la rambursarea creditului sunt clare, concise si intelegerea lor nu necesita cunostinte de specialitate. Pe de alta parte, trebuie avut in vedere faptul ca deprecierea monedei nationale in raport cu valuta CHF nu este influentata de banca, variabilitatea acesteia fiind determinata de evolutia acestor monede pe piata financiara, situatie similara si ratelor de schimb LEU-EUR sau LEU-USD, etc.

Asa cum a aratat mai sus, contractul de credit se subscrie normei speciale reprezentata de Legea nr. 190/1990. Aceste clauze nu au fost impuse de banca ci au fost impuse de legiuitor, printr-o norma legala imperativa (Codul civil si Legea nr.190/1999), iar principiul nominalismului este unul consacrat de legiuitor. Prin urmare, chiar daca in contract sau in graficul de rambursare este inclusa o clauza potrivit careia rambursarea se face in aceeasi valuta, aceasta nu este decat preluarea principiului nominalismului, consacrat de legea civila. De altfel, chiar Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, nu si dispozitiile legale (Hotararii Curtii Europene de Justitie din 30 aprilie 2014, pronuntata in procedura C-280/13, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barreraj.

Inclusiv Hotararea Curtii (Cauza C-26/13) din 30 aprilie 2014 Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai/OTP Jelzalogbank Zrt este aplicabila contractelor de consum doar in masura in care cuprind o obligatie pecuniara a consumatorului de a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale monedei straine - ori, prezentul contractul nu cuprinde o astfel de clauza. Ipoteza avuta in vedere de aceasta cauza nu este aplicabila si intimatei de vreme ce creditul reclamantilor a fost acordat, tras in contul sau curent si apoi virat vanzatorului in aceeasi moneda CHF.

In speta, este vorba de un schimb valutar extrinsec raporturilor de imprumut, unde conversia sumelor necesare platii obligatiilor lunare este exterioara si neesentiala clauzelor contractuale, nefiind necesara implicarea in mecanismul de schimb valutar daca reclamantii pot obtine valuta din alte surse.

Aceeasi este si opinia Curtii Constitutionale astfel cum a fost expusa la Punctele 35 - 41 din Decizia nr.62 din 7 februarie 2017 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Similara este si practica majoritara a instantelor din tara, dupa cum rezulta din Punctele 62-83 din Decizia ICCJ nr. 1 din 30 ianuarie 2017 privind modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 45 si art. 48 din Codul consumului si art. 18 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992, art. 6 lit.- b) din Legea nr, 289/2004, art. 1578 din Codul civil de la 1864 si art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Trebuie observate si concluziile CJUE de la punctele 27 - 32 din Hotararea pronuntata in 20.09.2017 in Cauza C-186/16. Astfel, precizam ca prezentul contract de credit se inscrie in exceptia stipulata in art. l alin.2 din Directiva 93/13, articol care instituie o excludere din domeniul de aplicare al acesteia, a clauzelor contractuale care reflecta un act cu putere de lege sau norma administrativa; ori, art. 1 din contract, transpune art.1578 Cod civil, al principiului nominalismului monetar, ce are putere de lege, si nu intra sub incidenta Directivei 93/13.

Referitor la teoria impreviziunii. invocata ca incidente in cauza, subliniaza faptul ca teoria impreviziunii nu a fost reglementata de Codul civil din 1864, acceptarea acestei teorii fiind relativ restransa, atat la nivel doctrinar sau jurisprudential. Stabilitatea unei monede este un element care nu tine de vointa partilor, ci depinde de alte elemente extrinseci, de exemplu, politica economica a unui stat, evolutia relatiilor comerciale internationale, fenomene de criza economica si politica internationala.

Teoria impreviziunii este prevazuta de noul Cod Civil, care instituie o exceptie de la principiul fortei obligatorii a contractului, intelegand prin aceasta aparitia unor circumstante survenite si imprevizibile, care modifica radical echilibrul contractual. De altfel, invocarea impreviziunii in paralel cu invocarea nulitatii urmare a unor clauzelor abuzive este nelegala - cele doua institutii sunt esential diferite si se exclud reciproc.

Noul Cod civil nu este aplicabil raporturilor juridice in cauza, conform art. 107 din Legea nr.71/2011, prin urmare reclamantii nu au temei legal pentru acest capat de cerere. Nu se dovedeste in concret in ce masura aceasta "imprevizibilitate" a cursului valutar i-a afectat in asa masura executarea contractului incat acesta nu mai poate continua in aceleasi conditii, si nici ca ar fi informat Banca de dificultatile financiare prin care trece.

Singurele aparari formulate in sustinerea impreviziunii sunt pur teoretice si prezinta intentionat informatii false menite sa impresioneze instanta - afirmatii complet nedovedite si chiar sanctionate de art. 15 Cod civil si de art. 12 alin. 2 Cod procedura civila.

Este evident ca rata de schimb a valutei CHF a fluctuat in perioada de 10 ani contractuali, atingand un varf la data de 26.01.2015, cand Banca Centrala a Elvetiei a decis eliminarea plafonului, aspect recunoscut de reclamanti si dovada a faptului ca evolutia cursurilor valutare este exterioara bancii, insa aproape imediat cursul valutar al CHF a inceput sa scada, revenind chiar din cursul lunii ianuarie 2015 la linia obisnuita avuta in perioada anterioara cresterii, si in prezent fiind in continua scadere.

Referitor la sustinerea apelantilor ca nu au fost informati in legatura cu riscul de fluctuatie a CHF, precizeaza ca Banca avea doar obligatia de informare asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite prin Contractul de credit, obligatie ce a fost realizata integral anterior semnarii contractului. La data semnarii contractului, 29.06.2007, Banca nu avea nici o obligatie legala de simulare a evolutiei ratei in moneda straina.

A mai aratat ca a informat, cu buna-credinta, inca din faza precontractuala cu privire Ia toate aspectele relevante impuse de catre normele legale si regulamentare, precum si de uzantele bancare in vigoare la epoca acordarii creditului, inclusiv cu privire la riscul decurgand din fluctuatia cursului de schimb pentru clientii care realizau venituri in lei si nu in CHF – a se vedea conditiile de acordare a creditului. Este greu de crezut ca reclamantii nu au inteles ca in momentul in care au solicitat un credit in CHF aveau obligatia de a restitui creditul in aceeasi moneda. Poate ca nu au avut reprezentarea evolutiei cursului valutar pe care de altfel nimeni nu o putea avea, insa nu se poate sustine ca nu au inteles exact riscul pe care il presupune luarea unui imprumut in valuta.

Solicitarea reclamantilor este neintemeiata in conditiile in care fluctuatia cursului valutar este de notorietate, iar banca nu are nicio influenta asupra stabilirii cursului de schimb valutar al francului elvetian, si nici nu poate garanta stabilitatea vreunui curs valutar. Pe de alta parte, de netagaduit este si aspectul ca tot raportat la moneda creditului, se raporteaza si indicele de referinta in baza caruia se calculeaza dobanda variabila a creditului - in speta LIBOR 3M. Acest indice de referinta a avut o evolutie invers proportionala cu evolutia valutei creditului, fiind inca din 2007 in continua scadere si ajungand la o valoare negativa, valoare care se scade din marja fixa a Bancii.

Pretentia de modificare a contractului in sensul denominarii valorii creditului in lei si restituirii unor eventuale diferente de curs valutar, nu are niciun temei faptic, contractual sau de drept.

Aceasta in conditiile in care una dintre principalele componente ale remuneratiei bancii pentru creditul acordat o reprezinta dobanda calculata la suma acordata pentru perioada stabilita, Or, nu se poate pretinde ca dobanda pentru moneda initiala (CHF) are aceeasi valoare cu dobanda pentru moneda in care se solicita convertirea creditul (LEU), iar conversia nu ar trebui sa conduca la modificarea valorii obligatiilor, motivatia principala a reclamantilor in obtinerea unui credit in CHF a fost tocmai costul redus cu dobanda in comparatie cu dobanzile la creditele in moneda nationala sau CHF.

Solicitarea de „conversie a creditelor in lei", dar efectuata nu oricum, ci la cursul de schimb al monedei nationale la data acordarii creditului si in conditiile impuse de reclamanti, eventual prin forta presiunii unei hotarari judecatoresti si in mod retroactiv, este inadmisibila, dupa cum detaliaza si Curtea Constitutionala in mai multe decizii recente (Decizia CCR nr. 62/2017; Decizia CCR nr. 623/2016).

Prin urmare, la momentul incheierii contractului si pe tot parcursul desfasurarii relatiilor contractuale cu reclamantii, banca a manifestat buna-credinta, executand intocmai obligatiile asumate prin contract. Contractul de credit a fost incheiat in temeiul libertatii de vointa, respecta exigentele echitatii, bunei-credinte si a echilibrului intre prestatii si nu are ca si consecinta imbogatirea fara justa cauza a unei parti in detrimentul celeilalte parti. Pe cale de consecinta, avand in vedere si prevederile art. 969 si art. 1578 Codul civil din 1864 care reglementeaza principiul fortei obligatorii a contractului si principiul nominalismului in materia imprumutului, considera ca instanta nu poate interveni pentru a stabili un anumit pret al contractului sau pentru a modifica moneda in care a fost acordat imprumutul.

In concluzie, solicita respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legala si temeinica.

In drept, a invocat dispozitiile din legea nr. 193/2000, OUG nr.50/2010, art. 6-8 din Legea nr.289/2004, art. 969 Cod civil.

Examinand legalitatea si temeinicia sentinta apelate, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului si a motivelor de apel invocate, Curtea retine urmatoarele :

Primul motiv de apel se refera, in esenta, la constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobanda incepand cu al doilea an contractual.

Curtea retine ca intre parti s-a incheiat contractul de credit ipotecar nr. 35073508/ 29.06.2007, in care s-a prevazut, la art. 7 pct. 1 lit. a: „Pentru creditul pus la dispozitie de Banca, imprumutatul va plati :
a) O dobanda fixa de 4.5000%, pentru primul an din perioada de creditare, perioada care incepe cu data primei trageri, dupa care va plati dobanda variabila a Bancii, care este revizuibila pe 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie si 25 Decembrie, in functie de indicele de referinta LIBOR/EURIBOR/BUBOR la 3 Luni, in functie de moneda creditului, conform indicelui de referinta valabil la data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie si 15 Decembrie. Daca banca decide sa revizuiasca nivelul ratei dobanzii, se va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plata si noua rata de dobanda aplicabila.”

La filele 27 – 30 dosar fond se afla un act aditional la acest contract, fara data si fara numar, prin care banca, tinand cont de dispozitiile OUG nr. 50/2010, aduce mai multe modificari contractului initial, printre care si cea privitoare la dobanda. Astfel, art. I. 2.2.1 Dobanda curenta: prevede ca: „Rata Dobanzii Variabile, care se aplica la soldul creditului, este compusa din Indicele de Referinta ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei Creditului, la care se adauga Marja Bancii in cuantum de 3,25%. Rata Dobanzii Variabile este revizuibila si se aplica din datele de 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie si 25 Decembrie, in functie de Indicele de Referinta ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni - determinat pe baza monedei Creditului, conform valorii indicelui de referinta valabil in data de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie si 15 Decembrie. ”

Desi banca sustine ca a comunicat acest act aditional consumatorului, nu a produs nici o dovada in acest sens, borderourile depuse la dosar nefacand dovada inscrisurile pretins expediate, si nici nefiind semnate si stampilate.

Prin urmare, acest act nu poate fi considerat ca fiind adoptat tacit, in conditiile art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, consumatorul aratand ca a aflat de existenta sa abia in cursul anului 2017.

Cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 7 pct. 1 lit. a din contract, Curtea retine dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000: „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.”, iar potrivit art. 4 alin.6 din aceeasi lege: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.”

In considerentele sentintei atacate s-a retinut ca prezenta clauza privind dobanda indeplineste conditiile de a nu fi fost negociata si de a fi contrara bunei – credinte, in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Cum aceste retineri nu au fost criticate pe calea apelului, ele intra in autoritatea de lucru judecat, si nu vor mai fi analizate in prezenta.

Cu privire la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea apreciaza ca acesta nu poate fi raportat la cuantumul sumei incasata cu titlu de dobanda in plus peste 4,5% pe an, aceasta raportare tinand de „calitatea de a satisface cerintele de pret”, examinare interzisa de dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000. Prin urmare, concluzia instantei de fond, in sensul de a constata lipsa unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in conditiile in care banca a perceput o dobanda peste cea de 4,5% doar pentru 7 luni in cursul anului 2017, este una eronata.

In speta, exista un evident dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, care rezulta din dreptul unilateral si pur subiectiv al bancii de a modifica dobanda curenta, fara acordul consumatorului. Desi aparent dispozitiile art. 7 pct. 1 lit. a din contract leaga evolutia „dobanzii variabile a bancii” de indicele de referinta LIBOR la 3 luni, nu se prevede in realitate o formula transparenta si obiectiva de calculare a acestei dobanzi variabile, de tipul LIBOR la 3 luni + marja fixa a bancii. Prin urmare, aceasta clauza permite in realitate bancii sa stabileasca dobanda variabila dupa bunul sau plac, pur subiectiv, si fara acordul consumatorului.

Pentru aceste motive, constatand ca si aceasta din urma conditii este indeplinita, Curtea va constata caracterul abuziv al clauzei prevazute la art. 7 pct. 1 lit. a din contract, in ceea ce priveste modul de stabilire a dobanzii curente incepand cu al doilea an de creditare.

Potrivit dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 : „Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua.”

Prin hotararea pronuntata la 14 iunie 2012 de CJUE in cauza C-618/10 Banca Español de Crédito, SA s-a retinut, la raspunsul la a doua intrebare, ca: „articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unui stat membru, precum art. 83 din decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protectia consumatorilor si a utilizatorilor si a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instantei nationale, atunci cand constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator, sa completeze respectivul modificand continutul acestei clauze.”

Prin urmare, rolul judecatorului national este limitat la constatarea caracterului abuziv al unei clauze sau a unei parti din aceasta, contractul urmand a se desfasura fara acea clauza sau parte din clauza.

In speta, in urma inlaturarii partii din clauza constatata la fond abuziva, dobanda ramane de 4,5% pe an. Aceasta nu este insa una fixa, ea putand varia prin intelegerea partilor, insa nu raportat la criteriul constatat ca fiind abuziv.

Asadar, pentru a da eficienta dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, respectiv ca acea parte din clauza constatata ca fiind abuziva sa nu produca nici un efect asupra consumatorului, se impune restituirea sumelor incasate cu titlu de dobanda peste procentul de 4,5% pe an, impreuna cu dobanda legala calculata de la data platii si pana la restituirea efectiva.

Al doilea motiv de apel se refera la „inghetarea” cursului valutar CHF –RON de la data incheierii contractului de credit.

Curtea retine ca, desi reclamantii isi intemeiaza cererea pe dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, in contractul incheiat de parti nu exista vreo clauza de „risc valutar”, care sa poata fi examinata din punct de vedere al caracterului sau abuziv. De altfel, nici in petitul cererii nu se solicita constatarea caracterului abuziv al unei astfel de clauze, ci „inghetarea cursului de schimb CHF – LEU”.

Principiul nominalismului monetar este insa legiferat in mod expres, dispozitiile art. 1578 din Codul civil de la 1864 prevazand ca „Obligatia ce rezulta din un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract. Intamplandu-se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii.”

Cu alte cuvinte, la incheierea oricarui contract de credit in valuta, ambele parti isi asuma riscul cresterii sau scaderii cursului de schimb a valutei respectiv.

Apelantii nu au facut nicio proba in sensul ca banca avea cunostinta la incheierea contractului de evolutia pe care urma sa o inregistreze moneda CHF in raport cu RON, si nu a procedat la informarea consumatorului in acest sens.

Prin urmare, acest motiv de apel nu este dat.

Pentru toate aceste considerente, in baza art. 480 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea va admite apelul, va schimba in parte sentinta atacata, in sensul ca va admite in parte actiunea si va constata caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 7 pct. 1 lit. a din contractul de credit nr. 35073508/29.06.2007 in ceea ce priveste modalitatea de stabilire a dobanzii curente incepand cu al doilea an de creditare.