(1) Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezolutiunea contractului daca debirentierul nu depune garantia promisa in vederea executarii obligatiei sale ori o diminueaza.
(2) Credirentierul are dreptul la rezolutiune pentru neexecutarea fara justificare a obligatiei de plata a rentei de catre debirentier.
(3) In lipsa unei stipulatii contrare, rezolutiunea nu confera debirentierului dreptul de a obtine restituirea ratelor de renta deja platite.
Comentariu
Potrivit dreptului comun, daca nu se cere executarea silita a obligatiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezolutiune [art. 1.549 alin. (1) NCC]. De regula, creditorul nu are dreptul la rezolutiune atunci cand instanta apreciaza ca neexecutarea este de mica insemnatate; pe de alta parte, caracterul repetat al neexecutarii este semnificativ numai in cazul rezilierii (art. 1.551 NCC).
Alin. (1) se refera la rezolutiunea pe care o poate cere creditorul care poate fi dupa caz stipulant in cadrul stipulatiei pentru altul sau credirentier cand renta ii profita lui insusi. In aceasta situatie, rezolutiunea este cauzata de nedepunerea unei garantii asupra careia partile au convenit prin actul de constituire ori diminuarii valorii acesteia. In conditiile art. 2.280 NCC si urmatoarele, un fideiusor ar putea garanta obligatia debirentierului in scopul de a se asigura plata rentei si a se evita dificultatile procedurii de executare silita.
Alin. (2) reglementeaza un caz distinct de rezolutiune care inter- vine pentru neexecutarea culpabila a obligatiei de plata a rentei de catre debirentier. Dreptul de a cere rezolutiunea revine in acest caz numai credirentierului care este fie cel care a transmis bunul in schimbul obtinerii rentei, fie beneficiarul din cadrul stipulatiei pentru altul. Creditorul care a transmis proprietatea unui bun in cadrul stipulatiei pentru altul nu poate cere rezolutiunea in situatia reglementata de alin. (2).
De regula, debirentierul pierde ratele achitate pana la momentul rezolutiunii, ca efect al caracterului aleatoriu al contractului de renta [art. 2.251 alin. (3) NCC]. Dispozitia deroga de la prevederile art. 1.554 alin. (1) NCC, aplicabile in cazul contractelor comutative. Prevederea fiind supletiva, este posibil totusi ca partile sa limiteze acest efect prin vointa lor. Sub acest aspect, in contractul de renta se poate stipula o clauza in favoarea debirentierului, spre a putea beneficia de intoarcerea unei parti din rentele platite, de exemplu dupa implinirea unui anumit termen daca pana atunci si-a executat obligatia. De asemenea, instanta poate sa aprecieze avand in vedere ca rezolutiunea reglementata in cadrul acestui articol este judiciara.
(Codul civil al Romaniei : indrumar notarial / Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania - Bucuresti: Monitorul Oficial R.A., 2011)
Reglementare anterioara
C. civ. 1864: Art. 1646. Acela in a carui favoare s-a infiintat, cu titlu oneros, o rendita pe viata, poate sa ceara sfaramarea contractului, daca infiintatorul ei nu da asigurarile stipulate pentru executare (C. civ. 1020-1021).
Art. 1647. Singura neplata a termenelor expirate a renditei nu da dreptul celui in a carui favoare este infiintata sa ceara intoarcerea capitalului, sau reintrarea in posesiunea fondului instrainat. El are numai dreptul de a face sa se sechestreze si sa vanda averea debitorului sau si a cere ca, neconsimtind debitorul, sa se reguleze, din produsul vinderii, o suma suficienta spre plata termenelor (C. civ. 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 si urm.).
(Mona Maria Pivniceru, Noul Cod Civil si reglementarile anterioare. Prezentare comparativa: legea de punere in aplicare, legislatia conexa, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012)
