Klaus Iohannis il lasa fara pensie speciala pe Victor Ciorbea

"Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului a fost transmisa de Parlament spre promulgare Presedintelui Romaniei in de data de 24 octombrie 2018. Apreciem ca aceasta lege a fost adoptata cu nerespectarea prevederilor constitutionale ale art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), precum si cu cele ale art. 147 alin. (4), iar prin continutul sau, actul normativ are prevederi care sunt contrare dispozitiilor constitutionale consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), precum si prin art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1)", conform presedintelui.

Citeste si:

• Avocatul Poporului, 26.000 de lei/luna

Prezentam integral argumentatia sefului statului:

A. Motive de neconstitutionalitate extrinseca

Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului a fost adoptata de Camera Deputatilor cu incalcarea prevederilor art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), precum si cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constitutie

Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, dedusa controlului de constitutionalitate, a fost adoptata de Camera Deputatilor, ca prima Camera competenta, in sedinta din data de 13 iunie 2018. Consideram ca aceasta lege a fost adoptata cu incalcarea prevederilor art. 75 alin. (2), fiind dezbatuta si adoptata de prima Camera sesizata cu depasirea termenului constitutional stabilit la 60 de zile.

Initiativa legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului, precum si pentru modificarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 8/2016 privind infiintarea mecanismelor prevazute de Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, apartinand unui numar de 2 deputati si 1 senator, a fost depusa la Camera Deputatilor pentru dezbatere si adoptare la data de 27 decembrie 2017 (inregistrata sub nr. BPI.780/27-12-2017).

Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale

Vezi AICI detalii

Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita

Vezi AICI detalii

Declaratia Unica 2024 Impozit pe venit Contributii CAS si CASS

Vezi AICI detalii

In conformitate cu dispozitiile art. 111 alin. (1) din Constitutie, Biroul permanent al Camerei Deputatilor, in sedinta din data de 1 februarie 2018, a transmis propunerea legislativa mentionata Guvernului, in vederea formularii unui punct de vedere. De asemenea, in conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Regulament, Biroul permanent a stabilit si termenul pana la care sa fie transmis acest punct de vedere, respectiv data de 26 februarie 2018. Precizam ca Guvernul a transmis punctul de vedere la data de 18 mai 2018 (nr. 6403/18.05.2018).

In conformitate cu dispozitiile art. 92 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputatilor, legea criticata a fost prezentata in sedinta Biroului permanent al Camerei Deputatilor din data de 5 martie 2018 (Plx nr. 1/2018), fiind transmisa comisiilor competente, in vederea elaborarii avizelor si a raportului.

Potrivit art. 75 alin. (2) din Constitutie: „Prima Camera sesizata se pronunta in termen de 45 de zile. Pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita, termenul este de 60 de zile. In cazul depasirii acestor termene se considera ca proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”. Astfel, Constitutia instituie o prezumtie absoluta, in virtutea careia o initiativa legislativa, chiar daca nu a fost adoptata de o Camera, se considera adoptata prin simpla trecere a timpului. Prezumtia se bazeaza pe o presupusa acceptare tacita a propunerii legislative si pe lipsa obiectiilor primei Camere sesizate.

Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile prevazut la art. 75 alin. (2) din Legea fundamentala este un termen care priveste raporturile constitutionale dintre autoritatile publice, respectiv raporturile dintre cele doua Camere ale Parlamentului, pe de o parte, si intre acestea si Guvern, pe de alta parte. La implinirea acestuia, dreptul si, totodata, obligatia primei Camere competente sa dezbata o initiativa legislativa inceteaza, legea considerandu-se adoptata in forma depusa de initiator. Ca efect al implinirii acestui termen se naste dreptul Camerei decizionale de a se pronunta asupra initiativei adoptate in conditiile art. 75 alin. (2) si de a decide definitiv. De asemenea, implinirea acestui termen are consecinta imposibilitatii membrilor primei Camere competente de a mai formula amendamente, dincolo de acest interval de timp stabilit de Constitutie propunerile parlamentarilor sau ale comisiilor nemaifiind admisibile. Aceeasi este si consecinta pentru Guvern care, dincolo de acest termen nu mai poate formula si depune amendamente cu privire la legea respectiva in cadrul primei Camere sesizate, nu mai poate solicita dezbaterea acesteia in procedura de urgenta sau inscrierea ei cu prioritate pe ordinea de zi, toate aceste drepturi putand fi exercitate de Guvern doar in cadrul Camerei decizionale.

In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca „termenele care privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice, (...) in masura in care nu se prevede altfel in mod expres, nu se calculeaza pe zile libere.” (Decizia nr. 233/1999). Totodata, in Decizia nr. 89/2010 Curtea a retinut ca dispozitiile art. 101 din Codul de procedura civila – potrivit carora „termenele se inteleg pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul” – nu sunt aplicabile in dreptul public, supus regulii in virtutea careia termenele, in acest domeniu, se calculeaza pe zile calendaristice, in sensul ca se include in termen si ziua in care el incepe sa curga si ziua cand se implineste.

Dispozitiile art. 75 alin. (2) din Constitutie nu prevad un anumit mod de calcul al acestor termene pe care prima Camera competenta le are la dispozitie pentru a se pronunta asupra unei initiative legislative. In absenta oricaror prevederi constitutionale exprese, consideram ca – fiind termene ce privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice, deci de drept public – acestea urmeaza regula stabilita de jurisprudenta constanta din ultimii 20 ani a Curtii Constitutionale si se calculeaza pe zile calendaristice. Din interpretarea sistematica a dispozitiilor constitutionale ale art. 75 alin. (2) si ale art. 66, consideram ca singura ipoteza in care termenele de adoptare tacita ar putea fi suspendate este aceea a perioadei dintre sesiunile parlamentare ordinare, in conditiile in care nu s-a cerut intrunirea in sesiune extraordinara. Normele constitutionale trebuie sa fie interpretate in sensul de a produce efecte, scopul urmarit de legiuitorul constituant derivat fiind acela de a crea pentru Camera de reflectie posibilitatea de a se pronunta intr-un termen rezonabil. Or, sistemul constitutional roman instituie regula sesiunilor periodice si nu a celor permanente. Prin urmare, intre cele doua perioade prevazute la art. 66 alin. (1) din Constitutie pentru cele doua sesiuni ordinare, in absenta unei cereri de convocare a unei sesiuni extraordinare, termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie trebuie considerate suspendate.

Totodata, fiind pe taramul dreptului public, la calculul termenului de 45, respectiv 60 de zile urmeaza sa se includa in termen si ziua in care el incepe sa curga si ziua cand se implineste.

Orice alta interpretare este de natura sa conduca la moduri de calcul diferite ale altor termene constitutionale ce privesc raporturile constitutionale dintre autoritatile publice (termenul de promulgare, termenul de sesizare a Curtii Constitutionale, termenul in care se poate organiza referendumul de revizuire a Constitutiei etc.), ceea ce genereaza impredictibilitate si lipsa de transparenta cu privire la implinirea acestor termene, in general, si a celor prevazute la art. 75 alin. (2), in special; in plus, orice alta interpretare ar insemna o adaugare la textul constitutional.

Impredictibilitatea si lipsa de transparenta cu privire la implinirea termenelor prevazute la art. 75 alin. (2) este intarita si de faptul ca in prezent, potrivit regulamentelor parlamentare termenele constitutionale de adoptare tacita se socotesc in mod diferit la Camera Deputatilor fata de Senat, aspect ce este de natura sa contravina si art. 1 alin. (5), in ceea ce priveste suprematia Constitutiei. Potrivit art. 113 din Regulamentul Camerei Deputatilor: „(1) In temeiul art. 75  alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei, republicata, Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, se pronunta asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative in termen de 45 de zile de la data prezentarii la Biroul permanent. Fac exceptie codurile si legile de complexitate deosebita, asupra carora se pronunta in termen de 60 de zile de la data prezentarii la Biroul permanent si ordonantele de urgenta, pentru care termenul este de 30 de zile de la data depunerii acestora la Camera Deputatilor. (1¹) In cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, termenele aferente procesului legislativ curg de la data inregistrarii la Biroul permanent insotite de avizele solicitate si se socotesc luand in calcul 4 zile pe saptamana, cu exceptia sarbatorilor legale. (2) La data expirarii termenelor prevazute la alin. (1) proiectele de legi sau propunerile legislative se considera adoptate de Camera Deputatilor si se trimit Senatului sub semnatura presedintelui Camerei Deputatilor”. Totodata, potrivit art. 119 din Regulamentul Senatului: „Pentru termenele procedurale ale procesului legislativ se iau in calcul numai zilele in care Senatul lucreaza in plen sau in comisii permanente”.

Asadar, regulamentele parlamentare ale celor doua Camere cuprind dispozitii diferite cu privire la modul de calcul al acelorasi termene constitutionale prevazute la art. 75 alin. (2). Astfel, dispozitiile art. 113 alin. (1¹) din Regulamentul Camerei Deputatilor stabilesc ca aceste termene se calculeaza luand in calcul 4 zile pe saptamana, cu exceptia sarbatorilor legale, in timp ce art. 119 din Regulamentul Senatului prevede ca la calculul acestor termene se au in vedere numai zilele in care Senatul lucreaza in plen si in comisii. Desigur, in cadrul autonomiei de care beneficiaza, Camerele sunt libere sa isi stabileasca programul de lucru asa cum considera, dimensionandu-l in functie de multiple variabile. Programul de lucru in plen si in comisii nu este cunoscut la inceputul unei sesiuni, uneori acesta putand sa suporte modificari chiar in cursul unei saptamani de lucru.

Insa, extinderea aplicarii unor dispozitii regulamentare diferite si in ceea ce priveste modul de calcul al termenelor prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie pune in pericol securitatea raporturilor juridice in materie de legiferare. Asa cum a retinut si Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, autonomia regulamentara da dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare si procedurile de desfasurare a lucrarilor parlamentare, insa aceasta nu poate fi exercitata in mod discretionar, abuziv, cu incalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentara; normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale forului legislativ si trebuie interpretate si aplicate cu buna-credinta si in spiritul loialitatii fata de Legea fundamentala (Decizia nr. 209/2012).

In consecinta, fiind termene de drept public, ce vizeaza desfasurarea raporturilor constitutionale dintre cele doua Camere ale Parlamentului, in acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie se calculeaza calendaristic, aceasta interpretare unitara fiind singura de natura sa confere efectivitate normelor constitutionale mentionate, asigurand, pe de o parte, respectarea principiului transparentei activitatii parlamentare, iar pe de alta parte, predictibilitate in aplicarea normelor constitutionale si in derularea procesului de legiferare.

Momentul de la care incep sa curga termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie este reglementat asemanator in regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului. Astfel, potrivit art. 113 alin. (1¹) din Regulamentul Camerei Deputatilor, in cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, termenele aferente procesului legislativ curg de la data inregistrarii la Biroul permanent insotite de avizele solicitate, iar potrivit art. 118 din Regulamentul Senatului: „Pentru propunerile legislative termenele de legiferare curg de la data inregistrarii acestora la Biroul permanent, insotite de avizele necesare”.

Totodata, potrivit art. 92 din Regulamentul Camerei Deputatilor: „Art. 92. - (1) In exercitiul dreptului de initiativa legislativa, Guvernul inainteaza Camerei proiecte de legi. Deputatii, senatorii si cetatenii prevazuti la art. 74 din Constitutia Romaniei, republicata, pot prezenta Camerei Deputatilor propunerile legislative. Acestea trebuie sa fie insotite de o expunere de motive si redactate in forma ceruta pentru proiectele de legi. (2) Deputatii pot prezenta si proiecte de hotarari ale Camerei Deputatilor. (3) In cazul propunerilor legislative depuse in conditiile alin. (1), presedintele Biroului permanent solicita avizul Consiliului Legislativ si punctul de vedere sau informarea, dupa caz, a Guvernului, care trebuie depuse in maximum 15 zile de la data solicitarii. Punctul de vedere al Guvernului poate contine si amendamente. (4) In cazul propunerilor legislative depuse in conditiile alin. (1), care implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurarilor sociale de stat, presedintele Camerei Deputatilor va solicita in mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, in conditiile art. 111 din Constitutia Romaniei, republicata, in acelasi termen de 15 zile. (5) In cazul in care Consiliul Legislativ sau Guvernul nu transmite, in termen de 15 zile de la solicitare, avizul, punctul de vedere sau informarea, dupa caz, Biroul permanent va stabili comisia sesizata in fond, comisiile de aviz, termenul de depunere a raportului pentru propunerea legislativa respectiva, trimitand proiectul pentru dezbatere si intocmirea raportului.”

De asemenea, potrivit art. 113 din Regulamentul Camerei Deputatilor: „(1) In temeiul art. 75 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei, republicata, Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, se pronunta asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative in termen de 45 de zile de la data prezentarii la Biroul permanent. Fac exceptie codurile si legile de complexitate deosebita, asupra carora se pronunta in termen de 60 de zile de la data prezentarii la Biroul permanent si ordonantele de urgenta, pentru care termenul este de 30 de zile de la data depunerii acestora la Camera Deputatilor. (1¹) In cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, termenele aferente procesului legislativ curg de la data inregistrarii la Biroul permanent insotite de avizele solicitate si se socotesc luand in calcul 4 zile pe saptamana, cu exceptia sarbatorilor legale. (2) La data expirarii termenelor prevazute la alin. (1) proiectele de legi sau propunerile legislative se considera adoptate de Camera Deputatilor si se trimit Senatului sub semnatura presedintelui Camerei Deputatilor”.

Din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 92 alin. (1) - (5) si ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputatilor rezulta ca, pentru propunerile legislative inregistrate la Camerei Deputatilor ca prima Camera sesizata:

- termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie curg de la data inregistrarii la Biroul permanent insotite de avizele solicitate; astfel, ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 92 alin. (5) coroborat cu art. 113 alin. (1¹) din Regulamentul Camerei Deputatilor, o initiativa pentru care a inceput sa curga termenul prevazut la art. 75 alin. (2) din Constitutie va avea intotdeauna un numar de inregistrare identificat cu initiala Plx., urmata de un numar (numarul de inregistrare la Biroul permanent) si un an; spre deosebire de aceste propuneri legislative, initiativele care nu se incadreaza pe ipoteza normativa si procedurala de la art. 113 alin. (1¹)  din Regulamentul Camerei Deputatilor, ci pe cea de la art. 92 alin. (3) si alin. (4) din Regulament - si pentru care termenul prevazut la art. 75 alin. (2) din Constitutie nu a inceput sa curga - sunt identificate cu initialele BPI., urmate de un numar si o data, care sunt intotdeauna diferite de cele ale celor identificate prin Plx.;

- Biroul permanent este cel abilitat sa stabileasca termenele atat pentru organismele avizatoare, cat si pentru comisiile permanente sesizate in fond; la implinirea acestor termene, Biroul permanent nu este obligat sa astepte primirea acestor avize sau puncte de vedere, fiind de principiu statuat prin jurisprudenta Curtii Constitutionale ca Parlamentul nu poate fi tinut in realizarea activitatii de legiferare de faptul ca una sau alta dintre autoritatile sau institutiile publice cu competente de avizare nu trimit sau transmit cu intarziere un punct de vedere solicitat de una sau alta dintre Camere; din aceasta perspectiva, transmiterea de catre Guvern cu intarziere a punctului sau de vedere nu poate tine in loc o Camera in dezbaterea unei initiative legislative, intrucat in conformitate cu dispozitiile art. 111 alin. (1) din Constitutie, obligatia constitutionala este in sensul solicitarii informarii Guvernului si nu a obligativitatii existentei punctului de vedere al Guvernului.

Din informatiile publice inscrise pe fisa ce corespunde parcursului legislativ la Camera Deputatilor a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului rezulta ca:

- in cadrul sedintei sale din 1 februarie 2018, Biroul permanent al Camerei Deputatilor inregistreaza initiativa legislativa sub nr. Plx 1/2018 si, totodata, solicita punct de vedere de la Guvern si Consiliul Legislativ, cu termen 26.02.2018, precum si de la Consiliul Economic si Social, cu termen 15.02.2018;

- in cadrul sedintei sale din 5 martie 2018, legea criticata a fost prezentata in Biroul permanent al Camerei Deputatilor, care - in absenta punctului de vedere al Guvernului, dar avand avizul Consiliul Legislativ si pe cel al Consiliului Economic si Social, in conformitate cu dispozitiilor art. 92 alin. (5) din Regulament - a sesizat comisiile permanente in vederea elaborarii avizelor si, respectiv, a raportului.

Asadar, dispozitiile art. 92 alin. (1)-(5) si ale art. 113 alin. (1¹) din Regulament, semnifica data de la care incepe sa curga termenul de 60 de zile prevazut de art. 75 alin. (2) din Constitutie pentru legea dedusa controlului de constitutionalitate. Aceasta concluzie este intarita si de faptul ca, din aceleasi informatii publice cuprinse in fisa initiativei legislative deduse controlului de constitutionalitate, ulterior sedintei din 5.03.2018, nu a mai existat o alta sedinta a Biroului permanent al Camerei Deputatilor in cadrul careia aceasta propunere legislativa sa fie prezentata in sensul art. 113 alin. (1¹)  din Regulament.

Prin urmare, in ceea ce priveste Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului termenul prevazut de art. 75 alin. (2) din Constitutie a inceput sa curga la data de  5.03.2018, termenul initial de adoptare tacita fiind de 45 de zile, care a inceput sa curga de la aceasta data. In opinia noastra, calculand acest termen in acord cu jurisprudenta constitutionala, respectiv pe zile calendaristice, acest termen s-a implinit la data de 18 aprilie 2018.

Ca atare, la data de 14.05.2018 nu mai putea fi modificat termenul de adoptare tacita prin prelungirea lui la 60 de zile, intrucat acesta expirase. De altfel, la aceasta data se implinise chiar si termenul maxim constitutional de 60 de zile in care Camera Deputatilor ar fi putut sa se pronunte asupra legii criticate in calitate de prima Camera sesizata (3 mai 2018). Astfel, indiferent de termenul constitutional considerat a fi aplicabil, sanctiunea prevazuta la art. 75 alin. (2) teza a II-a din Constitutie intervenise, fie la data de 18 aprilie 2018, fie la cea de 3 mai 2018, iar legea criticata trebuia transmisa Camerei decizionale in forma initiatorului, ca adoptata tacit. Or, prin continuarea procedurii parlamentare dupa implinirea termenului de adoptare tacita si prin adoptarea legii de catre Camera Deputatilor in calitate de prima Camera competenta in data de 13 iunie 2018, intr-o alta forma decat cea a initiatorului si amendata substantial, legea criticata a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2) din Constitutie. In conformitate cu prevederile constitutionale mentionate, obligatia Camerei Deputatilor dupa implinirea termenului constitutional era sa considere legea adoptata tacit si sa o transmita Senatului pentru continuarea procedurii legislative. Dupa implinirea acestui termen, nici Camera Deputatilor in ansamblul sau si nicio alta structura de lucru sau de conducere nu ar mai fi putut formula amendamente si nu ar mai fi putut inscrie legea pe ordinea de zi. Procedand in acest mod, dezbaterea si adoptarea de catre Camera Deputatilor a legii criticate in sedinta din 13 iunie 2018 s-a realizat si cu incalcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala in ceea ce priveste modul de calcul al termenele referitoare la desfasurarea raporturilor constitutionale intre autoritatile publice. Prin urmare, consideram ca, incepand cu data de 18 aprilie 2018, legea dedusa controlului de constitutionalitate este adoptata tacit, iar orice amendare, dezbatere sau adoptare ulterioara acestei date asupra acestei legi este efectuata cu nerespectarea Constitutiei.

