Schimbari la sistemul de impozitare pentru pensiile administrate privat. Liberalii din Camera Deputatilor au propus un proiect de lege referitor la modificarea felului in care se realizeaza impozitarea pensiilor din Pilonul II, respectiv a celor facultative şi ocupationale. Proiectul de lege referitor la pensii a fost depus in Camera Deputatilor de liberalii Mara Calista şi Bogdan Hutuca si a fost semnat de alti 45 de deputati de la mai multe partide parlamentare.
Iniţiativa legislativa prevede impozitarea in cuantum de 10% a cresterilor patrimoniale generate de randamentul acumulat în timp, prin stabilirea unui prag minim impozabil şi excluderea din baza impozabilă a sumelor care sunt constituite ca şi contribuţii, acestea fiind deja impozitate la sursele de generare. Potrivit proiectului de lege, prevederile vor fi aplicate inclusiv Pilonului II de pensii, se arata intr-un
comunicat postat pe site-ul Camerei Deputatilor.
Sistem echitabil pentru impozitarea pensiilor administrate privat
”Ne dorim să existe un cadrul legal de impozitare echitabil pentru a creşte contributivitatea la sistemele facultative de pensii prin atragerea cât mai multor persoane interesate, pentru a le face atractive şi rentabile. Prin prezenta propunere legislativă ne dorim să reglementăm valoarea venitului impozabil atunci cand urmeaza a se efectua plati din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III şi segmentul pensiilor ocupationale din Romania”, a declarat deputata Mara Calista.
Noul proiect de lege restabileşte venitul impozabil aferent sumelor primite potrivit legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, precum şi ale legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale.
Modificările vizate in noul proiect de lege
Art. 100 – Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii
(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuţii sociale obligatorii.
(2) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1);
(3) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii;
(4) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale, şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1);
(5) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/ sau ocupaţionale, precum şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr.204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.