Articolul 7
(1) Indatoririle, drepturile si libertatile cadrelor militare sunt cele stabilite de
Constitutia Romaniei, de legile tarii si de prezentul statut.
(2) Profesia de ofiter, maistru militar sau subofiter in activitate incumba indatoriri suplimentare, precum si interzicerea ori restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati, potrivit legii.
Sectiunea 1 Indatoriri
Articolul 8
(1) Cadrele militare au urmatoarele indatoriri principale:
a) sa fie loiale si devotate statului roman si fortelor sale armate, sa lupte pentru apararea Romaniei, la nevoie pana la sacrificiul vietii, sa respecte si sa apere valorile democratiei constitutionale;
b) sa respecte juramantul militar si prevederile regulamentelor militare, sa execute intocmai si la timp ordinele comandantilor si ale sefilor, fiind responsabile de modul in care indeplinesc misiunile ce le sunt incredintate. Cadrelor militare nu li se poate ordona si le este interzis sa execute acte contrare legii, obiceiurilor razboiului si conventiilor internationale la care Romania este parte; neexecutarea ordinelor in aceste conditii nu atrage raspunderea penala si civila a subordonatilor;
c) sa pretuiasca onoarea si gloria de lupta ale fortelor armate ale Romaniei, ale armei si unitatii din care fac parte, precum si demnitatea gradului si a uniformei militare pe care le poarta;
d) sa-si perfectioneze pregatirea profesionala, sa asigure instruirea temeinica si educarea subordonatilor si sa apere drepturile acestora;
e) sa actioneze pentru intretinerea regulamentara si mentinerea in stare de operativitate a tehnicii si armamentului si pentru folosirea si administrarea eficienta a bunurilor din dotare;
f) sa pastreze cu strictete secretul militar, de stat si de serviciu, precum si caracterul confidential al unor activitati si documente.
(2) Cadrele militare in activitate au obligatia sa participe la misiuni in afara teritoriului statului roman, in functie de cerintele Ministerului Apararii Nationale, pentru indeplinirea obligatiilor asumate de Romania prin conventii si tratate internationale.
(3) Poate face exceptie, la cerere, de la prevederile alin. 2 cadrul militar care intampina greutati familiale deosebite si se incadreaza in una dintre urmatoarele situatii:
a) formeaza o familie monoparentala;
b) este intretinator unic de familie, al copilului/fratelui/ parintelui;
c) unul sau ambii parinti sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de varsta, si nu mai are alti frati sau surori majori, apti de munca, ori mai are frati sau surori, dar acestia nu pot contribui la intretinerea parintilor deoarece sunt elevi sau studenti, sunt invalizi de gradul I sau II ori executa o pedeapsa privativa de libertate;
d) sotul este grav bolnav, incadrat in gradul I sau II de invaliditate;
e) ambii soti sau frati ar urma sa participe la misiune in aceeasi perioada si nu isi exprima acordul in acest sens;
f) in caz de calamitati naturale.
Sectiunea a 2-a Drepturi
Articolul 9
(1) Cadrele militare in activitate au dreptul la:
a) solda lunara, compusa din solda de grad, solda de functie, gradatii si indemnizatii, precum si la prime, premii, sporuri si alte drepturi banesti, ale caror cuantumuri se stabilesc prin hotarare a Guvernului;
b) echipament, hrana, asistenta medicala, medicamente, locuinta de serviciu, gratuite, concedii si scutiri medicale platite, in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului;
c) reduceri sau scutiri de impozit pe venit si ale cuantumului chiriei, ajutoare si alte drepturi, potrivit reglementarilor in vigoare*);
d) transport gratuit, in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului;
e) suportarea de catre Ministerul Apararii Nationale a sumelor necesare pentru asigurarea asistentei juridice a cadrelor militare pentru fapte savarsite de catre acestea in exercitarea, potrivit legii, a atributiilor de serviciu, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale.
Articolul 9^1
Cadrele militare trecute in rezerva sau direct in retragere au dreptul la pensie militara de stat, potrivit legii.
Articolul 10
Abrogat.
Articolul 11
(1) Cadrele militare trecute in rezerva sau direct in retragere au dreptul la pensie militara potrivit legii*).
(2) Partea din pensie corespunzatoare soldei de grad se actualizeaza permanent potrivit soldei de grad a cadrelor in activitate*).
(3) Pensionarii militari decorati cu "Semnul onorific" clasele a III-a, a II-a si I beneficiaza de un spor de 10%, 15% si, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.
Articolul 12
Cadrele militare in activitate au dreptul sa urmeze invatamantul superior militar sau civil, postuniversitar, doctoratul sau alte forme de perfectionare a pregatirii, cu respectarea normelor legale.
Articolul 13
(1) Cadrele militare in activitate pot fi trimise la studii in strainatate, prin concurs, cu aprobarea ministrului apararii nationale.
(2) Cadrele militare in activitate care au absolvit scoli si academii militare, cursuri sau alte forme de pregatire in strainatate beneficiaza de drepturi depline la incadrarea si promovarea in functii corespunzatoare studiilor din tara cu care le-au fost echivalate diplomele dobandite, in conditiile legii si ale reglementarilor militare.
Articolul 14
(1) In timp de pace, cadrele militare in activitate au dreptul la concediu de odihna, concediu de odihna suplimentar pentru activitate in locuri de munca cu conditii deosebite - vatamatoare, grele sau periculoase - si la concediu de studii.
(2) Regulile privind durata si acordarea concediului de odihna, concediului de odihna suplimentar si a concediului de studii, precum si compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
Articolul 14^1
(1) In timp de pace, cadrele militare in activitate au dreptul la concedii fara plata, pe o durata de cel mult 4 ani, in urmatoarele situatii:
a) solicita sa isi urmeze sotia sau sotul trimis in strainatate de catre Ministerul Afacerilor Externe, de alte ministere, autoritati administrative autonome, organe ori alte institutii de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru indeplinirea unei misiuni permanente in strainatate la misiunile diplomatice, la oficiile consulare sau la alte reprezentante nationale, structuri si comandamente din cadrul organizatiilor internationale din care Romania face parte, pentru o perioada mai mare de 6 luni;
b) au fost selectate pentru a ocupa temporar posturi in structurile din cadrul organizatiilor internationale din care Romania face parte, in baza aprobarii prealabile a ministrului apararii nationale.
(2) Pentru alte cazuri, temeinic motivate, cadrele militare in activitate au dreptul la concedii fara plata, pe durata determinata, de cel mult un an.
(3) Concediile fara plata prevazute la alin. 1 si 2 se aproba de catre ministrul apararii nationale sau de catre comandantii stabiliti de acesta.
(4) Ministrul apararii nationale poate prelungi durata concediilor fara plata prevazute la alin. 1 si 2 cu cel mult un an.
(4^1) In Ministerul Afacerilor Interne, prelungirea concediilor fara plata prevazute la alin. 1 si 2 se aproba potrivit competentelor de gestiune a resurselor umane.
(5) In perioada concediului fara plata, acordat potrivit prevederilor alin. 1 sau 2, cadrele militare sunt suspendate din functie si nu beneficiaza de niciun drept din partea Ministerului Apararii Nationale, cu exceptia celui privind folosirea locuintei de serviciu, in cazul cand se dispune de aceasta.
(6) Perioada concediului fara plata nu constituie vechime in serviciu pentru stabilirea pensiei, vechime in activitate pentru acordarea Semnului onorific In Serviciul Patriei si/sau pentru acordarea gradatiei urmatoare in conditiile legii.
(7) In situatia prevazuta la alin. 1 lit. a), la stabilirea stagiului in gradul pe care il au cadrele militare se ia in calcul o perioada egala cu trei patrimi din durata concediului fara plata.
(8) In situatia prevazuta la alin. 1 lit. b), la stabilirea stagiului in gradul pe care il au cadrele militare se ia in calcul intreaga durata a concediului fara plata.
(8^1) In situatia prevazuta la alin. 2, durata concediului fara plata nu se ia in calcul la stabilirea stagiului in grad.
(9) La incetarea concediului fara plata, institutia are obligatia de a numi cadrul militar pe o functie vacanta sau sa il puna la dispozitie in vederea incadrarii.
Articolul 14^2
(1) In timp de pace, cadrele militare in activitate confirmate in serviciul medical pot beneficia, pe langa drepturile prevazute la art. 14^1, de concedii fara plata, pe o durata de cel mult 4 ani, pentru formare profesionala.
(2) La incetarea concediului fara plata acordat potrivit alin. 1, institutia are obligatia de a reincadra cadrul militar, din oficiu, pe functia de pe care a fost suspendat, prin rezervarea acesteia, cu exceptia situatiei in care unitatea este supusa procesului de reorganizare sau restructurare, iar postul se desfiinteaza.
(3) Dispozitiile art. 14^1 alin. 3, 5, 6 si 8^1 se aplica in mod corespunzator in situatia acordarii concediilor fara plata pentru formarea profesionala, prevazuta la alin. 1.
Articolul 14^3
(1) Cadrele militare in activitate au dreptul, anual, la un concediu pentru formare profesionala, platit, de pana la 15 zile lucratoare, cu aprobarea comandantului unitatii militare, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale.
(2) Durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile cuvenite personalului militar.
Articolul 14^4
Cadrele militare in activitate, din cadrul Ministerului Apararii Nationale, pe timpul cat se afla in concediu de odihna, concediu paternal, incapacitate temporara de munca si in permisie beneficiaza de solda de functie, solda de grad, gradatii si, dupa caz, solda de comanda, indemnizatiile, compensatiile, sporurile, primele, majorarile si alte drepturi salariale cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva.
Articolul 15
(1) Femeile, cadre militare in activitate, au dreptul la concediu de maternitate si beneficiaza de pauze pentru alimentarea si ingrijirea copilului, precum si de alte drepturi prevazute de lege pentru femeile salariate din administratia publica.
(2) Cadrele militare in activitate au dreptul la concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav, concediu de acomodare, concediu paternal, concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, in conditiile prevazute de dispozitiile legale in vigoare.
(3) La stabilirea stagiului in gradul pe care il au cadrele militare se ia in calcul intreaga durata a concediului prevazut la alin. 2.
Articolul 16
Cadrele militare in activitate care urmeaza cursurile de zi ale institutiilor de invatamant superior beneficiaza, in locul concediilor de odihna, de vacante, conform programelor de invatamant ale institutiilor respective si ordinului ministrului apararii nationale.
Articolul 17
(1) Pentru rezolvarea unor situatii personale sau familiale deosebite, cadrelor militare in activitate, precum si celor in rezerva, pe timpul cat sunt concentrate sau mobilizate in unitati militare, li se pot acorda permisii.
(2) Durata permisiilor si comandantii care au dreptul sa le aprobe se stabilesc prin regulamentele militare.
Articolul 18
Timpul acordat pentru permisii, scutiri si concedii medicale nu se scade din durata concediului anual de odihna sau a concediului de odihna suplimentar.
Articolul 19
(1) Pe timpul starii de urgenta si de asediu, comandantii/sefii structurilor militare pot dispune intreruperea concediilor de odihna, de odihna suplimentare, fara plata, de studii si pentru formare profesionala ale cadrelor militare in activitate din subordine, in functie de nevoile institutiilor militare.
(2) Pe timpul starii de urgenta, comandantii/sefii structurilor militare pot dispune unilateral efectuarea totala sau partiala a concediilor de odihna/de odihna suplimentare pentru cadrele militare in activitate din subordine.
(3) La declararea mobilizarii sau a starii de razboi, concediile de odihna, de odihna suplimentare, fara plata, paternal, de acomodare, pentru cresterea copilului, de studii, pentru formare profesionala, vacantele si permisiile se intrerup, cadrele militare in activitate fiind obligate sa se prezinte la unitatile militare de care apartin, in cel mai scurt timp posibil.
(4) Pe timpul mobilizarii si pe timp de razboi, cadrelor militare in activitate si celor in rezerva, concentrate sau mobilizate, li se pot acorda permisii sau concedii, in conditii stabilite prin ordin al conducatorului institutiei.
(5) Pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi, comandantii/sefii stabilesc programul de lucru al cadrelor militare, in functie de evolutia situatiei si misiunile incredintate.
(6) Pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi, cadrele militare pot efectua deplasari in alte garnizoane sau unitati administrativ-teritoriale, altele decat cele din care face parte unitatea militara in care isi desfasoara activitatea, ori pot parasi teritoriul national, in conditiile stabilite prin ordin al conducatorului institutiei.
Articolul 20
Abrogat.
Articolul 20^1
(1) Cadrele militare in activitate numite in prima functie/mutate in interesul serviciului, detasate si/sau imputernicite intr-o alta garnizoana decat cea in care isi au domiciliul si care nu detin locuinta proprietate personala in acea garnizoana, nici ei si nici sotiile sau sotii acestora, in situatia in care nu li se poate asigura spatiu de locuit corespunzator, au dreptul la o compensatie lunara pentru chirie de pana la 50% din solda lunara.
(2) Cadrele militare in activitate numite in prima functie, mutate in interesul serviciului, detasate si/sau imputernicite intr-o garnizoana in care isi au domiciliul, dar care nu detin locuinta proprietate personala, nici ei si nici sotiile sau sotii acestora, in situatia in care nu li se poate asigura spatiu de locuit corespunzator, pot beneficia, in cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituita prin ordin al ministrului apararii nationale, de compensatia lunara pentru chirie, prevazuta la alin. 1, la propunerea comandantilor sau a sefilor cadrelor militare respective.
(2^1) Cadrele militare care indeplinesc conditiile de acordare a compensatiei lunare pentru chirie potrivit alin. 1 si 2 si care contracteaza un credit ipotecar/imobiliar destinat achizitionarii unei locuinte sau incheie un contract de vanzare-cumparare cu plata in rate a unei locuinte beneficiaza de compensatia lunara pentru chirie, pe o perioada ce nu poate depasi durata de derulare a creditului sau contractului de vanzare-cumparare cu plata in rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fractiuni din rata aferenta creditului sau contractului de vanzare-cumparare cu plata in rate. In aceasta situatie, compensatia lunara pentru chirie se acorda in cuantumul prevazut la alin. 1, dar nu poate depasi rata lunara platita pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate.
(2^2) In situatia prevazuta la alin. 2^1, compensatia lunara pentru chirie se acorda pentru o singura locuinta achizitionata pe timpul carierei. Compensatia lunara pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situatia prevazuta la alin. 1 si 2 si pentru situatia prevazuta la alin. 2^1, caz in care cadrul militar opteaza pentru una dintre aceste situatii. Ministerul Apararii Nationale nu ii asigura cadrului militar care a optat pentru situatia prevazuta la alin. 2^1 un spatiu de locuit corespunzator in garnizoana unde acesta a achizitionat locuinta pe durata existentei situatiei de la alin. 2^1.
(2^3) Pentru persoanele prevazute la alin. 2^1, sumele se justifica cu un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achizitionarii unei locuinte sau un contract de vanzare-cumparare cu plata in rate a unei locuinte.
(2^4) Cadrele militare in activitate, mutate sau detasate si/sau imputernicite, prevazute la alin. 1, pot beneficia de compensatie lunara pentru chirie intr-o singura garnizoana.
(2^5) Prin rata lunara prevazuta la alin. 2^1 se intelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achizitionarii unei locuinte sau de contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate a unei locuinte conform scadentarului de plata, mai putin cele legate de rambursarile anticipate, eventualele dobanzi penalizatoare si alte costuri care nu se regasesc in scadentarul de plata a ratelor lunare.
(3) Cuantumul concret al compensatiei prevazute la alin. 1, 2 si 2^1, precum si conditiile de acordare a acesteia se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului apararii nationale.
(4) Sotiile sau sotii cadrelor militare mutate in interesul serviciului intr-o alta garnizoana, care au fost incadrate in munca si au intrerupt activitatea datorita mutarii impreuna cu sotii sau sotiile, au dreptul la o indemnizatie lunara de 50% din solda lunara a cadrelor militare pe care le-au urmat, pana la o noua angajare sau pana la prestarea unei activitati autorizate aducatoare de venituri, dar nu mai mult de 9 luni de la data mutarii cadrului militar.
(5) De indemnizatia lunara prevazuta la alin. 4 beneficiaza si sotii sau sotiile care, la data mutarii cadrelor militare pe care le-au urmat, erau inscrise ca someri la agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene sau a municipiului Bucuresti, dar numai dupa expirarea, potrivit legii, a termenului de plata a indemnizatiei de somaj.
Articolul 21
(1) Ofiterilor, maistrilor militari si subofiterilor in activitate si celor in rezerva, concentrati sau mobilizati in unitatile militare, li se acorda despagubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor actiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite in timpul si din cauza serviciului militar sau a unor misiuni in cadrul fortelor internationale destinate mentinerii pacii ori constituite in scopuri umanitare.
(2) Cuantumul despagubirilor ce se acorda cadrelor devenite invalide, respectiv urmasilor celor decedate, se stabileste prin hotarare a Guvernului.
(3) Pensia pentru invaliditate permanenta, survenita in conditiile alin. 1, este egala cu solda lunara avuta la data respectiva si se actualizeaza potrivit art. 11. Cadrele militare in rezerva sau in retragere pot opta pentru pensia din sistemul asigurarilor sociale de stat*).
(4) La cerere, personalul militar incadrat in gradul III de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar de catre comisiile de expertiza medico-militara, in timpul ori in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, poate fi mentinut sau rechemat in activitate in functii militare ori incadrat in functii civile fara examen sau concurs, in institutiile din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, in conditiile stabilite prin ordin al conducatorului institutiei.
Articolul 22
(1) Cadrele militare in activitate si familiile acestora beneficiaza, ca masura de protectie sociala, de inlesniri stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale, in folosirea caselor de odihna, sanatoriilor, caminelor de garnizoana si a altor amenajari recreative si sportive.
(2) Cheltuielile ce decurg din aplicarea acestor masuri vor fi suportate din bugetul Ministerului Apararii Nationale.
Articolul 23
(1) Membrii familiilor cadrelor militare in activitate beneficiaza gratuit de:
a) asistenta medicala si medicamente in cadrul retelei sanitare a Ministerului Apararii Nationale sau in alte retele sanitare, cu decontarea cheltuielilor de catre acest minister;
b) transport, atunci cand ofiterii, maistrii militari sau subofiterii sunt mutati in interes de serviciu dintr-o garnizoana in alta.
(2) Membrii familiilor cadrelor militare in activitate beneficiaza si de pensie de urmas, precum si de alte drepturi in conformitate cu prevederile legale.
(3) La decesul unui cadru militar in activitate, Ministerul Apararii Nationale acorda familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, dupa caz, un ajutor suplimentar in cuantum de doua solde lunare neimpozabile.
Articolul 24
(1) Urmasii cadrelor militare in activitate si ai celor in rezerva, mobilizate sau concentrate in unitati militare, decedate in timpul si din cauza serviciului ca urmare a unor actiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament exceptional ori a unor misiuni in cadrul fortelor internationale destinate mentinerii pacii ori constituite in scopuri umanitare, au dreptul la o pensie egala cu solda lunara pe care cadrele militare au avut-o la data decesului, care se actualizeaza potrivit prevederilor art. 11.
(2) In cazul in care nu exista urmasi, daca cel decedat era singurul sustinator al parintilor sai, acestia vor beneficia de jumatate din pensia de urmas stabilita potrivit prevederilor alin. 1.
(3) Urmasii cadrelor militare in rezerva pot opta pentru pensia din sistemul asigurarilor sociale de stat.
Articolul 25
(1) Copiii cadrelor militare in activitate, decedate in timpul si din cauza serviciului, ca urmare a unor actiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament exceptional ori a unor misiuni in cadrul fortelor internationale destinate mentinerii pacii ori constituite in scopuri umanitare, pot fi transferati la liceele militare sau in institutiile militare de invatamant care formeaza maistri militari, subofiteri ori ofiteri, pe baza unui test de aptitudini, a rezultatelor la invatatura obtinute in institutiile civile de invatamant si potrivit normelor aprobate de ministrul apararii nationale.
(2) Copiii personalului militar clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de catre comisiile de expertiza medico-militara ori, dupa caz, decedat, in timpul sau in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, pot fi inmatriculati, la cerere, fara examen, in institutiile de invatamant ale institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, daca indeplinesc conditiile legale.
(3) Copiii aflati in intretinerea personalului militar clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de catre comisiile de expertiza medico-militara ori, dupa caz, decedat, in timpul sau in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, precum si sotul ori sotia acestuia pot fi numiti in functii militare sau incadrati in functiile civile, fara examen ori concurs, in institutiile din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, daca indeplinesc conditiile legale.
(4) Prin ordin al conducatorului institutiei se stabilesc conditiile si procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol.
Articolul 26
(1) Ofiterii, maistrii militari si subofiterii in rezerva si in retragere, pensionari militari, au dreptul gratuit la asistenta medicala si medicamente in conditiile art. 23 alin. 1 lit. a) si au acces la cercurile militare, casele de odihna, sanatoriile, caminele de garnizoana si alte amenajari recreative sau sportive, beneficiind de inlesniri stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale.
(2) De aceleasi drepturi beneficiaza si ofiterii, maistrii militari si subofiterii in rezerva si in retragere, fosti pensionari militari de invaliditate datorita unor accidente in serviciu ori unor boli contractate in timpul si din cauza indeplinirii obligatiilor militare, care ulterior au optat pentru pensia din sistemul asigurarilor sociale de stat.
(3) Membrii familiilor cadrelor militare in rezerva si in retragere, pensionari militari, beneficiaza gratuit de asistenta medicala in conditiile art. 23 alin. 1 lit. a).
Articolul 27
(1) La trecerea in rezerva sau direct in retragere, cadrelor militare care au cel putin 20 de ani de serviciu militar si s-au distins prin activitatea desfasurata, precum si celor care au adus patriei servicii deosebite, chiar daca nu au o vechime de 20 de ani de serviciu militar, li se poate acorda dreptul de a purta uniforma militara.
(2) Criteriile de acordare si de retragere a acestui drept, precum si situatiile in care cadrele militare prevazute la alin. 1 pot purta uniforma militara se stabilesc prin regulamente militare.
Sectiunea a 3-a Interzicerea sau restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati
Articolul 28
Cadrelor militare in activitate le este interzisa exercitarea urmatoarelor drepturi:
a) sa faca parte din partide, formatiuni sau organizatii politice ori sa desfasoare propaganda prin orice mijloace sau alte activitati in favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru functii publice;
b) sa candideze pentru a fi alese in administratia publica locala, in Parlamentul Romaniei si in Parlamentul European, precum si in functia de Presedinte al Romaniei;
c) sa declare sau sa participe la greva.
Articolul 29
Cadrelor militare in activitate le este restransa exercitarea unor drepturi si libertati, astfel:
a) exprimarea in public a opiniilor politice nu este permisa;
b) exprimarea in public a unor opinii contrare intereselor Romaniei si fortelor armate nu este permisa;
c) prezentarea, in public, de informatii cu caracter militar de catre cadrele militare nu este permisa, cu exceptia celor care au atributii in acest sens, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale;
d) aderarea la culte religioase este libera, mai putin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de pastrare a ordinii publice, precum si la cele care incalca bunele moravuri sau afecteaza exercitarea profesiei;
e) constituirea in diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-stiintific, cultural, sportiv-recreativ sau caritabil, cu exceptia celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii si disciplinei specifice institutiei armatei, este permisa in conditiile stabilite prin regulamentele militare.
f) abrogata;
g) participarea la mitinguri, demonstratii, procesiuni sau intruniri cu caracter politic ori sindical este interzisa, cu exceptia activitatilor la care se participa in misiune;
h) cadrele militare in activitate se pot deplasa in strainatate in conditiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apararii nationale.
i) pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi, primirea in audienta si solutionarea petitiilor se suspenda.
Articolul 30
(1) Ofiterii, maistrii militari si subofiterii in activitate au obligatia de a nu efectua activitati care contravin demnitatii, prestigiului si normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
(2) Cadrelor militare in activitate le este interzis:
a) sa indeplineasca alte functii decat cele in care sunt incadrate, cu exceptia cumulului prevazut de lege, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale;
b) sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizatii ori societati comerciale, cu exceptia celor numite in consiliile de administratie ale regiilor autonome si societatilor comerciale din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Apararii Nationale si ale filialelor acestora, din cadrul industriei de aparare sau in legatura cu aceasta.
Articolul 31
Ofiterii, maistrii militari si subofiterii in rezerva, pe timpul cat sunt concentrati sau mobilizati in unitati militare, pot ramane membri ai partidelor, formatiunilor sau organizatiilor politice, precum si ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisa desfasurarea oricaror activitati cu caracter politic sau sindical, in unitati militare.
Sectiunea a 4-a
Disciplina militara
Articolul 32
(1) Disciplina militara constituie unul dintre factorii determinanti ai capacitatii operationale a fortelor armate si se bazeaza atat pe acceptarea constienta a normelor de comportament stabilite, cat si pe acordarea recompenselor si aplicarea sanctiunilor disciplinare.
(2) Disciplina militara asigura respectarea de catre militari a normelor legale, a ordinelor comandantilor/sefilor date cu respectarea normelor de drept, regulilor de angajare ori obiceiurilor razboiului, pentru mentinerea capacitatii operationale a unitatii, indeplinirea misiunilor specifice si buna desfasurare a activitatilor din armata.
(3) Comandantul/Seful dispune de prerogativa disciplinara, avand competenta de a acorda recompense si de a aplica sanctiuni disciplinare cadrelor militare, potrivit prezentei legi.
Articolul 33
Cadrelor militare li se pot acorda urmatoarele recompense:
a) inaintarea in gradul urmator, in mod exceptional, in conditiile prevazute la art. 64;
b) inaintarea in gradul urmator, inainte de termen, in conditiile prevazute la art. 63;
c) conferirea de decoratii si titluri de onoare;
d) conferirea de medalii, ordine si semne onorifice;
e) alte recompense morale, financiare sau materiale, in conditii stabilite prin ordin al conducatorului institutiei militare; recompensele financiare se acorda in conditiile prevazute de lege pentru premierea personalului platit din fonduri publice.
Articolul 34
(1) Incalcarea de catre cadrele militare, cu vinovatie, a indatoririlor de serviciu angajeaza raspunderea acestora disciplinara, materiala, civila sau penala, dupa caz.
(2) Cadrele militare raspund individual pentru faptele si actele proprii sanctionate de lege, savarsite atat in exercitarea atributiilor de serviciu ori in legatura cu acesta, cat si in afara serviciului.
(3) Sunt absolvite de orice raspundere cadrele militare care prin exercitarea, in limitele legii, a atributiilor de serviciu au cauzat vatamari unor persoane ori au adus prejudicii patrimoniului acestora.
Articolul 34^1
Constituie abateri disciplinare faptele savarsite cu vinovatie de catre cadrele militare prin care au incalcat normele legale, regulamentele militare, ordinele si dispozitiile legale ale comandantilor/sefilor ierarhici, daca acestea nu au fost savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate infractiuni, potrivit legii penale.
Articolul 35
(1) Cadrelor militare li se pot aplica urmatoarele sanctiuni disciplinare:
a) avertisment;
b) mustrare scrisa;
c) diminuarea soldei de functie cu un procent de pana la 10% pe o perioada de maximum 3 luni;
d) diminuarea soldei de comanda cu un procent de 5-10% pe o perioada de maximum 3 luni;
e) amanarea inaintarii in gradul urmator pe timp de un an sau 2 ani;
f) retrogradarea in functie pana la cel mult nivelul gradului detinut;
g) trecerea in rezerva.
(2) Pentru aceeasi abatere se poate aplica doar o singura sanctiune disciplinara.
(3) Sanctiunile disciplinare se aplica in termen de cel mult 6 luni de la data constatarii, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data savarsirii faptei; termenul de 6 luni este termen de prescriptie, iar cel de 2 ani este termen de decadere.
(4) Termenul de 6 luni prevazut la alin. 3 se suspenda, de drept, pe perioada si in situatiile urmatoare:
a) de la data sesizarii, in conditiile legii, a organelor de urmarire penala si pana la data solutionarii definitive a cauzei, daca pentru fapta care constituie abatere disciplinara s-a dispus sesizarea organelor de urmarire penala;
b) de la data suspendarii raporturilor de serviciu si pana la data reluarii activitatii;
c) pe durata concediilor, permisiilor, invoirilor, misiunilor, starii de captivitate ori in alte situatii de absenta motivata, in conditiile legii.
(5) Prin exceptie de la prevederile alin. 3, sanctiunile disciplinare se pot aplica dupa expirarea termenului de 2 ani de la data savarsirii faptei, doar in situatia in care organele de urmarire penala sesizate decid ca fapta savarsita nu constituie infractiune si comunica decizia dupa expirarea acestui termen.
(6) In situatia prevazuta la alin. 5, sanctiunea se aplica in termen de cel mult 6 luni de la data comunicarii deciziei organului de urmarire penala, care este termen de decadere.
Articolul 35^1
(1) Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 35 alin. 1 lit. a)-d) se aplica de catre:
a) comandantii/sefii unitatilor militare in care sunt incadrate cadrele militare care au savarsit abaterile disciplinare;
b) comandantii/sefii unitatilor militare in care sunt detasate cadrele militare care au savarsit abaterile disciplinare;
c) comandantii/sefii ierarhici ai celor prevazuti la lit. a) si b).
(2) Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 35 alin. 1 lit. e) si f) se aplica de catre comandantii/sefii care au competente de numire in functii.
(3) Sanctiunea disciplinara prevazuta la art. 35 alin. 1 lit. g) se aplica de catre conducatorul institutiei militare.
(4) Pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi, sanctiunile disciplinare pentru cadrele militare in activitate se aplica astfel:
a) avertismentul sau mustrarea scrisa - de catre comandantii/sefii nemijlociti si superiorii acestora;
b) diminuarea soldei de functie sau de comanda - de catre comandantii de brigazi/similare si superiorii acestora;
c) amanarea inaintarii in gradul urmator - comandantii de divizii/similare, comandantul Comandamentului fortelor pentru operatii speciale si comandantul Comandamentului apararii cibernetice si superiorii acestora;
d) retrogradarea in functie - sefii categoriilor de forte, comandantul Comandamentului logistic intrunit, comandantul Comandamentului comunicatiilor si informaticii.
(5) Sefii structurilor centrale aplica sanctiunile prevazute la alin. 4 pentru intregul personal militar din subordine.
(6) Dispozitiile alin. 4 si 5 se aplica in mod corespunzator Serviciului de Informatii Externe, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Protectie si Paza si Serviciului de Telecomunicatii Speciale, functiile similare celor prevazute la alin. 4 fiind echivalate prin ordin al conducatorului institutiei.
Articolul 35^2
(1) Comandantul/Seful aplica sanctiuni disciplinare cadrelor militare din subordinea sa ori de cate ori constata sau este sesizat ca acestea au savarsit o abatere disciplinara, in mod direct sau, dupa caz, pe baza rezultatului cercetarii disciplinare prealabile ori a hotararii consiliului de onoare.
(2) In cazul in care comandantul/seful este sesizat cu privire la comiterea unei fapte care poate constitui abatere disciplinara, persoana care sesizeaza are obligatia de a sustine reclamatia cu date si indicii de natura obiectiva referitoare la fapta savarsita.