B. Motive de neconstitutionalitate intrinseca

I. Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului incalca prevederile art. 1 alin. (5) si ale art. 16 alin. (1) din Constitutie

1. La Art. I pct. 8 din legea supusa controlului de constitutionalitate se stabileste ca Avocatul Poporului, precum si persoanele care au exercitat functia de Avocat al Poporului, la data pensionarii sau recalcularii pensiei anterior acordate, beneficiaza de pensie stabilita si calculata conform art. 71 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Precizam ca art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede faptul ca judecatorii Curtii Constitutionale, la data pensionarii sau recalcularii pensiilor anterior stabilite, beneficiaza de pensie de serviciu egala cu 80% din indemnizatia lor bruta lunara. Pensia astfel stabilita se actualizeaza in raport cu indemnizatia judecatorilor Curtii Constitutionale si se impoziteaza potrivit legii. Asadar, legiuitorul a instituit o pensie speciala pentru judecatorii Curtii Constitutionale, in cuantum variabil, fara sa se refere si la cei care au exercitat in trecut functia de judecator la instanta constitutionala.

Spre deosebire de pensia stabilita pentru judecatorii Curtii Constitutionale, legea criticata acorda pensie speciala atat pentru Avocatul Poporului in functie, cat si pentru persoanele care au exercitat in trecut aceasta functie, fiind neclar daca acest drept se cuvine inclusiv persoanelor care au detinut functia de Avocat al Poporului si au pierdut aceasta calitate datorita revocarii lor din functie de catre Parlament ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor, in conditiile stabilite de lege.

Totodata, la art. I pct. 9 din legea criticata se prevede ca pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizeaza in raport cu indemnizatia judecatorilor Curtii Constitutionale si se impoziteaza conform legii. Analizand aceste dispozitii in  coroborare cu cele prevazute la art. I pct. 8 referitoare la stabilirea si calculul pensiei de serviciu al Avocatului Poporului, consideram ca textele sunt neclare in ceea ce priveste cuantumul pensiei rezultate, intrucat nu reiese daca aceasta se va stabili si se va actualiza in raport cu indemnizatia Avocatului Poporului sau cu indemnizatia judecatorilor Curtii Constitutionale. In atare conditii, rezulta ca art. I pct. 8 si pct. 9 din legea criticata sunt neclare in ceea ce priveste conditiile si procedura de stabilire a pensiei Avocatului Poporului prin raportare la conditiile si procedura de stabilire a pensiei judecatorilor Curtii Constitutionale si, prin urmare, contravin cerintelor de claritate si previzibilitate instituite prin art. 1 alin. (5) din Constitutie.

Precizam ca argumentele de mai sus se aplica in mod corespunzator si pentru dispozitiile de la art. I pct. 15 din legea criticata, prin care la art. 11 din Legea nr. 35/1997 se introduce un nou alineat, alin. (12), care se refera la modul de calcul al pensiei adjunctilor Avocatului Poporului, precum si persoanelor care au indeplinit aceasta functie. Suplimentar, legea dedusa controlului instantei constitutionale stabileste, prin introducerea la art. 11 din Legea nr. 35/1997 a alin. (13), posibilitatea acordarii adjunctilor Avocatului Poporului a unei pensii anticipate, cu cel putin 5 ani inainte de implinirea varstei standard de pensionare. Nici in acest caz textul de lege nu precizeaza daca acordarea acestui tip de pensie este posibila si in situatia incetarii detinerii acestor functii, in conditiile legii, ca urmare a revocarii din functie datorate incalcarii Constitutiei si a legilor tarii.

In plus, avand in vedere ca functia de Avocat al Poporului este asimilata ca rang cu cea de ministru, iar cea de adjunct al Avocatului Poporului cu cea de secretar de stat, beneficiind de aceleasi drepturi cu acestia, consideram ca acordarea unor pensii speciale pentru Avocatul Poporului si adjunctii sai constituie un privilegiu nejustificat fata de ceilalti demnitari cu acelasi rang. In cadrul aceleiasi categorii de demnitari, legiuitorul nu poate face nicio diferentiere cu privire la indreptatirea unora sau altora de a beneficia de dreptul la pensie speciala decat cu incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie conform caruia cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, instituind un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile si obiective.

2. Art. I pct. 10 al legii deduse controlului de constitutionalitate prevede ca daca in functia de Avocat al Poporului este numit un consilier juridic sau o persoana din cadrul institutiei Avocatul Poporului, rezervarea postului acestuia/acesteia este obligatorie. In opinia noastra, prin aceasta prevedere, se instituie un privilegiu pentru fostii adjuncti ai Avocatului Poporului la ocuparea unui post in cadrul institutiei, in detrimentul altor persoane care ar indeplini criteriile cerute pentru ocuparea respectivului post prin concurs. Textul prezinta neclaritati intrucat acesta nu precizeaza daca aceste functii reprezinta temei pentru rezervarea si ocuparea ulterioara a postului chiar si de catre o persoana care a detinut functia de Avocat al Poporului, insa a fost revocata pentru cauze imputabile acesteia, potrivit legii. In cazul dispozitiilor avute in vedere din legea dedusa controlului de constitutionalitate nu rezulta de ce calitatea de adjunct al Avocatului Poporului, care a incetat in conditiile legii (de exemplu, pentru incompatibilitate), poate constitui o justificare obiectiva si rezonabila pentru a reglementa o procedura de ocupare a unui post vacant, derogatorie de la regula conform careia posturile vacante platite din fonduri publice se ocupa prin concurs. Asadar, o astfel de dispozitie derogatorie de la regimul general al angajarii incalca art. 16 alin. (1) din Constitutie. In acest sens, semnalam ca prin jurisprudenta sa constanta, Curtea Constitutionala a statuat ca egalitatea nu inseamna uniformitate, fiind permisa instituirea unor tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane, in considerarea situatiilor specifice in care acestea se afla, insa numai daca exista o justificare obiectiva si rezonabila. Totodata, consideram ca rezervarea postului unei persoane angajate in cadrul acestei institutii trebuie sa tina cont si de situatia ducerii la indeplinire a respectivului mandat asa cum, de altfel, pentru judecatorii Curtii Constitutionale Legea nr. 47/1992 precizeaza la art. 69 alin. (1) ca dupa incetarea mandatului ca urmare a expirarii perioadei pentru care el a fost acordat, judecatorul are dreptul sa revina in postul ocupat anterior, daca numirea sa la Curtea Constitutionala s-a facut cu conditia rezervarii acestuia.  Avand in vedere aceste aspecte, opinam ca textul mai sus amintit prezinta unele neclaritati si, prin urmare, contravine cerintelor de claritate si previzibilitate instituite prin art. 1    alin. (5) din Constitutie.

3. Art. I pct. 65 introduce art. 552 care la alin. (1) prevede ca personalul institutiei Avocatul Poporului este format din demnitari, personal de conducere si de executie de specialitate cu statut de functionar public parlamentar si personal incadrat prin contract individual de munca. Alin. (2) teza finala a aceluiasi articol dispune ca personalul contractual, respectiv soferii beneficiaza de salarii stabilite la nivelul in plata aferent functiilor similare din cadrul serviciilor Parlamentului. Din analiza textelor nu este clar daca personalul contractual va fi format exclusiv din soferi sau daca intentia legiuitorului este de a echivala doar salariile soferilor din randul personalului contractual cu cele aferente functiilor similare din cadrul serviciilor Parlamentului. Asadar, textul este lipsit de claritate, ceea ce contravine dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie.

4. Legea supusa controlului de constitutionalitate introduce, prin art. I pct. 65, art. 552 alin. (4) prin care personalul Mecanismului national de prevenire si personalul institutiei care efectueaza vizite sau anchete in spatii unde exista factori ce pot afecta sanatatea si integritatea fizica si psihica beneficiaza de sporuri de 15% pentru conditii vatamatoare. Aceste dispozitii intra in contradictie cu alte reglementari in vigoare care privesc salarizarea personalului platit din fonduri publice, inclusiv cu privire la cuantumul sporurilor care pot fi acordate. Asadar, consideram ca modificarile avute in vedere de legea dedusa controlului instantei constitutionale sunt incomplete si insuficiente, intrucat acestea ar fi trebuit sa se raporteze la regulile stabilite prin legea cadru in materie (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice). Din aceasta perspectiva, textul de lege afecteaza cerintele privind calitatea legii stabilite prin art. 1 alin. (5) din Constitutie.

5. Art. I pct. 67 modifica art. 57, prevazand la alin. (2) ca Avocatul Poporului stabileste prin ordin conditiile pentru ocuparea functiilor din aparatul institutiei Avocatul Poporului. Subliniem faptul ca aceste dispozitii care reglementeaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana in vederea ocuparii functiilor respective - elemente esentiale in executarea obligatiilor nascute dintr-un raport de serviciu - sunt lipsite de predictibilitate in aplicare intrucat creeaza o stare de confuzie in legatura cu cerintele pe care va trebui sa le indeplineasca aceasta categorie de personal, in situatia in care conditiile specifice ocuparii functiei vor fi cunoscute abia dupa reglementarea lor prin ordin. Mai mult de atat, prin reglementarea acestor conditii prin ordin, printr-un act emis in executarea legii, se face de fapt o completare a unui act juridic cu forta juridica superioara actului administrativ, cu consecinta incalcarii art. 1 alin. (5) referitor la cerintele de calitate a legii, prin nerespectarea principiului ierarhiei juridice a actelor normative. De asemenea, consideram ca un ordin prin care se reglementeaza conditiile de ocupare a acestor functii este susceptibil de numeroase modificari ceea ce sensibilizeaza caracterul previzibil si stabil al reglementarii, si intra in contradictie cu prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5) din Constitutie referitoare la cerintele de previzibilitate si accesibilitate a legii.

