Inregistrarea unui contract de inchiriere sau trecerea unor proprietati pe numele unor membri ai familiei sunt solutiile la care pot apela cei care detin mai multe locuinte pentru a scapa de impozitarea suplimentara.
Omisiunile si neclaritatile din actul normativ pregatit de Guvern pentru impozitarea suplimentara a celor care detin mai multe locuinte pot fi foarte usor speculate, astfel incat taxarea sa ramana la nivelul actual, sunt de parere specialistii in fiscalitate.
“O prima solutie, cea mai la indemana, este inregistrarea la Fisc a unui contract de inchiriere pentru locuinta respectiva. De fapt, statul incearca sa elimine astfel situatiile in care locuintele sunt inchiriate, dar veniturile respective nu sunt declarate si, deci, se sustrag impozitarii cu 16%”, a declarat pentru Gandul Miruna Enache, tax senior manager la compania de consultanta Ernst&Young.
Ea a explicat ca inchirierea poate sa fie fictiva, adica sa fie declarata o suma care nu are nicio legatura cu valoarea de piata. “In acest caz, agentul fiscal are dreptul de a regandi tranzactia, astfel incat ea sa fie la valoarea pietei”, a precizat specialistul in fiscalitate. O a doua posibilitate pe care ea a identificat-o in proiectul act normativ este aceea de transferare a unor proprietati pe numele unui alt membru al familiei. “Ordonanta nu precizeaza nicio restrictie in acest sens, iar proprietatile pot fi trecute pe numele sotiei, fiului, fiicei sau chiar pe cele ale familiei in sens larg, in care intra nasi, fini sau chiar prieteni”, a mai spus Miruna Enache.
Va recomandam
Teste rezolvate pentru examenul de titularizare GEOGRAFIE, editie noua
Teste rezolvate pentru examenul de titularizare – Geografie - Editie actualizata 25 de teste complete pentru o pregatire temeinica si rezultate excelente la concursul de titularizare Daca va pregatiti pentru examenul national de titularizare la disciplina Geografie, aceasta lucrare reprezinta unul dintre cele mai eficiente instrumente de...
Sursa: Gandul
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea noile Modele si Documente Utile + Statutul si Regulamentul condominiilor actualizat in 2025. Detalii despre Veniturile si Cheltuielile Asociatiilor de Proprietari.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "