Convinsi fiind ca revizuirea Constitutiei Romaniei trebuie sa fie solidara cu articularea statului de drept al carui fundament democratic trebuie augmentat,
Si ca in niciun caz ori sub niciun pretext nu trebuie sa se constituie intr-un regres constitutional ori o dereglementare a structurilor puterilor in stat a caror functionare separata nu trebuie subminata prin uzurparea competentelor proprii fiecarei puteri ori a intruziunilor subordonatorii sau de control si
Militand pentru existenta fireasca, normala a statului de drept, sintagma care, in esenta, semnifica limitarea statului prin drept si
Avand in vedere ca principiile de esenta ale dezvoltarii sociale ori ale drepturilor persoanei nu trebuie diminuate disimulat,
Asociatia Magistratilor din Romania exprima urmatorul punct de vedere in raport cu proiectul de revizuire a Constitutiei, cu toate ca, in expunerea de motive a proiectului inaintat de Guvern Presedintiei, puterea judecatoreasca nu este mentionata ca o componenta a puterilor in stat, desi ambele proiecte de revizuire, si cel al Guvernului, si cel al Presedintiei, ii aduc grave si serioase ingradiri, transformand independenta ca o componenta structurala de sistem intr-un simplu termen sinonim cu subordonarea si controlul politic.
FINE DE NEPRIMIRE
Desi Curtea Constitutionala este abilitata potrivit art. 146 lit. a din Constitutie sa se pronunte din oficiu asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei, in realitate, dat fiind faptul ca proiectul de revizuire a Constitutiei nu apartine Guvernului, ci initiativei de revizuire a Presedintiei Romaniei, Curtea nu se poate pronunta valid asupra unei initiative de revizuire care nu are ca titular Guvernul Romaniei.
Astfel, potrivit art. 150 din Constitutie, revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei doar in urma propunerii Guvernului, ceea ce inseamna ca propunerea de revizuire are ca autor Guvernul, si nu Presedintia Romaniei. De altfel, acest lucru rezulta si din dispozitiile constitutionale inserate in capitolul II vizand institutia prezidentiala, care nu ii rezerva Presedintelui Romaniei dreptul de initiativa legislativa, precum si din sectiunea a III-a din Constitutie, inititulata Legiferarea, care, in art. 74 (Initiativa legislativa), nominalizeaza expres titularii dreptului de initiativa legislativa, intre care Presedintele Romaniei nu este inclus.
In consecinta, initiativa de revizuire a Constitutiei nu apartine Presedintelui Romaniei si nici institutiei prezidentiale, ci exercitarea acesteia este conditionata de existenta unui proiect de lege constitutionala emanat de la Guvern. Misiunea prezidentiala in materie de revizuire a Constitutiei se rezuma la inaintarea propunerii proiectului de revizuire a Constitutiei elaborat de Guvern, sau, in ipoteza implicarii sale directe, atributiile presedintelui statului se circumscriu functiei de mediere statuata prin art. 80 alin. 2 din Constitutia Romaniei (Rolul Presedintelui), sens in care poate negocia cu guvernul modificari ale propunerii de revizuire a Constitutiei, dar, in orice caz, proiectul final apartine in exclusivitate Guvernului.
Prin urmare, in ipoteza in care peste jumatate dintre textele proiectului de revizuire a Constitutiei nu apartin proiectului Guvernului, ci Presedintiei Romaniei, se incalca grav art. 150 din Constitutie, nefiind posibil ca Presedintele Romaniei sa isi elaboreze propriul proiect de Constitutie, in conditiile dispozitiilor constitutionale in vigoare.
Din aceste considerente, sesizarea Curtii Constitutionale poarta in sine viciul nulitatii ei, Curtea Constitutionala neputandu-se pronunta asupra initiativei de revizuire a Constitutiei, fara a incalca ea insasi dispozitiile constitutionale privitoare la titularul proiectului de revizuire.
Fata de cele expuse, consideram ca solutia pe care ar trebui sa o pronunte Curtea Constitutionala, dat fiind faptul ca propunerea de revizuire a Constitutiei nu realizeaza conditiile de admisibilitate privitoare la titularul proiectului legii constitutionale de revizuire a Constitutiei este respingerea sesizarii, deoarece, potrivit art. 55 din Legea 47/1992, Curtea Constitutionala poate proceda la examinarea pe fond a cauzei numai in conditiile in care a fost legal sesizata.
Anexam alaturat tabelul comparativ care releva diferentele dintre proiectul propus de Guvernul Romaniei si cel inaintat de Presedintele Romaniei, care exclude calitatea de titular al proiectului Guvernului Romaniei.
RESPECTAREA DISPOZITIILOR CONSTITUTIONALE PRIVIND REVIZUIREA (ART. 19 DIN LEGEA 47/1992, ART. 146 ALIN. 1 LIT. A DIN CONSTITUTIE)
Revizuirea Constitutiei este limitata prin dispozitiile art. 152 (Limitele revizuirii), text care exclude expres de la revizuire independenta justitiei (alin. 1), precum si revizuirea care are ca rezultat suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora (alin. 2).
1. Incalcarea art. 152 alin. 1 din Constitutie prin revizuirea independentei justitiei - Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.
I. Modificarea art. 52 alin. 3 din Constitutie - Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor pentru erorile judiciare savarsite
Eroarea judiciara nu exista in abstract si in afara unei definiri a notiunii in sine, precum nu poate exista fara a fi raportata la o conduita imputabila judecatorului care sa o fi produs, consecinta a gravei neglijente ori a relei sale credinte.
A proceda altfel inseamna a stabili o forma de represiune impotriva judecatorului, la nivel constitutional in dezacord profund cu orice forma de raspundere existenta in orice sistem de drept care implica obligatoriu si conduita imputabila a persoanei in raport cu acel fapt.
Asa cum este singularizata raspunderea magistratului doar la eroarea judiciara in afara elementelor de structura ale raspunderii, judecatorul raspunde indiferent daca eroarea ii este imputabila sau nu. De aici rezulta ca eroarea nedefinita conceptual (de altfel, niciun sistem de drept nu a definit-o inca) poate imbraca orice forma, iar judecatorul este tinut sa raspunda chiar si in conditiile unei conduite corecte si profesioniste. Practic, in viziunea proiectului de revizuire a Constitutiei, conditia juridica a judecatorului este scoasa in afara regulilor elementare de raspundere juridica care presupun imputarea unui fapt, act sau conduite, de natura a fi produs eroarea judiciara, elemente a caror absenta constituie de fapt inlaturarea uneia dintre garantiile cele mai importante a independentei judecatorului, in conditiile in care raspunderea judecatorului este nelimitata si necircumscrisa propriei sale conduite.
Astfel, incomplet structurala in continutul ei, raspunderea materiala exclusivata doar la eroarea judiciara, duce la statuarea arbitrariului in materie, la o raspundere fara limite si determinare si, mai ales, fara a se tine cont de conduita judecatorului prezumat absolut a fi vinovat de producerea erorii judiciare, desi vinovatia nu se prezuma, iar angajarea raspunderii implica structural acest element al raspunderii.
Pe de alta parte, conform Recomandarii Comitetului Ministrilor nr.12/2010 data in baza art. 15 din Statutul Consiliului Europei, judecatorii nu raspund personal in cazul in care decizia lor este infirmata sau modificata intr-o cale de atac, ori pentru modul de interpretare a legii, de apreciere a faptelor sau de evaluare a pedepselor, cu exceptia cazurilor de rea credinta si grava neglijenta.
S-ar mai putea adauga existenta unui alea judiciar obiectivat in toate sistemele de drept ori a unei erori judiciare datorate chiar partilor din proces, care, potrivit proiectului de revizuire a Constitutiei, ar fi imputabile tot judecatorului.
Prin urmare, simpla sintagma „eroare judiciara”, folosita in proiectul in discutie, constituie o incalcare a independentei puterii judecatoresti, din moment ce nu este independent judecatorul care judeca sub spectrul amenintarii raspunderii materiale in afara propriei conduite culpabile si nu exista nicio alta categorie de persoane din tara sau de oriunde care sa raspunda pentru simplul fapt al exercitarii unei profesii.
Daca proiectul de revizuire a Constitutiei nu se doreste a fi o modalitate de exprimare a dizgratiei fata de judecatori, ci o responsabilizare a puterii judecatoresti, aceasta determinare nu se poate singulariza doar in privinta judecatorului.
Pe de alta parte, filozofia textului este obscura, din moment ce din puterea judecatoreasca numai judecatorul este tinut a raspunde cu toate ca procurorul are un statut identic, apartinand corpului de magistrati, activitatea judiciara incluzand si activitatea procurorului, ramasa in afara reglementarii privind raspunderea.
Normal ar fi fost ca proiectul in discutie sa fi statuat asupra raspunderii materiale si a celorlalte puteri in stat ori a altor institutii ale statului care in orice modalitate obliga, determina ori statueaza asupra unui drept ori situatii care produce prejudicii, putand la fel de bine aduse sub auspiciile erorii sau, in limbajul Curtii Europene a Drepturilor Omului, in expresii similare cum ar fi neexecutarea masurilor generale de catre statul roman de a modifica o lege (jurisprudenta abundenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului), neexecutarea hotararilor judecatoresti de catre autoritatile statului ori de incalcari ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului prin aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale, sau alte incalcari, ale puterilor statului, soldate cu prejudicierea partilor. De aceea, nu se poate pune semnul egalitatii, ca modalitate de raspundere, intre alte forme de raspundere nespecifice unei cariere, ci unui mandat determinat in timp, dar care pe parcursul lui a cauzat prejudicii de care titularul ei nu este tinut sa raspunda, paguba ramanand in seama statului, si cariera de judecator care este tinut sa raspunda pentru orice fel de eroare judiciara, chiar daca nu-i este imputabila.
II. Modificarea art. 124 alin. 3 din Constitutie – Judecatorii sunt independenti si se supun numai Constitutiei, legii si deciziilor Curtii Constitutionale
Este evident ca autorii propunerii de modificare ignora caracterul autonom al notiunii de lege configurat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului care, daca in mod firesc include Constitutia, nu poate include deciziile Curtii Constitutionale ca avand calitatea de lege, fara a se expune unei confuzii intre obligativitatea deciziei Curtii Constitutionale si obligativitatea legii. Privita astfel problema, viziunea reglementatorie este incompleta din moment ce intr-o situatie similara se afla si deciziile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii.
Or, judecatorul nu este supus nici deciziilor Curtii Constitutionale, nici deciziilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ci este supus legii, care dispune si stabileste printr-o norma imperativa obligativitatea acestor decizii.
Pe aceeasi linie de gandire, pare greu de stabilit, abstractie facand de tratatele internationale la care Romania este parte, care statueaza primatul aplicarii dreptului Conventiei Europene a Drepturilor Omului adoptata de Consiliul Europei in raport cu dreptul intern (care include structural si deciziile Curtii Constitutionale adoptate in materie de drepturi si libertati fundamentale), precum si a dreptului comunitar, in care dintre cele trei categorii enumerate, se include Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta sa ori cum se interpreteaza art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie, chiar si dupa modificarea propusa, atata vreme cat si dupa modificare alin. 2 este identic in substanta lui, iar alin- 4 se mentine.
Modificarile art. 124 alin. 3 sunt, in opinia noastra, in contradictie cu alte texte modificatoare: ex. art. 148 alin. 2 sau cu texte ramase neschimbate, deci in vigoare, inclusiv dupa eventuala revizuire a Constitutiei:
1. In reglementarea actuala, art. 73 alin. 1 se refera la actele normative – legi, intre care distinge cele constitutionale (inclusiv de revizuire), cele organice si cele ordinare;
2. Art. 124 alin.1 in vigoare prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii (alin.2), ca este unica, iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii (alin.3).
3. Art. 20 alin. 1 reglementeaza aplicarea dispozitiilor constitutionale in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, pactele si tratatele ratificate de Romania, iar alin.2 al aceluiasi articol statueaza ca se aplica pactele si tratatele in detrimentul legislatiei interne, atunci cand exista neconcordante cu legislatia internationala, careia ii primeaza cea interna doar daca contine dispozitii mai favorabile.
4. Art. 148 alin. 2 consacra caracterul obligatoriu al tratatelor, reglementarilor comunitare, cu prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne
Potrivit modificarilor art. 124 alin. 3, se extinde aria actelor juridice carora judecatorul independent trebuie sa i se supuna, si aceasta in conditiile in care art. 73 al. 1 nu se revizuieste.
Legea, indiferent de felul ei (constitutionala, organica, ordinara), este o emanatie colectiva prin votul parlamentarilor care constituie organul reprezentativ al poporului roman si unica autoritate legiuitore a tarii (art. 61).
Aceasta justifica supunerea judecatorului numai legii, pentru ca numai aceasta este expresia vointei cetatenilor care prin votul lor au mandatat autoritatea parlamentara sa legifereze in numele lor. Pe de alta parte, Constitutia si proiectele revizuente sunt, la randul lor, legi care trec prin procedura parlamentara (art. 151 nemodificat).
Prin art. 142 alin. 1 (nemodificat), Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei si intinderea puterii deciziilor pronuntate (art. 147 nemodificat) este in directa corelatie doar cu legea fundamentala.
Prin art. 124 alin. 3 modificat se urmareste alinierea la nivelul legii a deciziilor Curtii Constitutionale, act juridic care, desi produce efecte obligatorii, nu-si poate depasi insa conditia de a produce alte efecte juridice decat de a stabili doar necorelarea constitutionala, urmata ulterior de o procedura parlamentara, neputand fi asimilata unei legi.
Art. 1 alin. 5 nu se modifica, de unde rezulta ca doar „...respectarea Constitutiei si a legilor este obligatorie”.
Nici art. 16 alin. 1 si 2 care consacra egalitatea cetatenilor doar in fata legii si faptul ca nimeni nu este mai presus de lege nu a fost modificat, astfel incat nu intervine egalitatea cetatenilor in fata deciziilor Curtii Constitutionale si nici reglementarea potrivit careia nimeni nu poate fi mai presus de deciziile Curtii Constitutionale.
Nemodificate raman si art. 20, art. 148 alin.2 din Constitutie, care vizeaza obligativitatea aplicarii normelor internationale cu prioritate fata de legislatia interna, fara sa se adauge vreo precizare privind deciziile constitutionale.
S-ar mai putea interpreta textele modificatoare de la art. 148 alin. 2 din Constitutie in sensul ca atata vreme cat actele juridice internationale primeaza in fata legislatiei interne, ele sunt subsecvente deciziilor constitutionale, ceea ce ar reprezenta un regres sanctionabil la nivelul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene si al Conventiei Europene a Drepturilor Omului adoptate de Consiliul Europei, la care Romania este parte, ale caror norme primeaza in raport cu dreptul intern conform art. 20 din Constitutie.
III. Modificarea art. 124 alin. 4 din Constitutie – Raspunderea judecatorilor se reglementeaza prin lege organica
Introducerea acestui nou alineat este fundamental gresita.
Se are in vedere in primul rand asezarea in cuprinsul actului, respectiv obiectul de reglementare al art. 124 care se refera la infaptuirea justitiei, fiind enuntate trei principii clare si limpezi privind independenta justitiei, cerinta structurala a statului de drept.
Or, acest text nici macar nu instituie raspunderea magistratilor (necesara in mecanismul complex al realizarii independentei sistemului judiciar), ci stabileste categoria de lege care reglementeaza aceasta raspundere.
O asemenea reglementare privind categoria de lege apare, de asemenea, inutila, avand in vedere dispozitiile art. 73 alin. 3 lit. s ind. 1, introduse prin proiectul legii de revizuire, el insusi gresit din moment ce conditiile raspunderii materiale a judecatorului trebuie stabilite la nivel de principiu prin acte juridice la nivelul normativ cel mai inalt, asa cum de altfel Romania s-a obligat institutional a proceda.
Trebuie subliniat si faptul ca in Sectiunea I Instantele judecatoresti a Capitolului VI Autoritatea judecatoreasca, care se refera numai la instante si la judecatori, o reglementare care sa-i priveasca pe procurori nu se justifica.
Dispozitiile art. 124 din Constitutie se refera la infaptuirea justitiei. Or, justitia se realizeaza, potrivit art. 126 din Constitutie, de Inalta Curte de Casatie si Justitie si instantele judecatoresti.
Sectiunea a 2-a din acelasi capitol se refera la Ministerul Public, la rolul acestuia si la statutul procurorilor.
Prin absurd, daca dispozitiile art. 124 se vor modifica, se mai ridica o reala problema, respectiv cea potrivit cu care numai judecatorii de la alin.3 se supun Constitutiei, legii si deciziilor Curtii Constitutionale si raspund daca nu se supun, potrivit legii organice? Procurorii prevazuti la alin. 4 alaturi de judecatori, in sensul ca raspunderea acestora se stabileste prin lege organica, nu ar trebui prevazuti si la alin. 3? Procurorii cui se supun?
IV. Modificarea art. 133 din Constitutie
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, din care:
a) 10 sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Parlament; acestia fac parte din doua sectii, una pentru judecatori si una pentru procurori; prima sectie este compusa din 5 judecatori, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 6 reprezentanti ai societatii civile, specialisti in domeniul dreptului, care se bucura de inalta reputatie profesionala si morala: 3 numiti de Parlament si 3 de catre Presedintele Romaniei.;
c) ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre membrii prevazuti la alineatul (2) literele a) si b), pentru un mandat de un an, ce poate fi innoit o singura data. Mandatul acestuia nu poate fi prelungit.
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani si nu poate fi prelungit sau innoit..
(5) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot public si se motiveaza.
(6) Abrogat
(7) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive si irevocabile, cu exceptia celor prevazute la articolul 134 alineatul (2).
Este in afara oricarui dubiu ca CSM, ca garant al independentei justitiei, si a carierei magistratilor nu poate fi compus in principal decat din judecatori, reprezentanti ai profesiei, acestia fiind cei mai in masura sa decida politicile de resurse umane, de functionare a sistemului judiciar, precum si sa ia decizii in privinta carierei magistratilor si a sanctionarii disciplinare a acestora.
Propunerea unui numar atat de mare din randul societatii civile in structura Consiliului Superior al Magistraturii reprezinta o diformitate de reglementare in privinta puterii judecatoresti, din moment ce nicio alta putere in stat nu include in structura ei reprezentanti ai societatii civile, ci ele se conduc autonom, organele lor de conducere fiind selectate din randul propriilor membri, iar raporturile cu celelalte puteri includ reguli constitutionale exprese. Din organizarea constitutionala a celorlalte puteri reiese implicit ca este exclus ca puterea judecatoreasca sa interfereze in vreun fel cu ele (Titlul III – Capitolele I, II, III si IV din Constitutie), dispozitii constitutionale care asigura strict separarea puterilor in stat.
Opinia structural eronata potrivit careia justitia ar trebui sa raspunda in fata unei autoritati publice ori in fata unei alte entitati statale contravine conceptului de independenta a sistemului judiciar.
Or, proiectul in discutie asigura ingerinta altor puteri in independenta justitiei, situatie care contravine cu instrumentele juridice internationale la care Romania este parte sau pe care le-a ratificat si care fac parte din dreptul intern cu forta juridica supralegislativa (art. 11 si 148 din Constitutie).
Pe de alta parte, numarul de sase persoane din societatea civila, care nici macar nu mai trebuie sa fie specialisti in domeniul dreptului, si care pot participa nu doar la sedintele plenului, putand fi alesi si ca presedinti ai Consiliului, in conditiile in care trei dintre acestia sunt numiti de Parlament si trei de catre Presedintele Romaniei, incalca dur principiul separatiei puterilor in stat, putandu-se ajunge la situatia absurda ca reprezentanti ai societatii civile alaturi de ministrul justitiei si procurorul general al Romaniei sa fie superiori numeric in cadrul sedintelor pe sectii, ceea ce inseamna exclusivarea deciziei politice si pervertirea independentei sistemului judiciar in numele caruia deciziile vor fi luate de factorul politic, intruziune nepermisa in niciun stat pretins democratic.
Mai grav, politicul va determina cariera judecatorilor si sanctionarea magistratilor prin controlul componentei Consiliului Superior al Magistraturii, modificare care ridiculizeaza principiile separatiei puterii in stat si a independentei puterii judecatoresti din moment ce aceste doua atribute sunt la discretia si sub control politic.
Tot astfel, proiectul de revizuire sterge normalitatea si firescul vizand componenta cel putin a jumatate din numarul membrilor Consiliul Superior al Magistraturii din judecatori, asa cum este statuat si prin Recomandarea 12/2010 a Comitetului Ministrilor.
In viziunea proiectului nu exista paritate intre numarul judecatorilor si procurorilor – cate 5 reprezentanti ai adunarilor generale ale procurorilor si judecatorilor cu toate ca numeric sistemul judiciar este compus majoritar din judecatori., incalcandu-se atat principiul reprezentativitatii, cat si pe cel al egalitatii votului (art. 62 alin. 1 si art. 16 din Constitutie, precum si art. 4 din Constitutie).