6. Art. I pct. 67 modifica alin. (4) al art. 57 prevazand ca, in situatia in care o persoana din cadrul institutiei este numita intr-o functie de demnitate publica, rezervarea postului acesteia este obligatorie. Astfel, legea nu distinge daca persoana in cauza, angajata a institutiei, detine statutul de functionar public sau este incadrata pe baza de contract. Conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, reiese faptul ca textul de lege se va aplica si personalului contractual. Or, privilegiul rezervarii postului este specific functiei publice, menit sa confere stabilitate functiei publice. In situatia in care legiuitorul a avut ca intentie instituirea unei derogari de la legea cadru aplicabila personalului contractual din aceasta institutie, atunci acesta ar fi trebuit sa o prevada in mod expres in textul legii. In lipsa unei atare prevederi legea este neclara, lipsita de previzibilitate si susceptibila de interpretari, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constitutie referitor la claritatea, previzibilitatea si accesibilitatea legii.

7. Legea dedusa controlului de constitutionalitate este, prin obiectul sau de reglementare, de o complexitate deosebita, lucru de altfel confirmat chiar de catre plenul Camerei Deputatilor care, in data de 14.05.2018, a votat la solicitarea Comisiei juridice, de disciplina si imunitati, incadrarea acestei reglementari in categoria legilor de complexitate deosebita si, in consecinta, prelungirea termenului constitutional de dezbatere si vot final de la 45 la 60 de zile. Se poate observa ca din cele 61 de articole care formeaza structura Legii nr. 35/1997 in forma in vigoare, 41 de articole ale acesteia au fost modificate si completate prin legea supusa controlului de constitutionalitate. Asadar, legea criticata priveste modificarea si completarea in cea mai mare parte a Legii nr. 35/1997, aceasta cuprinzand 6 articole romane, din care art. I contine nu mai putin de 70 de puncte. Avand in vedere dispozitiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, referitoare la conditiile de fond pentru modificarea si completarea actelor normative, rezulta ca Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului ar fi trebuit sa fie inlocuita cu o noua reglementare, urmand sa fie in intregime abrogata. Asadar, dispozitiile de lege criticate contravin normelor de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative si, prin urmare, nesocotesc principiul de calitate a legii statuat prin dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5).

II. Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului a fost adoptata cu incalcarea prevederilor art. 138 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 111 alin. (1) din Constitutie

Legea supusa controlului de constitutionalitate modifica si completeaza dispozitiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997, stabilind ca Avocatul Poporului, precum si persoanele care au exercitat functia de Avocat al Poporului, beneficiaza de pensie stabilita si calculata conform art. 71 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta pensie fiind actualizata in raport cu indemnizatia judecatorilor Curtii Constitutionale si putand fi cumulata cu indemnizatia pentru mandatul in curs de executare.

Totodata, legea criticata completeaza si prevederile art. 11 din Legea nr. 35/1997, in sensul acordarii unei pensii de serviciu de 80% din indemnizatia bruta avuta in ultima luna de activitate pentru adjunctii Avocatului Poporului, precum si pentru fostii adjuncti ai Avocatului Poporului. Aceasta pensie de serviciu va putea fi acordata si anticipat cu cel mult 5 ani inainte de implinirea varstei standard de pensionare, prin diminuarea cu 1% din baza de calcul anterior mentionata, pentru fiecare an ce lipseste pana la implinirea varstei standard de pensionare.

De asemenea, in urma completarilor aduse art. 55 din Legea nr. 35/1997, personalul institutiei Avocatului Poporului va fi format din demnitari, personal de conducere si de executie de specialitate cu statut de functionar public parlamentar si personal incadrat prin contract individual de munca. Drept urmare, personalului de conducere si de executie de specialitate cu statut de functionar public parlamentar i se vor aplica prevederile Legii nr. 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar, beneficiind, in mod corespunzator, de toate drepturile si avand toate obligatiile acestuia.

Astfel, prin aceste reglementari se genereaza noi cheltuieli de fonduri publice necesare platii unor categorii de pensii speciale, pensii anticipate si a unor cheltuieli cu veniturile incadrate pe alte grile de salarizare. Toate aceste prevederi dau nastere unor cheltuieli financiare care sunt de natura sa majoreze cheltuielile bugetului de stat si pe cele ale bugetul asigurarilor sociale de stat. Asa cum a fost semnalat atat in avizul Consiliului Economic si Social, cat si in punctul de vedere al Guvernului, modificarile si completarile legislative aduse Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului prin legea dedusa controlului de constitutionalitate majoreaza cheltuielile de la bugetul de stat si de la bugetul asigurarilor sociale de stat.