(3) La individualizarea sanctiunii disciplinare se tine seama de gravitatea faptei, care se evalueaza dupa urmatoarele criterii:
a) imprejurarile in care a fost savarsita fapta;
b) gradul de vinovatie;
c) dimensiunile disfunctiilor create in activitatea institutiei;
d) gradul de afectare a ordinii si disciplinei militare;
e) natura si gravitatea consecintelor faptei;
f) motivul savarsirii faptei si scopul urmarit;
g) existenta, in antecedentele disciplinare ale militarului, a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate.
(4) La stabilirea sanctiunii disciplinare pentru abaterile disciplinare savarsite pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi, comandantul/seful cu competente de aplicare a acesteia are in vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinara si efectele produse de aceasta, prin raportare la imprejurarea in care aceasta a fost savarsita.
Articolul 35^3
(1) Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 35 alin. 1 lit. a) si b) se aplica direct de catre comandantii/sefii care au competente in acest sens.
(2) Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 35 alin. 1 lit. c)-g) se aplica dupa efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.
(3) Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 35 alin. 1 lit. e)-g) se aplica numai in baza hotararii consiliului de onoare.
(4) Pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi, prin exceptie de la prevederile alin. 2 si 3, comandantii/sefii aplica sanctiunile disciplinare in mod direct sau pot dispune efectuarea unei cercetari disciplinare pentru fundamentarea deciziei.
(5) Pentru efectuarea cercetarii disciplinare prevazute la alin. 4, comandantii/sefii desemneaza, in functie de complexitatea faptelor, un ofiter sau o comisie, care intocmeste si prezinta un raport, in termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnarii.
Articolul 35^4
(1) Prin procedura disciplinara, in sensul prezentei legi, se intelege cercetarea disciplinara prealabila si/sau activitatea consiliilor de onoare.
(2) Cercetarea disciplinara si activitatea consiliilor de onoare au la baza urmatoarele principii:
a) prezumtia de nevinovatie, conform careia se prezuma ca orice cadru militar este considerat nevinovat pentru fapta sesizata ca abatere disciplinara, atat timp cat vinovatia sa nu a fost dovedita;
b) garantarea dreptului la aparare, conform caruia se recunoaste dreptul cadrului militar de a fi audiat si de a propune dovezi in apararea sa; in tot cursul procedurilor, cadrul militar are dreptul de a da explicatii cand socoteste ca este necesar, precum si de a fi asistat de un aparator ales, care trebuie sa aiba studii juridice, cu respectarea normelor privind protectia informatiilor clasificate;
c) celeritatea procedurilor, care presupune obligatia de solutionare fara intarziere a cauzei;
d) contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilitatii persoanelor aflate pe pozitii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legatura cu abaterea de la disciplina militara ce face obiectul sesizarii;
e) proportionalitatea, conform careia trebuie respectat un raport corect intre gravitatea abaterii de la disciplina militara, circumstantele savarsirii acesteia si sanctiunea disciplinara propusa a fi aplicata;
f) legalitatea, conform careia intreaga procedura se desfasoara potrivit normelor legale;
g) unicitatea, conform careia pentru o abatere de la disciplina militara nu se poate aplica decat o singura sanctiune disciplinara.
(3) Procedura disciplinara nu este publica.
(4) Comunicarea actelor in procedura disciplinara se poate efectua in oricare dintre modalitatile prevazute de lege.
Articolul 35^5
(1) Comandantul/Seful unitatii militare unde isi desfasoara activitatea cadrul militar care a savarsit fapta dispune efectuarea cercetarii disciplinare prealabile de catre un ofiter sau o comisie, in functie de complexitatea faptelor.
(2) Cadrele militare desemnate conform alin. 1 nu se pot afla in una dintre urmatoarele situatii:
a) este persoana care a sesizat comiterea faptei sau parte vatamata prin comiterea faptei;
b) este sot/sotie, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv al/a cadrului militar ale carui fapte sunt cercetate, ale persoanei care a sesizat comiterea faptei sau ale partii vatamate prin comiterea faptei;
c) este subordonat nemijlocit sau direct fata de oricare dintre persoanele prevazute la lit. a) si b);
d) are grad inferior cadrului militar ale carui fapte sunt cercetate;
e) se gaseste in alte situatii de conflict de interese prevazute de lege.
(3) In situatia in care, la nivelul unitatii militare in care isi desfasoara activitatea cadrul militar ale carui fapte sunt cercetate, nu sunt identificate cadre militare care sa corespunda criteriilor prevazute la alin. 2, comandantul/seful unitatii militare solicita sprijin esalonului ierarhic superior.
Articolul 35^6
Cadrului militar ale carui fapte sunt cercetate i se aduce la cunostinta, de indata, in scris, despre efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, despre obiectul acesteia, precum si despre drepturile si obligatiile pe care le are.
Articolul 35^7
(1) Ofiterul sau comisia prevazut/prevazuta la art. 35^5 alin. 1 intocmeste un raport, pe care il prezinta comandantului/sefului ierarhic care a dispus efectuarea cercetarii, in termen de cel mult 20 de zile lucratoare de la data desemnarii.
(2) Raportul prevazut la alin. 1 contine concluziile cercetarii si propuneri privind aplicarea/neaplicarea unei sanctiuni disciplinare cadrului militar a carui fapte au fost cercetate sau trimiterea acestuia in fata consiliului de onoare, dupa caz.
(3) Comandantul/Seful ierarhic analizeaza raportul cercetarii prealabile si poate adopta una dintre urmatoarele decizii:
a) clasarea dosarului de cercetare prealabila, in cazul inexistentei faptei, prescrierii faptei, constatarii nevinovatiei cadrului militar sau in cazul incetarii raportului de serviciu al acestuia;
b) aplicarea uneia dintre sanctiunile prevazute de art. 35 alin. 1 lit. a)-d);
c) trimiterea in fata consiliului de onoare, pe baza propunerilor cuprinse in raportul de cercetare, cand gravitatea faptelor savarsite impune aplicarea unei sanctiuni mai aspre.
(4) In termen de 5 zile lucratoare de la data primirii raportului, comandantul/seful ierarhic aduce la cunostinta cadrului militar in cauza decizia prevazuta la alin. 3, in forma scrisa.
Articolul 35^8
(1) Pentru apararea onoarei cadrelor militare in activitate, precum si pentru cercetarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare, in cadrul institutiilor militare se constituie consilii de onoare.
(2) Consiliul de onoare are in componenta 3 sau 5 membri titulari, ofiteri in activitate, care se aleg pe o perioada de 2 ani; ofiterul cu gradul si functia cele mai mari este si presedintele consiliului.
(3) Pentru fiecare membru titular al consiliului de onoare se desemneaza, in conditiile prevazute la alin. 2, cate un membru supleant.
(4) Nivelul structurilor la care se constituie consiliile de onoare, modul de constituire, procedurile de lucru ale acestora, precum si alte aspecte procedurale pentru aplicarea prevederilor prezentei sectiuni referitoare la procedura disciplinara se stabilesc prin ordin al ministrului apararii nationale, ministrului afacerilor interne, directorului Serviciului Roman de Informatii, directorului Serviciului de Telecomunicatii Speciale, directorului Serviciului de Informatii Externe, respectiv al directorului Serviciului de Protectie si Paza, dupa caz.
Articolul 35^9
(1) Hotararea consiliului de onoare se adopta cu majoritatea voturilor exprimate de membrii acestuia si se aduce la cunostinta cadrelor militare, pe baza de semnatura.
(2) Consiliul de onoare poate adopta una dintre urmatoarele hotarari:
a) constatarea inexistentei faptei, a nevinovatiei sau a prescrierii faptei;
b) declararea vinovatiei cadrului militar, cu propunerea aplicarii uneia dintre sanctiunile prevazute de art. 35 alin. 1.
Articolul 35^10
(1) In situatia aplicarii sanctiunii disciplinare in baza unei hotarari a consiliului de onoare, actul administrativ de sanctionare se emite si se comunica cadrului militar in termen de 20 de zile lucratoare de la data inregistrarii hotararii consiliului de onoare la unitatea/structura al carei comandant/sef are competenta de aplicare a sanctiunii disciplinare.
(2) Actul administrativ de aplicare a sanctiunii disciplinare se emite, in forma scrisa, de comandantul/seful care are competente de aplicare a acesteia si se comunica in scris celui sanctionat.
(3) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in actul administrativ de aplicare a sanctiunii disciplinare se inscriu in mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor care au fost incalcate;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate in timpul cercetarii disciplinare prealabile, cu exceptia aplicarii sanctiunilor prevazute la art. 35 alin. 1 lit. a) si b);
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul in care sanctiunea disciplinara poate fi contestata;
f) organul competent la care sanctiunea disciplinara poate fi contestata.
Articolul 35^11
(1) Cadrele militare au dreptul sa conteste aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 35 alin. 1 lit. a)-d) in termen de 5 zile lucratoare de la comunicarea deciziei de sanctionare, prin raport adresat in scris comandantului/sefului ierarhic superior celui care a emis decizia.
(2) Comandantul/Seful ierarhic prevazut la alin. 1 se pronunta prin decizie motivata, in termen de 30 de zile lucratoare de la data inregistrarii contestatiei, pe baza unei cercetari efectuate in conditiile prevazute la art. 35^5 - 35^7, astfel:
a) mentine decizia contestata, cand constata ca este temeinica si legala;
b) anuleaza decizia contestata, cand constata ca aceasta a fost emisa fara temei legal sau asupra altei persoane;
c) anuleaza decizia contestata si aplica o sanctiune mai usoara, cand constata ca sanctiunea aplicata este prea aspra in raport cu gravitatea faptelor;
d) Abrogata.
e) anuleaza decizia contestata si decide trimiterea in fata consiliului de onoare, pe baza propunerilor cuprinse in raportul de cercetare, cand gravitatea faptelor savarsite impune aplicarea unei sanctiuni mai aspre.
(3) Decizia prevazuta la alin. 2 este definitiva, se comunica cadrelor militare contestatare in termen de 5 zile de la data pronuntarii si poate fi atacata la instanta de contencios administrativ competenta, potrivit legii.
Articolul 35^12
Cadrele militare au dreptul sa conteste aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 35 alin. 1 lit. e)-g) in termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sanctionare, la instanta de contencios administrativ competenta, potrivit legii.
Articolul 35^13
Pentru abaterile disciplinare savarsite pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi, procedura disciplinara nu se suspenda, cu exceptia situatiilor in care, potrivit legii, au fost sesizate organele de urmarire penala.
Articolul 35^14
Actul administrativ prin care se aplica sanctiunea pentru abaterile disciplinare savarsite pe timpul starii de urgenta, de asediu, de mobilizare si pe timp de razboi produce efecte de la data comunicarii acestuia si poate fi contestat direct la instanta de contencios administrativ, potrivit legii.