In acest sens, s-a pronuntat chiar Curtea Constitutionala, care a apreciat ca egalitatea nu inseamna uniformitate, situatiilor egale corespunzandu-le tratament egal si, corespectiv, celor diferite aplicandu-se un tratament diferit (Deciziile Curtii Constitutionale nr. 35/1993; 18/1996; 82/1995; 77/1997; 385/1997), principiul egalitatii presupunand existenta unui drept fundamental, dreptul la diferenta, iar impunerea unei masuri in care egalitatea nu este naturala semnifica o discriminare (Decizia nr. 256/1997, Decizia nr. 49/1998).
Or, daca scopul alegerii de catre membrii adunarilor generale ale judecatorilor si procurorilor este de a desemna, conform art. 133 alin. 1 si 2 din Constitutie, reprezentantii acestora in Consiliul Superior al Magistraturii, care are ca rol garantarea independentei justitiei, ce se realizeaza conform art. 126 alin. 1 din Constitutie de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti prevazute de lege, numarul egal de reprezentanti in Consiliul Superior al Magistraturii a celor doua categorii de magistrati incalca realitatea numerica majoritara a judecatorilor in sistem si deviaza de la principiile constitutionale privind reprezentativitatea si egalitatea in drepturi, configurandu-se nepermis o egalitate artificiala, structurata politic.
Potrivit prevederilor constitutionale actuale si asa cum este consacrat in Conventia Europeana a Drepturilor Omului si in majoritatea constitutiilor statelor democratice, Ministerul Public si corpul profesional al procurorilor nu fac parte din Puterea Judecatoreasca, ci institutia procurorului avand o natura juridica mixta – executiva si judecatoreasca, fiind apropiat in egala masura de Puterea Executiva (sunt organizati si functioneaza sub autoritatea ministrului justitiei – art.132 alin.1 din Constitutie) si de Puterea Judecatoreasca, parchetele fiind organizate pe langa instantele de judecata (art.131 alin.(3) din Constitutie).
Practic, proiectul lasa puterea judecatoreasca cu o reprezentare infima, doar 6 judecatori (5 alesi si presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, membru de drept), in timp ce 13 persoane cu drept de vot sunt din afara puterii judecatoresti, 5 procurori alesi si unul membru de drept (procurorul general al Romaniei), ministrul justitiei (membru al executivului) si 6 reprezentanti ai societatii civile, in realitate desemnati politic (3 desemnati de Parlament si 3 desemnati de seful statului), situatie care afecteaza grav independenta puterii judecatoresti prin structura nefireasca a componentei corpului Consiliului Superior al Magistraturii, care amprenteaza deciziile CSM, in materii ce trebuie abstrase oricarei puteri exterioare de sistem.
2. Incalcarea art. 152 alin. 2 din Constitutie - De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora.
Nicio revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor si a garantiilor acestora.
I. Modificarea art. 44 alin. 8 prin inlaturarea dispozitiei privitoare la prezumarea caracterului licit al dobandirii.
Prezumtia de liceitate a dobandirii averii reprezinta o garantie a dreptului de proprietate privata, similara cu prezumtia de nevinovatie din dreptul penal ori cu cea a bunei credinte din dreptul civil.
Or, inlaturarea acestei prezumtii duce la posibilitatea prezumarii caracterului ilicit al dobandirii oricaror bunuri si, prin urmare, la controlul privind stabilirea dobandirii licite a bunului, neexistand vreo limita in exercitiul unui astfel de control, statul roman putandu-se transforma intr-un stat politienesc al carui scop se va singulariza in exercitiul permanent si fara limite al controlului averii cetatenilor si a modalitatilor de dobandire, expunand cetateanul unei justificari perpetue ori abuzului organelor de verificare, lipsind economia de piata de securitate juridica prin inversarea normalitatii lucrurilor si a sarcinii probei.
Pe de alta parte, alin. 8 si 9 se refera la confiscare ca sanctiune juridica, ratiunea fiind aceea de a se stabili la nivel constitutional conditiile in care poate opera confiscarea, ca o garantie in plus a ocrotirii si garantarii reale si efective a dreptului de proprietate privata.
Astfel, se observa din analiza art. 44 ca, pentru realizarea acestui scop, alaturi de reglementarea cazurilor si conditiilor esentiale in care opereaza confiscarea pentru fapte penale si contraventionale (delicte, fapte antisociale grave), legiuitorul constitutional a interzis nationalizarea si a permis exproprierea in anumite conditii.
Or, prezumtia caracterului licit al dobandirii bunurilor este un efect logic si un corolar al prezumtiei de nevinovatie, consacrata tot printr-o norma de rang constitutional.
Asadar, modificarea preconizata relativizeaza prezumtia de nevinovatie si o goleste de continut, relativizand in acelasi timp si principiul constitutional al garantarii dreptului de proprietate privata, ca drept fundamental.
Astfel, potrivit art. 23 alin. 11 din Constitutie, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.
Prezumtia de nevinovatie garanteaza protectia persoanelor in procesul penal impotriva arbitrariului, in stabilirea si tragerea la raspundere penala. Pe de alta parte, acest principiu il scuteste pe inculpat de a-si dovedi nevinovatia, stabilind statului sarcina de a proba vinovatia prin mijloacele de proba reglementate de lege. Astfel, conform art. 66 din Codul de procedura penala, invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa-si probeze nevinovatia. In cazul cand exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
Potrivit dispozitiilor alin. 9, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.
De asemenea, confiscarea – masura de siguranta in dreptul penal, potrivit art. 111 alin. 2 si 3 lit. F si 118 din Codul penal – se aplica numai persoanelor care au savarsit fapte penale.
In actuala redactare, se prezuma caracterul licit al dobandirii bunurilor.
Dar dobandirea, ca activitate, cumul de acte si/sau fapte, este indisolubil legata de persoana care actioneaza si are vointa de a actiona, titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor a caror confiscare este in discutie, persoana care se bucura de prezumtia de nevinovatie.
Or, in masura in care se inlatura prezumtia caracterului licit al dobandirii, persoana cercetata penal va fi pusa in situatia sa demonstreze ca dobandirea este licita, deci nu este ilicita, deci nu a savarsit o fapta penala, respectiv nu se face vinovat de savarsirea unei infractiuni. Prin urmare, o asemenea situatie va duce, fara doar si poate, la eliminarea principiului constitutional al prezumtiei de nevinovatie, acesta ramanand doar la nivel declarativ, desi este statuat ca o garantie a respectarii unui alt drept fundamental, acela al libertatii individuale.
II. Modificarea art. 126 alin. 2 – Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar, precum si a celor care privesc politicile fiscale si bugetare. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.
Excluderea controlului judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice care privesc politicile fiscale si bugetare nu are nicio determinare juridica din moment ce politicile fiscale si bugetare pot fi adoptate prin orice fel de acte cu caracter normativ, formulare generica care in realitate limiteaza anormal dreptul de acces la justitie si deschide calea unor abuzuri ale executivului in privinta emiterii de acte administrative fie cu caracter normativ, fie cu caracter individual disimulate sub sintagma „politicile fiscale si bugetare”
Daca textul din proiect ar fi adaugat cuvantul „lege”, sintagma devenind „politicile fiscale si bugetare stabilite prin lege”, textul ar fi respectat caracterul exclusiv al atributiilor celor trei puteri, legea de stabilire a acestor politici fiscale si bugetare putand fi cenzurata pentru neconstitutionalitate de catre instanta de control constitutional.
Suntem convinsi ca examenul de compatibilitate a proiectului de revizuire a Constitutiei cu limitele in care aceasta poate fi revizuita statuate in art. 152 din Constitutie nu va fi influentata de metamorfoza insasi a Curtii Constitutionale, devenita ca efect al prezentului proiect o putere cu o competenta similara puterii legiuitoare, cel putin in privinta deciziilor pe care le pronunta, si supraordonata puterii judecatoresti, translatie de putere care nu va afecta, credem noi, maturitatea deplina asupra statuarii in privinta initiativei supusa verificarii ei care, in opinia noastra, reprezinta cel mai grav si complet regres cu caracter general al democratiei castigate intern si fixate international, consecinta a integrarii Romaniei in spatiul european, ca si a calitatii sale de stat parte la tratatele internationale.