Potrivit dispozitiilor art. 15 alin. (1) al Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, in situatia initierii unor masuri care conduc la majorarea cheltuielilor bugetare, trebuie prezentata fisa financiara in care se inscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie sa aiba in vedere: schimbarile anticipate in veniturile si cheltuielile bugetare pentru anul curent si urmatorii 4 ani;  estimari privind esalonarea creditelor bugetare si a creditelor de angajament, in cazul actiunilor anuale si multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; masurile avute in vedere pentru acoperirea majorarii cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenta deficitul bugetar, aflat oricum deja la limita tintei de deficit de 3% din PIB. In acelasi sens dispune si art. 15 alin. (1) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, conform caruia in cazul propunerilor de introducere a unor masuri/politici/initiative legislative a caror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, initiatorii au obligatia sa prezinte fisa financiara prevazuta la art. 15 din Legea nr. 500/2002, insotita de ipotezele si metodologia de calcul utilizata, precum si o declaratie conform careia majorarea de cheltuiala respectiva este compatibila cu obiectivele si prioritatile strategice specificate in strategia fiscal-bugetara, cu legea bugetara anuala si cu plafoanele de cheltuieli prezentate in strategia fiscal-bugetara.

De asemenea, conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, in cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputatilor sau Senatului, dupa caz, fisa financiara, in termen de 45 de zile de la data primirii solicitarii, iar conform art. 111 alin. (1) teza a II-a din Legea fundamentala „In cazul in care o initiativa implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, solicitarea informarii este obligatorie.” In acelasi sens, art. 138 alin. (5) din Constitutie prevede ca „Nicio cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare”.

Subliniem faptul ca, din analiza fisei legislative a legii deduse controlului de constitutionalitate reiese ca initiatorii nu au precizat care este impactul bugetar, cheltuielile bugetare in anul curent si in urmatorii ani si sursele din care sa se asigure acoperirea cheltuielilor generate de propunerea legislativa.

In jurisprudenta sa, prin Decizia nr. 22/2016, Curtea Constitutionala a aratat ca prin dispozitiile art. 111 alin. (1) din Constitutie „legiuitorul constituant a dorit sa consacre garantia constitutionala a colaborarii dintre Parlament si Guvern in procesul de legiferare, instituind obligatii reciproce in sarcina celor doua autoritati publice si ca in cadrul raporturilor constitutionale dintre Parlament si Guvern este obligatorie solicitarea unei informari atunci cand initiativa legislativa afecteaza prevederile bugetului de stat. Aceasta obligatie a Parlamentului este in consonanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 138 alin. (2) care prevad ca Guvernul are competenta exclusiva de a elabora proiectul bugetului de stat si de a-l supune spre aprobare Parlamentului. In temeiul acestei competente, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fara sa ceara Guvernului o informare in acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligatiei de a cere informarea mentionata, rezulta ca nerespectarea acesteia are drept consecinta neconstitutionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).”

Referitor la conditiile stabilite prin art. 138 alin. (5) din Constitutie, Curtea a retinut prin aceeasi Decizie nr. 22/2016 ca acestea impun „stabilirea concomitenta atat a alocatiei bugetare, ce are semnificatia unei cheltuieli, cat si a sursei de finantare, ce are semnificatia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecintele negative, pe plan economic si social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fara acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996).” si ca legiuitorul constituant originar „nu a avut ca ratiune edictarea art. 138 alin. (5) din Constitutie numai in sensul ca, daca propunerea sau proiectul de lege se va referi la bugetul de stat sau la bugetul vreunui ordonator de credite, cerinta constitutionala ar fi indeplinita, ci la faptul ca sursa de finantare indicata sa fie in mod real apta sa acopere cheltuiala in conditiile legii bugetare anuale. Prin urmare, textul constitutional se refera la caracterul obiectiv si efectiv al sursei de finantare si opereaza cu elemente de certitudine si previzibilitate bugetara, pentru ca, in caz contrar, si-ar pierde ratiunea existentei sale normative si, in mod evident, ar exprima un truism, anume ca orice cheltuiala bugetara se suporta din bugetul de stat. De aceea, atribuirea unui atare inteles textului constitutional analizat ar echivala cu lipsirea acestuia de valoarea normativa inerenta oricarei prevederi constitutionale; or, actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (legea trebuie interpretata in sensul producerii efectelor ei, si nu in sensul neaplicarii ei).”

Avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, dispozitiile Legii nr. 500/2002 si ale Legii nr. 69/2010, rezulta ca initiatorii legii criticate nu au respectat obligatia de a prezenta cheltuielile bugetare in anul curent si in urmatorii ani si sursele din care sa se asigure acoperirea cheltuielilor generate de propunerea legislativa. In consecinta, legea dedusa controlului de constitutionalitate a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 138 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 111 alin. (1) din Constitutie.

In considerarea argumentelor expuse, va solicit sa admiteti sesizarea de neconstitutionalitate si sa constatati ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporuluieste neconstitutionala".