Sorin Ovidiu Vintu, Octavian Turcan si Alexandru Stoian sunt un pericol ordinea publica, astfel ca se impune arestarea lor pentru o buna desfasurare a anchetei, se arata in motivarea deciziei de arestare a Tribunalului Bucuresti, data publicitatii luni.
"Inculpatul Sorin Ovidiu Vintu a fost initiatorul intregului demers infractional, din acest punct de vedere periculozitatea sociala a acestui inculpat reliefandu-se pregnant. In ceea ce priveste mobilul acestui inculpat, Tribunalul gaseste deosebit de relevanta convorbirea telefonica din data de 4 ianuarie 2010 purtata de inculpatul Stoian cu o persoana necunoscuta localizata in Indonezia, in cadrul careia se transmite inculpatului Sorin Ovidiu Vintu ca numitul Nicolae Popa va respecta angajamentul luat "acum 9 ani de zile", iar temerile inculpatului Sorin Ovidiu Vantu ca cineva va spune ceva impotriva sa sunt neintemeiate. Tribunalul deduce din acest context ca staruintele inculpatului Sorin Ovidiu Vintu in a impiedica finalizarea procedurii de extradare nu par altruiste", se mai spune in motivarea instantei.
Sorin Ovidiu Vintu a fost arestat vineri, pentru 29 de zile, impreuna cu Octavian Turcan si Alexandru Stoian, pentru savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului, in dosarul privind fuga din tara a fostului director al Gelsor Nicolae Popa, condamnat la 15 ani inchisoare in dosarul FNI.
Cei trei sunt acuzati ca i-au trimis lui Nicolae Popa diverse sume de bani in Indonezia, ajutandu-l astfel sa se sustraga de la executarea pedepsei.
Va recomandam
Sinteze de Teoria si Metodica Educatiei fizice si sportive
Sunteti profesor de Educatie Fizica si Sport si urmeaza sa sustineti examenul de titularizare, definitivare sau gradul II? Folositi lucrarea 'Sinteze de Teoria si Metodica Educatiei fizice si sportive' si va veti bucura de reusita garantat, fara niciun fel de emotii! Este o lucrare care, prin insusi modul cum este gandita,...
Procurorii au efectuat joi perchezitii la locuintele lui Sorin Ovidiu Vintu, a presedintelui Federatiei Sindicatelor Libere Petrom, Liviu Luca, a omului de afaceri Octavian Turcan si a lui Alexandru Stoian.
Cei patru au fost adusi pe rand la sediul Parchetului General pentru audieri, dupa care procurorii au emis ordonante de retinere de 24 de ore pe numele lui Vintu si al soferului acestuia, Alexandru Stoian, precum si in cazul omului de afaceri Octavian Turcan, in timp ce Liviu Luca a fost lasat liber.
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea noile Modele si Documente Utile + Statutul si Regulamentul condominiilor actualizat in 2025. Detalii despre Veniturile si Cheltuielile Asociatiilor de Proprietari.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "